Lectia 4: Când frica ne stă în cale

Sumar

Părinţii îşi creează propriile frici şi nelinişti prin modul în care evaluează realitatea. Puteţi alege să vă simţiţi mai puţin speriat şi puteţi încerca să vă schimbaţi părerile despre lume în loc să gândiţi ca „ar fi îngrozitor să nu fiu un părinte perfect", aduceţi-vă aminte că nu există părinţi perfecţi!

Deşi este de nedorit, comiterea de greşeli este o parte inevitabilă a condiţiei de părinte şi a condiţiei umane în general.

Decât să insistaţi în a susţine că : „copiii mei trebuie să se afle totdeauna în siguranţă", amintiţi-vă că toţi copiii experienţiază un oarecare disconfort şi pericol şi că este important pentru creşterea şi dezvoltarea lor să înveţe să îi facă faţă şi să ÎI accepte.

În loc să credeţi că „dacă ceva e periculos, trebuie să mă îngrijorez tot timpul", aduceţi-vă aminte că nimeni nu a împiedicat un lucru rău să se întâmple doar fiindcă şi-a făcut griji despre asta. Faceţi tot ce vă stă în putinţă pentru a evita pericolele serioase şi apoi uitaţi de ele.

În loc să vă spuneţi „cât de groaznic ar fi să pierd dragostea şi aprobarea copiilor mei şi a celorlalţi", puteţi accepta faptul că nimeni nu vă va iubi şi aprecia tot timpul şi că nu e nimic îngrozitor în asta.

Decât să consideraţi că „trebuie să îmi fac griji dacă e să mă consider un părinte bun", mai bine gândiţi-vă că veţi fi un părinte mai bun dacă veţi fi doar preocupat de soarta copiilor şi nu plin de teamă.

Încercând să depăşiţi şi să faceţi faţă propriilor temeri, veţi reuşi nu doar să vă creaţi o dispoziţie emoţională confortabilă şi să vă creşteţi şansele de a fi un părinte cât se poate de bun; în acelaşi timp veţi creşte şi probabilitatea ca pe viitor copiii dvs. să poată face faţă eficient propriilor lor temeri.

Teama de greşeli a Dorei

Dorei îi era teamă ca nu cumva să greşească.

„Doamne," spuse Dora, „să dai greş este la fel de rău ca şi cum ar fi să cazi într-o groapă adâncă şi întunecată plină de păianjeni ... sau ca şi cum ai fi în mijlocul unei mulţimi de oameni care râd şi te arată cu degetul."

De fiecare dată când se gândea la o nereuşită, Dora se simţea cuprinsă de o frică puternică ce o înconjura ca o ceaţă. Inima îi bătea tare, mâinile îi tremurau şi respiraţia îi devenea sacadată.

„Greşeala," spunea Dora, „este cel mai rău lucru din lume."

„la să vedem...ce aş putea face ca să nu dau greş niciodată?" se întrebă Dora. „Ştiu! O să îmi fac griji tot timpul despre tot ce ar putea sa mearga rau si o sa fac planuri cum să mă descurc în fiecare împrejurare. Şi aşa nu voi greşi niciodată!"

De atunci încolo, Dora învăţa până Ia miezul nopţii în fiecare seară, memorând pe de rost fiecare pagină a fiecărei cărţi. Apoi stătea trează până Ia cinci dimineaţa, imagînându-şi cam tot ce ar putea să meargă prost a doua zi şi planificându-şi cum să facă faţă fiecărei situaţii.

„Ce mă fac dacă izbucneşte o furtună în timp ce sunt la şcoală şi nu pot să merg acasă?" se gândi Dora. „Ştiu ce o să fac! O să duc cu mine un balon cu heliu Ia şcoală, o să mă caţăr pe vârful celui mai înalt morman de zăpadă, o să-mî dau drumul şi o să zbor până acasă!"

„Dar dacă o să ne invadeze fiinţe de pe o altă planetă? Ce aş face atunci? Cred că aş încerca să fiu calmă şi prietenoasă şi mi-aş împărţi cu ei, Ia nevoie, sandwich-ul cu unt şi salam."

„Sau dacă aş fi în pericol să pierd o întrecere de alergări la şcoală? Mi-aş imagina că mă urmăreşte un urs mare şi urât! Aşa aş fugi mai repede."

Dora era aşa de ocupată cu gândurile negre despre greşeli şi cu încercările de a le preveni, încât nu prea mai avea timp să doarmă. Într-o noapte, ea adormi în timp ce încerca să se hotărască ce ar face dacă ar înţepa-o o albină în timpul unei lucrări de control.

„Oh, nu!" se sperie Dora când se trezi. „E deja ora unsprezece. Nu am reuşit să mă trezesc la timp şi am lipsit deja de la două ore întregi de şcoală. Cât e de groaznic!"

„Tot programul acesta de prevenire a greşelilor este un eşec," se văită ea. „nu o să am niciodată suficient timp ca să mă gândesc cum să previn toate greşelile posibile. Va trebui să găsesc o altă cale pentru a nu greşi niciodată."

Dora se gândi mult şi bine.

„Singura metodă la care mă pot gândi," decise ea în cele din urmă, „este să nu mă mai apuc de nici un lucru cât de cât riscant sau dificil - şi în acest fel nu voi putea să dau greş!"

„Nu o să mă mai duc la şcoală - gândeşte-te numai la câte lucrări de control aş putea să iau notă mică....şi la câte întrebări aş putea să nu ştiu răspunsul....şi câte întreceri aş putea să pierd. Nu o să mă mai joc de acum încolo cu Ştefania şi Bianca - ele întotdeauna vor să meargă să ne dăm cu rolele sau să sărim elastic şi acolo aş putea să nu mă descurc perfect. Şi nu o să mă mai duc nici la lecţiile de balet şi nici la cele de flaut."

Singurele lucruri lipsite de pericolul de a da greş care îi mai rămăseseră Dorei de făcut erau mâncatul şi dormitul, aşa că asta făcea tot timpul.

Într-o zi, pe când avea stomacul deja prea plin ca să mai poată înghiţi chiar şi cea mai mică firimitură, Dora adormi şi visă că mergea singură prin pădure într-o noapte furtunoasă. Vântul şuiera puternic şi fulgerele brăzdau furioase cerul Dorei i se făcu frică. Dintr-o dată i se tăie răsuflarea, deoarece auzi un altfel de şuierat.

„Asta nu e vântul!" tresări Dora. „Seamănă mai degrabă cu o creatură fioroasă!"

Privi peste umăr în spate şi văzu cea mai urâtă şi înfricoşătoare creatură dintre câte văzuse vreodată. Avea cel puţin doi metri şi jumătate, blana şi ochii roşii, gura salivând şi gheare lungi. Şi era foarte aproape. Creatura mârâi din nou... Dora o rupse ia fugă.

Cu cât fugea mai repede, cu atât auzea mai tare răgetul creaturii în urma ei, şuierând şi fornăind. Nu mai fusese niciodată atât de speriată. La început fugi cu toata viteza, dar pe măsură ce creatura se apropia, păru să încetinească. Picioarele i se păreau grele ca nişte pietre de moară, iar genunchii îi erau moi ca piftia. Simţi că nu mai poate să facă nici un pas mai departe.

„Hei, stai un pic, ăsta e doar un vis!" îşi dădu ea seama. „Nu se întâmplă cu adevărat!"

Dora se opri brusc şi creatura din spatele ei făcu la fel, aproape doborând-o si încă mugind.

„Nu mai poţi să mă sperii, aşa că termină cu răgetul ăsta!" striga ea. „Tu exişti doar în mintea mea, te-am creat în visul meu şi pot să te fac să dispari!"

„Stai aşa, hai să nu ne pripim," spuse creatura în timp ce îi întindea o labă.

„Hai mai bine să dăm mâna şi să fim prieteni. Nu vreau să- ţi fac nici un rău. Ştii bine că nu am cum să-ţi fac rău decât dacă tu crezi că pot să-ţi fac rău. Poftim cartea mea de vizită."

îi înmâna Dorei o tăbliţă mică pe care scria: „Greşeală - dacă ţi-e frică de mine, o să te urmăresc peste tot."

„Nu înţeleg," zise Dora. „Vrei să zici că eu îmi produc singură frica de greşeli?"

„Chiar aşa este," răspunse creatura.

„Şi oare cum fac asta?" întrebă Dora.

„Ei bine," spuse creatura; scărpinându-şi nasul cu gheara, „toată lumea face greşeli şi ratează unele lucruri câteodată, dar nu toată lumea îşi creează frică de greşeală. Tu îţi creezi singură frică prin faptul că te gândeşti tot timpul la nereuşite. De fiecare dată când gândeşti 'E groaznic să dai greş! Nu trebuie să dau greş niciodată!” creezi creatura numita Frica-de-Greseala, care sunt chiar eu. Si atunci eu incep sa te urmăresc, iar tu fugi de orice ţi-ar putea provoca o nereuşită."

„Vrei să spui că nu e chiar groaznic dacă fac uneori greşeli?" întrebă Dora.

„Chiar nu e," răspunse creatura. „Şi, în acelaşi fel, nu eşti nici o persoană perfectă dacă faci o treabă bine. În realitate, eşti o persoană care câteodată dă greş, iar alteori reuşeşte - ca tot restul lumii."

„O, deja mă simt mult mai bine," spuse Dora. „Cred că înţeleg ce vrei să spui - dacă schimb felul în care mă gândesc la nereuşite, nu îmi va mai fi frică de ele. Aş putea să mă gândesc ca nu îmi place să dau greş, dar că nu este chiar aşa de groaznic sau teribil dacă mi se întâmplă aşa ceva."

Pe măsură ce Dora vorbea, creatura se făcea din ce în ce mai mică; iar când fetiţa termină de vorbit, aceasta ajunsese de mărimea unui degetar.

„O să te păstrez tot timpul aşa de mică," îi promise Dora creaturii.

Şi aşa şi făcu. Când se trezi dimineaţa următoare, Dora se duse iar la şcoală. Acum se juca din nou cu prietenii ei şi îşi reîncepu lecţiile de balet şi de flaut. În plus, era hotărâtă să încerce lucruri noi şi dificile.

De atunci încolo, când Dora simţea cum creatura apare şi începe să crească, îşi spunea, „Daca greşesc din când în când nu înseamnă că voi greşi întotdeauna" şi imediat simţea cum creatura se micşorează la loc.

Dora mai greşea într-adevăr din când în când, dar nu îi mai era frică de asta. Sigur, nu îi făcea plăcere să dea greş şi încerca să facă lucrurile cât mai bine pentru că aşa era mult mai plăcut. Dar nu mai considera o catastrofă teribilă fiecare greşeală şi nu se întrista prea tare din această cauză.

„Acum îmi dau seama că îmi creez singură frica de nereuşite, la fel cum îmi creez singură fantasmele din vis. Şi doar eu însămi am puterea de a micşora acea creatură. De acum încolo, nu mai trebuie să îmi fie frică de greşelile mele."

O poveste de groază pentru părinţi

A fost o dată ca niciodata un cuplu fericit, lipsit de griji, pe nume Todea. S-au decis la un moment dat, că ceea ce aveau nevoie cu adevărat pentru a-şi completa familia ar fi un micuţ Todea. Aşa că au plănuit nerăbdători sosirea pe lume a primului lor copil. Dar, din momentul în care Alina Todea a venit pe lume, părinţii ei nu s-au mai simţit liberi. Au devenit îngroziţi şi stresaţi la gândul că purtau toată responsabilitatea îngrijirii Alinei.

Când Alina era încă un bebeluş, Mămica şi Tăticul Todea stăteau treji toată noaptea.

„Dar dacă s-ar sufoca în timpul somnului?" se întrebau. „Sau dacă ar tot plânge şi nu am auzi-o?". în timpul zilei, se îngrijorau în legătură cu mâncatul, strănutatul şi sughiţul.

Oare mananca suficient? Oare mananca prea mult? Oare nu face pneumonie?

Oare are colici?" se întrebau. Ca urmare, îşi petreceau o groază de timp chemându-l pe medicul pediatru să le spună tot ce se poate despre starea sănătăţii Alinei.

Cu cât Alina creştea, cu atât creşteau şi grijile în privinţa ei.

„Creşte oare destul de repede? Se dezvoltă oare prea repede?"

„Să lăsăm lumina de veghe aprinsă noaptea sau nu? Să o dăm la grădiniţă sau să nu o dăm? Să-i mai dăm câte o palmă din când în când sau nu? Oare are suficienţi prieteni? Oare are prietenii potriviţi? Când e momentul potrivit să discutăm despre sex cu ea, fără să o şocăm? Oare dacă o lăsăm să mănânce dulciuri i se vor strica dinţii? Oare dacă nu o lăsăm să mănânce dulciuri ne va purta pică? Oare 14 ani e o vârstă la care să poată avea întâlnire cu un băiat? Dacă rămâne însărcinată?". Şi tot aşa!

Punctele de cotitură din copilăria şi din adolescenţa Alinei coincideau cu modificări în motivele de îngrijorare ale părinţilor, dar nu trecea zi în care vreunul dintre părinţi să nu se îngrijoreze în privinţa vreunor aspecte din viaţa Alinei.

„Nu mi-aş fi dat seama niciodată că a fi părinte înseamnă o muncă atât de epuizantă," îi spunea Tăticul Todea Mămicii Todea.

„Dacă vrem ca Alina să devină perfectă, trebuie să acceptăm să fim stresafi şi nervoşi pentru încă câţiva ani," îi spunea Mămica Todea Tăticului Todea. „Sunt o mulţime de pericole de care trebuie să ne neliniştim."

„Da," încuviinţă Tăticul Todea. „Şi ar fi o adevărată catastrofă dacă am face un pas greşit şi nu am creşte-o cum se cuvine pe Alina."

Şi aşa, cuplul Todea se simţea tot mai înspăimântat odată cu creşterea Alinei şi cu expunerea ei la tot mai multe pericole posibile.

Apoi, într-o bună zi, familia Todea şi-a dat seama că Alina crescuse şi că nimic îngrozitor nu i se întâmplase între timp.

„Phiu,"suspinară unul către celălalt, „acum că Alina a crescut şi are familia ei, nu mai trebuie să ne mai temem de nimic. Ne-am făcut treaba."

Dar chiar când începeau să se liniştească şi să îşi reia viaţa lipsită de griji de dinainte, Alina îi anunţă că va avea un copil.

„Cum va fi ea vreodată în stare să aibă grijă de un copil?" se întrebară temători.

Morala acestei poveşti este (alegeţi o variantă):

A. Dacă vrei să fii lipsit de griji, fii „lipsit" de copii.

B. Dacă vrei să ai un copil, acceptă faptul că vei fi îngrijorat şi neliniştit tot timpul.

C. A fi un părinte perfect necesită îngrijorare constantă.

D. Toate cele de mai sus.

Dacă eşti de acord cu oricare dintre aceste variante sau dacă citeşti povestea şi îţi spui: „Păi nu aşa ar trebui să se poarte orice părinte?", atunci citeşte în continuare.

Cum ne stă frica în cale

Mulţi părinţi îşi dau seama că sunt mai tot timpul plini de frică şi de nelinişte când îşi cresc copiii. Minţile lor sunt încărcate de gânduri înspăimântătoare legate de tot ceea ce ar putea să meargă prost cu copiii lor: de la pericole fizice, probleme de tip social până la tulburări emoţionale. Ei îşi imaginează toate pericolele care pândesc în lume şi care îi împiedică sa crească nişte copii sănătoşi şi fericiţi.

Părinţii încearcă să facă tot ce pot pentru a avea grijă de copiii lor. Dar când au pretenţia ca ei înşişi să fie perfecţi, iar copiii lor să fie fără defecte, se poate ca frica lor legată de reuşită să nu le fie de ajutor pentru a deveni educatori eficienţi.

lată câteva dintre modurile în care frica le stă în cale:

1. Părinţii temători sunt de obicei părinţi hiper-protectivi. Încercând să îşi salveze copiii de la orice fel de neplăceri, le refuză experienţele care ar putea duce la dezvoltarea şi independenţa lor.

2. Părinţii temători, care văd pericole peste tot, sunt de obicei neliniştiţi şî supăraţi. Astfel, sunt mai puţin capabili decât părinţii calmi să se implice în activităţi plăcute cu copiii lor.

3. Părinţii temători îşi învaţă la rândul lor copiii să se teamă. Cum copiii observă că părinţii sunt stresaţi mai tot timpul, ei vor considera că acele sîtuatii sunt periculoase şi că ar trebui să reacţioneze cu frică.

4. Părinţii care se tem de dezaprobarea copiilor lor nu vor fi fermi în creşterea acestora, de teamă că ar pierde dragostea lor.

5. Părinţii cărora le este teamă de faptul că ceilalţi i-ar putea considera părinţi incapabili, vor interacţiona cu copiii lor aşa cum cred că s-ar cuveni să o facă, nu cum simt ei natural; aceasta nu ar folosi nici părinţilor, nici copiilor.

6. Frica tinde să se extindă. Părinţii cărora le este teamă de câteva lucruri, vor observa că în timp ajung să se teamă de tot mai multe lucruri.

7. Părinţii plini de frică şi nelinişte nu gândesc logic. Sunt mai puţin capabili decât părinţii calmi să rezolve probleme şi ar putea să întâmpine dificultăţi în luarea unor decizii importante legate de copiii lor.

8. Părinţii temători sunt atât de preocupaţi încercând să evite o catastrofă viitoare, încât ratează plăcerea de a-i vedea pe copiii lor crescând şi dezvoltându-se în prezent.

Cum puteţi deveni permanent temător şi nelinistit fără prea mult efort

Oamenii îşi creează sentimente de frici şi nelinişte văzând pericole peste tot şi considerând că dacă o situşţîe reprezintă un pericol posibil, trebuie să te îngrijorezi permanent în legătură cu ea. Prezenţa unor pericole în jur nu creează automat frică şi nelinişte. De fapt, ceea ce oamenii gândesc, cred sau îşi spun despre pericol, le creează un sentiment neplăcut şi inutil. Părinţii nu se vor mai îngrijora în legătură cu copiii lor şi cu ei înşişi dacă se vor raporta la situaţii într-un mod logic şi raţional.

Următoarele exemple vor prezenta unele convingeri dăunătoare despre copii şi creşterea lor, care vor produce garantat anxietate crescută permanentă. Dacă sunteţi unul dintre acei părinţi care consideră că îngrijorarea şi frica reprezintă aspecte importante din creşterea copiilor, încercaţi să vedeţi cum se aplică acestea în cazul dvs.

1. „Trebuie să fiu un părinte perfect. Dacă nu sunt întotdeauna calm, competent şi corect în modul în care îmi tratez copiii, aceştia se vor dezvolta prost"

Doamna Elena îl creşte de una singură pe fîul ei Tudor.

„Dacă nu am grijă mereu de felul în care îl cresc pe Tudor, va deveni un delincvent," spune ea. „Cred că daca nu are un tată care să îl ghideze, este cu atât mai important să fac totul aşa cum trebuie. Sunt întotdeauna înspăimântată că voi face o greşeală şi că Tudor va avea de suferit. Sunt singura responsabilă de creşterea lui şi dacă va da greş nu mi-aş ierta-o niciodată."

Asumându-şi toată responsabilitatea pentru acţiunile fiului ei şi considerând că reuşita ei ca părinte şi ca fiinţă umană depinde de felul în care va creşte Tudor, doamna Elena se va simţi cu siguranţă permanent urmărită de teamă. Asta deoarece atâta timp cât fiul ei este în viaţă, există întotdeauna posibilitatea ca el să facă o greşeală sau să o apuce pe o cale greşită. Dacă s-ar întâmpla aşa, doamna Elena s-ar învinovăţi teribil fiindcă nu a fost un părinte perfect.

2. „Trebuie să am grijă astfel încât copilul meu să nu se simtă niciodată inconfortabil, să nu fie rănit sau să nu fie în vreun pericol."

Domnul Mureşan trăieşte cu soţia sa şi cele două fete într-un oraş mare.

„Le voi oferi fetelor mele toate lucrurile pe care nu ie-am avut pe când eram copil", spune el. „Trebuie să mă asigur că sunt întotdeauna în siguranţă şi trebuie să le protejez de toate neplăcerile prin care am trecut eu."

Domnul Mureşan se simte adesea neliniştit şi temător gândindu-se la faptul că copiii săi vor da peste pericole în oraş dacă el nu este acolo să îi supravegheze. E îngrijorat că ar putea fi agresate sau jefuite dacă ar merge singure la şcoală, aşa că le însoţeşte până acolo şi insistă ca soţia lui să le conducă înapoi acasă. Nu le lasă să se implice în activităţi sportive, deoarece ar putea să se rănească. Consideră că majoritatea celorlalţi copii nu sunt suficient de buni, aşa că le interzice prietenia cu aceştia.

Datorită pretenţiei ca fetele sale să fie întotdeauna în siguranţă, domnul Mureşan le îngrădeşte viaţa şi le răpeşte multe din plăcerile copilăriei. în acelaşi timp, îşi creează propria frică, pe care apoi o transmite şi copiilor.

3. „Ar fi îngrozitor dacă copiii mei nu m-ar iubi tot timpul."

Doamna Mariana este mereu îngrozită de faptul că va pierde dragostea şi aprecierea copiilor săi dacă îi disciplinează.

„Nu aş suporta să mă urască nici măcar pentru o secundă.", spune ea. „încerc din răsputeri să nu fac lucruri care i-ar supăra sau i-ar întoarce împotriva mea. Cel mai rău lucru imaginabil ar fi ca ei să mă respingă."

Această idee a facut-o pe doamna Mariana incapabilă să controleze comportamentul copiilor săi. Aceştia şi-au pierdut respectul faţă de mama lor, o domină, în timp ce ea continuă totuşi să creadă că ar fi cumplit ca aceştia să nu o mai iubească. Rezultatul este o teamă permanentă şi insidioasă.

4, „Este îngrozitor ca ceilalţi să nu aprobe modul in care eu imi cresc copiii.”

Domnul Victor e îngrijorat de felul în care ceilalţi evaluează modul în care îşi creşte copiii.

,Ar fi cu totul şi cu totul oribil dacă ceilalţi ar crede că sunt un părinte lamentabil. De câte ori ies cu copiii mi-e teamă că se vor purta necuviincios şi că oamenii se vor uita la mine şi vor gândi că sunt un tată ineficient"

„Comportamentul copiilor e atât de greu de prezis încât mă simt stresat de câte ori ieşim undeva, mai ales când mergem în vizită la socrii mei. Aceştia sunt foarte severi când vine vorba de copii, iar copiii mei sunt obişnuiţi cu o atmosferă mai lejeră. Din punctul de vedere al socrilor mei, copiii fac întotdeauna ceva rău. Deja îmi pot imagina cum mă consideră un tată incapabil. Mă consum nervos de fiecare dată când îi vizităm, şi mă simt stresat doar când mă gândesc că urmează să mergem în vizită."

Deoarece consideră că este îngrozitor ca ceilalţi să creadă că e un părinte imperfect, cu siguranţă că domnul Victor se va simţi temător şi nelalocul lui în majoritatea timpului.

5. „Dacă nu sunt tot timpul neliniştit şi temător cu privire la bunăstarea copiilor mei, înseamnă că sunt un părinte lamentabil."

Doamna Cristea consideră că pentru a fi un părinte bun trebuie să se îngrijoreze tot timpul.

„Până la urmă", cugetă ea, „desigur că sunt multe pericole în lume şi copiii sunt în permanenţă expuşi la ele. Dacă nu sunt îngrijorata pentru ei, cine ştie ce lucruri îngrozitoare o să li se întâmple! Copiii nu pot să se teamă de ceea ce ar putea să li se întâmpie, nu văd toate pericolele, aşa că eu sunt cea care trebuie să se îngrijoreze în locul lor şi să îi învăţ cât este de periculoasă lumea în care trăim."

„Câteodată cred că dacă îmi imaginez întotdeauna ce e mai rău, atunci răul nu se va întâmpla. Aşa m-a crescut mama pe mine şi cel puţin atâta pot să fac şi eu pentru copiii mei."

Considerând frica o parte necesară a creşterii copiilor, doamna Cristea s-a asigurat că atâta timp cât va avea copii, va fi dominată de teamă.

Cum să faci faţă anxietăţii şî fricii

Calitatea de parinte este intr-adevar o responsabilitate importantă, dar este posibil să vă creşteţi copiii fără a fi permanent temător. Prin schimbarea unora dintre convingerile dăunătoare menţionate anterior în convingeri utile, părinţii pot învăţa să devină preocupaţi şi interesaţi de soarta copiilor mai degrabă decât temători şi anxioşi pentru aceştia. Cu alte cuvinte, pot învăţa sâ se comporte în moduri care duc la o educare mai eficientă a copiilor.

Dacă doamna Elena şi-ar examina convingerea că trebuie să fie un părinte perfect, şi-ar da seama că nu există părinţi perfecţi şt nici copii perfecţi. Pretenţia de a fi ceva ce e îi este imposibil să fie (adică perfectă) nu are nici un sens şi duce la supărare şi frustrare, O alegere mai bună pentru doamna Elena ar fi să prefere să fie un părinte cât de bun cu putinţă, şi să se accepte pe sine atunci când face greşeli pe care orice părinte le face.
Domnul Mureşan ar putea să încerce să îşi modifice convingerea că „trebuie să le ofer copiilor mei confort şî siguranţă tot timpul" cu „mi-ar plăcea să îi pot feri pe copiii mei de experienţe dureroase şi periculoase, dar îmi dau seama că un anumit grad de disconfort şi asumare de riscuri este important pentru creşterea şi dezvoltarea lor."
Doamna Mariana ar face mai bine să renunţe la nevoia ei constantă de iubire şi aprobare din partea copiilor ei, dacă vrea să îşi reducă frica permanentă. Ar putea să prefere ca ei să o iubească tot timpul, realizând în acelaşi timp faptul că daca le limitează acţiunile pentru propria lor creştere şi bunăstare, vor fi momente când copii nu o vor plăcea.
Domnul Victor ar putea să se simtă mai puţin anxios cu privire la evaluările celorlalţi legate de competenţa sa ca părinte dacă ar încerca să prefere ca aceştia să îi aprobe modul de creştere a copiilor, fără să se desconsidere şi fără să accepte în mod necesar ca adevărate evaluările celorlalţi atunci când îl dezaprobă. Ar putea, de asemenea, să îşi dea seama că deşi uneori se poartă mai puţin perfect, aceasta nu înseamnă că a eşuat complet ca şi părinte.
În loc să considere că frica şi calitatea de părinte sunt de neseparat, doamna Cristea ar putea să testeze puţin cum stau lucrurile în realitate. Ar putea începe prin a observa comportamentul cunoştinţelor şi prietenilor pe care îi consideră a fi părinţi buni şi prin a le cere sfatul. Prdbabil că şi-ar da seama că aceştia nu sunt mereu la fel de temători precum este ea. De asemenea, s-ar putea întreba dacă generarea tuturor acelor trăiri neplăcute o ajută cu adevărat să îşi atingă scopul de a fi cel mai bun părinte cu putiifiţă.

Cum puteţi schimba frica în simplă preocupare? În primul rând, identificaţi lucrurile pe care vi le spuneţi şi care vă creează frica. Apoi puneţi-vă următoarele întrebări;

Este aceasta situatie intr-adevar atat de periculoasa precum o fac eu sa pară?
Oare îngrijorându-mă cu privire la o situaţie periculoasă chiar o voi preveni?
Care sunt consecinţele menţinerii acestui sentiment de frică şi anxietate?
Ce gânduri alternative m-ar ajuta să îmi micşorez teama?
Ce aş câştiga dacă aş renunţa la această frică?

Iată alte câteva modalităţi prin care părinţii pot învăţa să facă faţă problemelor cu copiii şi să îşi reducă o parte din temeri:

1. Concentraţi-vă doar asupra prezentului.

Îngrijorarea este în principal cauzată de gândurile catastrofale cu privire la viitor. Asta înseamnă ca dacă vă imaginaţi ce s-ar putea întâmpla mai rău, vă auto-convingeţi că dacă ar putea să se întâmple, chiar se va întâmpla, şi apoi pretindeţi că nu aţi putea să suportaţi dacă într-adevăr s-ar întâmpla. In schimb, concentrându-vă asupra prezentului, vă puteţi scurt-circuita imaginarea unor situaţii care conduc la anxietate şi teama de neplăceri în viitor.

2. Imaginaţi-vă în detaliu tot ce s-ar putea întâmpla mai rău.

Convingeţi-vă ca puteţi să suportaţi orice. Când se gândesc la viitor, mulţi oameni devin temători şi anxioşi, pornind de la o imagine vagă a ceea ce s-ar putea întâmpla. Deoarece de regulă necunoscutul este mai înspăimântător decât o imagine detaliată a viitorului, aţi putea să vă reduceţi frica imaginându-vă complet şi viu ceea ce vă provoacă teama.

3. Imaginaţi-vă făcând faţă cu succes situaţiei

Mulţi oameni se înspăimântă imaginându-se ratând ceva în mod lamentabil. Cu cât se concentrează mai mult pe aceste imagini, cu atât se auto-condamnă mai tare, devin mai speriaţi şi probabilitatea de a da greş creşte. Exersaţi imaginându-vă făcând faţă în mod adecvat situaţiei; de asemenea, exersaţi imaginându-vă făcând faţă nu foarte onorabil, dar totuşi acceptându-vă pe dvs. înşivă, indiferent de rezultat.

4. Asumaţi-vă riscuri.

De câte ori evitaţi ceva din cauză că vă temeţi, practic vă întăriţi frica. De fiecare dată când faceţi ceva în ciuda fricii, v-o diminuaţi.

5. Amintiti-va ca este mai important sa faci lucruri decat sa le faci perfect.

6. Expuneţi-vă la lucrurile de care vă temeţi.

Încercaţi să vă confruntaţi temerile prin paşi mici, treptaţi. Deşi s-ar putea sa vă simţiţi mai înspăimântat la început, treptat, cu fiecare nou pas, vă veţi simţi mai confortabil. Dacă puteţi să suportaţi (şi în general puteţi), asumaţi-vă riscul de a vă expune rapid şi brusc la temerile dvs. şi dovediţi-vă că puteţi să le depăşiţi elegant şi cu uşurinţa.

7. Folosiţi Imageria Raţional-Emotivă.

Imagînaţi-vă într-o situaţie care în mod normal ar conduce la teamă: la început simţiţi-vă cât de înspăimântat şi neliniştit puteţi; apoi imaginaţt-vă că schimbaţi frica în preocupare şi teamă prin transformarea convingerilor dvs. iraţionale şi neproductive în unele productive şi raţionale.

8. Aduceţi-vă aminte că nimeni nu a prevenit ceva rău doar îngrijorându-se.

9. Opriţi-va gândurile obsedante.

Când vă concentraţi prea mult asupra pericolelor care pândesc în jurul dvs., vă creaţi o stare permanentă de teamă şi anxietate. Următoarele tehnici v-ar putea fi de folos:

a. Tehnica STOP constă în a vă spune „STOP!" de fiecare dată când vă surprindeţi gândind lucruri înspăimântătoare care vă revin mereu în minte. Aceasta va întrerupe cursul gândirii măcar pentru o vreme şi astfel puteţi alege să vă gândiţi la ceva mai folositor.

b. A doua tehnică presupune purtarea unei bande elastice la încheietura mâinii. Pişcaţi-vă cu elasticul ori de câte ori vă surprindeţi' absorbit în gânduri care vă produc teamă. Pişcătura vă va distrage atenţia şi vă veţi putea gândi la altceva.

10. Vorbiţi-vă calm când vă simţi speriat

Spuneţi-vă că „sentimentele de frică sunt produse doar de gândurile mele, îmi produc singur îngrijorarea şi la fel pot să o si alung."

11. Acceptaţi-vă pe dvs. înşivă cu toate temerile dvs.

A te desconsidera deoarece îţi este teamă este ca şi cum ai continua să loveşti în tine însuţi după ce aî căzut deja la pământ - nu face decât să înrăutăţească lucrurile. Dacă scopul este acela de a vă diminua supărarea, aţi face mai bine să vă acceptaţi pe dvs. înşivă atunci când vă simţiţi speriat, să încercaţi să vă schimbaţi gândurile care vă produc teamă şi să vă diminuaţi trăirile negative.

începeţi prin a-i feri pe copii de lucrurile de care se tem precum câini, zgomote puternice sau insecte. Pe măsură ce se vor simţi mai confortabil şi competenţi, faceţi-le cunoştinţă din nou, treptat, cu lucrurile de care se temeau. Însoţiţi această expunere cu formulări verbale clare cu privire la acele lucruri.
Încercaţi să îi feriţi pe copiii uşor impresionabili de adulţii şi copiii mult prea îngrijoraţi.
Dacă aveţi ţendinţa de a fi un părinte plin de temeri, încercaţi să vă suprimaţi frica în prezenţa copiilor, pentru ca aceştia să nu vă preia temerile. Daţi exemple de reacţii lipsite de frică copiilor dvs., apoi încercaţi să vă depăşiţi propriile temeri.
Arătaţi-le copiilor calea raţională de a scăpa de frica lor prin utilizarea aceloraşi argumente puternice pe care le-aţi folosit pentru a vă depăşi propriile temeri.
Din moment ce încercaţi să vă acceptaţi pe dvs. înşivă cu propriile temeri, nu îi învinovăţiţi sau condamnaţi pe copiii dvs. pentru temerile lor.
Folosiţi umorul pentru a-i ajuta pe copiii dvs. să îşi depăşească temerile.
Fiţi calm şi răbdător când aveţi de-a face cu temerile copiilor dvs.
Aduceţi-vă aminte că uneori copiii îşi neagă propriile temeri şi evită obiectele şi situaţiile care le determină. Ajutaţi-i pe copiii dvs. să îşi recunoască şi să îşi accepte temerile, şi apoi încercaţi să îi ajutaţi să şi le depăşească.

Prelucrare din cartea “Poveşti raţionale pentru copii” de Virginia Waters,

tradusa şi adaptata în limba română de: Daniel David, Adrian Opre, Laura Petra;

publicata de Deac Corina, psiholog cu drept de liberă practică, specialist * autonom

Puterea de a alege

Pagini

Atentie!

luni, 2 decembrie 2013