Lectia 1: Capacitatea de a ne rezolva problemele în mod raţional 

Sumar

Oamenii îşi creează adesea neplăceri la nivel emoţional datorită credinţelor pe care le au şi a modului lor de a evalua o situaţie. Este posibil să învăţaţi să gândiţi mai raţional şi să vă creaţi sentimente adecvate, nu dureroase. A gândi raţional nu este doar mai plăcut la nivel emoţional ci contribuie şi la abilităţile persoanei de a aborda şi de a rezolva probleme practice. Părinţii care gândesc raţional îşi vor rezolva mai eficient conflictele cu copiii lor şi îi vor putea învăţa şi pe aceştia cum să se raporteze raţional la propriile sentimente şi probleme

Veveriţele Maşa, Daşa şi Saşa Veveriţele Maşa, Daşa şi Saşa trăiau odinioară în Marile Păduri, împărţind o locuinţă într-un copac bătrân şi trainic. În fiecare toamnă, cozile lor deveneau tot mai stufoase şi blăniţele lor tot mai dese; atunci ştiau că a sosit momentul să pornească ţopăind prin Marile Păduri, în căutare de alune pe care să le mănânce în timpul iernii celei greie. Cum nu era destul ioc în căsuţa lor ca să încapă toate proviziile pe care le adunau, ascundeau mare parte din alune într-o scorbură de copac de pe partea cealaltă a pajiştii. Scorbura părea pustie şi nelocuită, aşa că era un depozit excelent pentru proviziile adunate. Într-o zi friguroasă de iarnă, Maşa, Daşa şi Saşa se treziră flămânde, cu lumina soarelui palidă ca o lămâie pătrunzând în cămăruţa lor. Se dezmeticira bine, căscară şi se strecurară din căminul lor cald în frigul necruţător al dimineţii. „Mi-e atât de foame, încât cred că aş fi în stare să mănânc un copac întreg plin de alune", spuse Maşa, plescăind demonstrativ. „Mie mi-e atât de foame, încât aş mânca un cal", spuse şi Daşa, ţopăind de ici colo. „Nu vorbi prostii: veveriţele nu ar mânca niciodată un cal - doar suntem vegetariene", spuse imediat Saşa. „ Şi mai ales, nu vom mânca nimic dacă tot stăm aici gândindu-ne la ce am putea mânca." continuă ea. „Hai să ne mişcăm!". Acestea fiind spuse, Maşa, Daşa şi Saşa porniră de-a lungul pajiştii înzăpezite înspre copacul lor cu hrană. Ajungând ele cam la jumătatea drumului, se opriră îngrozite de o privelişte teribilă: niciodată nu le mai fusese dat să vadă aşa ceva - atât de uriaş, de groaznic, de ameninţător... Îşi dădură seama că drumul le era blocat de cel mai mare perete de zăpadă pe care l-au văzut vreodată: părea că ajunge până-n cer, fără început şi cu siguranţă fără de capăt. Problema cea mai mare era, fireşte, că partea cealaltă a zidului le părea de neatins. Şi ce credeţi că au făcut ele atunci? Ce vă trece prin minte că ar fi putut face ele? O să vă dau un indiciu: au avut fiecare o reacţie diferită şi, prin urmare, fiecare a făcut altceva. Maşa era deja furioasă. Se gândea: „Nu suport să văd zidul ăsta de zăpadă în faţa ochilor! Nu ar trebui să se afle aici, nici n-a fost aici înainte. Nu suport să nu obţin ceea ce doresc. TREBUIE să ajung la alunele acelea! Le merit şi ar trebui să le am. Oricine a pus zidul ăsta aici în calea mea ar trebui să fie distrus. La ce se va mai ajunge aici pe pajiştea noastră dacă fiecare face după cum îl taie capul? Nu e drept ca zidul ăsta să fi apărut aici!" în timp ce Maşa gândea astfel, se tot învârtea în cerc până ce ameţi, apoi începu să lovească peretele cu lăbuţele şi cu capul, provocându-şi ditamai durerea de cap. Daşa se deprimă, gândind: „Este, groaznic si oribil că peretele ăsta a apărut aici. E cea mai groaznică treabă care mi s-ar fi putut întâmpla! N-o să mai ajung niciodată la alunele acelea. Adică...ce spun eu, probabil că nu voi mai ajunge vreodată să mănânc. Peretele va rămâne aici pentru totdeauna, eu voi muri de foame şi totul e din vina mea. Ce prostie din partea mea să ascund alunele de partea cealaltă a pajiştii! Ar fi trebuit să-mi dau seama că aşa ceva urma să se întâmple!" Daşa era aşa de supărată pe ea însăşi, încât se aşeză în zăpadă în faţa peretelui, plângând şi smiorcăindu-se: „Nu-s bună de nimic! Chiar ca nu-s bună de nimic!" Saşa începu să-şi spună: „Hmmm, un perete, cat de ciudat! Mi-ar plăcea să nu fie aici, pentru că mi-e foame: şi aş vrea să mănânc nişte alune, dar la urma-urmei e deja aici; şi nu văd de ce nu ar trebui să fie aici doar pentru că mie nu-mi place. E un ghinion şi nu-mi convine să am peretele ăsta între mine şi alune, dar bosumfiându-mă din cauza asta nu îl voi face să dispară şi cred că treburile ar putea sta şi mai prost, de fapt." Astfel, Saşa decise să accepte că există peretele mai degrabă decât să se încăpăţâneze în dorinţa ei ca acesta să dispară, cum făcuse Maşa, sau să facă din prezenţa lui  catastrofă, după cum reacţionase Daşa. Ca urmare, ea nici nu s-a ales cu o durere de cap ca Maşa, de la lovitura dată în zid, nici cu degerături ca Daşa, din cauza şezutului în zăpadă. Era singura în stare să se gândească la ceea ce ar fi de făcut în situaţia dată. Câte soluţii ai putea să găseşti pentru această problemă? 1.         Să aştepţi până ce soarele va topi zăpada. 2.         Să sapi o groapă pe sub perete. 3.         Să sapi o gaură prin perefe. 4.         Să te caţeri de cealaltă parte a peretelui. 5.         Să încerci să ocoleşti peretele. 6.         Să cauţi alune altundeva. 7.         Să te întorci acasă să verifici dacă nu au mai rămas ceva resturi de mâncare pe acolo. 8.         Să te muţi în regiuni mai însorite, fără zăpadă. 9.         Să faci un foc pentru a topi" peretele de zăpadă. 10.       Să începi să mănânci zăpadă. 11.       Să adormi la loc, ca să vezi dacă nu cumva totul e doar un vis. 12.       Să chemi alte veveriţe să te ajute să sapi o gaură în perete. Atunci Saşa le vorbi Maşei şi Daşei: „Continuând în felul ăsta, nu faceţi decât să înrăutăţiţi situaţia! Nu vedeţi că furia sau supărarea vă împiedică să găsiţi o soluţie la problemă?! Terminaţi şi ajutaţi-mă la săpat!". Aşadar, Maşa nu a mai lovit peretele şi Daşa s-a oprit din plâns şi cu toate au început să sape în zidul de zăpadă. În timp ce săpau, chiţcăiau un cântec de lucru de-al veveriţelor şi aproape că începea să le facă plăcere munca aceasta. Maşa uită de furia ei, Daşa uită de supărare şi Saşa rămase cu mintea trează şi gata de a gasi soluţia cea mai potrivită. Nu peste mult timp, erau deja de cealaltă parte a peretelui, îmbulzindu-se spre copacul unde ascunseseră alunele. „Poate că totuşi nu vom muri de foame astăzi", spuse Daşa. „Da, dar sper să învăţaţi o lecţie din întâmplarea asta", zise la randul ei Saşa. „Pentru veveriţe furioase, sau care se supără, nici alune mari, frumoase, nu se mai scutură! Aşa că, de vreţi sa primiti mâncare, staţi calme şi fiţi raţionale"

Importanta cunoasterii modului de a ne rezolva propriile probleme

Ce faceţi în momentul în care vă daţi seama că a apărut o problemă? Aveţi o metodă proprie sau un procedeu pentru a o rezolva? Vă enervaţi imediat şi începeţi să strigaţi? Sau vă întristaţi şi începeţi să plângeţi?

Majoritatea adulţilor nu au fost niciodată învăţaţi cum să se confrunte cu problemele pe care le întâlneau în copilărie şî cum să şi le rezolve. Ei ajung la maturitate neştiind cum să îşi abordeze eficient problemele sau cum să se descurce şi să le depăşească. Terapia Raţional-Emotivă şi Comportamentală a fost conceputa de Albert Ellis pentru a-i ajuta pe oameni să îşi rezolve mai eficient problemele emoţionale şi să se descurce mai bine şi cu problemele lor practice. Părinţii care învaţă să îşi rezolve problemele de natură emoţională în modul prezentat în cadrul Terapiei Raţional-Emotive şi Comportamentale vor fi mai bine pregătiţi pentru a-şi rezolva propriile conflicte, cât şi pe cele cu copiii lor şi vor fi capabili să le sugereze acestora modalităţi mai bune de a-şi rezolva problemele.

Doamna Georgiana are o problemă practică: cum să îl înveţe pe băiatul ei de doi ani să stea pe toaletă, dacă el refuză acest lucru? Dacă îl forţează să stea pe toaletă, acesta ţipă, strigă şi o loveşte. Doamna Georgiana are şi o problemă emoţională din cauza incapacităţii de a îl învăţa pe fiul ei acest lucru: e furioasă pe el pentru că e un copil atât de „dificil" şi pe ea însăşi pentru că nu e o mamă mai bună.

Credeţi că furia doamnei Georgiana o ajută în vreun fel în efortul de a-şi rezolva problema practică cu fiul ei?

Doamna Silvia are şi ea o problemă practicâ cum să o facă pe fiica ei de 16 ani să ajungă acasă la timp sâmbătă seara? Când fiica ei se întoarce târziu acasă, doamna Silvia este nemulţumită, dar nu se înfurie. Ea îi spune acesteia calm, dar cu fermitate, că nu va mai avea voie să iasă sâmbăta următoare. Fiica ei va trebui să îşi câştige privilegiul de a ieşi sâmbăta, venind acasă la timp.

Credeţi că faptul că nu se enervează o ajută pe doamna Silvia să rezolve problema practică pe care o are cu fiica ei?

Diferenta dintre problemele emotionale si problemele practice

Distincţia dintre problemele emoţionale şi cele practice este una esenţială. Una dintre ideile centrale ale Terapiei Raţional-Emotive şi Comportamentale este aceea că persoanele sunt afectate la nivel emoţional de credinţele şi atitudinile lor despre ei înşişi, despre ceilalţi şi despre viaţă în general.

În termenii  Terapiei Raţional-Emotive şi Comportamentale, problemele emoţionale rezultă din sentimente care afectează sinele şi scopurile individului, cum ar fi furia, deprimarea şi vinovăţia. Aceste sentimente constituie o problemă, deoarece atunci când oamenii le trăiesc, este puţin probabil ca ei să gândească clar şi productiv sau să se comporte într-un mod benefic. Problemele practice sunt situaţii reale pe care doriţi să le modificaţi sau să le rezolvaţi cumva. Este posibil ca pe lângă problema practică cu care vă confruntaţi să aveţi sau nu şi o problemă emoţională adiacentă.

Este aproape imposibil să vă rezolvaţi problemele practice atunci când sunteţi tensionat la nivel emoţional, deoarece sentimentele neproductive generate de gândurile dvs. iraţionale interferează cu încercările de a vă rezolva logic problemele. Acest capitol vă va învăţa deprinderi de a rezolva problemele, cu scopul de a vă modifica sentimentele nepotrivite în sentimente mai adecvate. Astfel, veţi fi capabil să vă rezolvaţi problemele practice mai eficient.

ABC-ul Terapiei Rational-Emotive si Comportamentale: intelegerea problemelor emotionale

Lecturând poveştile din prima parte a acestei cărţi, sesizăm că nu oamenii sau

problemele sunt cele care ne supără. Ne supărăm noi înşine prin gândurile şi credinţele noastre autodistructive despre ceilalţi şi despre situaţii. Terapia Raţional-Emotivă şi Comportamentală oferă un model simplu de tip ABC pentru a înţelege mai uşor aceste idei.

„A"-ul denotă evenimentul sau situaţia declanşatoare. „B"-ul se referă la gândurile sau credinţele persoanei legate de situaţie, iar „C"-ul desemnează consecinţele emoţionale care rezultă de aici. Când ceva se întâmplă la nivelul A şi există o consecinţă la nivelul C, nu situaţia A e cea care creează acest C; ceea ce vă spuneţi dvs. înşivă la nivelul B va determina sentimentele de la nivelul C.

Ideea este următoarea:

• A  - se întâmplă ceva,
• B  - gândiţi şi vă spuneţi ceva despre ceea ce s-a întâmplat; evaluaţi situaţia A,
• C  -  simţiţi ceva.

Domnul Ştefan tocmai s-a întors de la muncă. Merge în bucătărie să înceapă să pregătească cina şi îşi dă seama că copiii au lăsat totul într-o dezordine de nedescris. Vasele murdare sunt răspândite pe toată masa, firimiturile la fel şi doua cutii goale de prăjitură se află pe podea. Aşadar, domnul Ştefan se simte furios.

Conform modelului ABC, situaţia se prezintă astfel:

A -  Vede bucătăria dezordonată.

B -  „Copiii ar fi trebuit să o cureţe."

       „Nu suport ca în bucătărie să fie aşa o dezordine."

       „Este groaznic că nici până acum copiii nu au învăţat să se poarte mai responsabil."

C -  Furie

Doamna Elvira îşi aşteaptă fiul, care trebuia să se întoarcă acasă la ora zece seara. Acum este miezul nopţii, şi mama devine din ce în ce mai speriată că i s-a întâmplat ceva îngrozitor.

Modelul ABC aplicat în cazul doamnei Elvira este următorul:

A - Fiul ei întârzie deja de două ore.

B - „Trebuie să i se fi întâmplat ceva groaznic."

      „Ar fi groaznic să fi avut un accident."

      „Nu aş putea suporta să fie rănit sau, mai rău, să fi murit."

      „Când fiul meu întârzie trebuie să mă îngrijorez şi să mă supăr."

C - Frică, anxietate.

Fiica de 8 ani a domnului Valer, care s-a jucat pe-afară toată după-amiaza, intră fugind în sufragerie, lăsând o dâră de urme de noroi pe covorul deschis la culoare. Domnul Valer vede mizeria, o prinde pe fată de braţ, îi trage o palmă şi ţipă la ea că e un copil rău. Ea începe să plângă şi domnul Valer începe să se simtă vinovat.

Modelul ABC în acest caz ar fi urmăloruî:   

A - D-l Valer strigă la fiica lui şi îi trage o palmă. Ea plânge.

B - „Nu ar fi trebuit să o lovesc."

      „Sunt un tată îngrozitor pentru că am lovit-o."

      „Nu mă va ierta niciodată."

      „Am distrus relaţia dintre noi."

C - Vinovăţie.

După cum sugerează aceste exemple, lucrurile pe care părinţii şi le-au spus la B au creat sentimentele supărătoare, neproductive de la C. Gândurile lor sunt iraţionale, adică convingeri ilogice care conduc la sentimente nepotrivite.

Caracteristici ale gândurilor:

Raţionale

• Derivă din realitate,
• Sunt susţinute de dovezi reale.
• Vă ajută să obţineţi ceea ce doriţi.    
• Conduc la sentimente adecvate chiar şi în situaţii neplăcute (iritare, nu furie; regret, nu vinovăţie; preocupare, nu anxietate; tristeţe, nu depresie),
• Exprimă preferinţe sau dorinţe.

Iraţionale

• Nu derivă din realitate,
• Nu sunt susţinute de dovezi reale,
• Nu vă ajută să obţineţi ceea ce doriţi.
• Conduc la sentimente inadecvate (furie, vinovăţie, anxietate, depresie),
• Sunt exagerări extreme ale unei situaţii (în termeni de „groaznic", „teribil").
• Sunt solicitări imperative faţă de sine, de ceilalţi, de viaţă, („trebuie!", „e neapărat necesar!", „mi se cuvine!").

Oare ce s-ar întâmpla dacă în exemplele anterioare, gândurile iraţionale de la B ar fi transformate în gânduri raţionale? Evenimentul de la momentul A ar rămâne acelaşi, dar la nivelul C ar apărea modifidări, iar modelele ABC ale situaţiilor descrise anterior ar arăta astfel:

A - D-l Ştefan vede bucătăria în dezordine.

B - „Mi-aş fi dorit să găsesc curăţenie."

      „Nu-mi place să găsesc bucătăria în dezordine."

      „Ce păcat că nici până acum copiii riu au învăţat să se comporte mai responsabil."

 C - iritare, nemulţumire.

A - Fiul doamnei Elvira întârzie deja de două ore.

B - „Sper că nu i s-a întâmplat nimic grav."

      „Ar fi foarte neplăcut să i se fi întâmplat vreun accident, dar cred că aş face faţă situaţiei."

      „Să stau aici şi să mă îngrijorez nu mă ajută la nimic şi nu schimbă situaţia, aşa că mai bine miaş umple timpul făcând altceva."

C - Preocupare, îngrijorare.

A - Domnul Valer strigă la fiica lui şi îi trage o palmă. Ea plânge.

B - „Păcat că mi-am pierdut controlul şi am lovit-o. Ar fi fost mai bine dacă nu aş fi făcut-o."

      „Probabil că nu prea mă place pe moment, dar o sa-i treacă."

C - Regret.

După cum aţi observat, sentimentele nepotrivite devin potrivite doar în momentul în care gândurile iraţionale se transformă în gânduri raţionale. Cum ne putem educa pentru a gândi mai raţional? Cum putem învăţa să transformăm gândurile iraţionale în gânduri raţionale? în primul rând, e nevoie să ne identificăm gândurile iraţionale şi apoi să le punem sub semnul întrebării, să le disputăm şi să le combatem până vom crede cu adevărat în alternativele raţionale.

Rezolvarea neplacerilor de la nivel emotional prin „provocarea” si „disputarea ” gandurilor irationale

Gândurile iraţionale sunt de obicei fie solicitări absolutiste, fie exagerări la extrem ale realităţii;

Exemple de gânduri iraţionale frecvent întâlnite în cazul părinţilor sunt:

• „Trebuie să obţin dragostea şi aprobarea permanentă a copiilor mei."
• „Trebuie să mă port întotdeauna într-un mod competent, eficient şi perfect corect cu copiii mei."
• „Copiii mei trebuie să se comporte întotdeauna aşa cum cred eu că e cazul."
• „Copiii mei mă fac să mă simt furios, stresat şi deprimat."
• „Este groaznic când copiii mei nu se comportă perfect." 
• „Eu sunt cel vinovat şi ar trebui să mă simt îngrozitor în cazul în care copiii mei vor deveni altfel decât sper eu să devină."
• „A fi părinte nu ar trebui să fie prea greu."

Aţi putea adăuga şi alte gânduri iraţionale proprii ia această listă? înţelegeţi ce anume face ca aceste gânduri să fie iraţionale?

Punând sub semnul întrebării şi disputând fiecare credinţă iraţională, puteţi să va convingeti sa renuntati la ea si sa o inlocuiti cu o convingere rationala.

Va sugerăm în continuare câteva întrebări utile pe care puteţi să le folosiţi pentru a vă disputa unele dintre propriile dvs. gânduri iraţionale:

1. Se bazează această convingere a mea pe fapte, pe opinii, pe inferenţe sau pe presupuneri? Care este dovada că lucrurile stau chiar aşa?
2. De ce nu ar fi lucrurile aşa cum sunt? Unde scrie că trebuie să obţin întotdeauna ceea ce îmi doresc?
3. Este chiar atât de îngrozitor? Nu ar putea fi mai rău decât atât? E adevărat că nu pot tolera aşa ceva?
4. Cum se poate ca aşa ceva să mă facă mai lipsit de valoare ca om? Am vreo dovadă cum ca acest lucru mă face iipsit de valoare?
5. Modul în care gândesc mă ajută oare să obţin ceea ce îmi doresc? îmi este folositor?

Să urmărim, un mod de a disputa o credinţă iraţională:

1. Întrebare: „Trebuie într-adevăr să obţin dragostea şi aprobarea permanentă a copiilor mei pentru a supravieţui?"

Răspuns: „Nu,  nu e adevărat, pot trăi şi fără acest lucru, deşi mi-ar plăcea mult să îl am."

2. Întrebare: „Există vreo lege a universului care să spună că trebuie să am permanent parte de dragostea şi aprobarea lor?"

Răspuns: „Nu, nu găsesc niciunde vreo dovadă că ar exista o astfel de regulă."

3. Întrebare: „Trebuie să obţin întotdeauna ceea ce îmi doresc?"

Răspuns: „Nu. Chiar îmi doresc ca lucrurile să meargă după cum mi-ar plăcea mie, dar asta nu înseamnă că aşa şi trebuie să se întâmple."

4. Întrebare: „Este chiar atât de îngrozitor dacă nu mă iubesc copiii mei?"

Răspuns: „Nu, <îngrozitor> e o exagerare. Nu mi-ar plăcea, dar aş supravieţui."

5. Întrebare: „Faptul de a nu fi tocmai pe placul copiilor mei e oare cel mai rău lucru la care m-aş putea gândi? Ce mi-ar părea şi mai groaznic?"

Răspuns: „Ar fi şi mai groaznic dacă ar fi morţi, sau dacă nu s-ar fi născut niciodată."

6. Întrebare: „De ce anume faptul că fiii mei nu mă plac atât de mult m-ar face o persoană mai lipsită de valoare?"

Răspuns: „Nu m-ar face mai lipsit de valoare, după cum nici dragostea lor nu m-ar face mai valoros. Din moment ce fac atât lucruri bune cât şi rele şi am atât trăsături bune, cât şi negative, nu sunt nici plin de valoare şi nici total lipsit de aceasta: sunt pur şi simplu EU şi nici o etichetă nu m-ar caracteriza în întregime."            ,                      

7. Întrebare: A gândi în acest mod mă ajută oare să obţin ceea ce îmi doresc? Îmi este folositor să gândesc astfel?"

Răspuns: „Nu numai că nu mă ajută să obţin ceea ce îmi doresc, dar îmi este chiar dăunător, pentru că mă face să mă simt deprimat şi furios când copiii mă resping."

Ca rezultat al „disputării", credinţa iraţională va fi probabil înlocuită de următoarea credinţă raţională: „Aş prefera să fiu tot timpul iubit şi agreat de copiii mei şi e păcat dacă nu se întâmplă întotdeauna aşa, dar pot suporta dezaprobarea lor." O astfel de disputare categorică este esenţială pentru a vă convinge cu adevărat să renunţaţi la o credinţă iraţională.

O altă tehnică utilă poate fi Imageria Raţional-Emotivă.

Cum funcţionează ea? În primul rând, gândiţi-vă la o situaţie în care este extrem de probabil să apară un sentiment inadecvat, precum furia. De exemplu, imagînaţi-vă că vă aflaţi în toiul unei certe serioase cu copiii: simţiţi cum treptat vă creşte furia. Când vă simţiţi suficient de furios, încercaţi să schimbaţi furia în iritare sau enervare. În acelaşi timp, înlocuiţi ideea iraţională conform căreia copiii nu ar trebui să fie deranjanţi sau gălăgioşi cu gândul raţional că aţi prefera să nu fie atât de iritanţi, dar că nu trebuie să fie chiar aşa doar pentru că dvs. doriţi acest lucru. Imageria Raţional-Emotivă este o bună modalitate de a vă obişnui să schimbaţi modul în care vă simţiţi, prin modificarea felului în care gândiţi.

Alte tehnici utile pentru a exersa modificarea credinţelor iraţionale în gânduri raţionale sunt următoarele:

1.                  De fiecare dată când aveţi un sentiment mai puţin plăcut, încercaţi să vă daţi seama care este convingerea care creează acel sentiment. Este ea raţională sau iraţională? In cazul în care convingerea este raţională, iar sentimentul este corespunzător, încercaţi să vedeţi dacă puteţi modifica cumva situaţia. Dacă nu puteţi, încercaţi să o acceptaţi. Când convingerea este una iraţională, provocaţi-o şi disputaţi-o până renunţaţi cu adevărat la ea şi o înlocuiţi cu o credinţă raţională.

2.                  Acceptaţi-vă pe dvs. înşivă, indiferent de sentimentele din momentul respectiv. A vă blama sau a vă înfuria pe dvs. înşivă din cauza unui sentiment va face mai dificilă adaptarea adecvată la situaţie.

3.                  Renunţaţi la gândirea în termeni de catastrofă şi la a pretinde imperativ diferite lucruri, acestea sunt cele două forme principale de gândire iraţională.

4.                  Acceptaţi răspunderea pentru sentimentele pe care le aveţi şi nu îi mai învinovăţiţi pe ceilalţi pentru modul în care vă simţiţi.

5.                  Nu vă plângeţi prea mult de o situaţie care nu vă convine - a vă plânge de situaţie face ca aceasta să pară şi mai dificilă.

6.                  Faceţi-vă o listă cu propriile gânduri iraţionale şi disputaţi-le.

7.                  Puneţi-vă la vedere mesaje sau bileţele care să vă reamintească: „Gândiţi raţional!"

8.                  Oferiţi-vă o recompensă ori de câte ori reuşiţi să transformaţi un sentiment nepotrivit într-unul adecvat.

9.                  Nu evitaţi orice situaţie în care vă simţiţi supărat. Consideraţi-le oportunităţi de a încerca să gândiţi mai raţional şi să modificaţi sentimentele iraţionale în alternativele lor raţionale.

10.              Nu uitaţi că a învăţa să gândiţi în mod raţional necesită timp. Nu vă blamaţi, nici nu vă descurajaţi dacă nu reuşiţi de la început.

11.              Amintiţi-vă că a gândi raţional este o abilitate care necesită antrenament.

12.              lată o metodă pentru a trece de la nivelul emoţional la aspectele practice ale problemei:

a)      Formulaţi problema cât de clar şi de concret posibil.

b)      Gânditi-vă la cât mai multe soluţii şi alternative posibile, fără a le evalua sau a le comenta în vreun fel: cu cât mai multe variante, cu atât mai bine.

c)      Examinaţi fiecare dintre soluţii şi căutaţi consecinţele pozitive şi cele negative ale fiecăreia.

d)     Alegeţi o soluţie sau o combinaţie de soluţii şi încercaţi-le.

e)      Nu vă blamaţi dacă soluţia nu funcţionează aşa cum aţi gândit; încercaţi altă variantă.

f)       Dacă nimic nu funcţionează, acceptaţi problema şi focalizaţi-vă energiile şi gândurile pe altceva.

13.              Apreciaţi consecinţele pozitive şi beneficiile gândirii raţionale astfel: gândirea rationala ofera un control mai adecvat asupra sentimentelor, mai mult timp şi energie pentru a face ceea ce doriţi, o capacitate sporită de a gândi mai clar şi de a vă rezolva problemele practice.

14.              învăţaţi-vă şi copiii să rezolve problemei în mod raţional.

Cum sa va ajutati copiii sa faca fata problemelor pe care le intalnesc

Adesea şi copiii se supără şi îşi creează probleme emoţionale, de aceea şi ei pot beneficia de pe urma utilizării unor strategii raţionale de abordare a situaţiilor dificile. În timp ce vă rezolvaţi propriile neplăceri emoţionale, puteţi să le arătaţi şi copiilor cum să şi le rezolve pe ale lor.

Următoarele sugestii vă vor fi de folos în acest sens:

1.      Oferiţi-vă ca model de sentimente adecvate şi strategii de adaptare pentru copilul dvs. Copiii vor învăţa multe observând şi imitând răspunsurile pe care le vor vedea la dvs.

2.      Exprimaţi-vă sentimentele faţă de copii, astfel încât ei să le identifice cu mai mare acurateţe şi să fie capabili să îşi numească sentimentele proprii şi pe cele ale celorlalţi.

3.      Nu vă învinovăţiţi copiii pentru modul în care vă simţiţi. De exemplu, în loc să le spuneţi: „Mă enervezi" sau „Mă sperii când faci lucrul ăsta", spuneţi: „Mă enervez" sau „Mă sperie când te văd făcând lucrul ăsta."

4.      Împărtăşiţi-vă gândurile cu copiii, arătându-le modul în care acestea vă creează anumite sentimente. De exemplu, daca vă simţiţi furios i-aţi putea spune: „Simt că devin furios pentru că îmi spun că nu ar trebui să faci acest lucru. Probabil că ar fi mai bine să îmi spun ca mi-aş dori să nu faci acest lucru."

5.      Ajutaţi-vă copilul să înveţe cum îşi creează sentimentele, întrebându-l ce gândeşte în momentul în care îşi exprimă un sentiment.

6.      Acceptaţi-vă copiii indiferent de ce fel de sentimente ar exprima ei, astfel încât ei înşişi să îşi accepte cu mai multă uşurinţă propriile sentimente.

7.      Indicaţi-le faptul că a pretinde imperativ ceva este un lucru auto-distructiv.

8.      Ajutaţi-i să înveţe să evalueze realitatea cu mai multă precizie, atrăgându-le atenţia în momentul în care exagerează sau gândesc în temeni de catastrofă.

9.      Recompensaţi-i pentru momentele în care reacţionează cu sentimente adecvate.

10.  Ajutaţi-i să suprapună modelul ABC din Terapia Raţîonal-Emotivă şi Comportamentală peste situaţia reală şi să folosească acest sistem pentru a-şi descifra sentimentele.

11.  Oferiţi-le copiilor exemple de afirmaţii şî gânduri raţionale, mai degrabă decât să vă aşteptaţi ca aceştia să le descopere singuri. De exemplu, aţi putea sugera unui copil care se teme de întuneric să îşi spună: „Nu am de ce să mă tem de întuneric: nimic nu îmi va face rău. Singura diferenţă dintre lumină şi întuneric este că nu pot vedea la fel de bine pe întuneric."

12.  Sugeraţi-le că a gândi raţional este ca şi cum ar „face muşchi la nivelul emoţiilor".

13.  Învăţaţi-vă copiii să utilizeze tehnicile de Imagerie Raţional-Emotivă.

14.  Aduceţi-le aminte că toate fiinţele umane fac greşeli şi că e neplăcut, dar nu „groaznic", „oribil" sau „teribil", dacă se întâmplă aşa ceva.

15.  Ignoraţi copiii atunci când se vaietă: dacă în acest mod capătă atenţia dvs.,  probabilitatea ca acest lucru să se întâmple şi în viitor va creşte.

16.  Identificaţi pentru ei exemple de gândire iraţională în emisiuni TV, cântece cunoscute şi în filme. Încurajaţi-vă copiii să devină „detectivi raţionali" şi să caute exemple de gândire raţională şi iraţională în jurul lor.

17.  Citiţi-le poveşti raţionale.

18.  Nu vă aşteptaţi ca întotdeauna copiii dvs. să se comporte raţional. Acceptaţi-i chiar când nu fac acest lucru. Nu este nevoie să le aprobaţi comportamentul ca să îi acceptaţi în calitate de fiinţe umane.

19.  Învăţaţi-vă copiii strategii de rezolvare a problemelor practice, pentru ca ei să fie capabili să le rezolve şi pe acestea alături de cele emoţionale.

Prelucrare din cartea “Poveşti raţionale pentru copii” de Virginia Waters, 

tradusa şi adaptata în limba română de: Daniel David, Adrian Opre, Laura Petra;

publicata de Deac Corina, psiholog cu drept de liberă practică, specialist * autonom