Dorul de mine

Acesta este un comentariu facut pe un blog, dar simt nevoia sa-l postez si aici.

Eu vad lucrurile asa:
Acceptarea este, intr-adevar, solutia, cu conditia ca aceasta sa nu fie confundata cu complacerea, cu blazarea.

Acceptarea este abia ultima treapta in procesul vindecarii “imperfectiunilor”.

Etapele intregului proces al aceeptarii, fiind:
- observarea sau constatarea,
- cunoasterea, constientizarea,
- analiza,
- invatarea lectiei,
- acceptarea (impacarea).

Acceptarea este partea finala a procesului de iertare – impacare cu mine insami si cu cei din jur. Toate acestea rezolva imperfectiunile, pe masura ce le constientizam – imperfectiunile fiind doar bucatele din noi insine.

Desavarsirea, insa, inseamna transformarea mea ca intreg si include:

A. stabilirea reperelor mele ca fiinţă:
1. stabilirea credintei – a setului de valori morale, etice, sociale, spirituale, estetice, materiale etc., pe care mi le-am ales ca repere ale existentei mele, a celei ce vreau sa fiu – cu hotararea de a nu abdica de la aceasta, indiferent de vicisitudilnile vietii;
2. nadejdea – increderea neclintita in implinirea si atingerea telurilor pe care mi le-am ales. Nadejdea este dorul nesfarsit de a ajunge faţă in faţă cu mine insami, cea dorita de credintele mele.

B. dobandirea celor patru virtuti morale, fundamentale:
1. intelepciunea, ca mod de a sti cum si cand sa fac binele si cand sa ma feresc de rau;
2. dreptatea, ca mod de a ma respecta pe mine si lumea inconjuratoare fara a leza drepturile nimanui;
3. cumpatarea sau cuvenita masura in toate, in mancare, bautura, imbracaminte, vorbe si purtare – ca echilibru a ceea ce sunt;
4. barbatia (curajul) ca mod de a infrunta cu statornicie, hotarare si tarie sufleteasca toate suferintele trupesti si morale si perseverenta de a merge pe drumul meu spre desavarsire, respectand tot ceea ce ma inconjoara.

C. atingerea stadiului final al evolutiei mele – IUBIREA:
1. iubirea neconditionata a ceea ce reprezinta crezul meu (eul meu desavarsit catre care nazuiesc cu tot setul de valori);
2. iubirea celei ce sunt la momentul actual;
3. iubirea aproapelui si a lumii inconjuratoare.

Sigur ca e greu, nu degeaba sunt – au fost – atat de putini desavarsiti pe pamant. Dar, nu e imposibil. Daca ei au putut, oameni fiind, si eu pot – iubirea lucreaza oricum, cu voia sau fara voia noastra.

Multumesc, Doamne – crezul meu, faca-se voia Ta!

03.09 Transformarea bolii şi a suferinţei

03.09 Transformarea bolii şi a suferinţei

Transformarea bolii în iluminare

    Abandonarea este acceptarea interioară totală a ceea ce este. Vorbim despre viaţa dumneavoastră – din acest moment -, nu despre condiţiile sau circumstanţele vieţii dumneavoastră, nici despre ceea ce eu numesc situaţia dumneavoastră de viaţă.

    Boala face parte din situaţia de viaţă. Prin urmare, are un trecut şi un viitor. Trecutul şi viitorul formează un continuum neîntrerupt, cu excepţia cazului în care puterea salvatoare a clipei Acum este activată de prezenţa dumneavoastră conştientă. După cum ştiţi, în spatele diferitelor condiţii care formează situaţia dumneavoastră de viaţă, care există în timp, există ceva mai profund, cu mult mai însemnat: viaţa dumneavoastră, propria dumneavoastră Fiinţă dintr-un Acum atemporal.

    Pentru că în Acum nu există probleme, nu există nici boala. Credinţa într-o eticheta pe care cineva o aplică stării dumneavoastră menţine situaţia, îi dă putere şi transformă un dezechilibru temporar într-o aparent solidă realitate. Nu îi oferă numai realitate şi soliditate, ci şi continuitate în timp, pe care înainte nu o avea.

   

    CONCENTRAREA ATENŢIEI ASUPRA ACESTUI moment şi abţinerea de la etichetarea lui mentală reduc boala la unul sau mai mulţi factori, precum: durere fizică, slăbiciune, disconfort sau neputinţă. Faţă de acestea vă abandonaţi – acum. Nu vă abandonaţi în fata ideii de “boală”.

    Permiteţi-i suferinţei să vă aducă în momentul prezent, într-o stare de prezenţă conştientă intensă. Folosiţi suferinţa pentru iluminare.

    Abandonarea nu transforma ceea ce este, sau, cel puţin, nu în mod direct. Abandonarea vă transformă pe dumneavoastră. Când în dumneavoastră s-a produs transformarea, întreaga dumneavoastră lume se transformă, pentru că lumea este doar o reflectare a conştiinţei prezente.

    Nu boala este problema. Dumneavoastră sunteţi problema, atât timp cât mintea egocentrică deţine controlul.

    CÂND SUNTEŢI BOLNAV SAU INVALID, să nu credeţi că aţi eşuat în vreun fel, să nu vă simţiţi vinovat. Nu daţi vina pe viaţă că v-a tratat nedrept, dar nu va învinovăţiţi nici pe dumneavoastră. Toate aceste lucruri sunt o formă de rezistenţă.

    Dacă suferiţi de o boală gravă, folosiţi-o pentru iluminare. Folosiţi orice lucru “rău” care se întâmplă în viaţa dumneavoastră pentru iluminare.

    Retrageţi timpul din boală. Nu-i daţi un trecut şi un viitor. Permiteţi-i să vă forţeze să deveniţi intens conştient de momentul prezent  - şi vedeţi ce se întâmplă.

    Deveniţi un alchimist. Transmutaţi metalul obişnuit în aur, suferinţa în conştiinţă, dezastrul în iluminare.

    Sunteţi grav bolnav şi aţi devenit acum furios din cauza a tot ceea ce am spus? Acesta este un semn clar că boala a devenit o parte a sentimentului dumneavoastră de identitate şi că acum vă protejaţi identitatea – şi în acelaşi  timp protejaţi boala.

    Starea care este etichetată drept “boală” nu are nimic de-a face cu cine sunteţi cu adevărat.

    Ori de câte ori apare pe neaşteptate vreun dezastru sau atunci când o situaţie se “înrăutăţeşte” serios – o boală, un handicap, pierderea casei, a averii sau a unei identităţi sociale, ruperea unei relaţii intime, moartea sau suferinţa unei persoane iubite, sau chiar iminenţa propriei morţi -, trebuie să ştiţi că există şi cealaltă faţă a monedei, că sunteţi la un pas de ceva incredibil: o completă transformare alchimică a metalului obişnuit, de durere şi suferinţa, în aur. Acest pas se numeşte abandonare.

    Ce spun nu înseamnă că veţi deveni fericiţi într-o asemenea situaţie. Nu veţi deveni. Dar frica şi durerea vor fi transformate în pace interioară şi serenitate, care apar dintr-un loc foarte adânc – din Nemanifestat. Este “pacea lui Dumnezeu care covârşeşte orice minte”. Comparativ cu aceasta, fericirea este un lucru superficial.

    Odată cu această pace vine şi înţelegerea – nu la nivel mental, ci în profunzimea Fiinţei – că sunteţi indestructibil, nemuritor. Aceasta nu este o simplă credinţă. Este o certitudine absolută, care nu are nevoie de dovezi exterioare dintr-o sursă secundară.

Transformarea suferinţei în pace

    În anumite situaţii extreme vă va fi poate imposibil să acceptaţi clipa Acum. Dar veţi avea întotdeauna o a doua ocazie de a vă abandona.

    

    PRIMA OCAZIE ESTE SĂ VĂ ABANDONAŢI în fiecare moment realităţii. Ştiind că ceea ce există nu poarte fi anulat – pentru că există deja -, spuneţi da la ceea ce există, sau acceptaţi ceea ce nu există.

   

    Apoi faceţi ce trebuie să faceţi, ce vă cere situaţia.

    Dacă rămâneţi în această stare de acceptare, nu mai creaţi negativism, nici suferinţă, nici nefericire. Trăiţi într-o stare care nu cunoaşte rezistenţă, o stare de graţie şi naturaleţe, liberă de conflicte interioare.

    Ori de câte ori nu puteţi face acest lucru, ori de câte ori pierdeţi ocazia – fie pentru că nu generaţi suficientă prezenţă conştientă care să prevină apariţia unui tipar de rezistenţă habituala şi inconştienţa, fie pentru că situaţia este atât de gravă, din punctul dumneavoastră de vedere, încât nu o puteţi accepta - , creaţi o formă de durere, o formă de suferinţă.

    Poate părea că situaţia este cea care creează suferinţa, dar în ultimă instanţă nu este aşa – rezistenţa este cea care o creează.

    IATĂ ŞI CEA DE-A DOUA OCAZIE DE A VA ABANDONA: dacă nu puteţi accepta ce este în exterior, acceptaţi atunci ce este în interior. Dacă nu puteţi accepta condiţiile exterioare, acceptaţi atunci condiţiile interioare.

    Aceasta înseamnă: nu  vă opuneţi durerii. Permiteţi-i să existe. Abandonaţi-vă durerii, disperării, fricii, singurătăţii, sau oricărei forme ar îmbrăca-o suferinţa. Fiţi martorul ei fără să o  etichetaţi mental. Îmbrăţişaţi-o.

    Apoi vedeţi cum miracolul abandonării transformă suferinţa profundă în pace profundă. Aceasta este crucificarea dumneavoastră. Lăsaţi-o să devină învierea şi înălţarea dumneavoastră.

    Când durerea vă este adâncă, toate vorbele despre abandonare vă vor părea în orice caz zadarnice şi lipsite de sens. Când durerea vă este adâncă, veţi simţi probabil mai degrabă un impuls puternic de a evada din ea, decât de a vă abandona. Nu  doriţi să simţiţi ceea ce simţiţi. Ce ar putea fi mai normal? Dar nu există scăpare, nu există ieşire.

    Există multe căi false de scăpare – muncă, băutura, drogurile, furia, proiecţia, reprimarea s.a.m.d. -, dar ele nu va eliberează de durere. Suferinţa nu-şi pierde din intensitate când o transferaţi la nivelul inconştient. Când negaţi durerea emoţională, lucrurile pe care le faceţi sau le gândiţi, precum şi relaţiile dumneavoastră, devin contaminate de ea. S-ar putea spune că o transmiteţi sub forma energiei pe care o emanaţi, şi ceilalţi o recepţionează într-un mod subliminal.

    Dacă sunt inconştienţi, se vor simţi poate chiar obligaţi să vă atace sau să vă rănească într-un fel sau altul, sau dumneavoastră i-aţi putea răni, proiectându-vă propria durere asupra lor.

    Atrageţi şi manifestaţi orice corespunde stării dumneavoastră interioare.

    CÂND NU EXISTĂ CALE DE IEŞIRE DIN SUFERINŢA, există totuşi întotdeauna o cale prin ea. Aşa că nu întoarceţi spatele durerii. Înfruntaţi-o. Simţiţi-o pe deplin. Simţiţi – nu vă gândiţi la ea! Exprimaţi-o dacă este necesar, dar nu creaţi un scenariu mental în jurul ei. Acordai întreaga dumneavoastră atenţie sentimentului, şi nu persoanei, evenimentului sau situaţiei care poate să o fi provocat.

    Nu vă lăsaţi mintea să folosească durerea pentru a vă crea din ea o identitate de victimă. Plângându-vă de milă şi povestind altora povestea dumneavoastră rămâneţi blocat în suferinţă.

    Pentru că este imposibil să scăpaţi de sentiment, singura posibilitate de schimbare este să pătrundeţi în el; altfel nimic nu se va schimba.

    Aşa că dăruiţi atenţia dumneavoastră totală sentimentului şi abţineţi-vă de la a-l eticheta mental. În timp ce vă adânciţi în sentiment, fiţi extrem de atent.

    La început poate părea ca un loc întunecat înspăimântător, când veţi simţi impulsul puternic de a fugi, observaţi-l dar nu-l urmaţi. Continuaţi să vă concentraţi asupra sentimentului, continuaţi să simţiţi durerea, spaima, singurătatea, sentimentul de orice natură.

    Rămâneţi atent, rămâneţi prezent – prezent în întreaga Fiinţă, cu  fiecare celulă a corpului dumneavoastră. Când faceţi aceasta, aduceţi lumină în întuneric. Aceasta este flacăra conştiinţei dumneavoastră.

    În acest stadiu, nu mai este nevoie să vă preocupaţi de abandonare. S-a întâmplat deja. Cum? Atenţia deplină este acceptare deplină, este abandonare. Fiind pe deplin atent, folosiţi puterea clipei Acum, care este puterea propriei dumneavoastră prezente.

    Nici o urmă de rezistenţă ascunsă nu poate supravieţui în ea. Prezenţa elimina timpul. În lipsa timpului, suferinţa şi negativismul nu pot supravieţui.

    ACCEPTAREA SUFERINŢEI este o călătorie în moarte. A înfrunta durerea adâncă, a-i permite să existe, a vă concentra atenţia asupra ei înseamnă a pătrunde conştient în moarte. Când aţi murit de această moarte, realizaţi că nu există moarte – şi că nu există nimic de care să vă temeţi. Numai sinele fals moare.

    Imaginaţi-vă o rază de soare care a uitat că este o parte inseparabila a soarelui şi se păcăleşte singură, crezând în iluzia că trebuie să lupte pentru supravieţuire, şi îşi creează o altă identitate decât cea a soarelui, agăţându-se de ea. Nu ar fi moartea acestei iluzii incredibil de eliberatoare?

    VĂ DORIŢI O MOARTE UŞOARĂ? Aţi prefera să muriţi fără durere, fără agonie? Atunci muriţi faţă de trecut în fiecare moment şi lăsaţi lumina prezenţei dumneavoastră să elimine prin strălucirea ei sinele greoi, legat de timp, pe care l-aţi considerat a fi “dumneavoastră”.

Calea crucii – Realizarea iluminării prin suferinţă

    Calea crucii este vechea – şi, până de curând, singura – cale a iluminării. Dar nu o respingeţi şi nu îi subapreciaţi eficacitatea. Încă funcţionează.

    Calea crucii este o inversare completă. Ea înseamnă că cel mai rău lucru din viaţa dumneavoastră, crucea dumneavoastră, se transformă în cel mai bun lucru care vi s-a întâmplat vreodată, obligându-vă sa a abandonaţi, să “muriţi”, obligându-vă să deveniţi nimic, să deveniţi asemenea lui Dumnezeu – pentru că şi Dumnezeu este un non-obiect.

    Realizarea iluminării prin suferinţă – calea crucii – înseamnă să fii împins cu forţa în Împărăţia Cerurilor, în timp ce te împotriveşti ţipând şi dând din picioare.  Până la urmă te abandonezi, pentru că nu mai poţi suporta durerea, dar durerea poate dura multă vreme înainte ca acest lucru să se întâmple.

    ILUMINAREA ALEASA ÎN MOD CONŞTIENT înseamnă să renunţi la ataşamentul pentru trecut şi viitor şi să transformaţi clipa de Acum în principalul focar de atenţie al vieţii dumneavoastră.

    Înseamnă să alegeţi să rămâneţi în starea de prezenţă, şi nu în timp.

    Înseamnă să spuneţi “da” în faţa a ceea ce este.

    Atunci nu mai aveţi nevoie de durere.

    De cât timp credeţi că mai aveţi nevoie pentru a fi în stare să spuneţi: “Nu voi mai crea durere, nu voi mai crea suferinţă?” De câtă durere mai aveţi nevoie înainte de a putea face această alegere?

    Dacă credeţi că aveţi nevoie de mai mult timp, veţi obţine mai mult timp – şi mai multă durere. Timpul şi durerea sunt inseparabile.

Puterea de a alege

    Alegerea presupune conştiinţă – un grad înalt de conştiinţă. Fără ea nu aveţi nici o posibilitate de a alege. Alegerea începe în momentul în care renunţaţi la identificarea cu mintea şi la tiparele ei condiţionate, începe în momentul în care deveniţi prezent.

    Până nu atingeţi acest punct, rămâneţi inconştient din punct de vedere spiritual. Aceasta înseamnă că sunteţi obligat să gândiţi, să simţiţi şi să acţionaţi într-un anume fel, în conformitate cu condiţionarea dumneavoastră mentală.

    Nimeni nu alege disfuncţionalitatea, conflictul, durerea. Nimeni nu alege nebunia. Acestea se întâmplă pentru că nu există suficientă prezenţă în dumneavoastră pentru a dizolva trecutul, nu există suficientă lumină pentru a alunga întunericul. Nu sunteţi aici pe deplin. Încă nu v-aţi trezit complet. Între timp, mintea condiţionată vă conduce viaţa.

    În mod similar, dacă sunteţi unul din cei mulţi care au probleme cu părinţii, dacă nutriţi încă resentimente legate de un lucru pe care l-au făcut sau nu l-au făcut, atunci tot mai credeţi că au avut posibilitatea de a alege – că s-ar fi putut comporta altfel. Mereu pare că oamenii au posibilitatea de alegere, dar aceasta este o iluzie. Atât timp cât mintea, cu tiparele ei condiţionate, vă conduce viaţa, ce posibilitate de alegere aveţi? Niciuna. Nici măcar nu sunteţi prezent. Starea de identificare cu mintea este extrem de disfuncţională. Este o formă de nebunie.

    Aproape toată lumea suferă de această boală într-o măsură mai mică sau mai mare. În momentul în care vă daţi seama de acest lucru, nu mai pot exista resentimente. Cum aţi putea nutri resentimente faţă de boala cuiva? Singura reacţie potrivită este compasiunea.

    Dacă sunteţi condus de minte, deşi nu aveţi posibilitatea de alegere, veţi suferi în continuare consecinţele inconştienţei şi veţi crea mai departe suferinţă. Veţi purta povara fricii, a conflictului, a problemelor şi a durerii. Suferinţa creată astfel vă va obliga să părăsiţi starea de inconştienţă.

    NU PUTEŢI IERTA CU ADEVĂRAT, nici pe alţii, nici pe dumeavoastră înşivă, atât timp cât sentimentul dumneavoastră de identitate derivă din trecut. Numai având  acces la puterea lui Acum, care este propria dumneavoastră putere, poate exista iertare adevărată. Aceasta lasa trecutul fără putere şi înţelegeţi profund că nici un lucru pe care l-aţi făcut vreodată sau care vi s-a făcut nu poate nici măcar atinge esenţa luminoasă care sunteţi.

     Când vă abandonaţi în faţa a ceea ce este şi deveniţi astfel pe deplin prezent, trecutul încetează să mai aibă vreo putere. Nu mai aveţi nevoie de el. Prezenţa este cheia. “Acum” este cheia.

    Pentru că rezistenţa este inseparabilă de minte, renunţarea la rezistenţă – abandonarea – reprezintă sfârşitul minţii ca stăpân al dumneavoastră, al acestui impostor care pretindea a fi cine sunteţi, al falsului dumnezeu. Toate criticile şi tot negativismul dispar.

    Dimensiunea Fiinţei, care fusese ascunsă de către minte, se deschide.

    Vă invadează brusc o linişte adâncă şi o pace de nepătruns.

    Şi în acea pace este bucurie extraordinară.

    Şi în acea bucurie este dragoste.

    Şi în miezul cel mai intim este sacrul, incomensurabilul, 

Cel ce nu poate fi numit.

03.08 Acceptarea clipei Acum

Acceptarea şi abandonarea

Când vă abandonaţi în faţa a ceea ce există

Şi deveniţi astfel pe deplin prezent,

Trecutul încetează să mai aibă vreo putere.

Dimensiunea Fiinţei, care fusese acoperită

De către minte, se deschide.

Vă invadează brusc o linişte adâncă

Şi o pace de nepătruns.

Şi în acea pace este bucurie extraordinară.

Şi în acea bucurie este dragoste.

Şi în miezul cel mai intim este sacrul, incomensurabilul,

Cel ce nu poate fi numit.

  

03.08 Acceptarea clipei Acum

  

Efemeritate şi ciclurile vieţii

    Există cicluri ale succesului, când lucrurile merg bine şi prosperă, şi cicluri ale eşecului, când lucrurile se năruiesc şi se dezintegrează. E nevoie să le lăsaţi să dispară ca să creaţi spaţiul în care să apară lucruri noi ori să se producă transformarea.

    Dacă în acel moment vă agăţaţi de lucruri şi vă opuneţi, înseamnă că refuzaţi să urmaţi cursul vieţii şi veţi suferi. Distrugerea este necesară pentru că o nouă creştere să poată avea loc. Un ciclu nu poate exista fără celălalt.

    Ciclul descendent este absolut esenţial pentru realizarea spirituală. Trebuie să fi cunoscut un eşec profund la un anumit nivel, sau să fi suferit o pierdere gravă sau o mare durere pentru a te simţi atras de dimensiunea spirituală. Sau poate chiar succesul însuşi a devenit gol şi lipsit de înţeles, şi în acest fel s-a transformat într-o pierdere.

    Eşecul se găseşte ascuns în fiecare succes şi succesul în fiecare eşec. În această lume, adică la nivelul formelor, oricine cunoaşte mai devreme sau mai târziu eşecul şi, în ultimă instanţă, orice realizare se transformă în nimic. Toate formele sunt efemere.

    Puteţi fi în continuare activ, manifestând noi forme şi condiţii, dar nu vă veţi identifica cu ele. Nu este nevoie că acestea să vă ofere un sentiment de identitate. Ele nu sunt viaţa dumeavoastră – sunt numai situaţia dumneavoastră de viaţă.

    Un ciclu poate dura oricât, de la câteva ore la câţiva ani. Sunt cicluri lungi şi, în interiorul acestora, cicluri scurte. Multe boli sunt create din cauza împotrivirii faţă de ciclurile cu un nivel scăzut de energie, care sunt de o importanţă vitală pentru regenerare. Impulsul compulsiv de a face şi tendinţa de a a deriva valoarea de sine şi identitatea în factori exteriori, precum realizările, este o iluzie inevitabilă atât timp cât vă identificaţi cu mintea.

    Identificarea face să vă fie greu sau chiar imposibil să acceptaţi ciclurile negative şi să le permiteţi să existe. Astfel, inteligenţa organismului poate prelua controlul ca o măsură de autoprotecţie şi creează o boală pentru a va determina să vă opriţi, în aşa fel încât regenerarea necesară să poată avea loc.

    Atât timp cât mintea dumneavoastră evaluează o situaţie ca fiind “bună”, indiferent dacă este vorba de o relaţie, o posesiune, un rol social, un loc, sau corpul dumneavoastră fizic, mintea se agaţă şi se identifică cu ea. Vă face fericit, vă face să aveţi o părere bună despre sine şi poate deveni o parte din cine sunteţi sau din cine credeţi că sunteţi.

    Dar nimic nu durează în această dimensiune, unde totul e mâncat de molii şi rugină. Orice se sfârşeşte sau se transformă, sau poate suferi o schimbare de polaritate: aceeaşi situaţie, care ieri sau anul trecut era bună, s-a transformat brusc sau treptat într-una rea. Lucrul care v-a făcut fericit vă face acum nefericit. Prosperitatea de astăzi devine consumul sterp de mâine. Nunta fericită şi luna de miere devin divorţul sau convieţuirea nefericită.

    Sau dispare o situaţie, iar absenţa ei va face nefericit. Când o stare sau o situaţie de care mintea s-a ataşat şi cu care s-a identificat se schimbă sau dispare, mintea nu va fi în stare să accepte. Se va agăţa de starea care dispare şi se va opune schimbării. Este aproape ca şi cum vi s-ar fi smuls un mădular din trup.

    Aceasta înseamnă că fericirea şi nefericirea dumneavoastră sunt de fapt una. Numai iluzia timpului le separa.

    CÂND NU OPUI REZISTENŢĂ VIEŢII, te afli într-o stare de graţie, de pace şi naturaleţe. Această stare nu mai are nevoie ca lucrurile să fie într-un anume fel, bune sau rele.

    Pare aproape paradoxal, şi totuşi, când dependenţa interioară faţă de forme nu mai există, condiţiile exterioare ale vieţii dumneavoastră tind să se îmbunătăţească considerabil. Lucruri, oameni sau condiţii despre care aţi crezut că vă sunt necesare pentru a fi fericit vin acum spre dumneavoastră fără luptă şi fără efort, şi sunteţi astfel liber să vă bucuraţi de ele şi să le apreciaţi – atât timp cât vor dura.

    Şi aceste lucruri vor trece, desigur, ciclurile vin şi pleacă, dar când nu mai există dependenţa, nu mai există nici frica de pierdere. Viaţa curge lin.

    Fericirea derivată dintr-o sursă secundară nu este niciodată foarte profundă. Este numai o reflexie palidă a bucuriei Fiinţei, a păcii vibrante pe care o găsiţi în interior în starea de abandonare de sine. Fiinţa vă poartă dincolo de polarităţile minţii şi va eliberează de dependenţa de formă. Chiar dacă totul s-ar prăbuşi şi s-ar fărâma în jurul dumneavoastră, tot aţi simţi un miez interior de pace  profundă. Poate nu veţi fi fericit, dar veţi avea pace.

   

Folosirea şi abandonarea negativismului

    Orice rezistenţă interioară este trăită că o formă sau alta de negativism. Orice negativism este rezistenţă. În contextul acesta, cele două cuvinte sunt aproape sinonime.

    Negativismul merge de la iritare sau nerăbdare la furie feroce, de la o stare depresivă sau resentimente neexprimate la disperarea sinuciderii. Rezistenţa declanşează uneori corpul-durere emoţional, caz în care chiar şi o situaţie minoră poate produce un negativism intens, precum furia, deprimarea sau suferinţa profundă.

   Falsul sine crede că prin negativism poate manipula realitatea şi poate obţine ceea ce îşi doreşte. Crede că prin negativism poate atrage o situaţie dezirabilă sau o poate face să dispară pe cea indezirabilă.

    Dacă “dumneavoastră” – mintea – nu aţi fi crezut că nefericirea are efect, de ce aţi mai crea-o? Adevărul este, desigur, că negativismul nu are nici un efect. În loc să atragă o situaţie dezirabilă, o împiedică să apară. În loc să dizolve situaţia indezirabilă o continuă. Singura funcţie “folositoare” pe care o are negativismul este aceea de a întări sinele fals şi de aceea falsul sine îl îndrăgeşte.

    Odată ce v-aţi identificat cu o anumită formă de negativism, nu mai doriţi să renunţaţi la ea şi, la un nivel profund inconştient, nu vă doriţi o schimbare pozitivă. Aceasta v-ar ameninţa identitatea de persoană depresivă, nervoasă sau nedreptăţită. Atunci veţi ignora, nega sau sabota lucrurile pozitive din viaţa dumneavoastră. Este un fenomen obişnuit şi este o nebunie.

    OBSERVAŢI ORICE PLANTĂ SAU ORICE ANIMAL ŞI lăsaţi-le să vă înveţe ce înseamnă acceptarea a ceea ce este şi abandonarea de sine în clipa Acum.

    Lăsaţi-le să vă înveţe Fiinţa.

    Lăsaţi-le să vă înveţe integritatea – să fii întreg, să fii tu însuţi, să fii real.

    Lăsaţi-le să vă înveţe cum să trăiţi şi să muriţi şi cum să nu transformaţi viaţa şi moartea într-o problemă.

    Emoţiile negative recurente conţin uneori un mesaj, la fel ca şi boala. Dar orice schimbări aţi face, indiferent dacă au legătură cu slujba pe care o aveţi sau cu relaţiile dumneavoastră, sau cu mediul în care vă aflaţi, vor fi numai schimbări cosmetice, dacă nu apar dintr-o schimbare a nivelului de conştiinţă. Iar schimbarea nivelului de conştiinţă înseamnă un singur lucru: să deveniţi mai prezent. Când aţi atins un anumit nivel de prezenţă, nu mai aveţi nevoie de negativism pentru a şti care sunt lucrurile de care aveţi nevoie în situaţia dumneavoastră de viaţă.

    Dar atât timp cât negativismul este prezent, folosiţi-l. Folosiţi-l ca pe un semnal care vă reaminteşte să deveniţi mai prezent.

   

     ORI DE CÂTE ORI SIMŢIŢI NEGATIVISMUL APĂRÂND în interiorul dumeavoastră, indiferent dacă este cauzat de un factor exterior,  de un gând sau de un lucru de care nu sunteţi conştient, consideraţi-l a fi vocea care a spune: “Atenţie, Aici  şi Acum. Trezeşte-te. Ieşi din minte. Fii prezent.”

    Chiar şi cea mai uşoară formă de iritare e semnificativă şi trebuie recunoscută şi observată; altfel se va produce o acumulare crescândă de reacţii neobservate.

    Poate sunteţi capabil să renunţaţi la negativism atunci când vă daţi seama că nu doriţi să aveţi acest câmp de energie în interiorul  dumneavoastră şi că nu serveşte niciunui scop. Dar asiguraţi-vă că renunţaţi la el în totalitate. Dacă nu-l puteţi abandona, acceptaţi că există şi concentraţi-vă atenţia asupra sentimentului.

    O ALTERNATIVĂ PENTRU RENUNŢAREA LA O REACŢIE negativă este să vă imaginaţi că deveniţi transparent faţă de cauza externă a reacţiei, făcând-o astfel să dispară.

    Vă recomand să folosiţi acest exerciţiu pentru evenimentele minore, chiar neînsemnate. Să presupunem că staţi liniştit acasă. Brusc se aude sunetul ascuţit de la alarmă unei maşini din stradă. Apare un sentiment de iritare. Care este scopul sentimentului de iritare? Absolut niciunul. De ce l-aţi creat? N-aţi făcut-o dumneavoastră. Mintea l-a creat. S-a produs absolut automat, total inconştient.

    De ce a creat mintea acest sentiment? Pentru că deţine credinţa inconştientă că rezistenţa ei, ceea ce dumneavoastră trăiţi ca negativism sau nefericire într-o formă sau alta, va face cumva să dispară situaţia indezirabilă. Aceasta este bineînţeles o iluzie. Rezistenţa pe care o creează în acest caz sentimentul de iritare sau de enervare este cu mult mai supărătoare decât cauza iniţială pe care încearcă să o dizolve.

    Toate aceste lucruri pot fi transformate în practică spirituală.

    SIMŢIŢI CĂ DEVENIŢI TRANSPARENT,  ca şi cum nu aţi mai avea soliditatea corpului material. Acum permiteţi zgomotului sau oricărui lucru care provoacă o reacţie negativă, să treacă pur şi simplu prin dumneavoastră. Nu se mai izbeşte de un “perete” solid în interiorul dumneavoastră.

    După cum am spus, exersaţi mai întâi cu lucruri minore. Cu alarma de la maşină, cu lătratul câinelui, cu ţipetele copiilor, cu blocajul din trafic. În loc să aveţi un perete de rezistenţă în interiorul dumneavoastră, de care se lovesc constant şi dureros lucrurile care “n-ar trebui să se întâmple”, lăsaţi totul să treacă prin dumneavoastră.

    Cineva va spune un lucru grosolan sau cu intenţia de a va răni. În loc să recurgeţi la reacţia inconştientă şi negativă, precum atacul, apărarea sau închiderea în sine, lăsaţi totul s treacă prin dumneavoastră. Nu opuneţi rezistenţă. Este ca şi cum nu ar mai exista nimeni care poate fi rănit. Aceasta este iertarea. În acest fel deveniţi invulnerabil.

    Puteţi în continuare să-i spuneţi acelei persoane că se comportă inacceptabil, dacă aceasta este alegerea dumneavoastră. Dar ea nu mai are puterea să vă controleze starea interioară. Propria dumneavoastră putere acţionează – nu puterea altcuiva asupra dumneavoastră; nici nu mai sunteţi controlat de minte. Indiferent dacă este vorba de alarma maşinii, de o persoană nepoliticoasă, de inundaţii, de un cutremur dau de pierderea tuturor bunurilor materiale, mecanismul de rezistenţă este acelaşi.

    Deocamdată căutaţi în exterior, şi nu vă puteţi opri din căutare. Poate că următorul seminar vă va aduce răspunsul, poate o nouă tehnică. Eu vă pot spune:

    NU CĂUTAŢI PACEA. Nu căutaţi nici o altă stare decât cea în care sunteţi acum. Pentru că altfel veţi crea conflict interior şi rezistenţa inconştientă.

   Iertaţi-vă atunci când nu sunteţi împăcat. Atunci când acceptaţi toată lipsa dumneavoastră de pace, aceasta se transformă în pace. Orice acceptaţi pe deplin vă duce acolo, vă dăruieşte pacea. Acesta este miracolul abandonării.

    Când acceptaţi ceea ce este, fiecare moment devine cel mai bun moment. Aceasta este iluminarea.

Natura compasiunii

    TRECÂND DINCOLO DE POLARITATEA CREATĂ DE MINTE, deveniţi asemenea unui lac adânc. Situaţia externă a vieţii dumneavoastră, orice se petrece în exterior, este suprafaţa lacului. Uneori calmă, alteori furtunoasă şi agitată de vânt, în concordanţă cu ciclurile şi anotimpurile. În adânc însă, lacul rămâne mereu netulburat.  Dumneavoastră sunteţi întregul lac, nu numai suprafaţă, şi sunteţi în contact cu propria adâncime care rămâne absolut nemişcată.

   Nu vă opuneţi schimbării, agăţându-vă mental de o situaţie. Pacea dumneavoastră interioară nu depinde de ea. Rămâneţi în Fiinţa – neschimbătoare, atemporală, nemuritoare – şi nu mai depindeţi pentru împlinire şi fericire de lumea exterioară a formelor mereu schimbătoare. Vă puteţi bucura de ele, vă puteţi juca cu ele, vă puteţi crea forme noi, puteţi aprecia frumuseţea a tot ce există. Dar nu va mai exista nevoia de a vă ataşa de niciuna dintre ele.

    Atât timp cât nu sunteţi conştient de Fiinţă, nu veţi sesiza realitatea celorlalţi oameni, pentru că nu v-aţi găsit propria realitate. Formele lor vor plăcea sau vor displăcea minţii dumeavoastră, formele incluzând nu numai corpurile, ci şi minţile lor. Relaţia autentică devine posibilă numai când exista conştiinţa Fiinţei.

    Venind din Fiinţă, veţi percepe corpul şi mintea altei persoane ca şi cum ar fi un ecran în spatele căruia veţi simţi realitatea lor adevărată, aşa cum o simţiţi şi pe a dumeavoastră. În felul acesta,  când va confruntaţi cu suferinţa  sau cu comportamentul inconştient al altei persoane, rămâneţi prezent şi în contact  cu Fiinţa  şi puteţi astfel privi dincolo de formă şi-i puteţi simţi Fiinţa luminoasă şi pură prin propria dumneavoastră Fiinţă.

    La nivelul Fiinţei, orice suferinţă este recunoscută ca iluzie. Suferinţa este cauzată de identificarea cu forma. Prezenţa acestei înţelegeri provoacă vindecări miraculoase – prin trezirea  conştiinţei Fiinţei în alţii – atunci când aceştia sunt pregătiţi.

    Compasiunea este conştiinţa unei legături adânci între dumneavoastră şi toate fiinţele. Data viitoare când veţi spune “nu am nimic în comun cu această persoană”, amintiţi-vă că aveţi extraordinar de mult în comun: peste numai câţiva ani – doi sau şaptezeci de ani, nu contează prea mult – amândoi veţi deveni cadavre în descompunere, apoi grămezi de praf, iar apoi absolut nimic. Adevărul acesta ne trezeşte şi ne face să devenim mai umili, fără a lasa prea mult loc mândriei.

    Este acesta un gând negativ? Nu, este un fapt. De ce să  închideţi ochii în faţa lui? În acest sens, există o egalitate totală între dumneavoastră şi orice altă fiinţă.

    UNA DINTRE CELE MAI PUTERNICE PRACTICI spirituale este meditaţia profundă asupra morţii formelor fizice, inclusiv a dumneavoastră. Se numeşte: a muri înainte de moarte.

    Pătrundeţi adânc în aceasta meditaţie. Forma dumeavoastră fizică se dizolvă, nu mai există. Apoi vine un moment când toate formele mentale sau gândurile mor şi ele. Sunteţi încă aici – prezenţa divină din dumneavoastră. Luminoasă, pe deplin trează.

    Nimic din ce a fost real nu a murit vreodată, ci numai nume, forme şi iluzii.

    La acest nivel profund, compasiunea devine vindecătoare în cel mai larg sens. În această stare, influenţa vindecătoare nu este bazată pe fapte, ci pe fiinţare. Oricine intră în contact cu dumneavoastră va fi atins de prezenţă şi va fi influenţat de pacea pe care o emanaţi, fie că este conştient de aceasta sau nu.

    Când sunteţi pe deplin prezent şi oamenii din jurul dumneavoastră manifestă comportament inconştient, nu veţi mai simţi nevoia să reacţionaţi, aşa că nu acordaţi inconştienţei vreo realitate. Pacea dumneavoastră este atât de vastă şi de profundă, încât orice nu este pace dispare în ea ca şi cum nu ar fi existat vreodată. Se sparge astfel ciclul karmic de acţiune şi reacţie.

    Animalele, copacii, florile vă simt prezenţa şi răspund la ea. Îi invătati pe ceilalţi prin fiinţare, arătându-le pacea lui Dumnezeu.

    Deveniţi “lumina lumii”, o emanaţie a conştiinţei pure, şi astfel eliminaţi suferinţa la nivelul cauzei. Eliminaţi inconştienţa din lume.

Înţelepciunea abandonării

    Calitatea conştiinţei dumneavoastră din acest moment este factorul determinant al viitorului pe care îl veţi trăi, aşa că abandonarea de sine este cel mai important lucru pe care îl puteţi face pentru a produce schimbări pozitive. Orice acţiune pe care o întreprindeţi are o semnificaţie secundară. Nici o acţiune cu adevărat pozitivă nu poate apărea dintr-o stare de împotrivire a conştiinţei.

    Pentru unii oameni abandonarea poate avea conotaţii negative, implicând eşecul, renunţarea, incapacitatea de a face faţă provocărilor vieţii, starea de letargie s.a.m.d. Însă adevărata abandonare este ceva complet diferit. Nu înseamnă să te împaci la modul pasiv cu orice situaţie în care te afli şi să nu mai faci nimic în această privinţă. Nu înseamnă nici să te opresti din a mai face planuri şi din a întreprinde acţiuni pozitive.

    ABANDONAREA ESTE ÎNŢELEPCIUNEA SIMPLĂ, dar profundă, care înseamnă a accepta cursul vieţii şi a nu i te opune. Singurul loc unde poţi simţi cursul vieţii este momentul Acum, aşa că abandonarea este acceptarea momentului prezent în mod necondiţionat şi fără rezerve.

    Înseamnă abandonarea rezistenţei interioare faţă de ceea ce este.

    Rezistenţă interioară înseamnă a spune “nu” faţă de ceea ce este, prin critici mentale şi prin negativism emoţional. Aceasta devine mai pronunţată mai ales când lucrurile “merg prost”, ceea ce înseamnă că există o prăpastie între cererile sau aşteptările rigide ale minţii şi ceea ce există. Aceasta este prăpastia de durere.

    Dacă aţi avut o viaţă suficient de lungă, ştiţi că lucrurile “merg prost” destul de des. Tocmai în aceste momente este nevoie să practicaţi abandonarea, dacă doriţi să eliminaţi durerea şi suferinţa din viaţa dumneavoastră. Acceptarea a ceea ce este va eliberează imediat de identificarea cu mintea şi vă reconectează astfel la Fiinţă. Rezistenţa este mintea.

    Abandonarea este un fenomen pur interior. Nu înseamnă că la nivelul exterior nu mai puteţi acţiona şi schimba situaţia.

    Da fapt, nu întreaga situaţie este cea care trebuie acceptată când vă abandonaţi, ci numai minusculul segment numit Acum. De exemplu, dacă v–aţi afla undeva împotmolit în noroi, nu aţi spune: “Bine, mă resemnez în faţa faptului că sunt împotmolit în noroi.” Resemnarea nu este abandonare.

    NU ESTE NEVOIE SĂ ACCEPTAŢI O SITUAŢIE DE VIAŢĂ indezirabila sau neplăcută. Nu este nevoie nici să vă amăgiţi şi să spuneţi că totul este bine. Nu. Recunoaşteţi pe deplin că vreţi s ieşiţi din respectiva situaţie. Apoi vă restrângeţi atenţia la momentul prezent fără a-l eticheta mental în nici un fel.

    Aceasta înseamnă că nu judecaţi clipa de Acum. De aceea nu există nici rezistenţă, nici negativism emoţional.

    Acceptaţi calitatea acestui moment.

    Apoi acţionaţi şi faceţi tot ce vă sta în putinţă pentru a ieşi din această situaţie.

    Acest mod de a acţiona îl numesc acţiune pozitivă. Acţiunea pozitivă este cu mult mai eficientă decât acţiunea negativă, care apare din furie, din disperare sau din frustrare. Continuaţi să practicaţi abandonarea până obţineţi rezultatul dorit, evitând să etichetaţi clipa Acum.

    Permiteţi-mi să vă ofer o analogie vizuală care ilustrează ceea ce vreau să spun. Mergeţi noaptea pe o potecă, înconjurat de o ceaţă groasă. Dar aveţi o lanternă bună, care trece prin ceaţă şi creează un spaţiu îngust şi clar în faţa dumneavoastră. Ceaţa este situaţia dumneavoastră de viaţă, care include trecutul şi viitorul; ; lanterna este prezenta dumneavoastră conştientă; spaţiul clar este clipa de Acum.

    Împotrivirea va întăreşte forma psihologică, cochilia falsului sine, ceea ce creează un profund sentiment de separaţie. Lumea înconjurătoare şi în mod special oamenii încep să fie percepuţi ca o ameninţare. Apare impulsul compulsiv de natura inconştientă de a-i distruge pe ceilalţi prin critică, la fel cum apare şi nevoia de a concura şi a domina. Chiar şi natura va devine duşman, iar percepţiile şi interpretările vă sunt guvernate de frică. Boala mintală pe care o numim paranoia este o formă puţin mai acută a acestei stări normale, dar disfuncţionale, de conştiinţă.

    Nu numai forma dumneavoastră psihologică, ci şi forma fizică – corpul dumneavoastră – devine prin rezistenta tare şi rigid. Apare o stare de încordare în diferite părţi ale corpului, şi corpul întreg se contractă. Circulaţia liberă a energiei vieţii prin corp, care este esenţială pentru o funcţionare sănătoasă, este în mare măsură blocată.

    Exerciţiile fizice şi anumite forme de terapie fizică pot fi utile în restabilirea circulaţiei de energie vitală, dar dacă nu practicaţi abandonarea în viaţa de zi cu zi aceste lucruri pot duce numai la ameliorarea temporară a simptomelor, întrucât cauza – tiparul de existenţa – nu a fost îndepărtată.

    Exista ceva în dumneavoastră care rămâne neafectat de circumstanţele trecătoare care formează situaţia dumneavoastră de viaţă, şi numai prin abandonare aveţi acces la acest lucru. Este viaţa dumneavoastră, propria Fiinţă, care există etern în dimensiunea atemporala a prezentului.

    DACĂ SITUAŢIA DUMNEAVOASTRĂ DE VIAŢĂ VI SE pare nesatisfăcătoare sau chiar intolerabilă, numai prin abandonare veţi putea să spargeţi tiparul de rezistenţă inconştientă care perpetuează situaţia.

    Abandonarea este perfect compatibilă cu acţiunea, cu iniţierea schimbării sau cu împlinirea obiectivelor. Dar  în starea de abandonare, acţiunile dumneavoastră sunt animate de o energie total diferită, de o calitate diferită. Abandonarea vă reconectează la energia-sursă a Fiinţei, iar dacă ceea ce faceţi este impregnat cu Fiinţa, acţiunea în sine devine o celebrare plină de bucurie a energiei vieţii, care vă poartă şi mai adânc în Acum.

    Când nu opuneţi rezistenţă, calitatea conştiinţei şi, prin urmare, calitatea a tot ceea ce faceţi, creşte extraordinar de mult. Rezultatele vor veni de la sine şi vor reflecta această calitate. Putem numi acest gen de acţiune “acţiunea din starea de abandonare”.

    ÎN STAREA DE ABANDONARE vedeţi foarte limpede ce trebuie făcut şi acţionaţi făcând câte un singur lucru pe rând şi concentrându-vă asupra fiecărui lucru în parte.

    Învăţaţi de la natură: observaţi cum fiecare lucru se împlineşte şi cu miracolul vieţii se dezvăluie fără nemulţumire sau nefericire.

    De aceea a spus Iisus: “Luaţi seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc”.

    DACĂ ÎNTREAGA SITUAŢIE DE VIAŢĂ ESTE NESATISFĂCĂTOARE  sau neplăcută, extrageţi din ea numai acest moment şi abandonaţi-vă în faţa a ceea ce este. Aceasta este lanterna care trece prin ceaţă. Atunci starea dumneavoastră de conştiinţă încetează să mai fie controlată de condiţii exterioare. Nu mai acţionaţi pe baza reacţiei şi a rezistenţei.

    Apoi priviţi datele concrete ale situaţiei. Întrebaţi-vă: “Există vreun lucru pe care îl pot face pentru a schimba situaţia, pentru a o îmbunătăţi sau pentru a ieşi din ea?” Dacă există întreprindeţi acţiunea potrivită.

   

    Nu vă gândiţi la sutele de lucruri pe care va trebui sau s-ar putea să le aveţi de făcut la un moment dat în viitor, ci la singurul lucru pe care îl puteţi face acum. Aceasta nu înseamnă că nu ar trebui să faceţi nici un plan. Poate că stabilirea unui plan este singurul lucru pe care îl puteţi face acum. Dar asiguraţi-vă că nu derulaţi “filme mentale” prin care vă proiectaţi necontenit în viitor, pierzând astfel clipa de Acum. Se poate ca acţiunea pe care o întreprindeţi să nu dea roade imediat. Până la acel moment – nu opuneţi rezistenţă faţă de ceea ce este.

    DACĂ NU EXISTA NICI O ACŢIUNE  pe care să o puteţi întreprinde şi nici nu puteţi ieşi din situaţia respectivă, atunci folosiţi situaţia pentru a pătrunde mai adânc în starea de abandonare, mai adânc în Acum, mai adânc în Fiinţă.

    Când pătrundeţi în această dimensiune atemporală a prezentului, schimbarea se produce deseori pe căi neobişnuite, fără un mare aport din partea dumneavoastră. Viaţa începe să vă ajute, devine cooperantă. Dacă factori interiori precum frica, vinovăţia sau inerţia v-au împiedicat să acţionaţi, aceştia se vor dizolva în lumina prezenţei dumneavoastră conştiente.

    Nu confundaţi abandonarea cu o atitudine de genul: “Nimic nu mă mai tulbură” sau “Nu îmi mai pasă, pur şi simplu”, Dacă priviţi îndeaproape, veţi descoperi că o astfel de atitudine este contaminată de negativism sub forma resentimentelor ascunse şi nu este deloc abandonare, ci rezistenţă mascată.

    Când vă abandonaţi, îndreptaţi-vă atenţia în interior spre a vedea dacă a mai rămas vreo urmă de rezistenţă. Fiţi extrem de atent când o faceţi; altfel, un rest de rezistenţă poate continua să rămână ascuns într-un colţ întunecat sub forma unui gând sau a unei emoţii ascunse.

De la energia minţii la energie  spirituală

    ÎNCEPEŢI PRIN A RECUNOAŞTE CĂ EXISTĂ REZISTENŢĂ. Fiţi prezent când se întâmplă, atunci când rezistenţa apare. Observaţi cum mintea o creează, cum etichetează situaţia, pe dumneavoastră înşivă şi pe alţii. Priviţi procesul mental implicat. Simţiţi energia emoţiei.

    Observând rezistenta, veţi descoperi că nu serveşte niciunui scop. Prin concentrarea întregii dumneavoastră atenţii asupra clipei de Acum, aduceţi în conştient rezistenţa de natură inconştientă şi, prin aceasta, ea ia sfârşit.

    Nu puteţi fi  în acelaşi timp şi conştient şi nefericit, şi conştient şi negativist. Negativismul sau suferinţa, sub orice formă ar apărea, înseamnă că există rezistenţă, iar rezistenţa este întotdeauna de natură inconştientă.

    De ce alegeţi nefericirea? Şi, dacă nu aţi ales-o, cum a apărut? Cărui scop serveşte? Cine o ţine în viaţă?

    Chiar dacă sunteţi conştient de sentimentele dumneavoastră de nefericire, adevărul este că v-aţi identificat cu ele şi le menţineţi în viaţa prin gândire compulsivă. Totul se petrece în mod inconştient. Dacă aţi fi fost conştient, ceea ce înseamnă o prezenţă totală în Acum, tot negativismul ar dispărea aproape instantaneu. Nu ar putea supravieţui în prezenţa dumneavoastră.

    Nici chiar corpul-durere nu poate supravieţui prea mult în prezenţa dumneavoastră. Vă menţineţi suferinţa în viaţă oferindu-i timp. Acesta este sângele ei vital. Îndepărtaţi timpul printr-o conştiinţă intensă a momentului prezent, şi corpul-durere moare. Dar vă doriţi să moară? Sunteţi satul cu adevărat? Cine aţi mai fi fără el?

    Atât timp cât nu practicaţi abandonarea, dimensiunea spirituală este ceva despre care citiţi, despre care vorbiţi, care vă entuziasmează, despre care scrieţi cărţi, la care vă gândiţi, în care credeţi sau nu, după caz. Nu are nici o importanţă.

    DIMENSIUNEA SPIRITUALĂ devine o realitate vie în viaţa dumneavoastră numai când vă abandonaţi.

    Când vă abandonaţi, energia pe care o emanaţi şi care vă conduce viaţa are o frecvenţă de vibraţie mult mai înaltă decât energia minţii care conduce acum lumea.

    Prin abandonare, energia spirituală pătrunde în această lume. Nu provoacă suferinţă nici dumneavoastră înşivă, nici celorlalţi oameni şi nici vreunei alte forme de viaţă de pe planetă.

Abandonarea în relaţiile personale

    Este adevărat că numai o persoană inconştientă va încerca să-i folosească sau să-i manipuleze pe ceilalţi, dar este la fel de adevărat că numai o persoană inconştientă poate fi folosită şi manipulată. Dacă opuneţi rezistenţă şi luptaţi împotriva comportamentului inconştient al celorlalţi, deveniţi şi dumneavoastră inconştient.

    Dar abandonarea nu înseamnă să permiteţi să fiţi folosit de oameni inconştienţi. Absolut deloc. Este  perfect posibil să spuneţi într-un mod ferm şi limpede “nu” unei persoane sau să părăsiţi o situaţie şi, în acelaşi timp, să vă aflaţi într-o stare complet lipsită de rezistenţă.

    CÂND SPUNEŢI “NU” UNEI PERSOANE SAU UNEI SITUAŢII, lăsaţi răspunsul să vină din înţelegere, şi nu dintr-o reacţie, din conştiinţa clară a ceea ce este rău sau bine pentru dumneavoastră în acel moment.

    Lăsaţi-l să fie un “nu” liber de reacţie, un nu de o calitate înaltă, liber de orice negativism, pentru a nu crea astfel o nouă suferinţă.

    Dacă nu vă puteţi abandona, acţionaţi imediat: exprimaţi-vă punctul de vedere, sau faceţi ceva care poate schimba situaţia, sau ieşiţi din ea. Asumaţi-vă responsabilitatea pentru propria viaţă.

    Nu poluaţi cu negativism Fiinţa dumneavoastră interioară, frumoasă şi strălucitoare, şi nici Pământul. Nu daţi voie nefericirii, sub orice formă ar apărea, să-şi facă loc în dumneavoastră.

    DACĂ NU PUTEŢI ÎNTREPRINDE NICI O ACŢIUNE – dacă sunteţi de exemplu în închisoare -, atunci v–au mai rămas două opţiuni: rezistenta sau abandonarea - captivitatea sau libertatea interioară faţă de condiţiile exterioare. Suferinţa sau pacea interioară.

    Relaţiile dumneavoastră se vor schimba profund prin abandonare. Dacă nu puteţi niciodată accepta ceea ce este, implicit nu-i veţi putea accepta nici pe ceilalţi aşa cum sunt. Îi veţi judeca, critica, eticheta, respinge, sau veţi încerca să-i schimbaţi.

     Mai mult decât atât, dacă transformaţi continuu clipa Acum într-un mijloc pentru a împlini un scop din viitor, veţi transforma şi fiecare persoană pe care o întâlniţi sau cu care interacţionaţi într-un mijloc pentru realizarea unui scop. Relaţia însăşi – fiinţa umană – este de o importanţă secundară pentru dumneavoastră, sau poate chiar lipsită de orice importanţă. Ceea ce puteţi obţine din relaţie ocupa locul principal – indiferent dacă este vorba de câştig material, de un sentiment de putere, de plăcere fizică sau de o formă de gratificare a sinelui fals.

    Permiteţi-mi să ilustrez modul în care abandonarea funcţionează în relaţii.

    CÂND VĂ AFLAŢI IMPLICAT ÎNTR-O CEARTĂ sau într-o situaţie conflictuală cu partenerul dumneavoastră sau cu cineva apropiat, începeţi prin a observa cât de defensiv deveniţi atunci când vă este atacată poziţia, sau observaţi forţa propriei agresiuni atunci când atacaţi poziţia celuilalt.

    Observaţi-vă ataşamentul faţă de propriile puncte de vedere şi opinii. Simţiţi energia mental-emoţională din spatele nevoii dumneavoastră de a avea dreptate şi de a-i dovedi celuilalt că greşeşte. Aceasta este energia minţii egocentrice. O conştientizaţi recunoscând-o, simţind-o cât mai mult posibil.

    Apoi, într-o zi, în mijlocul unei certe, vă veţi da seama brusc că aveţi posibilitatea de alegere, şi este posibil să decideţi să renunţaţi la propria reacţie – numai pentru a vedea ce se întâmplă. Vă abandonaţi.

    Nu mă refer numai la abandonarea reacţiei în mod verbal, spunând: “Bine, ai dreptate”, cu o privire care spune “Mă situez deasupra acestei inconştiente copilăreşti”. Aceasta ar însemna doar deplasarea rezistenţei la un alt nivel, mintea egocentrică deţinând în continuare controlul şi reclamându-şi superioritatea. Mă refer la abandonarea întregului câmp de energie mental-emoţională din interiorul dumneavoastră, care lupta pentru putere.

    Sinele fals este viclean, aşa că trebuie să fiţi extrem de atent, de prezent, şi absolut sincer cu dumneavoastră înşivă pentru a vedea dacă aţi abandonat cu adevărat identificarea cu o poziţie mentală şi v-aţi eliberat de minte.

    DACĂ VĂ SIMŢIŢI DINTR-ODATĂ FOARTE UŞOR, limpede şi profund împăcat, acesta este un semn inconfundabil ca v-aţi abandonat cu adevărat. Observaţi apoi ce se întâmplă cu poziţia mentală a celeilalte persoane când nu o mai alimentaţi cu energie prin rezistenţă. Când identificarea cu o poziţie mentală a dispărut, începe comunicarea autentică.

 

    A nu opune rezistenţă nu înseamnă în mod necesar a nu mai face nimic. Singura semnificaţie a acestui lucru este că ceea ce faceţi nu faceţi ca reacţie. Amintiţi-vă înţelepciunea profundă care stă la baza artelor marţiale orientale: nu te opune forţei adevărului. Cedează pentru a învinge.

    Spunând aceasta – “a nu face nimic” – atunci când vă aflaţi într-o stare de intensă prezenţă , este un factor de o extraordinară putere de transformare şi vindecare a situaţiilor şi a oamenilor.

    Este un lucru radical diferit de inactivitatea din starea normală de conştiinţă, sau mai degrabă din starea de inconştienţă, care îşi are originea în frică, în inerţie sau indecizie. “A nu face nimic”, în sensul autentic, implică lipsa rezistenţei interioare şi o atenţie intensă.

    Pe de altă parte, dacă se impune acţiunea, nu veţi mai acţiona pe baza minţii condiţionate, ci veţi răspunde situaţiei din prezenţa conştientă. În acea stare, mintea vă este liberă de concepte, inclusiv de conceptul de nonviolenţă.Aşa că cine poate prezice ce veţi face?

    Falsul sine crede că puterea dumneavoastră stă în rezistenţă, în timp ce adevărul este că rezistenţa vă separă de Fiinţă, singurul loc de putere autentică. Rezistenţa este slăbiciune şi frică deghizată în putere. Ceea ce sinele fals vede ca slăbiciune este de fapt Fiinţa dumneavoastră în toată puritatea, inocenţa şi puterea ei. Ceea ce se vede ca putere este slăbiciune. Astfel falsul sine se afla într-o stare de continuă rezistenta şi joacă roluri contrafăcute pentru va acoperi “slăbiciunea”, care de fapt este tocmai puterea dumneavoastră.

    Până când nu va exista abandonare, rolurile jucate în mod inconştient vor constitui o mare parte a interacţiunilor dintre oameni. În abandonare nu mai aveţi nevoie de mecanismele defensive ale sinelui fals şi nici de măştile false. Deveniţi foarte simplu şi autentic. “Acesta este un lucru periculos”, spune falsul sine. “Vei fi rănit. Vei fi vulnerabil.”

    Ceea ce, desigur, sinele fals nu ştie este că numai prin renunţarea la rezistenţă, numai devenind “vulnerabil” vă puteţi descoperi adevărata şi esenţiala invulnerabilitate.

02.07 De la relaţii de dependenţă la relaţii iluminate

02.07 De la relaţii de dependenţă

 la relaţii iluminate

Relaţii de dragoste/ură

    

    Atât timp cât nu aveţi acces la frecventa conştientizată a prezenţei, şi dacă nu veţi accede la ea, toate relaţiile, îndeosebi cele intime sunt profund defectuoase şi, în ultimă instanţă, disfuncţionale. Ele pot părea perfecte pentru un timp, ca atunci când sunteţi “îndrăgostit”, dar în mod invariabil această perfecţiune aparentă este distrusă atunci când certurile, conflictele, nemulţumirea, violenţa emoţională sau chiar fizică apar din ce în ce mai frecvent.

    Se pare că cele mai multe “relaţii de dragoste” devin în scurt timp relaţii de dragoste/ură. Dragostea se poate transforma instantaneu într-un atac violent, în sentimente de ostilitate sau în dispariţia totală a afecţiunii. Acest lucru este considerat normal.

    Dacă în relaţiile dumneavoastră trăiţi experienţa dragostei, dar şi opusul ei – atac, violenta emoţională s.a.m.d. -, atunci este foarte probabil să confundaţi ataşamentul sinelui fals şi dependenţa cu dragostea. Nu este posibil să vă iubiţi acum partenerul, pentru ca o clipă mai târziu să-l atacaţi. Dragostea adevărată nu cunoaşte contrariu. Dacă “dragostea” dumneavoastră are un pol opus, atunci nu este dragoste, ci o dorinţă puternică a sinelui fals de a avea un sentiment de identitate mai complet şi mai profund, o nevoie satisfăcută temporar de cealaltă persoană. Este substitutul sinelui fals pentru salvare, şi pentru o scurtă perioadă de timp ne simţim aproape salvaţi.

    Dar vine un moment când partenerul se comportă într-un mod care nu mai răspunde nevoilor dumneavoastră sau nevoilor sinelui fals, mai degrabă. Sentimentele de frică, durere şi lipsă, care sunt o parte intrinsecă a conştiinţei egocentrice şi care fuseseră acoperite de “relaţia de dragoste”, revin acum la suprafaţă.

    Ca în cazul oricărei dependenţe, sunteţi în extaz atunci când drogul este disponibil, dar vine invariabil un timp când drogul nu îşi mai face efectul.

    Când acele sentimente dureroase reapar, le simţiţi şi mai puternic  decât înainte şi, mai mult decât atât, acum va percepeţi partenerul ca fiind cauza acelor sentimente. Acest lucru înseamnă că le proiectaţi în exterior şi îl atacaţi pe celălalt cu toată violenţa care face parte din durerea dumneavoastră.

    Acest atac poate trezi durerea partenerului dumneavoastră, şi e posibil ca el sau ea să vă răspundă la atac. În acest moment, sinele fals speră încă, în mod inconştient, că atacul său sau încercările sale de manipulare vor  fi o pedeapsă suficient de mare pentru a-l determina pe partener să-şi schimbe comportamentul, pentru a-l putea folosi din nou ca sa vă ascundă durerea.

    Acesta este motivul pentru care în relaţiile intime, după ce euforia iniţială a trecut, există atât de multă nefericire, atât de multă durere. Nu relaţiile sunt cauza durerii şi a nefericirii. Ele doar aduc la lumina nefericirea care există deja în dumneavoastră. Orice dependenţă o face. Orice dependenţă ajunge la un punct în care nu vă mai satisface, şi atunci vă simţiţi durerea mai intens decât oricând.

    Acesta este unul din motivele pentru care majoritatea oamenilor încearcă mereu să evadeze din prezent şi caută un fel de salvare în viitor. Primul lucru cu care s-ar putea  confrunta dacă s-ar concentra asupra clipei de Acum este propria lor durere, şi acesta este lucrul de care se tem. Dacă ar şti numai cât de uşor este să ai acces în Acum la puterea prezenţei, care face să se dizolve trecutul şi durerea lui, la realitatea care dizolvă iluzia. Dacă ar şti numai cât de aproape se află de propria realitate, cât de aproape se află de Dumnezeu.

    Nici evitarea relaţiilor, într-o încercare de a evita durerea,  nu este o soluţie. Durerea există acolo oricum. Există o mare probabilitate ca trei relaţii eşuate în tot atâţia ani să vă oblige să vă treziţi, mai degrabă decât trei ani petrecuţi pe o insulă pustie sau închis în camera dumneavoastră. Dar dacă puteţi fi intens prezent în singurătatea dumneavoastră, şi acest lucru ar putea funcţiona.

 

De la relaţii de dependenţă

la relaţii de iluminare

    INDIFERENT DACĂ TRĂIŢI SINGUR SAU AVEŢI UN PARTENER, cheia rămâne aceasta: să fiţi prezent şi să vă intensificaţi prezenţa printr-o şi mai profundă concentrare a atenţiei în clipa Acum.

    Pentru ca iubirea să înflorească este nevoie ca lumina prezenţei dumneavoastră să fie suficient de puternică, în aşa fel încât gândirea sau corpul-durere să nu poată prelua controlul şi să le confundaţi cu cine sunteţi de fapt.

    Conştientizarea faptului că eşti Fiinţa din spatele gândirii, liniştea din spatele zgomotului mental, iubirea şi bucuria din spatele durerii, înseamnă libertate, salvare, iluminare.

Să anulezi identificarea cu corpul-durere înseamnă să aduci prezenţa în durere şi, în acest fel să o transformi.

Anularea identificării cu gândirea înseamnă a fi observatorul tăcut al gândurilor şi al comportamentului, şi mai ales al tiparelor repetitive de gândire şi al rolurilor jucate  de către ego.

    Dacă nu o mai investiţi cu identitate, mintea îşi pierde trăsătura compulsivă, care fundamental înseamnă impulsul compulsiv de a judeca şi de a opune rezistenţă faţă de ceea ce este, lucru care creează conflict, dramă şi noi dureri. De fapt, în momentul în care critica încetează, prin acceptarea realităţii existente, v-aţi eliberat de minte. Aţi făcut loc iubirii, bucuriei, păcii.

    PUNEŢI MAI ÎNTÂI CAPĂT CRITICII DE SINE; opriţi-vă apoi din a vă judeca partenerul. Cel mai puternic catalizator pentru transformarea unei relaţii este acceptarea totală a partenerului aşa cum este, fără a simţi nevoia de a-l judeca şi a-l schimba în vreun fel.

    Aceasta vă aduce imediat dincolo de ego. Toate jocurile mentale şi toată dependenţa au luat atunci sfârşit. Nu mai există victime şi nici făptaşi, nici acuzatori sau acuzaţi.

    Acesta este, de asemenea, sfârşitul oricărei codependenţe, al faptului de a fi atras în tiparul inconştient al altcuiva, permiţându-i în acest fel perpetuarea. Atunci ori vă veţi despărţi – în dragoste -, ori veţi pătrunde împreună şi mai profund în clipa Acum în Fiinţă. Poate fi chiar atât de uşor? Da, este atât de uşor.

    Iubirea este o stare a Fiinţei. Iubirea nu se afla în afara, ci în adâncul dumneavoastră. Nu o puteţi pierde şi nu vă poate părăsi. Nu depinde de vreun alt corp, de vreo formă exterioară.

    ÎN LINIŞTEA PREZENŢEI, vă puteţi simţi propria realitate atemporală şi fără formă, ca viaţă nemanifestată care vă animă forma fizică. Apoi puteţi simţi aceeaşi viaţă în adâncul fiecărui om şi al fiecărei fiinţe. Priviţi dincolo de valul formei şi separării. Acest lucru este realizarea unităţii. Acest lucru este iubirea.

    Deşi scurte străfulgerări de iubire sunt posibile, ea nu poate înflori decât dacă sunteţi permanent liber de identificarea cu mintea, iar prezenţa dumneavoastră este suficient de intensă încât să fi dizolvat corpul-durere – sau puteţi cel puţin să rămâneţi prezent ca observator. Corpul-durere nu mai poate prelua atunci controlul asupra dumneavoastră, distrugând astfel dragostea.

Relaţiile ca practică spirituală

    Pentru că oamenii s-au identificat din ce în ce mai mult cu minţile lor, cele mai multe relaţii nu îşi au rădăcinile în Fiinţă şi se transformă într-o sursă de durere, devenind astfel dominate de probleme şi conflicte.

    Dacă relaţiile alimentează cu energie şi amplifică tiparele minţii egocentrice şi activează corpul-durere, aşa cum se întâmplă acum, de ce să nu acceptaţi acest fapt, în loc să încercaţi să scăpaţi de el? De ce să nu cooperaţi cu el, în loc să evitaţi relaţiile sau să continuaţi să urmăriţi fantoma partenerului ideal ca răspuns la problemele dumneavoastră sau ca un mijloc de a va simţi împlinit?

    Odată cu recunoaşterea şi acceptarea faptelor, apare şi un anumit grad de libertate în raport cu ele.

    De exemplu, atunci când ştiţi că există o lipsă de armonie şi păstraţi aceasta “cunoaştere”,  datorită cunoaşterii dumneavoastră a apărut  un factor nou şi lipsa de armonie nu poate rămâne neschimbată.

   

    CÂND ŞTIŢI CĂ NU AVEŢI PACE, conştiinţa acestui lucru creează un spaţiu de linişte care înconjoară lipsa dumeavoastră de pace într-o îmbrăţişare iubitoare şi afectuoasă, care transformă apoi lipsa de pace în pace.

    Nu puteţi face nimic în ceea ce priveşte transformarea interioară. Nu vă puteţi transforma pe dumneavoastră înşivă şi în mod cert nu vă puteţi schimba partenerul sau pe oricine altcineva. Tot ce puteţi face este să creaţi spaţiul în care transformarea să poată avea loc, unde pot intra graţia şi iubirea.

    Aşa că, ori de câte ori relaţia dumneavoastră nu merge bine, ori de câte ori aduce la suprafaţă “nebunia” din dumneavoastră şi din partener, bucuraţi-vă. Ceea ce era inconştient este adus la lumină. Este o oportunitate de a vă elibera.

    ÎN FIECARE MOMENT, PĂSTRAŢI CONŞTIINŢA MOMENTULUI, mai ales conştiinţa stării dumneavoastră  interioare. Dacă există furie, fiţi conştient de furie. Dacă există gelozie, sentimente defensive, nevoia de ceartă, de a avea dreptate, dacă există copilul interior care cere dragoste şi atenţie, sau dacă există durere emoţională de orice fel – orice ar fi, fiţi conştient de realitatea momentului şi păstraţi “cunoaşterea”.

    Relaţia devine atunci sadhana dumneavoastră, practica dumeavoastră spirituală. Dacă observaţi comportament inconştient în partenerul dumneavoastră, cuprindeţi-l în îmbrăţişarea iubitoare a cunoaşterii dumneavoastră, în aşa fel încât să nu reacţionaţi.

    Inconştienţa şi cunoaşterea nu pot coexista pentru mult timp – chiar dacă numai celălalt deţine această cunoaştere, şi nu şi cel care manifestă inconştienţa. Pentru forma de energie din spatele ostilităţii şi a atacului, prezenţa dragostei este de nesuportat. Dacă reacţionaţi sub orice formă la inconştienţa partenerului, deveniţi şi dumneavoastră inconştient. Dar când vă amintiţi să vă observaţi propria reacţie, nimic nu este pierdut.

    Niciodată nu au fost relaţiile atât de pline de probleme şi conflicte ca acum. După cum poate aţi remarcat, relaţiile nu există pentru a vă face fericit sau pentru a vă aduce împlinirea. Dacă veţi continua să urmăriţi ţelul salvării dumneavoastră printr-o relaţie, veţi fi deziluzionat de fiecare dată. Dar dacă acceptaţi că relaţia există pentru a vă face conştient, şi nu nefericit, atunci relaţia vă va oferi salvarea şi vă veţi alinia conştiinţei superioare care vrea să se nască în această lume.

    Cei care vor continua să se agaţe de vechile lor tipare vor avea parte de tot mai multă durere, violenţă, confuzie şi nebunie.

   

    De câţi oameni este nevoie pentru a vă transforma viaţa într-o practică spirituală? Nu contează dacă partenerul nu va coopera. Sănătatea mintală – conştiinţa – poate intra în această lume numai prin dumneavoastră. Nu aveţi nevoie să aşteptaţi ca lumea să devină sănătoasă sau ca altcineva să devină conştient înainte ca dumneavoastră să realizaţi iluminarea. S-ar putea să aşteptaţi pe vecie.

    Nu vă acuzaţi unul pe altul de inconştienţă. În momentul în care începeţi să vă certaţi, v-aţi identificat cu o poziţie mentală şi apăraţi acum nu numai acea poziţie, ci şi sentimentul de sine. Sinele fals a preluat controlul. Aţi devenit inconştient. În anumite momente e poate indicat să menţionaţi anumite aspecte ale comportamentului partenerului dumneavoastră. Dacă sunteţi foarte vigilent, foarte prezent, o puteţi face fără ca sinele fals să fie implicat – fără să învinovăţiţi, să acuzaţi, să încercaţi să-l convingeţi pe celălalt că greşeşte.

    Când partenerul are un comportament inconştient, abandonaţi orice critică. Critica înseamnă fie confundarea comportamentului inconştient al altuia cu sinele său real, fie proiectarea propriei inconştienţe asupra celuilalt şi confundarea ei cu acea persoană.

    Renunţarea la critică nu înseamnă să nu recunoaşteţi disfuncţionalitatea sau inconştienta atunci când o întâlniţi. Înseamnă “ a fi cunoaşterea” în loc de “a fi reacţia” şi judecătorul. Atunci fie veţi fi complet liber de orice reacţie, fie veţi reacţiona fiind cunoaşterea, spaţiul în care reacţia este observată şi în care i se permite să existe. În loc să luptaţi împotriva întunericului, aduceţi lumina. În loc să reacţionaţi la iluzie, vedeţi iluzia şi în acelaşi timp vedeţi dincolo de ea.

    Conştiinţa creează un spaţiu limpede de prezenţă iubitoare, care permite tuturor lucrurilor şi tuturor oamenilor să fie cum sunt. Nu există catalizator mai puternic pentru transformare. Dacă practicaţi acest lucru, partenerul nu poate rămâne lângă dumneavoastră continuând să fie inconştient.

    Dacă sunteţi amândoi de acord carelaţia să vă fie practică spirituală, cu atât mai bine. Astfel vă puteţi exprima unul faţă de altul gândurile, sentimentele şi reacţiile chiar în momentul în care acestea apar, pentru a nu se crea un gol temporal în care emoţia sau durerea neexprimată şi nerecunoscută se poate agrava şi amplifica.

    ÎNVĂŢAŢI SĂ EXPRIMAŢI ceea ce simţiţi fără să învinovăţiţi. Învăţaţi să vă ascultaţi partenerul într-un mod deschis, nedefensiv.

    Acordaţi-i partenerului spaţiu pentru a se putea exprima. Fiţi prezent. Acuzarea, apărarea, atacul – toate acele tipare care sunt proiectate pentru a întări, a proteja sau a răspunde cerinţelor sinelui fals – vor deveni astfel inutile. Să acordaţi spaţiu atât altora, cât şi dumneavoastră înşivă este de o importanţă vitală. În lipsa spaţiului dragostea nu poate înflori.

    Când aţi îndepărtat cei doi factori care distrug relaţia – deci atunci când aţi transformat corpul-durere şi nu vă mai identificaţi cu mintea şi cu poziţiile mentale – şi după ce acelaşi lucru a fost făcut şi de partenerul dumneavoastră, veţi trăi fericirea unei relaţii înfloritoare. În loc să oglindiţi durerea şi inconştienţa celuilalt, în loc să va satisfaceţi reciproc dorinţele de dependenţă ale falsului sine, veţi reflecta unul în celălalt dragostea adâncă pe care o simţiţi, acea iubire care apare odată cu conştiinţa unităţii cu tot  ceea ce există.

    Aceasta este iubirea care nu are contrariu.

    Dacă partenerul dumneavoastră se afla încă în starea de identificare cu mintea şi cu corpul-durere, în timp ce dumneavoastră v–aţi eliberat deja, aceasta va reprezenta o provocare majoră – nu pentru dumneavoastră ci pentru partener. Nu este uşor să trăieşti lângă cineva care a atins iluminarea, sau, mai degrabă, este atât de uşor încât sinele fals se simte extrem de ameninţat.

    Amintiţi-vă că falsul sine are nevoie de probleme, conflict şi “duşmani” pentru a-şi întări sentimentul de separare de care depinde identitatea lui. Mintea partenerului care nu a atins iluminarea devine profund frustrată, pentru că poziţiilor sale fixe nu li se opune rezistenţă, ceea ce înseamnă că devin nesigure şi slabe, şi există chiar şi “pericolul” cs ele să se prăbuşească de tot, ceea ce înseamnă pierderea sentimentului de sine.

    Corpul durere cere un feedback pe care nu îl primeşte. Nu i se răspunde nevoii de ceartă, dramă şi conflict.

Renunţaţi la relaţia cu propria persoană

    Iluminat sau nu, sunteţi bărbat sau femeie, iar la nivelul formei nu sunteţi complet. Sunteţi o jumătate dintr-un întreg. Faptul de a nu fi complet duce la atracţia între bărbat şi femeie, la atracţia către polul opus de energie, indiferent de cât de conştient aţi fi. Dar în starea de conectare interioară simţiţi această atracţie undeva la suprafaţă sau la periferia vieţii.

    Aceasta nu înseamnă că nu interacţionaţi în mod profund cu alţi oameni sau cu partenerul dumneavoastră. De fapt, puteţi interacţiona în mod profund numai atunci când sunteţi conştient de Fiinţă. Venind din Fiinţa, sunteţi capabil să priviţi dincolo de valul formei. În Fiinţă, masculinul şi femininul sunt una. Forma dumneavoastră poate continua să aibă anumite nevoi, dar Fiinţa nu cunoaşte nici o nevoie. Este deja completă şi întreagă. E frumos atunci când acelor nevoi li se răspunde, dar pentru starea interioară profundă nu contează dacă sunt satisfăcute sau nu.

    Aşa că este perfect posibil ca o persoană care a atins iluminarea, aşa când nevoia ei de polaritatea masculină sau feminină nu este satisfăcută, să aibă un sentiment de lipsă sau neîmplinire la nivelul superficial al fiinţei, şi în acelaşi timp să se simtă absolut completă, împlinită şi împăcată.

    Dacă nu vă puteţi simţi împăcat atunci când sunteţi singur, veţi căuta o relaţie pentru a acoperi sentimentul de disconfort. Puteţi fi sigur că această formă de disconfort va reapărea într-o formă sau alta în relaţie şi că vă veţi considera probabil partenerul răspunzător pentru acest lucru.

    TOT CE TREBUIE SĂ FACEŢI ESTE SĂ ACCEPTAŢI PE DEPLIN ACEST MOMENT. Atunci vă veţi simţi bine aici şi acum şi veţi fi împăcat cu propria persoană.

    Dar este oare nevoie să aveţi o relaţie cu propria persoană? De ce nu puteţi fi pur şi simplu dumneavoastră? Când aveţi o relaţie cu propria persoană, v-aţi împărţit deja în două: “eu” şi “eu însumi”, subiect şi obiect. Aceasta dualitate creată de minte este cauza fundamentală a complexităţii inutile, a tuturor problemelor şi conflictelor din viaţa dumneavoastră.

    În starea de iluminare, sunteţi dumneavoastră – “dumneavoastră” şi “sinele dumeavoastră” devin una. Nu vă mai judecaţi pe “dumneavoastră înşivă”, nu vă mai plângeţi de milă, nu vă iubiţi, nu vă urâţi, etc. Ruptura cauzată de conştiinţa autoreflexivă e vindecată, iar blestemul e înlăturat. Nu există nici un “sine” pe care trebuie să-l mai protejaţi, să-l apăraţi sau să-l hrăniţi.

    Când atingeţi iluminarea, o singură relaţie nu va mai exista: relaţia cu propria persoană. Odată ce aţi renunţat la ea, toate celelalte relaţii vor fi relaţii de iubire.