04 Frustrare-agresivitate

Credinţa iraţională nr. 4:

Ideea că dumneavoastră trebuie să vedeţi lucrurile ca fiind groaznice, teribile, oribile, şi catastrofale atunci când sunteţi foarte frustraţi sau când sunteţi trataţi incorect.

- frustrare-agresivitate

Motive de iraţionalitate

Această idee este greşită din mai multe motive:

1. Cu toate că, poate fi foarte neplăcut, atunci când nu obţineţi ceea ce vreţi de

la viaţă, acest lucru nu poate fi şi catastrofal sau oribil, decât dacă îl vedeţi

dumneavoastră ca fiind aşa. Când lucrurile merg prost, puteţi alege să credeţi, „Nu îmi

place situaţia asta. Ia să văd ce pot face pentru a o schimba. Şi dacă nu o pot schimba

viaţa mea va fi dificilă, dar nu va fi, neaparat, groaznică.” Sau puteţi crede, „Nu îmi

place situaţia asta. "u o suport! Mă înnebuneşte! În mod categoric nu ar trebui să fie

aşa! Pur şi simplu trebuie să se schimbe, altfel mi-e imposibil să fiu fericit.” Cea de-a

doua dintre aceste credinţe vă va face să vă simţiţi nefericiţi, să vă compătimiţi, să vă

simţiţi deprimaţi sau furioşi. Prima credinţă vă va conduce spre stări de frustrare şi de

părere de rău, şi nu neaparat spre descurajare sau furie.

2. Chiar dacă copiii nu tolerează, de obicei, frustrarea, adulţii pot, categoric, să

facă acest lucru. Copiii depind, în mare măsură, de mediul în care trăiesc. Ei nu pot

privi cu atâta uşurinţă spre viitor pentru a vedea faptul că, deşi acum sunt frustraţi, ei

nu se vor simţi aşa întotdeauna. Nu ne putem aştepta ca ei să gândească, în mod

filosofic, cu privire la restricţiile pe care le au. Nu este, însă, acelaşi caz şi la adulţi.

Adulţii pot să realizeze faptul că există un sfârşit pentru frustrările lor prezente; pot să

schimbe mediul în care trăiesc; pot să accepte faptul că există anumite dezavantaje în

viaţa lor, care în prezent nu pot fi schimbate.

3. Dacă vă lăsaţi puternic afectaţi de frustrările pe care le aveţi, vă va fi foarte

greu să găsiţi o soluţie pentru a le îndepărta. Cu cât vă cheltuiţi mai mult din timpul şi

energia dumneavoastră, lamentându-vă pentru soarta tristă pe care o aveţi, bombănind

împotriva lucrurilor frustrante, şi scrâşnind din dinţi de disperare, cu atât mai puţin vă

veţi mobiliza pentru a face faţă dificultăţilor. Chiar dacă aveţi dreptate cu privire la

modul injust în care ceilalţi vă tratează – de ce este acest lucru atât de teribil? Întradevăr,

poate fi lipsit de etică. Dar poate cineva spune că oamenii nu trebuie în nici un

caz să se comporte injust? Poate că dumneavoastră!

4. În cazul în care frustrarea este inevitabilă şi constantă – de exemplu când vă

moare partenerul de viaţă – puteţi alege să vă lăsaţi afectaţi, pentru mult timp, din

cauza pierderii suferite. Aşadar, viaţa vă privează de prezenţa celui/celei iubite! Îl/o

vor aduce, plânsetele şi suspinele dumneavoastră, înapoi pe cel/cea iubit/ă? Prin faptul

că bombăniţi asupra soartei nedrepte vă simţiţi, într-adevăr, mai bine? De ce nu, mai

bine, aţi accepta, în mod matur inevitabilul, indiferent cât de neplăcut este acesta?

Înţelegem că este o situaţie deosebit de rea şi foarte tristă. Dar cum puteţi dovedi că

este şi groaznică, prin alt mod decât considerându-o aşa?

5. Aşa cum a formulat, în mod înţelept, Reinhold Niebuhr, ar fi mult mai

simplu şi mai bine dacă aţi accepta situaţiile neplăcute pe care nu le puteţi schimba.

REBT consideră că ceea ce există, există. Dacă include nenorociri şi frustrări, puteţi

să priviţi situaţia aceasta ca fiind nefavorabilă. Dar nu să o definiţi ca fiind

catastrofală şi groaznică! Atâta timp cât încă trăiţi, sunteţi stăpânii soartei

dumneavoastre emoţionale, conducătorii sufletelor dumneavoastră. Situaţiile

nefavorabile vă pot bloca şi distruge scopurile. Câteodată, ele pot chiar să vă spulbere

speranţele. Dar ele nu vă pot distruge pe deplin. Doar dumneavoastră vă puteţi ditruge

– dacă credeţi în faptul că ceea ce există trebuie cu necesitate să nu existe, sau că dacă

sunteţi împovăraţi de probleme, trebuie să vă simţiţi foarte deprimaţi.

Metode de însănătoşire

Ce puteţi face atunci când sunteţi puşi în faţa unor frustrări reale, posibile

nedreptăţi sau nenorociri seioase? Iată câteva modalităţi, cu ajutorul cărora puteţi

înfrunta dificultăţile prin care treceţi:

1. Atunci când trebuie să faceţi faţă situaţiilor frustrante, stabiliţi, în primul

rând, dacă aceste situaţii sunt, într-adevăr, dificile sau le definiţi dumneavoastră ca

fiind dificile. Stabiliţi dacă este, într-adevăr, aspectul dumneavoastră imperfect cel

care vă împiedică să atrageţi atenţia partenerilor potriviţi – sau sunteţi dumneavoastră,

datorită nevoii absurde de-a fi cea mai atractivă persoană din oraş, cea care vă sabotaţi

relaţiile? Au fost părinţii dumneavoastră cei care v-au împiedicat să urmaţi o anumită

carieră (prin faptul că şi-au manifestat opoziţia faţă de aceasta), – sau aţi fost

dumneavoastră cei care aţi renunţat prea uşor şi nu aţi insistat în ciuda opunerii lor,

folosindu-i probabil pe post de alibi pentru a vă ascunde posibilele frici de eşec? Ce

anume vă mai face să consideraţi că frustrările dumneavoastră sunt atât de groaznice,

din moment ce v-aţi neutralizat gândurile catastrofale? Provocatoare întrebare –

vedeţi!

2. Dacă trebuie să faceţi faţă unor frustrări intense, care nu pot fi nicicum

schimbate, atunci ar fi bine să le acceptaţi, aşa cum sunt. Da: nu cu amărăciune şi

disperare, ci cu demnitate şi eleganţă. Aşa cum a însemnat şi Epictet acum două mii

de ani: “Cine este cel care nu poate fi învins? Cel care, nu poate scăpa de inevitabil.”

Sidney Smith a formulat-o în felul acesta, “Dacă va trebui să mă târăsc, mă voi târâ,

satisfăcut; dacă va trebuie să zbor, voi zbura cu promptitudine; dar atâta timp cât pot

evita aceste lucruri, nu mă voi simţi niciodată complet nefericit.” Puteţi să duceţi

filosofia acceptării la cote iraţionale extreme. Dar, în limitele raţionale, puteţi

beneficia de pe urma ei.

3. Stabiliţi-vă prioritatea de-a vă înfrunta frustrările pe care le puteţi reduce

sau elimina. Gândirea raţională, nu vă lasă să capitulaţi în faţa vreunei situaţii dificile.

Nu cuprinde o filosofie de supunere sau de resemnare. În mare parte, vă sfătuieşte, să

acceptaţi inevitabilul doar atunci când acesta chiar este inevitabil – şi nu atunci când

puteţi schimba lucrurile. Din această privinţă, urmează învăţămintele Sfântului

Francis, ale lui Reinhold Niebuhr, a Alcoolicilor Anonimi, şi a mai multor filosofi

asiatici. Versiunea REBT spune: „Lasă-mă să îmi creez curajul şi forţa de a schimba

ceea ce pot schimba, seninătatea de a accepta ceea ce nu pot schimba, şi înţelepciunea

de a putea face diferenţa.”

4. Întrebaţi-vă, ori de câte ori sunteţi foarte frustraţi, „Unde scrie că nu ar

trebui să fiu frustrat? Ar fi plăcut dacă nu aş fi. Dar sunt! Ghinion! Mă va omorâ

faptul că sunt frustrat? Prea puţin probabil. Mă va deranja şi necăji? S-ar putea! Iată,

un motiv în plus pentru care nu ar trebui să mă las deranjat sau necăjit – să nu mă las

afectatde faptul că sunt tulburat. Atunci voi avea doar două probleme în contul

uneia!” Cu alte cuvinte, acceptaţi faptul că frustrările şi iritările fac parte din viaţa

normală a oamenilor; că, în realitate, nimeni nu trăieşte fără a avea parte de ele; că ele

nu sunt catastrofale, decât în foarte puţine cazuri, şi că puteţi supravieţui foarte bine în

ciuda existenţei lor.”

Niciodată nu trebuie să vă lăsaţi deprimaţi din cauza dificultăţilor vieţii; iar

dacă nu mai insistaţi asupra faptului că ele nu trebuie în nici un caz să existe, vă veţi

simţii doar puternic supăraţi şi dezamăgiţi, şi nu îngroziţi şi deprimaţi. Dacă vă

deprimaţi la gândul că sunteţi deprimaţi, prin faptul că aveţi cerinţele iraţionale: „"u

trebuie să mă simt deprimat! Este groaznic să mă plâng şi să fiu deprimat!”, ceea ce

puteţi face este să renunţaţi la cerinţele dumneavoastră absolutiste şi să reveniţi la

emoţia de părere de rău – fără să aveţi sentimente de aversiune faţă de dumneavoastră

– în legătură cu toleranţa scăzută la frustrare, pe care o aveţi.”

5. Cu cât sunt mai mari pierderile şi frustrările pe care le suferiţi, cu atât mai

filosofici puteţi fi faţă de ele. Nu fiţi de-acord cu marea majoritatea a oamenilor, care

consideră că, pe cât sunt mai mari nenorocirile lor, pe atât mai deprimaţi trebuie să se

simtă. Prostii! Cu cât sunt mai mari problemele cu atât mai mult veţi avea tendinţa de

a le regreta şi de a nu le putea suferi. Este adevărat! Dar nu trebuie să vă transformaţi

regretele şi antipatiile în depresie severă. Aceasta se formează din gândirea

dumneavoastră: (a) „Nu pot să am parte de persoana pe care o iubesc foarte mult sau

de împlinirea dorinţei mele măreţe. Ce păcat!” şi (b) „Pentru că nu pot să am ceea ce

îmi doresc foarte mult, şi pentru că am mare nevoie de acest lucru, viaţa mea este

groaznică, oribilă, catastrofală şi total nedreaptă. Aşa cum nu trebuie să fie!” În timp

ce prima dintre aceste două credinţe este una raţională, cea de-a doua este iraţională şi

distructivă. Ar fi bine să vi-o disputaţi şi să vi-o desfiinţaţi.

6. Atunci când aveţi diferite impedimente, cum ar fi durerile fizice pe care nu

le puteţi reduce, puteţi folosi, adesea, neglijarea senzaţiilor sau distragerea atenţiei.

Astfel, puteţi încerca să ignoraţi şi să uitaţi de durere sau de senzaţiile supărătoare;

sau puteţi să vă gândiţi intenţionat la ele; sau puteţi face altceva. Dacă, de exemplu

aveţi o durere de cap, puteţi utiliza mai multe metode; puteţi să încercaţi să uitaţi de

ea, în loc să vă tot gândiţi: „Dumnezeule, ce durere de cap groaznică! Cum pot să o

suport dacă persistă astfel?” Sau puteţi să vă gândiţi în mod intenţionat, la ceva plăcut

(cum ar fi la timpul agreabil pe care l-aţi petrecut cu o zi înainte sau la picnicul pe

care îl plănuiţi pentru duminica viitoare). Sau puteţi participa la anumite activităţi care

să vă distragă atenţia, cum ar fi şahul, cititul, sau pictatul. Pentru că nu vă veţi putea

îndepărta, cu uşurinţă, un stimul dureros, cel de-al doilea plan, acela în care vă

distrageţi în mod intenţionat atenţia cu alţi stimuli mai plăcuţi, este de obicei, cel mai

eficient.

Ghid pentru o viaţă raţională

Autori: Albert Ellis, Robert A. Harper