Atentie!

Unele cărţi se pot descărca de aici Cărţi dezvoltare personală

sâmbătă, 24 mai 2014

Cum să trăim mai bine - sinteza



Cum să trăim mai bine - sinteza
Pesimismul şi optimismul
Încercaţi să vă spuneţi următoarele:

    Am irosit prea mult timp, am pierdut numeroase ocazii de a fi fericit, aşa că acum vreau să recuperez tim­pul pierdut şi să profit de viaţă.
    Şi o să încep chiar de azi.
    Trecutul să fie pentru mine o lecţie, nu un obsta­col, pentru că vreau să trăiesc numai în prezent.
    Dacă azi mă simt fericit, vreau să fiu la fel şi mâi­ne.
    Dacă azi lucrurile nu merg cum aş vrea, mâine o să meargă mult mai bine.
    Dacă sunt îngrijorat şi am de rezolvat anumite pro­bleme, o să mă culc fără să mă gândesc la ele şi sunt si­gur că mâine mă voi trezi într-o dispoziţie mai bună şi voi fi gata să încerc să găsesc cea mai bună soluţie pen­tru problemele respective.
    Am încredere în mine.
    Sunt o persoană interesantă şi dacă alţii nu par să mă înţeleagă şi să mă aprecieze, cu atât mai rău pentru ei.
    Sunt un om cinstit şi loial şi ştiu că nu aş putea face nimănui nici un rău.
    în general, oamenii sunt simpatici, deşi fac tot posibilul ca să pară nesuferiţi. Oricum ar fi, ei merită atenţie şi respect.
    Sunt un tip simpatic.
    Nu-mi folosesc îndeajuns capacităţile. Dacă aş face un efort, aş fi mult mai eficient.
    Dacă în trecut am făcut vreo greşeală, nu e cazul să-mi pun cenuşă în cap. Oricine poate greşi, chiar mai mult decât mine. Îmi acord iertarea şi mă declar gata să pornesc mai departe cu dreptul.
    Nu e niciodată cazul să mă supăr.
    Nu înjur, nu blestem, nu ţip şi vocea mea păstrează întotdeauna un ton serios şi politicos.
    Mă interesez cu bucurie de tot felul de lucruri.
    Banii vin şi se duc, dar prietenii rămân.
    Nu are rost să exagerez cu eforturile. Mâine aş putea face diverse lucruri pe care nu e neapărat nevoie să le fac azi.
    Ceasurile se află aici ca să-mi spună ce oră e, nu ca să mă facă să alerg şi să nu pierd nici un minut.
    De acum înainte îmi voi face obiceiul să mă plimb în fiecare zi, preferabil singur, fără să aibă importanţă pe unde.
    Mă voi strădui să privesc lucrurile ca un copil, cu cea mai mare atenţie.
    Voi fi mai prudent, dar asta nu înseamnă că am început să îmbătrânesc. Dimpotrivă, nu m-am simţit niciodată atât de tânăr şi de plin de energie.
    Mă simt mai senin, mai calm.
    In ciuda a orice, viaţa e frumoasă.
    Cine ştie câte lucruri interesante o să descopăr mâine!

Cum să rămânem tineri
Învăţaţi să vă stăpâniţi mai bine instinctele şi să vă împăcaţi mai bine cu Eul şi cu Supraeul.

    Nu vă mai tot gândiţi la trecut, pentru că asta nu vă foloseşte la nimic: nici să retrăiţi momentele de fericire (iremediabil pierdute), nici să rezolvaţi nişte probleme care au dispărut.—    Pe de altă parte, gândiţi-vă că aceia cu care v-aţi petrecut viaţa v-au ajutat să vedeţi prezentul în mod realist.
    Prezentul e cel care contează.
    Lăsaţi viitorului plăcerea neprevăzutului; Amintiţi-vă că înţelepţii spuneau: „Viitorul e în mâinile zeilor".
    Nu-i criticaţi pe ceilalţi doar pentru că sunt mai tineri şi au experienţe diferite de ale dumneavoastră.
    Nu respingeţi în mod sistematic lumea actuală. Faptul că o cunoaşteţi foarte puţin ar putea acţiona ca un stimulent.
    Manifestaţi Interes faţă de tot ceea ce vă .
    Munciţi: munca poate fi plăcută, deoarece le permite oamenilor să se simtă de folos atât lor, cât şi celorlalţi.
    Nu uitaţi că şi distracţiile şi nu neapărat odihna pot fi la fel de plăcute şi chiar mai eficiente pentru refacerea fizică, psihică şi spirituală.
    Faceţi economii şi pentru distracţiile si bucuriile dumneavoastră şi nu numai pentru alţii.
    Abţineţi-vă să daţi sfaturi şi refuzaţi să-i ascultaţi pe cei care vor să se transforme în consilieri.
    Nu vă lăsaţi influenţat de cei ce vor cu tot dinadinsul să vă aducă aminte ce vârstă aveţi şi priviţi-i ca pe nişte mârlani.
    Şi, mai ales, fiţi deschis către compasiune. Gândiţi-vă la toti oamenii aceia care au putut face asta.

Importanţa muncii

    Nu trebuie să încercaţi să luptaţi împotriva muncii. In schimb, încercaţi să vă folosiţi  capacităţile în armonie cu ambiţiile şi pasiunile pe care le aveţi şi nu renunţaţi la ele doar de dragul banilor, care sunt efemeri şi, de aceea, sunt sursă de frustrări
    Din orice punct de vedere, munca trebuie să fie un mijloc, nu un scop căruia să-i consacrăm întreaga noastră energie.

Echilibrul în viaţă

    Ca să ne simţim echilibraţi în viaţă, trebuie să ştim să ne programăm existenţa.  
    Trebuie să ştim să-i iertăm pe părinţi pentru greşelile lor sau pentru educaţia eronată, poate, pe care ne-au dat-o.  
Importanţa sănătăţii

    Apăraţi-vă orele de odihnă, ale dumneavoastră şi ale celor cu care vă împărţiţi viaţa.
    Calmaţi-vă spiritul înainte de a adormi şi transmiteţi-le starea dumneavoastră de seninătate şi celorlalţi. Când eraţi mici, vă plăcea să fiţi sărutaţi de noapte bună; acum, aveţi nevoie să vă asiguraţi că nu aveţi nimic de împărţit cu voi înşivă.
    Faceţi bilanţul zilei care a trecut şi gândiţi-vă că mâine va începe o nouă zi.
    Nu uitaţi de importanţa igienei; nu vă permiteţi să fiţi neglijenţi şi şleampeţi.
    E nevoie să faceţi baie sau duş în fiecare zi, de preferat dimineata,
    Nu uitaţi, de asemenea, că medicii nu sunt numai pentru bolnavi.
    Nu e bine să mâncăm prea mult.
    e mereu preferabil să vă ridicaţi de la masă fără să fiţi cu adevărat sătui.
    Carnea nu e atât de necesară pe cât se crede.
    să aveţi o alimentaţie echilibrată; nu vă îmbuibaţi
    săriţi uneori peste o masă ori mulţumiţi-vă cu câteva fructe.
    renunţaţi la ceaşca de cafea băută; în schimb, o cană zdravănă de cafea cu lapte sau de ciocolată, împreună cu pâine prăjită, gem, ouă, şuncă sau cereale vă vor permite să acumulaţi putere pentru toată dimineaţa.
    Nu trebuie nici să vă aşezaţi la masă cu stomacul gol şi având foarte puţin timp la dispoziţie, deoarece stomacul va digera cu greutate mâncarea pe care aţi înfulecat-o prea repede.
    E necesar să ştiţi să vă rezervaţi o clipă de linişte pentru ora prânzului.

Dragostea, prietenia

    Relaţiile cu ceilalţi pot da naştere unei multitudini de sentimente; în general, acestea pot fi împărţite în senti­mente afectuoase si ostile. Cel ce doreşte să aibă o viată frumoasă trebuie să se străduiască să le elimine relaţiile nocive.
    În ciuda bunăvoinţei noastre, putem da naştere unor antipatii, invidii şi ran­chiune.
    E necesar să fim răbdători. Nu putem spera să-i mulţumim pe toţi şi să le fim sim­patici.
                Iubirea şi prietenia îi sunt la fel de necesare omu­lui ca şi aerul pe care-l respiră.
    Un individ care preferă să se închidă în singurătate comite o greşeală dintre cele mai grave. Nu fugind de viaţă putem s-o cucerim.  Prin urmare, nu aşteptaţi ca alţii să facă primul pas şi să vă ofere pe tavă prietenia şi dragostea pe care aţi vrea să le primiţi.
    Trebuie să învăţaţi să vă daţi seama care sunt sentimentele celorlalţi, să alegeţi, să ghiciţi, să recunoaşteţi, să vedeţi, fără să vă lăsaţi orbit de prejudecăţile care v-ar putea face să excludeţi pe nedrept din cercul de prieteni persoane demne de toată stima.

Ultimele sfaturi, în loc de concluzie

    Nu vă neglijaţi necazurile, dar depăşiţi-vă suferin­ţele încercând să le descoperiţi originile, adică anulându-le agresivitatea.
    Iubiţi şi fiţi iubiţi.
    Să nu vă închipuiţi că avantajele pe care vi le ofe­ră viaţa sunt gratuite. Viaţa are un preţ, pe care însă noi îl fixăm.
    Nu vă neglijaţi familia. Să nu credeţi cumva că veţi avea parte de fericire dacă sunteţi simpatic cu străinii, dar morocănos şi neînţelegător cu familia. Numai între cei dragi veţi putea învăţa ce e fericirea...
    Nu vă lăsaţi impresionat de lumea exterioară; chiar dacă aflaţi în fiecare zi lucruri triste, refuzaţi să deveniţi pesimist şi observaţi evenimentele care au loc, dintr-un punct de vedere critic şi cu un interes care-l deosebeşte pe adult de copilul înspăimântat care crede în bau-bau şi vrăjitoare
    Nu fiţi pretenţios. Nu afirmaţi că sunteţi mai bun decât alţii; în schimb, străduiţi-vă să fiţi mai bun ca ieri. Trecutul propriu trebuie să vă fie unicul termen de comparaţie.
    Nu vă pierdeţi niciodată simţul umorului. învăţaţi să râdeţi.
    Învăţaţi, de asemenea, să minimalizaţi unele mici neplăceri care ar putea risca să vă rănească într-un mod disproporţionat. Cu siguranţă, simţul umorului nu constă într-o atitudine ironică faţă de ceilalţi. Toţi oamenii sunt egali, numai că unii sunt mai norocoşi decât alţii.
    Nu vă obişnuiţi să adoptaţi atitudini puerile, căci asta nu place nimănui. Fiţi tineri, dar niciodată renunţând la demnitate.
    Încercaţi să puneţi în valoare inteligenţa altora. Tuturor ne place să fim lăudaţi. Nu vă răzbunaţi însă pe ceilalţi dacă nu obţineţi prea multă recunoştinţă din partea oamenilor. Dacă sunteţi amabil şi serviabil cu ceilalţi, vi se va răspunde cu minimum 10% din amabilitatea pe care aţi arătat-o, iar asta e deja mult.
    Trebuie să ştiţi să vă îngrijiţi de propria sănătate, să fiţi puţin egoist, ca să nu deveniţi apoi o povară pentru alţii.
    Nu vă consideraţi zilele un şir de obligaţii nesfârşite. Gândiţi-vă uneori la drepturile pe care le aveţi, dar nu încercaţi să le impuneţi altora într-un mod agresiv.
    Fiecare zi trebuie să conţină măcar o oră de distracţie şi de odihnă.
    Trebuie să fiţi tolerant. Spiritul de răzbunare nu vă va ajuta deloc să fiţi un om senin şi calm şi nu va face decât să dea naştere atitudinilor de tip nevrotic.


Din cartea
“Cum sa te psihanalizezi singur” de A. Roberti

Traducere din limba franceza de Florenta Simion si Catalin Simion
se poate descarca integral de aici: