Lectia 5: Capcana furiei şi cum să o evitam

Sumar

Enervarea este o reacţie învăţată la frustrare, care de cele mai multe ori nu serveşte la nimic bun şi de obicei are consecinţe destul de neplăcute. Puteţi alege să vă simţiţi mai  putin enervat fata de dvs. sau fata de copiii dvs.

Puteti lupta impotriva enervarii urmand următoarele sfaturi:

• Evitaţi să gândiţi în termeni de catastrofă,
• Realizaţi că deşi s-ar putea să nu vă placă, puteţi suporta orice ar face copilul/elevul dvs.
• încercaţi să înlocuiţi pretenţia imperioasă ca fiul/fiica/elevul dvs. să se poarte frumos cu simpla preferinţă de a se întâmpla aşa.
• Exprimaţi-vă dezaprobarea faţă de comportamentele sau însuşirile dezagreabile ale copilului/elevului dvs., acceptându-l însă în totalitate ca persoană.

Pe măsură ce exersaţi modul acesta de a gândi diferit, vă veţi da seama că sentimentele şi comportamentele dvs. se schimbă, astfel încât frecvenţa, intensitatea şi durata trăirilor plăcute vor creşte. De asemenea, va scădea şi numărul situaţiilor în care copilul/elevul dvs. se va înfuria.

Monstrul cei Magnific al lui Ştefan Ştefan avea un Monstru Magnific, care apărea întotdeauna când avea nevoie de el. Atunci când Ştefan nu obţinea ceea ce dorea sau când primea ceea ce nu vroia... Atunci când prietenii lui Ştefan nu voiau să se joace cu el sau nu voiau să joace jocurile cum considera Ştefan că ar fi trebuit.. Atunci când părinţii îi spuneau lui Ştefan ce să facă sau când nu îi ziceau ce e de făcut Atunci "Monstru! Magnific al lui Ştefan ieşea ia iveală. Ştefan îl făcea să apară prin        gânduri. Gânduri: Ce crezi că gândea Ştefan pentru a face să apară monstrul său cel magnific? Uite cam ce gândea: „Este groaznic să nu am lucrurile pe care mi le doresc!" „Nu suport ca lucrurile să nu meargă aşa cum vreau eu!" „Ceilalţi oameni ar trebui să facă ceea ce vreau eu!" „Prietenii mei sunt groaznici când nu se joacă aşa cum vreau eu! Ar trebui pedepsiţi!" Monstrul lui Ştefan era o arătare înspăimântătoare la vedere. Avea o faţă roşie şi rânjea cu dinţii lui mari şi ascuţiţi. Vocea sa tuna şi fulgera. Tropăia şi lovea din picioarele lui uriaşe. E clar că monstrul lui Ştefan băga în sperieţi pe oricine îl zărea. Poti ghici cum se simţea oare Ştefan cand făcea să apară monstrul său? Se simţea furios. Oare de unde venea furia monstruoasă a lui Ştefan? Venea din ceea ce gândea Ştefan. Ce crezi că gândeau părinţii lui Ştefan despre monstrul acestuia? Crezi ca le plăcea? Oare care era părerea prietenilor şi a profesorilor lui Ştefan despre monstru? Părinţii erau furioşi pe monstru, căci acesta era atât de zgomotos şi de urât! Ei considerau că fiul lor ar trebui să se controleze mai bine şi îl pedepseau pe Ştefan de câte ori scotea monstrul la iveală. Prietenii lui Ştefan erau speriaţi de monstru, aşa că o luau la fugă când acesta apărea. Profesorii lui Ştefan erau furioşi şi deprimaţi când monstrul lui Ştefan apărea la şcoală. „Ce păcat că Ştefan îl lasă pe căpcăunul acesta gălăgios să apară tot timpul", gândeau ei. "Ar fi un băiat atât de drăguţ fără el." Mai gândeau şi că le era tare greu să predea cu Monstrul acela în clasă. Îi făceau observaţii lui Ştefan de câte ori îl aducea la şcoală, în timpul orelor. Ce crezi că simţea Ştefan despre monstrul său când părinţii îl pedepseau, prietenii lui o luau la fugă şl profesorii îl puneau să stea peste program la şcoală? Ştefan începu să se sature de monstrul său. „Pur şi simplu nu ne merge prea bine", îi spunea el. „ Nu mă ajuţi să obţin ceea ce doresc; poate că la urma-urmei nici nu eşti atât de Magnific precum te lauzi..." „Dar să ştii că nu e vina mea" răspunse Monstrul. „Este doar vina ta. Ori de câte ori rosteşti cuvintele magice... „Este groaznic!" „Nu mai suport!" „Sunt o persoană ÎNGROZiTOARE!", „...apar eu. E ca o regulă." „Adică vrei să spui...", zise Ştefan, „... vrei să spui că dacă nu aş mai rosti cuvintele magice, nu ai mai apărea?" „Aproape, dar ar mai fi nevoie de ceva. Ar trebui să îţi schimbi şi gândurile, nu doar cuvintele. Pentru asta trebuie să exersezi serios." „Dar de ce îmi spui toate lucrurile astea?", întrebă Ştefan privindu-l bănuitor pe Monstru. „Pentru că m-am săturat să trebuiască să tot apar.; Tu rosteşti cuvintele magice tot mai des şi eu trebuie ba să apar, ba să dispar. Este atât de obositor! Aş vrea să-mi iau şi eu o vacanţă şi să stau lungit pe o plajă undeva cât mai departe." „Oh", spuse Ştefan, „păi atunci ce-ar fi să exersez altfel de  gânduri, ca să văd dacă funcţionează cum spui tu." Aşa că de atunci înainte, de câte ori lucrurile nu mergeau aşa cum dorea Ştefan, el îşi schimba gândurile şi cuvintele magice pe care le rostea odinioară. Cu ce crezi că îşi înlocuia el gândurile şl cuvintele magice de înainte? În loc să spună.... Spunea.... "E groaznic!" „Ce păcat că e aşa!" „Nu mai suport!" „Nu-mi convine, dar pot să suport” „TREBUIE să obţin ceea ce doresc” „Mi-ar plăcea foarte mult să obţin ceea ce vreau, dar nu trebuie neapărat să se întâmple aşa!" „Prietenii mei sunt îngrozitori când nu fac  ceea ce vreau  eu" „Nu-mi place întotdeauna cum se poartă, dar asta nu înseamnă că .nu mai sunt prietenii mei!". Prin urmare, Monstrul lui Ştefan apărea din ce în ce mai rar Ce crezi că au gândit părinţii, prietenii şl profesorii lui Ştefan de aceasta schimbare? Părinţii lui Ştefan se supărau tot mai rar pe el şi nu î! mai pedepseau aproape niciodată. Prietenii lui Ştefan nu se mai speriau şi se jucau mai des cu el. Profesorii erau mai bucuroşi, mai puţin supăraţi şi nu îi mai făceau mereu observaţii. „Acum că mă înfurii mai rar văd că lucrurile se întâmplă mai degrabă aşa cum vreau eu.", îşi spunea Ştefan. „Mă bucur tare mult că am învăţat cum să-l opresc pe Monstru să mai apară." Ştefan exersa în continuare noul mod de a gândi şi Monstrul apărea tot mai rar. Şi când totuşi mai apărea uneori, era mult mai puţin Magnific decât pe vremuri... Crezi că ai şi Tu un monstru magnific?

Introducere

Domnul Grigore era mereu furios în timpul meselor. Fiica sa refuza adesea să mănânce cu restul familiei şi cu cât aceasta refuza mai mult, cu atât se enerva domnul Grigore mai tare pe el însuşi fiindcă îşi pierdea controlul şi devenea furios ... şi cu cât devenea mai furios, cu atât fiica sa refuza şi mai mult să mănânce împreună cu familia, Domnul Grigore se trezi astfel prins în „capcana" furiei.

Vi s-a întâmplat vreodată să simţiţi că furia a pus stăpânire pe dvs. - indiferent dacă enervarea e îndreptată spre sine sau spre copii?

Rolul de părinte/educator nu este unul uşor. În fiecare zi părinţii/educatorii înfruntă situaţii şi comportamente care le provoacă supărare şi enervare. V-aţi oprit vreodată pentru un moment să vă gândiţi că puteţi alege dacă să vă enervaţi sau nu într-o anumită situaţie?

Terapia Raţionai-Emotivă şi Comportamentală este o metodă practică pentru a-i ajuta pe oameni să facă faţă sentimentelor neplăcute de auto-depreciere. Îi poate ajuta pe părinţi să înţeleagă, să facă faţă şi să îşi prevină propria enervare, precum şi pe cea a copiilor lor. Abordarea Terapiei Raţional-Emotivă şi Comportamentale faţă de furie sau faţă de orice sentiment de auto-depreciere presupune a determina mai întâi de ce anume crede persoana în cauză că a apărut sentimentul de enervare; apoi, aceasta învaţă cum să îşi schimbe gândirea pentru a-şi crea un sentiment mai util.

Frustrarea: o posibilă sursă de enervare

Frustrarea este orice obstacol care ne împiedică să obţinem ceea ce vrem. Există numeroase moduri de a face faţă situaţiilor frustrante. Acest exemplu vă va da o imagine a diferitelor abordări ale frustrării.

Trei mame, d-na Rodica, d-na Viorica şi d-na Irina sunt la magazin cu fiii lor în vârstă de şapte ani; care sunt prieteni. În timp ce mamele îşi fac cumpărăturile, băieţii decid să se distreze un pic, rearanjând nişte conserve din vitrină. Puţin mai târziu, cele trei mame îşi găsesc fiii pe podea, înconjuraţi de cutiile de conserve căzute. Toată lumea care stă la coadă la casa se uită la şeful de sală, care îi ceartă pe băieţi.

Cum reacţionează cele trei mame? Ce Simt ele, ce gândesc şi ce anume fac în această situaţie frustrantă?

Câte moduri alternative de a reacţiona la aceasta situaţie puteţi găsi?

D-na Rodica era furioasă pe fiul ei. „Nu trebuia să se poarte atât de neobrăzat" îşi spuse ea. „Nu suport când face astfel de lucruri în public. Mă face întotdeauna de ruşine. Ce copil îngrozitor am." îşi apucă fiul, îl plezni şi începu să îl certe, în timp ce acesta urla.

D-na Viorica era de asemenea furioasă pe copilul ei şi bombănea, pe punctul de a izbucni: „Ce groaznic că copilul meu se poartă în felui ăsta" gândi ea. „Nu suport ca ceilalţi să gândească despre mine că sunt o mamă incapabilă. Fiul meu nu ar trebui să mă facă astfel de ruşine." Plecă în tăcere de acolo, jurându-şi că atunci când va ajunge acasă îi va spune soţului său să îl pedepsească pe băiat.

D-na Irina era iritată. „Ce mizerie!" îşi spuse sieşi. „Zău că ar fi fost mai bine dacă fiul meu şi-ar fi folosit un pic judecata şi nu s-ar fi jucat cu lucrurile din vitrină – dar nu are nici un rost să mă lamentez în legătură cu nişte cutii de conserve sparte. Poate aş putea să folosesc ocazia asta ca să-l învăţ să gândească înainte de a se apuca de ceva." Observă că fiul ei arăta spieriat. Îl luă de mână şi începu să îl ajute să cureţe mizeria.

Deşi toţi aceşti părinţi s-au confruntat cu aceeaşi situaţie, fiecare a gândit şi a răspuns la situaţie în mod diferit, ceea ce a dus la rezultate diferite. Care dintre rezultate credeţi că a avut cele mai bune consecinţe, atât pentru părinte cât şi pentru copil? Ce credeţi că a învăţat fiecare copil din această întâmplare?

Ce a învăţat fiul doamnei Rodica:

• Atunci când mama sa e furioasă, pălmuieşte şi strigă.
• Pălmuitul şi strigătele sunt moduri normale de a-ţi exprima furia.
• A găsit metode noi de a acapara atenţia mamei sale.
• Dacă face ceva ce mama sa dezaprobă, este mai bine să se ascundă sau să mintă pentru a evita pedeapsa.

Ce a învăţat fiul doamnei Viorica:

• Mamei sale nu îi pasă de comportamentul lui, pentru că nu îi dă atenţie.
• Poate (cel puţin pentru moment) să scape fără a-şi asuma responsabilitatea pentru boacăna făcută.
• Nu e bine să îţi exprimi furia.

Ce a învăţat fiul doamnei Irina:

• Este posibil să te simţi frustrat şi fără să devii furios.
• Ar fi bine să evite şă se joace cu cutiile de conserve în magazine.
• Uneori poate să se comporte urât şi totuşi mama sa va continua să îl placă.

• Dacă se întâmplă o boacănă sau faci o greşeală, este mai bine să o recunoşti şi să o îndrepţi.

Când vă confruntaţi cu frustrarea, puteţi alege una dintre următoarele reacţii:

1. Să vă enervaţi, sa aveţi pretenţia ca frustrarea să nu mai existe, să susţineţi că e ingrozitor ca s-a intamplat asa si sa va dati cu capul de pereti:
2. Să vă enervaţi, să consideraţi situaţia catastrofală, să nu vă exprimaţi trăirile şi să pretindeţi că nu sunteţi frustrat sau enervat.
3. Să fiţi iritat sau dezamăgit, să acceptaţi că frustrarea există şi să încercaţi să remediaţi situaţia.

De ce nu este bine să vă simţiţi furios?

Acum poate că gândiţi:  „Nu am dreptul să fiu furios pe copiii mei dacă aceştia se comportă rău?" Desigur că nu există nici un motiv pentru care nu „ar trebui" sau nu aţi avea „dreptul" de a vă enerva pe copii sau pe dvs. înşivă; totuşi, există motive bune pentru care este de dorit să nu vă enervaţi prea tare. Enervarea este o reacţie naturală la frustrare, dar de obicei provoacă mai mult rău decât bine. Câteva dintre consecinţele negative ale acesteia sunt:

• Poate să dăuneze sănătăţii, contribuind la afecţiuni precum ulcerul, insomnia, oboseala şi hipertensiunea,
• Poate să influenţeze negativ relaţiile dvs. cu ceilalţi.
• Duce adesea la sentimente secundare indezirabile, precum vinovăţia, deprimarea şi accentuarea sentimentului de furie.
• Face mai dificilă atingerea scopurilor — deoarece atunci când sunteţi furios gândiţi şi comunicaţi mai puţin clar şi sunteţi mai predispus să reacţionaţi în moduri auto-depreciatoare.
• Tinde să vă crească frustrarea,
• Dă un exemplu negativ copilului dvs.

Cum faceţi faţă enervării

Am văzut cum părinţii se enervează excesiv prin adoptarea unor atitudini critice faţă de situaţiile din realitate. În cartea sa „Cum să trăieşti cu şi fără enervare", Albert Ellis discută patru credinţe care sunt adesea cauza enervării:

• „Este groaznic!"
• „Nu suport!"
• „Nu ar trebui să fie aşa!"
• „Este o persoană rea şi ar trebui pedepsită!"

       „Ce groaznic!"

Catastrofarea (sau gândirea în termeni de catastrofă) se referă la evaluarea situaţiei ca fiind cât de rea posibilă.

Doamna Adela avea trei fii şi i se părea îngrozitor că nu avea o fiică. „Este absolut îngrozitor să nu ai nici o fată", se plângea ea. „E bine să ai băieţi, dar ca să fiu cu adevărat fericită îmi trebuie şi o fată." Cu cât catastrofa mai mult, cu atât se enerva mai tare.

„Faptul că te plângi nu schimbă cu nimic situaţia", spuse soţul ei, „nu face decât să te enerveze şi mai rău. Situaţia noastră e departe de a fi cea mai rea posibilă. Avem totuşi trei băieţi frumoşi. Sunt sigur că te poţi gândi şi la lucruri mai rele decât acela de a avea trei fii şi nici o fiică".

Doamna Adela se opri pentru o clipă şi realiză că îşi putea imagina şi lucruri mult mai rele - ca de exemplu să nu aibă copii de loc, să aibă doar fete şi nici un băiat sau să nu fie căsătorită. Doar când doamna Adela şi-a dat seama că faptul de a nu avea fete nu e plăcut, dar situaţia nu e nicidecum îngrozitoare, a reuşit să nu se mai văicărească şi să se bucure mai mult de faptul că avea trei băieţi.

       „Nu suport!"

„Nu suport!", strigă părinţii cu toleranţă scăzută la frustrare care s-au convins că nu pot şi nu ar trebui să tolereze situaţiile insuportabile.

Doamna Aurora se enerva îngrozitor de câte ori cele două fiice ale sale se certau.

 „Nu suport" îşi spunea ea. „Nu mai suport ca cearta asta nesuferită să dureze nici un minut în plus!" Striga la ele, le pălmuia, le trimitea în camera lor, dar cearta devenea din ce în ce mai frecventă şi mai intensă şi la fel creştea şi enervarea doamnei Aurora.

„Furia dvs. şi atenţia pe care le-o acordaţi le amplifică comportamentul", îi explică învăţătoarea fetelor.

„Da, cred că le acord mai puţină atenţie atunci când nu se ceartă", cugetă doamna Aurora. „Poate că cearta e felul lor de a-mi cere atenţia."

„Aţi putea să vă ocupaţi mai întâi de propriile dvs. sentimente de enervare." sugeră învăţătoarea. „Încercaţi să vă spuneţi că totuşi puteţi să suportaţi cearta, chiar dacă este neplăcută şi că puteţi tolera sentimentele de enervare. Cea mai bună metodă de a face faţă certei fetelor dvs. este să o ignoraţi. Lăsaţi-le pe ele să îşi rezolve singure motivele de ceartă şi acordaţi-le un pic de atenţie, lăudându-le atunci când reuşesc să se înţeleagă."

Doamna Aurora urmă sfatul învăţătoarei şi pe măsură ce reuşea să îşi reducă enervarea produsă de cearta fetelor şi ele învăţau din exemplul ei şi îşi reduceau enervarea una faţă de cealaltă.

      „Trebuie neapărat!"

Să pretindem ca lumea şi toţi ceilalţi să se comporte conform dorinţei noastre este o altă cale sigură de a ne enerva.

Domnul Tiberiu avea idei fixe despre cum "ar trebui să se comporte copiii şi asta chiar înainte ca proprii săi copii să se fi născut. Printre altele, copiii trebuie să fie curaţi şi ordonaţi, trebuie să îşi asculte părinţii, nu trebuie să se îmbolnăvească niciodată şi nu trebuie să se opună planurilor pe care le fac părinţii în ceea ce-i priveşte. Dar domnul Tiberiu are acum trei copii care nu se comportă aşa cum ar trebui, astfel încât el se simte nervos şi îi pedepseşte adesea. Când şi-a dat seama că toată cearta şi pedepsele nu au reuşit să îi facă pe copii să se comporte aşa cum credea el că ar trebui şi nu l-au făcut să se simtă nici mai puţin nervos, domnul Tiberiu a consultat un consilier de familie specializat în Terapia Raţional-Emotivă şi Comportamentală.

Acesta îi zise: „Te rog să îţi examinezi convingerile şi pretenţiile despre cum ar trebui să fie copiii." Şi apoi continuă: „Hai să începem cu câteva întrebări:

·         Care lege a Universului spune că ar trebui ca copiii să facă ceea ce vrei tu să facă?

·         Care e dovada că trebuie întotdeauna ca lucrurile să iasă aşa cum vrei tu?

·         Faptul că ceri cu insistenţă ca lucrurile să fie aşa cum vrei chiar te ajută să obţii ceea ce vrei?

·         Ce altceva, în afară de a avea pretenţii mai poţi să faci ca să îţi atingi scopurile?"

„Cred că e adevărat că pretenţiile mele nu îi fac pe copiii mei să se comporte mai bine” spuse domnul Tiberiu. „De fapt, nu fac decât să producă enervare şi supărare.

„Încearcă să îţi schimbi pretenţiile în simple preferinţe," sugeră consilierul. „În loc să ai pretenţia ca copiii să se comporte perfect, ai putea pur şi simplu să preferi să fie aşa. Astfel, s-ar putea să observi că enervarea ta se va schimba în iritare. Şi din moment ce nu există copii care să se comporte perfect, se poate spune că  aşteptările tale au fost nerealiste."

Domnul Tiberiu a decis să îşi schimbe gândurile, sentimentele şi comportamentul faţă de copiii săi şi şi-a dat seama că poate astfel să se bucure de ei mai mult.

      „ Ceilalţi sunt de vină!"

Un al patrulea mod în care părinţii se enervează este prin a condamna o altă persoană pentru trăsături sau comportamente intolerabile.

Doamna Leonora îşi considera fiul ca fiind în mod special supărător atunci când acesta nu îşi păstra camera ordonată. De câte ori îi găsea camera dezordonată, doamna Leonora îi reproşa fiului său că este împrăştiat, leneş şi neglijent şi îl pedepsea nepermiţându-i să iasă din cameră tot weekend-ul. Dar, în loc ca acest lucru să aibă ca efect o cameră mai curată, nu făcea decât să producă frustrare şi enervare atât mamei cât şi fiului.

„Băiatul ăsta e atât de îngrozitor, leneş şi nepăsător", se plânge ea unei prietene.

„Îţi dai seama că te superi pe tine însăţi şi îl condamni pe fiul tău doar din cauza unei singure trăsături care nu îţi place? Gândeşte-te la toate însuşirile şi comportamentele lui bune pe care le neglijezi când gândeşti aşa" îi răspunse prietena ei.

„Păi adevărul e că metoda mea nu prea are efect," recunoscu doamna Leonora.

„Nu o să-mi placă niciodată faptul că e dezordonat, dar voi încerca să ignor asta şi să mă concentrez asupra aspectelor lui bune."

Şi pe măsură ce relaţia lor se îmbunătăţea, doamna Leonora îşi dădea seama că era într-adevăr nepotrivit să condamne întreaga persoană a copilului său doar din cauza câtorva trăsături deranjante.

Puteţi învăţa săj faceţi faţă enervării identificandu-vă gândurile distructive şi schimbându-le în gânduri folositoare. Cu cât sunteţi mai conştient de propriul sistem de convingeri, cu atâjt veţi fi mai capabil să alegeţi dvs. înşivă modul în care vă veţi simţi. Alegând să vă simţiţi într-un mod mai adecvat şi să vă comportaţi mai eficient, puteţi deveni un model mai bun pentru copiii dvs.

lată alte câteva sugestii pe care le puteţi urma atunci când încercaţi să vă reduceţi enervarea:

1. Acceptaţi enervarea.

Nu fiţi atât de perfecţionist încât să pretindeţi să nu vă enervati niciodată. Enervarea este un obicei pe care l-aţi practicat îndelung, astfel încât înlăturarea lui va necesita timp şi efort continuu. A vă enerva pe dvs. înşivă doar fiindcă sunteţi nervoşi pe alţii nu înseamnă decât să vă faceţi necazuri în plus.

2. Prefaceţi-vă că sunteţi enervat.

Puteţi de asemenea să vă prefaceţi că v-aţi enervat, fără sentimentul de enervare propriu zis. Ridicarea vocii şi o încruntare pot să întărească un îndemn de a merge la culcare pentru copii, însă înfăţişarea furioasă poate să funcţioneze şi mai bine dacă de fapt nu simţiţi enervare la momentul respectiv.

3. Automonitorizaţi-vă.

Ţineţi o evidenţă a momentelor când v-aţi enervat, notând ora, locul şi situaţia asociată cu răspunsul de enervare. Încercaţi să vedeţi dacă nu cumva există un tipar.

4. Toleraţi enervarea.

Aduceţi-vă aminte că e normal pentru un copil să fie activ, gălăgios şi plin de energie, aşa că nu vă va fi de nici un folos să vă enervaţi datorită acestui comportament Vă puteţi învăţa copilul să se descurce mai bine, dar probabil că nu veţi reuşi niciodată să îi schimbaţi firea, aşa că mai bine obişnuiţi-vă cu gândul acesta.

5. Amânaţi-vă enervarea.

Număraţi până la zece şi respiraţi adânc înainte de a răspunde.

6. Exprimaţi-vă enervarea.

Exprimaţi-vă iritarea atunci când o simţiţi. Nu vă reprimaţi trăirile pentru ca apoi să răbufniţi într-o explozie de furie.

7. Investigaţi sentimentul.

Identificaţi întotdeauna imperativele de genul „trebuie" şi „este neapărat necesar" pe care vi le spuneţi. Ele pot provoca explozii de enervare.

8. Imaginaţi-vă că sunteţi enervat.

Imageria Raţîonal-Emotivă este un exerciţiu care poate ajuta la prevenirea enervării sau transformarea acesteia în iritare. Imaginaţi-vă într-o situaţie care în mod normal v-ar enerva. De exemplu, imaginaţi-vă că copilul dvs. înjură, se plânge sau se smiorcăie. începeţi prin a vă permite să vă simţiţi enervat. Când simţiţi cu adevărat că v-aţi enervat, exersaţi transformarea enervării în iritare sau neplăcere. Când vă schimbaţi trăirile, de fapt schimbaţi credinţele iraţionale în credinţe raţionale. Încercaţi să folosiţi această tehnică timp de zece minute în fiecare zi. Dacă exersaţi răspunsuri mai adecvate, creşteţi probabilitatea de a răspunde mai potrivit atunci când situaţia va apare într-adevăr.

9. Aduceţi-vă aminte.

Amintiţi-vă întotdeauna că puteţi să învăţaţi să vă controlaţi enervarea.

Învăţaţi-vă copilul/elevul să facă fată enervării

Vă puteţi ajuta copiii/elevii prin a-i învăţa să facă faţă propriei lor enervări.

În cartea lor intitulată „Cum să creşti un copil fericit şi sănătos din punct de vedere emoţional", Ellis şi Wolfe sugerează câteva moduri de a realiza acest lucru:

1.                  Reacţionaţi cu calm dar ferm atunci când copilul/elevul dvs. este nervos. Daca vă supăraţi sau vă enervaţi pe copilul dvs. fiindcă îşi exprimă enervarea, îi transmiteţi mesajul că e normal să se enerveze dacă nu obţine ceea ce vrea. Când însă rămâneţi calm şi ferm, îi oferiţi copilului dvs. un bun model despre cum să facă faţă frustrării şi veţi creşte probabilitatea ca acesta să se calmeze în scurt timp.

2.                  Eliminaţi frustrările inutile. Copiii se pot uşor simţi copleşiţi de prea multă frustrare, asa ca incercati sa pastrati frustrarea la un nivel acceptabil. Copilul dvs. va reuşi mai bine în viaţă dacă începe prin a înfrunta un număr minim de frustrări necesare. După ce copiii învaţă să facă faţă micilor frustrări, vor învăţa să tolereze şi unele mai mari.

3.                  Copiii tind să reacţioneze exagerat la disconforturi precum oboseala, foamea, căldura sau frigul excesiv. Acceptaţi faptul că de regulă copilul dvs. va tinde să reacţioneze mai iraţional şi să aibă explozii de furie, atunci când se simte inconfortabil din punct de vedere fizic.

4.                  Nu condamnaţi sau pedepsiţi copiii fiindcă îşi exprimă mânia. Demonstraţi-le verbal şi nonverbal că, deşi nu vă place comportamentul lor, totuşi îi iubiţi. Ajutaţi-i să se comporte altfel fără a-i critica.

5.                  Ajutaţi-vă copiii/elevii să înţeleagă că sunt responsabili pentru crearea propriei enervări şi învăţaţi-i cum să transforme enervarea în iritare sau dezamăgire.

6.                  Uneori este înţelept să lăsăm copiii foarte mici să îşi exprime toată furia, pentru a se linişti. Chiar şi în cazul copiilor mai mari, este greu să te înţelegi cu ei când sunt în mijlocul unei crize de furie. Când credeţi că ar fi total inutil să încercaţi să schimbaţi furia copilului dvs. prin conversaţie raţională, sugeraţi-i o activitate alternativă, precum efectuarea unui comision sau vizitarea unei prieten, pentru a-l ajuta pe copil să se calmeze. Aşteptaţi până când enervarea copilului a scăzut înainte de a-l ajuta să înveţe cum să facă faţă mai bine situaţiei data viitoare.

7.                  Încercaţi să vă purtaţi în mod echitabil cu copiii/elevii dvs.

8.                  Puteţi face faţă sentimentelor de frustrare ajutându-i pe copiii/elevii dvs. să înţeleagă că nu trebuie să aibă tot ceea ce îşi doresc.

9.                  De asemenea, aduceţi-vă aminte că lauda şi atenţia venită din partea dvs. sunt modalităţi pline de efect pe care le puteţi folosi pentru a modela comportamentul copilului în direcţia dorită. Dacă daţi o atenţie minimă crizelor de furie şi atenţie maximă răspunsurilor calme la frustrare, copilul dvs. va începe să răspundă mai frecvent cu răspunsuri calme.

10.              Şi încercaţi să vă păstraţi simţul umorului atunci când aveţi de-a face cu un copil furios - vă va ajuta să toleraţi mult mai uşor aproape orice situaţie.

Prelucrare din cartea “Poveşti raţionale pentru copii” de Virginia Waters, 

tradusa şi adaptata în limba română de: Daniel David, Adrian Opre, Laura Petra;

publicata de Deac Corina, psiholog cu drept de liberă practică, specialist * autonom