01 Nevoia de aprobare

Credinţa Iraţională nr.1:

 este ideea că dumneavoastră trebuie – da, trebuie – să aveţi dragostea şi aprobarea tuturor persoanelor importante din viaţa dumneavoastră.

 - nevoia de aprobare

Motive de iraţionalitate

Când insistaţi asupra faptului că trebuie cu necesitate să primiţi aprobare, vă

auto-sabotaţi din mai multe motive:

1. Cerinţa dumneavoastră absolutistă ca fiecare persoană importantă din viaţa

dumneavoastră să vă iubească, reprezintă un scop perfecţionist şi imposibil de atins.

Dacă aţi face ca nouăzeci şi nouă de persoane să vă iubească, l-aţi găsi întotdeauna pe al o sutălea care nu ar face-o.

2. Chiar dacă cereţi să fiţi iubiţi, doar de un număr limitat de oameni, tot nu

puteţi câştiga aprobarea tuturor. Unii, din cauza propriei lor mărginiri, vor avea

capacităţi limitate de a iubi pe oricine. Alţii, nu vor fi de acord cu dumneavoastră, din

motive care depăşesc controlul pe care îl aveţi (cum este de exemplu faptul că aveţi

ochi căprui în loc de albaştrii). Iar alţii, vă vor dispreţui pentru totdeauna din cauza

unor prejudecăţi pe care le au faţă de dumneavoastră.

3. Odată ce aveţi ”nevoie” absolută de dragoste, veţi fi mereu îngrijoraţi cu

privire la cât de mult şi cât timp veţi fi aprobat. Ştiind că prietenul, verişorul de gradul

doi, şi şeful, toţi aceştia ţin la dumneavoastră, ţin ei suficient de mult? Şi dacă, întradevăr, ţin suficient, vor continua ei să ţină şi mâine şi în anul care vine? Cu astfel de gânduri, veţi simţi panică fără sfârşit!

4. Dacă aveţi întotdeauna nevoie de dragoste, înseamnă că trebuie să fiţi

mereu pe fază pentru a vă face plăcuţi. Dar cine este? Chiar şi când aveţi trăsături

atrăgătoare (cum ar fi o fire plăcută) cum puteţi să le etalaţi tot timpul, pentru toată

lumea?

5. Dacă aţi putea, întotdeauna, câştiga aprobarea acelora de care aveţi

„nevoie”, ar trebui să vă consumaţi atât de mult timp şi energie făcând acest lucru,

încât nu aţi mai avea timp şi de alte preocupări. A lupta mereu, pentru obţinerea

aprobării celorlalţi înseamnă să trăiţi, în principal, pentru ceea ce alţiii vor ca

dumneavoastră să faceţi, mai degrabă decât pentru propriile dumneavoastră scopuri.

Deseori, înseamnă să jucaţi rolul de fraier şi să cumpăraţi aprobarea celor din jur.

6. Pentru a fi suficient de sarcastic, cu cât este mai mare nevoia dumneavoastră

de a fi iubit, cu atât mai puţin vor tinde oamenii să vă respecte şi să ţină la

dumneavoastră. Chiar dacă le face plăcere să vă „deserviţi” pe lângă ei, aceştia pot să vă dispreţuiască nevoile pe care le aveţi şi să vă considere o persoană slabă. De

asemenea, prin încercările disperate pe care le faceţi pentru a câştiga aprobările oamenilor, puteţi foarte uşor să ajungeţi să îi iritaţi sau să îi plictisiţi până să îşi iasă

din minţi, şi prin urmare, să fiţi şi mai puţin dezirabil.

7. Odată ce vă simţiţi iubiţi, s-ar putea, ca la un moment dat, acest lucru să fie

plictisitor şi neplăcut, întrucât oamenii care vă iubesc, vă consumă, deseori, timpul şi

energia. A iubi activ pe cineva este un proces creativ şi captivant. Dar nevoia

disperată de iubire, blochează, rapid, pasiunea. Vă sabotează, în mod pervers, iubirea, deoarece atunci când pretindeţi să primiţi afecţiune intensă, vă mai rămâne puţin timp şi energie pentru a vă dedica asupra formării şi dezvoltării acelora, faţă de care aveţi aceste cerinţe.

8. Nevoia exagerată de dragoste, pe care o aveţi, favorizează, în mod frecvent,

apariţia sentimentului de lipsă de valoare: „Trebuie să am parte de dragoste pentru că fără ea, sunt un individ umil şi incompetent care nu se poate descurca. De aceea,

trebuie şi am nevoie de dragoste din partea celorlalţi.” Umblând după dragoste, în

această manieră disperată, vă ascundeţi, frecvent, propriile sentimente de lipsă de

valoare, şi prin urmare nu faceţi nimic pentru a le aborda şi a le depăşi. Cu cât

„reuşiţi” să vă faceţi mai mult iubiţi, cu atât mai mult vă puteţi exagera acest scop şi

continua, astfel, a vă îndoctrina cu ideea că nu vă puteţi pune la punct viaţa.

Metode de însănătoşire

Metode pe care le puteţi folosi pentru a lupta împotriva nevoii copleşitoare de dragoste pe care o aveţi, şi de a o minimiza, I următoarele:

În primul şi-n primul rând, admiţând faptul că aveţi anumite nevoi extreme de

a fi iubit; prin observarea atentă a acestor nevoi; şi prin provocarea lor, punerea lor

sub semnul întrebării, şi prin disputarea lor.

1. Întrebaţi-vă ce vreţi să faceţi, cu adevărat, în loc de ce le-ar place altora să

faceţi. Şi nu încetaţi să vă întrebaţi, din când în când: “Fac acest lucru sau refuz să-l

fac pe celălalt, pentru că vreau eu, cu adevărat, să fie aşa? Sau încerc, din nou, fără să-midau seama, de a le face pe plac celorlalţi?”

2. În încercarea de a obţine ceea ce vă doriţi, cu adevărat, îndrăzniţi să faceţi

riscuri, să vă luaţi angajamente, şi să nu evitaţi, în mod disperat, să faceţi greşeli. Nu

vă hazardaţi, în mod inutil. Fiţi conştienţi, de faptul, că dacă nu reuşiţi să obţineţi ceva

ce vă doriţi şi dacă oamenii râd de dumneavoastră şi vă critică, în loc să vă arate unde aţi greşit, s-ar putea ca ei să aibă o problemă. Atâta timp cât învăţaţi din greşelile dumneavoastră, are vreo importanţă ceea ce ei cred?

3. Concentraţi-vă asupra faptului de a iubi mai mult, decât de a câştiga iubire.

Realizaţi faptul că a trăi, cu adevărat, înseamnă nu a primi în mod pasiv, ci a face, a fi activ şi a realiza ceva. Şi aşa cum vă puteţi forţa să cântaţi la pian, să faceţi exerciţii yoga, sau să mergeţi la servici în fiecare zi, puteţi, la fel, să vă luaţi, de multe ori, angajamentul de a-I iubi pe ceilalţi. Făcând acest lucru, nevoile dumneavoastră

excesive de dragoste din partea altora, se vor diminua.

4. Mai presus de toate, nu confundaţi obţinerea dragostei cu faptul că aveţi

valoare personală. Dacă vă evaluaţi, ca fiinţă umană, ca având valoare intrinsecă, ar fi bine să pretindeţi că o aveţi pentru simplul fapt că existaţi, că sunteţi o fiinţă umană – şi nu pentru că faceţi ceva ca să o “câştigaţi”. Ori cât de mult v-ar aproba ceilalţi, sau oricât de mult aţi valora pentru ei, în scopul propriilor lor beneficii, tot ceea ce ei vă pot oferi este, aşa cum a observat Robert S. Hartman, valoare extrinsecă sau o valoare faţă de ei. Ei nu pot, prin faptul că vă iubesc, să vă ofere valoare intrinsecă – sau respect de sine. Dacă valoare intrinsecă există, cât de cât (lucru de care ne îndoim serios, întrucât el pare un lucru kantian în sine, care este indefinibil), o aveţi pentru că alegeţi şi vă hotărâţi să o aveţi. Există din cauza propriei dumneavoastră definiţii. Sunteţi “buni” sau “merituoşi” pentru că dumneavoastră credeţi că sunteţi şi nu pentru că cineva vă premiază cu o astfel de “valoare proprie.”

Dacă puteţi crede, cu adevărat, aceste particularităţi esenţiale – că nu trebuie să

vă evaluaţi deloc pe dumneavoastră, sau esenţa dumneavoastră, şi că puteţi alege să vă consideraţi “valoroşi” doar pentru că decideţi să vă consideraţi aşa – veţi ajunge să vă pierdeţi nevoia disperată de aprobare din partea celorlalţi. Pentru că dumneavoastră aveţi nevoie – sau credeţi că aveţi nevoie – de acceptarea lor, nu datorită avantajelor practice pe care le-ar putea aduce, ci datorită faptului că vă definiţi, în mod absurd, propria valoare de fiinţă umană, în termeni de primire a ei. Odată ce vă veţi opri din a mai face acest gen de definiţii, care nu vă sunt avantajoase, şi nevoia exagerată de aprobare din partea lor, se va diminua. În mod similar, dacă vă reduceţi nevoia excesivă de a primi respectul altora, veţi considera că este relativ uşor de-a nu vă mai evalua ca persoană, cu toate că puteţi să vă evaluaţi, în continuare, alte trăsături. Vă veţi acorda o acceptare de sine necondiţionată – vă veţi valoriza, în principal, pentru că sunteţi plin de viaţă, şi avându-l doar pe acesta ca motiv “meritaţi” să aveţi o viaţă plăcută.

Ghid pentru o viaţă raţională

Autori: Albert Ellis, Robert A. Harper