Fericirea inseamnă a alerga după plăcere, sau a te feri de durere?

Secretul fericirii nu stă in a alerga după plăcere ci, in a te feri de durere si a-ţi vindeca durerile pe care le ai.

Intrăm în lume plini de aspiraţii spre fericire şi plăceri, şi avem credinţa copilărească, că le vom şi realiza . În curând, însă, ne surprinde viaţa, pune cu asprime mâna pe noi şi ne învaţă, că nimic nu este al nostru, ci toate sunt ale ei, având ea un drept de necontestat nu numai asupra averii şi agonisirii noastre,ci şi asupra a ceea ce iubim (prieteni, iubita, nevasta, copii), şi asupra mâinilor şi picioarelor, a ochilor şi urechilor, ba şi asupra nasului din mijlocul obrazului nostru. Oricum însă, după câtăva vreme, vine experienţa şi ne spune, că fericirea şi plăcerile sunt o Fata Morgana, care se vede numai din depărtare, dar în apropiere dispare, şi că din contră suferinţa şi durerile au realitate, se prezintă imediat ele însele şi nu au trebuinţă nici de iluzie nici de aşteptare.

Dacă această lecţie ne foloseşte,  atunci încetăm să mai alergăm după fericire şi plăceri, şi ne gândim mai bine cum să ne păzim de dureri şi suferinţe. Atunci înţelegem, că lucrul cel mai bun, ce ni-l poate da viaţa, este o existenţă fără dureri, liniştită, suportabilă, şi ne mărginim pretenţiile doat la atâta, pentru a putea să le realizam în mod sigur. Căci mijlocul cel mai bun pentru a nu deveni prea nefericit este: să nu ceri a deveni prea fericit.


Dacă vrei să-ţi dai seama de fericirea unui om, nu trebuie să întrebi ce-i face plăcere, ci din contră, să întrebi ce-l supără: cu cât se supără de lucruri mai mici, cu atât ar avea motive să fie fericit, dar nu este conştient de asta -  fiindcă doar cel sătul de bine este susceptibil la nimicuri;  dacă ar fi nefericit, nici nu le-ar baga în seamă.

Suntem doar ceea ce suntem

Fiecare e vârât în conştiinţa sa şi în pielea sa, şi trăieşte numai în ea: de aceea nici nu i se poate da ajutor din afară. Pe scena vieţii unul face pe prinţul, altul pe ministrul, altul pe sluga, sau pe soldatul, sau pe generalul etc. Dar, aceste deosebiri sunt numai pe dinafară... înăuntru, în miezul unei astfel de înfăţişări, se află la toţi acelaşi lucru: un biet comediant cu grijile şi nevoile lui.
Tot ce există şi se întâmplă pentru un om, există nemijlocit numai în conştiinţa lui de aceea tot ceea ce contează este calitatea conştiinţei însăşi. Din individualitatea sa nu poate ieşi nimeni.Prin individualitatea sa îi este de mai înainte hotărâtă măsura puterii sale de a fi fericit.  Dacă puterea sa e limitată, atunci toate ostenelile din afară, tot ce face omul, tot ce face soarta (soarta fiind ceea ce are şi ceea ce este el in mintea celorlalţi) pentru el, nu va fi în stare să-l ridice peste măsura fericirii şi tihnei banale - jumătate omenească, jumătate animalică -; el rămâne îndreptat spre plăcerea trupească, spre viaţa intimă şi plăcută a familiei, spre relaţiile sociale de rând şi petrecerile vulgare.

"Eşti precum te-ai întrupat când Soarele a salutat Planetele în ziua naşterii tale. Aşa vei fi şi nu poţi scăpa de tine însuţi. Şi nici un timp şi nici o putere pe lume nu-ţi poate sfărâma tiparul în care te-ai născut" (Goethe)

Singurul lucru care stă în puterea noastră, este să ne întrebuinţăm ceea ce ni s-a dat, spre cel mai mare folos pe care-l îngăduie puterile noastre, urmărind numai scopurile care ni se potrivesc, căutând să ne dezvoltăm corespunzător cu firea noastră şi ferindu-ne de toate celelalte. Să ne alegem, prin urmare, condiţia socială, ocupaţia şi traiul care ni se potriveşte. Dacă ne vom "întinde mai mult decât ne este plapuma", vom rămâne în veci nefericiţi.

Aşadar ceea ce are fiecare în sine însuşi este lucru cel mai de căpetenie pentru fericirea vieţii sale.