Filosofii Raţionale Profunde (REBT)
(acestea sunt propuneri pentru a fi experimentate şi
pentru a vedea dacă vreuna se potriveşte în cazul dumneavoastră.)
- REBT = Terapia Raţional Emotivă
şi Comportamentală
Libertatea de alegere
şi puterea voinţei
Am puţină libertate de alegere asupra lucrurilor pe
care le moştenesc şi asupra multor lucruri care mi se întâmplă pe parcursul
vieţii mele.
Îi pot influenţa, dar foarte rar controla pe ceilalţi.
Dar pot, cu efort şi practică, să îmi controlez, în mare măsură, propriile mele
gânduri, emoţii, şi comportamente, şi în consecinţă să îmi controlez propriul
meu destin emoţional.
Pot să decid de unul singur care sunt scopurile şi obiectivele
mele, pot să dau sens vieţii mele, pot să realizez mult din ceea ce îmi doresc
şi să evit mult din ceea ce nu îmi doresc.
Pentru a mă schimba şi controla am nevoie de voinţă
dar şi de puterea voinţei.
Puterea voinţei constă în
(1)
a decide să fac ceva (sau să nu fac ceva);
(2)
să mă conving să fac acel lucru;
(3)
să dobândesc cunoştinţele adecvate pentru a şti cum să fac acel lucru;
(4)
să procedez, să acţionez în conformitate cu determinarea şi
cunoştinţele pe care le am;
(5)
să continui să decid, să mă conving, să dobândesc cunoştinţe adecvate,
şi – în special – să acţionez.
Fără acţiune, nu există nici puterea voinţei.
Gândirea flexibilă
Pot să îmi controlez şi să îmi stabilesc o limită
pentru tulburările mele emoţionale şi comportamentale – în special pentru
stările mele severe de anxietate, depresie, furie, lipsă de valoare, şi
autocompătimire – gândind în termeni de preferinţe şi dorinţe, inclusiv
preferinţe şi dorinţe puternice, în locul cerinţelor absolutiste – în special
în locul lui trebuuie, este necesar, se impune, este inacceptabil.
Ar fi bine să iau multe lucruri în serios, dar nu foarte
serios, şi să îmi planific multe proiecte importante, dar nu sacre.
Pot să trăiesc în mod plăcut fără a avea nevoie de
siguranţă şi perfecţionism.
Îmi voi supraveghea tendinţele de suprageneralizare,
de etichetare neglijentă, şi stereotipii şi mă voi lupta pentru a avea vederi
largi şi pentru a avea mai puţine idei preconcepute.
Acceptarea de sine
necondiţionată
Mă voi accepta întotdeauna ca fiinţă imperfectă, care
va face multe erori şi greşeli.
Îmi voi alege, în special, scopurile şi obiectivele,
şi îmi voi aprecia şi evalua gândurile, emoţiile şi comportamentele ca fiind
„bune” doar atunci când ele ajută, şi ca şi „rele” doar atunci când îmi
sabotează scopurile individuale şi sociale.
Nu mă voi mai evalua în mod global pe mine, persoana
mea sau fiinţa mea.
Dobândind acceptare de sine necondiţionată, voi
încerca întotdeauna, indiferent dacă îndeplinesc sau nu corect
lucrurile, indiferent dacă sunt sau nu aprobat de către ceilalţi,
să realizez mai bine lucrurile şi să mă înţeleg bine cu oamenii – nu pentru
a-mi dovedi valoarea pe care o am ca şi persoană ci pentru a-mi spori eficienţa
şi starea de bine.
Acceptarea
necondiţionată a celorlalţi
Îi voi accepta pe ceilalţi oameni în mod
necondiţionat, chiar şi atunci când nu îmi convine ce comportamente sau alte
lucruri fac ei sau eu.
Îi voi accepta ca oameni care sunt predispuşi la
greşeli şi nu îi voi critica niciodată ca şi persoane.
Voi accepta păcătoşii, dar nu şi păcatul, regulă pe
care o voi aplica şi în cazul meu.
Voi încerca să-i ajut pe oameni să îşi schimbe comportamentele
neadecvate, iar dacă nu vor face acest lucru voi sta la distanţă de ei; nu voi
insista asupra faptului că ei trebuie cu necesitate să se schimbe, şi nu
voi fi răzbunător sau neiertător dacă ei nu se schimbă.
Voi încerca să îi ajut pe oameni să se comporte în mod
corect şi imparţial, dar nu îi voi acuza pentru faptul că ei nu sunt atât
de corecţi precum ar trebui să fie.
Toleranţa crescută la
frustrare
Voi accepta faptul că viaţa unui om este plină de o
mulţime de probleme, dificultăţi, accidente, şi nedreptăţi, şi că ele vor
continua să existe.
Voi face tot posibilul să schimb ceea ce pot schimba
în legătură cu aceste probleme, să accept (nu să îmi placă!) ceea ce nu pot
schimba, şi să am înţelepciunea de a face diferenţa dintre cele două.
Anti-catastrofarea
Nu voi defini acele lucruri foarte rele care se vor
întâmpla în viaţa mea ca fiind groaznice, oribile şi catastrofale.
Atunci când pretind că ceva este îngrozitor, aş
putea să corectez acest lucru şi să îl percep ca fiind foarte rău sau să îl
percep ca fiind chiar şi catastrofic – aşa cum sunt cutremurele grave şi
războaiele devastatoare. Dar catastrofând, mă plâng nu doar de condiţiile
neprielnice, dar mă şi gândesc că ele sunt atât de rele încât ele nu
ar trebui în nici un caz să existe, şi mă mai gândesc că ele sunt complet
dezastruoase şi atât de grave încât nimic pe lume nu mai există să fie atât
de grav. Toate acestea sunt nişte exagerări, care nu mă vor ajuta să fac faţă evenimentelor
nefericite. Aşa că ar fi bine să nu mă mai plâng atâta şi să încerc să înfrunt
mai bine adversităţile, chiar şi pe cele mai rele dintre acestea.
În mod asemănător, atunci când susţin că nu pot
suporta adversităţile, insinuez fie faptul că voi muri din cauza lor fie că
nu voi fi capabil să fiu fericit deloc din cauza lor. Dar, nu voi muri
şi tot voi găsi ceva de care să mă bucur.
Dacă nu voi mai continua să catastrofez, să mă mai
plâng, şi să susţin că nu-pot-suporta-acest-lucru, voi reuşi să nu îmi
accentuez frustrările mai mult decât sunt în realitate, îmi voi creşte toleranţa
la frustrare, şi voi putea face faţă, într-un mod mai eficient, evenimentelor activatoare
care au loc în viaţa mea.
Acceptarea provocării
unei vulnerabilităţi scăzute la tulburări
Deoarece sunt conştient de propriile mele limite şi imperfecţiuni,
deoarece ştiu că şi alţi oameni sunt pe departe de a fi perfecţi, şi deoarece
viaţa este plină de pericole şi accidente, nu voi fi niciodată complet
netulburat sau invulnerabil la tulburări.
Chiar şi atunci când îmi voi da toată silinţa să mă
descurc bine în faţa adversităţilor, se va întâmpla ca uneori să recurg la
strategii mai puţin adaptative şi să mă las afectat în mod inutil.
Aşadar, aceasta este provocarea mea cea mai mare – să lucrez
mereu pentru a-mi stabili şi a-mi menţine Filosofiile Raţionale Profunde cum sunt
acestea, să le folosesc şi să le corectez, fără nici o reţinere, ori de câte
ori mă înfrunt cu o adversitate – sau ori de câte ori o cauzez eu. Indiferent
care din cele două!
Nu contează ce se întâmplă. Nu contează dacă oamenii
şi întâmplările mă necăjesc. Nu contează dacă îmbătrânesc şi voi suferi şi mai
tare de pe urma bolilor şi a durerilor fizice. Nu contează dacă voi suferi
pierderi şi necazuri. Orice s-ar întâmpla, sunt în continuare, creatorul şi
conducătorul destinului meu emoţional.
Corpul meu poate să fie în dureri, dar chiar şi aşa,
tot nu voi lăsa să îmi influenţeze întreaga viaţă.
În ciuda furtunilor pe care mi le oferă viaţa, voi
căuta şi voi găsi un adăpost cât se poate de bun. Dar, chiar şi când nu voi
putea face, întotdeauna, acest lucru, voi refuza să mă dau bătut, şi să încep
să mă plâng şi să smiorcăi.
Scopul meu este de a trăi şi de a simţi că trăiesc.
Aceasta este singura viaţă, pe care sunt sigur că o am. Mă simt foarte bucuros
că sunt în viaţă.
Sunt hotărât să rămân în viaţă şi să găsesc anumite
modalităţi de a fi fericit. Indiferent ce s-ar întâmpla, indiferent ce s-ar întâmpla!
Aceasta este cea mai mare provocare pe care o pot avea. O accept cu desăvârşire
şi plin de entuziasm!
din GHID PENTRU O VIATA RATIONALA
de Albert Ellis si Robert A. Harper
