02 Frica exagerată de eşec

Credinţa Iraţională, nr. 2:

 Ideea că dumneavoastră trebuie cu necesitate să fiţi total competenţi, adecvaţi, şi în măsură de-a vă realiza scopurile. Sau o variaţie mai sănătoasă, dar tot absurdă: Ideea că dumneavoastră trebuie să fiţi, cel puţin, competenţi sau talentaţi în câteva domenii importante.

- frica exagerată de eşec

Motive de iraţionalitate

Concepţia dumneavoastră referitoare la faptul că atunci când realizaţi anumite

lucruri, sunteţi valoroşi, iar atunci când nu sunteţi competenţi în anumite domenii,

puteţi să vă trântiţi pe jos şi să muriţi, include mai multe iraţionalităţi:

1. Evident, nimeni nu poate fi, realmente, competent şi îndemânatic în aproape

toate privinţele, şi aproape nimeni nu poate să-şi atingă scopurile în mod perfect.

Chiar şi Leonardo da Vinci a avut multe slăbiciuni, iar noi, restul muritorilor de rând,

inclusiv autorii acestei cărţi, le avem, de asemenea! A încerca să fiţi remarcabili, întrun domeniu, în care aţi depus efort, este dificil, pentru că milioane de oameni

concurează cu dumneavoastră în acelaşi domeniu. Iar faptul că aveţi ca şi scop

dobândirea succesului şi a desăvârşirii universale vă condamnă la deziluzii puternice,

chiar şi atunci când este numai o preferinţă. Dacă trebuie să le dobândiţi, fi-ţi atenţi!

2. Capacitatea de a realiza anumite lucruri nu vă măreşte valoarea intrinsecă,

decât prin definiţie arbitrară. Dacă vă vedeţi ca fiind o persoană „mai bună” sau „mai

măreaţă” pentru că aţi avut succes la ceva anume, vă puteţi simţi, temporar, „mai

valoros.” Dar, în realitate, succesul dumneavoastră nu vă creşte, deloc, valoarea

intrinsecă; şi nici nereuşitele dumneavoastră nu vă micşorează valoarea. Puteţi

dobândi mai multă fericire sau mai multă eficienţă prin atingerea acestui scop sau a

celuilalt. Dar, faptul că vă simţiţi „buni” într-un domeniu, nu înseamnă că sunteţi şi

nişte „persoane bune”. Sunteţi „buni”, „valoroşi”, sau „merituoşi”, dacă vreţi, întradevăr, să utilizaţi aceşti termeni inconsistenţi, prin simplul fapt că existaţi, pentru că sunteţi în viaţă. A vă înălţa propriul „ego” prin faptul că realizaţi anumite lucruri este, de fapt, o mândrie falsă: şi anume să credeţi că sunteţi lipsiţi de valoare dacă nu aţi săvârşit anumite lucruri, şi credinţa însoţitoare că datorită faptului că aţi realizat acele lucruri aveţi, valoare „reală”.

3. Din punct de vedere tehnic, dumneavoastră nu „sunteţi” un lucru specific.

D. David Bourland, Jr., un student de-a lui Alfred Korzybski şi cercetător al

semanticii generale, atrage atenţia asupra faptului că ori de câte ori folosiţi verbul „a

fi” sunteţi neglijenţi. Dumneavoastră nu „sunteţi” un măcelar, un brutar, sau fabricant

de sfeşnice. „Sunteţi”, dacă sunteţi ceva, o simplă persoană care practică aceste

meserii – dar care practică, de asemenea, şi alte lucruri. Eu, Albert Ellis, nu „sunt” un

psiholog – deoarece, cu toate că îmi consum o bună parte din timp ocupându-mă cu

profesia de psiholog, îmi petrec, de asemenea, multe ore pe săptămână citind,

călătorind în jurul lumii, ţinând workshop-uri, semninarii şi cursuri. Eu, Robert A.

Harper, nu „sunt”, de asemenea, un psiholog – întrucât pe lângă faptul că practic

psihologia, mă ocup cu grădinăritul, mă plimb prin pădure cu câinii mei, petrec mult

timp plăcut cu soţia mea, Mimi, citesc, scriu, călătoresc, ţin prelegeri, şi fac multe alte

lucruri.

Când vă identificaţi şi vă evaluaţi identitatea în funcţie de cum vă descurcaţi în

anumite activităţi specifice, vă creaţi iluzia că dumneavoastră, o persoană, aveţi doar

atâta valoare pe cât o are şi activittaea respectivă. Ce sens poate avea acest lucru?

4. Cu toate că realizările pe care le săvârşiţi vă pot aduce avantaje, dedicarea

fanatică faţă de aceste succese, reprezintă un lucru riscant şi incomod. Acei oameni

care sunt al naibii de hotărâţi să aibă succes, depun, de obicei, eforturi mai mari, decât limitele rezistenţei fizice; îşi crează condiţii foarte solicitante; şi îşi acordă foarte puţin timp pentru a se relaxa şi a se bucura de ceea ce fac, sau de a duce o viaţă mai bună din toate punctele de vedere. De asemenea, datorită suprasolicitărilor, ei pot ajunge la epuizare totală. Dacă le place, cu adevărat, să lucreze mai mult decât majoritatea oamenilor, foarte bine atunci. Lăsaţi-i să lucreze paisprezece ore pe zi – aşa cum eu, Albert Ellis, prefer să fac, dar eu Robert A. Harper, nu prefer să fac.

5. Lupta nebună pentru succes reflectă, de multe ori, o dorinţă exagerată de a-i

depăşi pe alţii, de a demonstra că sunteţi mai buni decât sunt ei. Dar, dumneavoastră

rămâneţi a fi dumneavoastră, şi nu vă veţi simţi „în pielea dumneavoastră” (să faceţi

ceea ce vă place foarte mult să faceţi) dacă trebuie să conduceţi turma. Ce legătură au, de fapt, ceilalţi cu dumneavoastră? Dacă ei au trăsături mediocre, înseamnă că

dumneavoastră sunteţi o persoană un pic mai bună? Şi dacă aceştia au performanţe

mai bune, într-un domeniu sau altul, înseamnă că dumneavoastră nu mai sunteţi buni

de nimic? Doar prin definiţiile pe care le faceţi dumneavoastră pot fi ceilalţi, mai buni

sau mai răi decât unicitatea dumneavoastră. Dacă credeţi că „valoarea”

dumneavoastră de fiinţă umană depinde de cât de mult se compară trăsăturile

dumneavoastră cu ale celorlalţi, vă veţi simţi, aproape întotdeauna nesiguri şi “lipsiţi

de valoare.” Vă veţi concentra prea mult în a-I depăşi pe alţii şi veţi fi rupţi de ceea ce

dumneavoastră vreţi să faceţi pe parcursul unicei existenţe sigure pe care o aveţi. Veţi depune jurăminte de autoevaluări globale negative, precum: “Mă accept şi mă bucur de propria mea persoană, doar dacă fac lucrurile la fel de bine sau mai bine decât ceilalţi.” Cum vă puteţi simţi, atunci, în siguranţă?

6. Dacă luptaţi ca nişte nebuni pentru succes, vă veţi simţi anxioşi în legătură

cu nereuşitele, vă va fi frică să vă asumaţi riscuri, vă veţi auto-flagela în legătură cu

greşelile pe care le faceţi, şi vă veţi sustrage de la planurile riscante pe care v-ar place, mult să le încercaţi. Punând un accent deosebit pe obţinerea unui succes remarcabil, veţi alege să faceţi greşeli şi să vă simţiţi deprimaţi în legătură cu ele, sau să refuzaţi să vă angajaţi în sarcini “periculoase” şi să vă faceţi o părere negativă despre dumneavoastră pentru că nu le-aţi încercat. “Obligaţia” dumneavoastră de a avea succes vă condamnă nu numai la nereuşită, dar şi la teama de a nu reuşi – care este, de multe ori, mai paralizantă pentru viaţa dumneavoastră decât nereuşita în sine.

Dacă insistaţi, în permanenţă, că trebuie să aveţi succes, aveţi mari şanse să vă

simţiţi inadecvaţi, din orice punct de vedere.

Metode de însănătoşire

Ce anume, în loc de aceste prostii, puteţi crede, pentru a fi raţionali, şi cum

anume vă puteţi comporta pentru a dobândi competenţe şi realizări?

1. În primul rând, puteţi pune, mai degrabă, accentul pe a face în loc de a trebui

să faceţi lucrurile perfect de bine. Asta nu înseamnă, că nu trebuie să consideraţi că

este dezirabil să îndepliniţi ceva bine. De multe ori veţi considera acest lucru, pentru

că făcând astfel, veţi câştiga mai multe bunuri, servicii, şi favoruri. Minunat! Dar nu şi

necesar.

2. Căutaţi plăcere, pe lângă asta, nu doar realizare. De multe ori, cele două merg

mână în mână. Cu cât jucaţi mai bine tenis, cu atât, este posibil, să vă placă mai mult

jocul. Dar dacă vă face plăcere doar ceea ce faceţi bine, atunci probabil că vă spuneţi:

(1) „Îmi place activitatea asta pentru că mi se pare că mi se potriveşte ca o mănuşă,” şi

(2) „Îmi place doar pentru că pot dovedi, de fiecare dată, cât de bun sunt faţă de alţi

jucători.

În timp ce (1) este o credinţă practică şi adaptativă, credinţa (2) nu este.

3.      „Creşterea stimei de sine” pe care aţi obţinut-o prin faptul de-a fi superior celorlalţi

vine dintr-un sentiment de mândrie falsă, care porneşte din ideea pe care o aveţi că nu

sunteţi bun de nimic decât dacă sunteţi superior performanţelor celorlalţi. Acest gen

de „creştere a stimei de sine” durează doar atâta timp cât aveţi succes. Într-o ultimă

examinare, ea pretinde performanţă desăvârşită şi superioritate absolută asupra altora.

Pentru a fi mai raţionali şi mai optimişti, încercaţi să vă bucuraţi de joc şi nu

doar de succesul pe care îl aveţi la el. Din punct de vedere artistic încercaţi să vă

depăşiţi performanţele proprii şi să nu vă preocupaţi în a-i întrece pe alţii. Acceptaţi

faptul că vă puteţi descurca bine în câteva condiţii, şi puţin probabil în toate, şi că,

deşi veţi realiza ceea ce v-aţi propus, nu le veţi realiza în mod perfect. Menţineţi-vă

scopuri înalte, dar nu imposibile. Dacă nu reuşiţi să le realizaţi, simţiţi-vă dezamăgiţi,

dar nu nenorociţi. Recunoaşteţi-vă nereuşita, dar nu vă evaluaţi în raport cu ea.

Dacă abordaţi problema realizării în mod raţional, veţi îndeplini, probabil,

lucrurile mai bine decât dacă vă gândiţi că trebuie cu disperare să reuşiţi. Pentru că

veţi învăţa să vă întâmpinaţi greşelile şi erorile, nu să vă simţiţi împietriţi la gândul

lor, şi să le folosiţi pentru a vă îmbunătăţi încercările viitoare. Veţi realiza că practica

mai mult decât aproape orice altceva reduce din greşeli. Veţi putea, de asemenea, fără

teamă de greşeli, să vă asumaţi mai multe riscuri şi să încercaţi mai multe sarcini, pe

care altfel le-aţi fi evitat.

Dacă, după acestea, veţi dori să vă descurcaţi bine la vreun proiect, şi vă veţi

accepta necondiţionat chiar şi când nu reuşiţi, veţi încerca să faceţi cât mai bine, şi nu

cel mai bine, şi nu vă veţi pune ego-ul în funcţiune. Vă veţi strădui să atingeţi

perfecţiunea, dar nu o veţi folosi pentru a vă demonstra că sunteţi o persoană mai

bună. Un executant mai bun, da; dar un om măreţ, nu!

Ghid pentru o viaţă raţională

Autori: Albert Ellis, Robert A. Harper