03 Învinovăţirea sau culpabilizarea.

Credinţa Iraţională nr. 3:

Ideea conform căreia oamenii nu trebuie în nici un caz, să se comporte neplăcut şi nedrept, iar atunci când se comportă astfel, trebuie să îi acuzaţi, să îi condamnaţi, şi să îi vedeţi ca pe nişte persoane rele, imorale, sau detestabile.

 - învinovăţirea – sau culpabilizarea. (vă culpabilizati pe dumneavoastră, pe ceilalţi sau condiţiile de viaţă nedrepte)

Motive de iraţionalitate

Această idee, care stă la baza multor relaţii interpersonale pe care le avem, este iraţională, din mai multe motive:

1. Ideea conform căreia îi putem eticheta pe alţii ca fiind oameni răi, izvorăşte

din doctrina liberului arbitru. Cu toate că nu putem spune că oamenii nu au deloc

posibilitatea de a alege liberi (nesiliţi de nimeni şi nimic), şi cu toate că REBT-ul

afirmă că ei au, deseori, posibilitatea de a alege să fie sau nu afectaţi de diverse

lucruri, aceştia au, totuşi, puţină libertate de alegere. Aşa cum au arătat numeroase

studii, oamenii au tendinţe genetice sau înnăscute de a se comporta în anumite feluri –

inclusiv tendinţa de a învăţa şi de a dezvolta răspunsuri condiţionate. Astfel, datorită

tendinţelor lor înnăscute şi dobândite, odată ce se îndreaptă spre o direcţie „bună” sau

„rea”, şi au credinţe care îi încurajează să urmeze anumite traiectorii, ei au mari

dificultăţi (cu toate că nu imposibile) de a le schimba. În consecinţă, prin faptul că se

condamnă pe ei pentru greşelile făcute, aceştia pot să îşi atribuie, în mod nejustificat,

o libertate de alegere totală a comportamentelor, pe care, de fapt, ei nu o au.

2. Ideea că oamenii sunt ”răi” şi „imorali” atunci când se poartă urât, porneşte

dintr-o altă concepţie eronată: şi anume că, putem defini foarte uşor comportamentele

„bune” şi „rele” sau „morale” şi „imorale”, şi că oamenii rezonabili pot să observe

imediat dacă se comportă „corect” sau „incorect.” Gânditorii moderni au arătat faptul

că moralitatea este un concept relativ, care diferă foarte mult în funcţie de locuri şi

circumstanţe. Comunităţile ajung, în rare cazuri, la decizii în unanimitate, în ceea ce

priveşte „bunătatea adevărată” şi „răutatea veritabilă.” Aşa cum a subliniat Joseph

Fletcher şi alţi scriitori, moralitatea umană este mai mult situaţională decât

absolutistă. Filosofia postmodernă prezintă ideea că regulile absolutiste şi constante

despre moralitate şi etică sunt prea rigide şi inaplicabile. Psihologii şi gânditorii

constructivişti, precum George Kelly, sunt, de asemenea, în dezacord cu absolutismul.

Majoritatea oamenilor, chiar şi când „ştiu” sau acceptă anumite standarde de „bună”

conduită, îşi raţionalizează în mod simplu şi inconştient propriul comportament, şi îşi

descoperă motive „bune” pentru acţiunile lor „rele.” Dar, suntem nerealişti şi nedrepţi

dacă încercăm să aducem acuze la adresa oamenilor pentru dificultăţile pe care le au

în definirea şi acceptarea comportamentelor „bune”

3. Chiar şi când ajungem la un acord asupra standardelor de „bine” şi „rău,” nu

putem să condamnăm oamenii, pe deplin, pentru că nu au respectat aceste standarde.

Ar fi bine să îi ajutăm pe cei vinovaţi să îşi spună, (a)”Am făcut şi sunt, în mare parte,

responsabil pentru o faptă rea sau imorală” şi (b) „Cum aş putea să mă corectez şi să

evit a mai comite astfel de fapte pe viitor?” Dar, prin faptul că noi îi atacăm pe

oameni pentru comportamentele lor greşite, îi ajutăm să creadă un set diferit de

formulări proprii: (a) „Am comis o faptă greşită sau imorală” şi (b) „Ce persoană rea

trebuie să fiu pentru că am comis această faptă! Cum ar fi posibil ca un bun de nimic

ca mine să fie capabil să se schimbe?”

Odată ce vă faceţi o părere negativă despre dumneavoastră, pentru că aţi comis

nişte fapte greşite, veţi avea tendinţa de a vă considera lipsiţi de valoare şi inadecvaţi

(în loc să consideraţi că, pur şi simplu, aţi greşit sau că aţi fost imorali), sau de-a

refuza să recunoaşteţi că aţi greşit – sau aţi putea chiar refuza să recunoaşteţi că aţi

comis într-adevăr vreo faptă, oricare ar fi fost ea. Formulată altfel: Prin faptul că vă

învinuiţi pe dumneavoastră de păcatele pe care le-aţi făcut, tindeţi să vă simţiţi fără

valoare, să vă preocupaţi excesiv de mult în legătură cu greşelile făcute, sau să vă

negaţi faptele imorale. S-ar putea să nu reuşiţi niciodată să faceţi acea faptă relativ

simplă de a vă corecta comportamentul, deoarece (datorită culpabilizării pe care v-o

faceţi) sunteţi preocupaţi, fie să vă pedepsiţi, fie să refuzaţi să recunoaşteţi că aţi făcut

ceva greşit. Faptul că vă învinovăţiţi pe dumneavoastră, în loc să vă învinovăţi faptele

prosteşti sau rele pe care le-aţi comis, duce, adesea, la şi mai mari acte imorale,

ipocrizii, şi eschivări de responsabilităţi.

4. Dacă vă mustraţi pentru erorile dumneavoastră, veţi fi atât de temători de-a

nu mai face alte greşeli încât veţi evita să mai experimentaţi, să vă asumaţi riscuri, sau

să vă faceţi angajamente în viaţă.

5. Prin faptul că vă condamnaţi pe dumneavoastră sau pe ceilalţi pentru

„păcatele” dumneavoastră sau ale lor, ajungeţi să evitaţi practicarea unei moralităţi

raţionale. În mod normal, vă comportaţi moral şi acţionaţi în mod favorabil faţă de

ceilalţi, nu datorită faptului că vă consideraţi a fi un păduche sau un „păcătos”dacă

sunteţi imorali, ci pentru că, în urma unei examinări, realizaţi faptul că vă veţi face un

rău atât dumneavoastră cât şi celor pe care îi iubiţi, dacă vă comportaţi aşa. Pentru că,

dacă nu respectaţi drepturile celorlalţi, ei, prietenii lor sau rudele lor vor face astfel

încât să vă plătească cu aceeaşi monedă. Şi, chiar dacă reuşiţi să vă salvaţi pielea

dumneavoastră, tot aţi contribui la crearea unui sistem incorect, dezorganizat, în care

nu aţi vrea, în mod normal, să trăiţi. În consecinţă, prin faptul că ştiţi ceea ce vă este

în interes propriu, acceptaţi regulile comunităţii în care trăiţi; şi vă comportaţi moral

pentru a vă ajuta pe dumneavoastră şi pe cei la care ţineţi. Acest lucru diferă de faptul

de a vă comporta bine doar pentru a evita a fi un „păduche”.

6. Prin faptul că oamenii se culpabilizează, ei fac confuzia între ceea ce

reprezintă faptele lor greşite şi fiinţa lor rea. Indiferent cât de multe fapte rele

îndeplinesc oamenii, ei nu pot fi răi în sine pentru că s-ar putea ca mâine sau poimâine

să îşi schimbe comportamentul şi să nu mai comită alte fapte rele. Aşa cum nici

oamenii care au, mereu, insuccese nu sunt nişte rataţi, nici aceia care se manifestă,

des, în mod imoral nu sunt nişte păcătoşi desăvârşiţi. Faptele (bune sau rele) ale

oamenilor decurg din existenţa lor, dar nu echivalează cu această existenţă a lor.

Valoarea lor intrinsecă poate fi definită. Dacă aceasta există, nu are nimic de-a face cu

valoarea lor externă, sau valoarea pe care o reprezintă pentru ceilalţi. A-l face pe om

un criminal, un ticălos, sau un păcătos, sugerează că datorită faptului că a comis în

trecut fapte rele, el trebuie, prin felul lui de-a fi, să continue să facă la fel şi în viitor;

dar aşa ceva nimeni nu poate demonstra. Odată ce îi etichetăm pe oameni ca fiind

păcătoşi, îi ajutăm să creadă că sunt fără speranţă – că nu se vor putea opri din a

comite fapte rele în viitor.

7. A-i condamna pe alţii implică a vă crea o stare de furie şi de ostilitate faţă

de ei. Stările de furie reflectă pretenţiile pe care le aveţi. Când sunteţi mânioşi, ceea ce

vreţi să spuneţi, de fapt, este: „Nu îmi convine comportamentul lui Joe,” şi „pentru că

nu îmi convine, nu ar trebui în nici un caz să se comporte aşa.” A doua credinţă pe

care o aveţi aici este una de tip non sequitur – o concluzie care nu rezultă din premisa

dumneavoastră. De ce nu ar fi trebuit Joe să se comporte aşa cum a făcut-o; doar

pentru simplul fapt că dumneavoastră nu v-a convenit? Este nerealist să credeţi că

preferinţa dumneavoastră în legătură cu comportamentul lui Joe ar trebui în mod

categoric, să îl facă pe el să îşi schimbe comportamentul.

8. Faptul că vă condamnaţi pe dumneavoastră sau pe alţii duce nu numai la

stări de furie, aşa cum tocmai am subliniat acest lucru, dar şi la nenumărate consecinţe

neplăcute ale acestei furii. Chiar dacă aveţi dreptate în ceea ce priveşte

comportamentul lui Joe, ca fiind imoral, faptul că dumneavoastră credeţi că el nu

trebuie să se comporte greşit şi faptul că vă înfuriaţi, va avea puţin impact, dacă nu

chiar deloc, în a-l împiedica pe el să nu se mai comporte vreodată greşit. De fapt, s-ar

putea să aibă imboldul de a se manifesta, în continuare, greşit doar pentru faptul că îl

detestaţi şi pentru că el vă detestă la rândul lui. Acest lucru va rezulta, aproape

întotdeauna, în următoarele simptome: stări de greaţă, posibile creşteri de tensiune,

sau boli psihosomatice şi, mai ales, devierea de la problema reală, şi anume: cum

puteţi să îl convingeţi, într-adevăr, pe Joe să nu se mai comporte, şi altă dată, greşit?

Luptele cu pumnii, duelurile, torturile, violurile, războaiele – efectiv toate aspectele

violente ale cruzimii oamenilor faţă de semenii lor, pe care vi le puteţi imagina – sunt

consecinţele faptului că i-am acuzat pe ceilalţi, pentru acţiunile lor pe care (probabil

pe bună dreptate) le-am considerat greşite. Şi aşa cum două rele nu fac una bună, furia

împotriva celui care a greşit, este probabil cea mai rea metodă de a încerca să îl

corectaţi.

9. Dacă îi învinovăţiţi, sever, pe ceilalţi pentru ceea ce dumneavoastră

consideraţi că nu fac bine, veţi avea tendinţa, aşa cum am subliniat şi în cartea mea

(A.E.), Anger – How to Live With and Without It, de a utiliza aceleaşi standarde şi cu

dumneavoastră şi veţi sfârşi prin a avea o uriaşă aversiune faţă de propria persoană.

Lipsa de iertare faţă de ceilalţi naşte lipsa de iertare faţă de sine. Duce la întărirea

atitudinilor perfecţioniste faţă de propriile insuccese. Faptul că îi devalorizaţi pe alţii

pentru greşelile comise, vă face să vă devalorizaţi propria generozitate.

10. Având în vedere toate aceste motive menţionate mai sus, este lipsit de sens

atunci, să deducem: „Fapta mea imorală mă face să fiu un păcătos detestabil!” Cu

toate că puteţi spune că, comportamentul dumneavoastră este „greşit” sau „imoral,”

pentru că duce la fapte indezirabile din punct de vedere social, nu puteţi dovedi faptul

că sunteţi o persoană detestabilă. Pentru că propoziţia „Sunt o persoană detestabilă!”

nu se referă numai la faptul că unele comportamente pe care le aveţi sunt greşite. Se

referă de fapt, vizibil, la faptul că: (a) v-aţi comportat greşit, (b) întotdeauna vă veţi

comporta rău şi numai rău, şi (c) meritaţi o pedeapsă cumplită pentru că aţi îngăduit să

vă comportaţi aşa. În timp ce prima formulare poate fi corectă, a doua nu poate fi

dovedită, iar a treia este nedemonstrabilă şi distructivă.

Metode de însănătoşire

Iată câteva lucruri pe care le puteţi face:

1. Ori de câte ori vă simţiţi deprimaţi sau vinovaţi ar fi bine să recunoaşteţi

faptul că, probabil, la un anumit nivel, dumneavoastră vă culpabilizaţi, şi să încercaţi

să descoperiţi care sunt credinţele specifice care stau la baza acestora. În general,

probabil că vă spuneţi: (a) „Am făcut acest lucru în mod greşit” şi (b) „Prin urmare,

sunt o persoană rea sau necorespunzătoare.” Puteţi să vă schimbaţi aceste credinţe în:

(a) „Probabil că am acţionat, într-adevăr, în mod greşit,” (b) „Oamenii fac frecvent

lucrul acesta,” (c) „Ia să încerc, fără să mă mai condamn, să descopăr exact ceea ce

am greşit şi să mă corectez până data viitoare.”

2. Încercarea de a vă corecta greşelile, va fi, adesea, asemănătoare cu

încercarea pe care aţi face-o dacă v-aţi hotărâ să deveniţi buni pianişti. Puteţi să

cântaţi la pian, să respectaţi un regim alimentar, sau să vă corectaţi greşelile făcute în

trecut, doar prin muncă şi practică – forţându-vă, pur şi simplu, să urmaţi o nouă cale.

Astfel, dacă vă doriţi să fiţi morali, ar fi bine, ca pentru reuşita acestui lucru, să vă

forţaţi a fi responsabili faţă de ceilalţi. Şi să vă convingeţi că, deşi, pe termen scurt,

puteţi beneficia, de pe urma faptelor dumneavoastră iresponsabile, pe termen lung,

veţi câştiga mult mai multe satisfacţii, dacă vă comportaţi mai raţional.

Moralitatea raţională porneşte din interesele individuale şi sociale. Ea, nu

devine un obicei de-al dumneavoastră, prin faptul că vă spuneţi: „Am greşit; Sunt un

ticălos; prin urmare trebuie să mă opresc din a mai face lucruri greşite.” O dobândiţi

prin faptul că vă spuneţi şi credeţi următoarele, „Am greşit; Dacă persist în a greşi,

voi avea mereu rezultate negative, şi voi contribui la crearea unei lumi în care eu şi

alţi oameni nu am vrea să trăim; prin urmare ar fi bine să îmi schimb obiceiurile.” Şi

pentru a reuşi să nu vă mai culpabilizaţi, ar fi bine să folosiţi, în primul rând, Insightul

nr.1 – „Mă simt ca un păduche pentru că părinţii mei mi-au spus, în repetate

rânduri, că nu sunt bun de nimic, şi eu am acceptat acest lucru, fără să mă

împotrivesc.” Apoi, utilizaţi Insight-ul nr.2 – „Continui să cred în aceste prostii pentru

că acum aleg să cred în ele.” Urmaţi apoi cu Insight-ul nr.3 – „Ar fi bine să îmi

recunosc faptele imorale, dar să nu mă văd pe mine ca fiind o persoană groaznică şi

condamnabilă. Dacă lucrez şi acţionez împotriva credinţelor mele de culpabilizare,

voi putea să mă constrâng să mă comport într-un mod mai etic.”

3. Puteţi să învăţaţi să faceţi diferenţa dintre responsabilitate şi culpabilizarea

faptului că sunteţi iresponsabili. De cele mai multe ori, sunteţi, într-adevăr,

responsabili pentru comportamentul pe care îl aveţi, în sensul că dumneavoastră aţi

fost cei care l-aţi îndeplinit, şi că în mod teoretic, aţi fi putut evita să-l săvârşiţi. Dar,

faptul că aţi comis aceste fapte iresponsabile nu vă fac pe dumneavoastră a fi nişte

persoane lipsite de valoare.

4. Când vă daţi seama de faptul că sunteţi furioşi, identificaţi-vă cerinţele

absolutiste şi perfecţionismul. Dacă se întâmplă, doar să vă displacă sau vă deranjeze

reacţiile celorlalţi, înseamnă că aveţi emoţii negative adaptative. Înseamnă că

preferaţi ca oamenii să se comporte în mod diferit şi vă simţiţi frustraţi sau dezamăgiţi

atunci când nu se comportă aşa. În schimb, furia răsare din credinţa „Nu îmi place

ceea ce face Dick. Prin urmare, nu ar trebui să facă aşa.” Aţi putea crede, mai bine:

„Nu îmi place ceea ce face Dick; ia să văd cum aş putea să îl conving sau să îl ajut să

se comporte în alt mod.” Atunci când sunteţi furioşi, încercaţi să atentaţi la propriile

pretenţii pe care le aveţi şi forţaţi-vă – exact aşa cum auziţi, forţaţi-vă – să îl acceptaţi

pe Dick împreună cu comportamentele lui neplăcute, şi drept urmare să vă detaşaţi de

acuzaţiile pe care i le faceţi şi de furia pe care v-aţi creat-o. În orice caz, trebuie să

stabiliţi anumite limite şi să vă feriţi de Dick dacă şi când, acesta face abuz de

dumneavoastră.

Dacă, utilizaţi tehnicile menţionate mai sus, şi continuaţi să vă abordaţi şi să

vă disputaţi, în mod repetat, credinţele de culpabilizare pe care le aveţi asupra

dumneavoastră şi asupra celorlalţi, nu înseamnă că veţi sfârşi prin a deveni sfinţi sau

polianişti*.

Înseamnă că, veţi continua, în mai multe ocazii, să vă displacă profund

comportamentele dumneavoastră sau ale altora. Dar, veţi avea o şansă mult mai mare

de a schimba ceea ce vă displace, în loc de a vă fierbe în propriul suc. A greşi este

omeneşte; a-i ierta pe oameni şi pe dumneavoastră pentru comportamentele greşite

este raţional şi realist. Acceptaţi păcătosul, în timp ce consideraţi păcatul ca fiind

greşit şi distructiv. Încă o dată, evitaţi păcătoşii dacă abuzul acestora este suficient de

dăunător; şi acceptaţi-vă pe dumneavoastră, în timp ce depuneţi efort real, pentru

corectarea comportamentului greşit.

Dacă, totuşi, mai aveţi încă dificultăţi, cu privire la reducerea acuzaţiilor pe

care le faceţi asupra dumneavoastră şi asupra celorlalţi, mergeţi pentru o evaluare

psihologică atentă, şi luaţi în considerare posibilitatea de a urma şedinţe de

psihoterapie sau, de a lua, posibil, medicaţie. Nu este niciodată, o ruşine, să aveţi

tulburări emoţionale serioase – este doar o problemă ce trebuie rezolvată. Aşa că nu

vă faceţi niciodată o părere negativă despre dumneavoastră – sau despre oricine

altcineva – pentru faptul că aveţi această problemă. Cu alte cuvinte, nu vă creaţi o

părere negativă despre dumneavoastră (nici nu vă culpabilizaţi şi nici nu vă

autoevaluaţi global negativ), indiferent ce s-ar întâmpla!

Ghid pentru o viaţă raţională

Autori: Albert Ellis, Robert A. Harper