Puterea de a alege: decembrie 2013

sâmbătă, 7 decembrie 2013

Cartea (REBT) Indrumar Pentru o Gandire Rationala

(REBT) Indrumar Pentru o Gandire Rationala by flopalan

luni, 2 decembrie 2013

Lectia 6: Cum să ne luminăm viaţa: puterea gândirii raţionale

Sumar

Fiecare dintre noi îşi luminează propria viaţă şi îşi creează propria fericire. Copiii şi adulţii pot să îşi aprindă propria lumină în viaţă dacă:

îşi asumă răspunderea pentru crearea propriilor sentimente,
îşi creează sentimente adaptative, utile, mai degrabă decât sentimente neproductive.
se raportează la ei înşişi cu respect şi bunătate.
îşi păstrează în permanenţă mai multe surse de satisfacţie, astfel încât dacă una nu mai funcţionează, pot alege dintre celelalte ceva mai potrivit.

De fapt, fiecare dintre noi are puterea de a-şi lumina propria viaţă, dând naştere ia

propria-i fericire si satisfactie. In consecinta, nu trebuie sa depindem de ceilalti pentru a

trăi sentimente de căldură şi fericire: interacţiunile cu ceilalţi ne pot produce mare plăcere, dar nu sunt neapărat suficiente. De fapt, în fiecare dintre noi se găseşte butonul care ne aprinde lumina în viaţă şi care o poate menţine aprinsă mereu.

Lucian Licurici învaţă să lumineze

Lucian Licurici zăcea în tufişul de liliac şi privea abătut în pământ. Nici nu băgă de seamă apusul soarelui care deveni auriu, apoi roşiatic...şi nici pomeneală să simtă mirosul parfumat al florilor de liliac.

„Ce groaznic!", mormăi Lucian pentru sine însuşi. „Cât de îngrozitor este să fii un licurici care să nu poată lumina... la fel de bine aş putea fi considerat o muscă sau un gândac. Un licurici care nu poate să lumineze nici nu poate fi numit licurici...sunt o ruşine pentru familia mea."

Lucian stătea posomorât şi privea cum, rând pe rând, ceilalţi licurici începeau să lumineze, pe măsură ce soarele trecea în amurg şi amurgul se pierdea încet în noapte. Din toate celelalte puncte de vedere, era un licurici perfect. Avea o pereche elegantă de antene, aripi minunate şi o coadă lungă, suplă. Singurul lucru care i se putea reproşa lui Lucian era că nu putea să lumineze, dar acesta, bineînţeles, era cel mai mare neajuns pentru neamul licuricilor.

„Probabil că ceilalţi ştiu un secret pe care eu nu-l cunosc", gândi Lucian, „altfel cum de reuşesc ei să lumineze şi să clipească fără prea mult chin, în [timp ce eu, oricât aş încerca, nu pot scoate nici măcar o spânteie? Mă întreb... care e şmecheria?!"

Lucian decise că i s-a cam urât de atâta bombănit. Şi mai hotărî şi că se cam săturase să tot fie un licurici fără lumină, aşa că îşi părăsi culcuşul din tufişul de liliac şi porni într-o expediţie pentru a descoperi cum să se "aprindă" şi el.

Un prim popas îl făcu în tufişul de colectat miere, unde Loredana şi Laura Licurici străluceau aprins printre floricelele dulci. Lucian se ruşina niţel să le întrebe aşa direct, dar îşi dădu seama că nu are nimic de pierdut şi că ar avea atât de mult de câştigat dacă ar învăţa cum să lumineze...

„Bună-ziua", rosti el, „vă deranjează dacă vă pun o întrebare mai personală?"

„Ei...şi tu!", chicotiră Laura şi Loredana roşind uşor, „Asta depinde de întrebare".

„Păi aş vrea să ştiu ce vă aprinde pe voi?"

„Cum adică ce ne aprinde???", întrebară într-un glas Loredana şi Laura.

„Ce vă aprinde încât să începeţi să luminaţi?", întrebă din nou Lucian.

„Ah, deci asta era!", răsuflară uşurate Loredana şi Laura. „Păi nu ştim prea sigur, dar credem că tufişul de miere e cauza: de câte ori ne apropiem de floricelele astea minunate, ne aprindem."

Asta însă nu-i era prea mult de ajutor lui Lucian, căci de când vorbea cu Loredana şi Laura era tot în tufişul cu pricina şi, din păcate, coada Iui era la fel de întunecată. Le mulţumi fetelor şi zbură mai departe. Se opri mai apoi ia un măr ionatan, unde îşi avea sălaşul Guriţă Licurici.

„Guriţă, trebuie să te întreb ceva cu adevărat important", spuse Lucian.

„Mmniiam. Mniiam...Mmniam", clefăi Licuriciul Guriţă..."mmmniiam...mnniiaam".

„Poftim? Nu înţeleg nimic din ce spui", zise Lucian.

„MMMnniamm, spuse Guriţă, „nu pot vorbi prea bine cu gura plină, nu?", continuă el, ştergându-se delicat la gură cu o frunză de măr ionatan. „Deeliciosss", mai spuse el, cam mâncău de felul său.

„Guriţă, trebuie să te întreb ceva serios, aşa că te rog să fii atent şi să nu mai iei nici o muşcătură până nu îmi răspunzi,"

„Păi dă-ţi drumul", spuse Guriţă, înghiţind în sec.

„Ce îţi aprinde ţie lumina?"

„Asta este, de bună seamă, o întrebare simplă: merele ionatan îmi aprind lumina. Luminez admirabil atunci când muşc dintr-un măr ionatan sau dintr-o altă delicatesă.", spuse el muşcând cu poftă din alt măr.

„Merită să încerc şi eu treaba asta", zise Lucian şi luă şi el o înghiţitură dintr-un măr aflat în apropiere. Nimic: nici un pic de lumină. Luă atunci o muşcătură mai zdravănă. La fel: nimic. Luă atunci o muşcătură uriaşă.., şi se înecă, dar tot nu reuşi să lumineze.

„Se pare că nici merele ionatan nu sunt sortite să îmi aprindă luminiţa", se plânse el dezamăgit şi porni în zbor spre Sebastian Licurici. Acesta locuia într-un tufiş de mure şi îI găsi luminând ritmic pe cântecul unei privighetori care dădea un concert în apropiere.

„Sebastian, am să îţi pun o întrebare foarte importantă", spuse Lucian.

„Sssssttt..", scrâşni din dinţi Sebastian. „Asta e partea mea preferată din cântec". Lumina sa era impresionantă!

„Spune acum", zise Sebastian, în timp ce luminiţa sa se stingea încet, odată cu ultimele triluri ale privighetorii. „Ce întrebare poate fi atât de importantă, încât să mă întrerupi din

ascultatul concertului"

„Cum îţi aprinzi lumina?", întrebă Lucian.

„Nu eu, privighetoarea o aprinde cu vocea ei melodioasă: ori de câte ori o aud cântând, lumina mea se aprinde şi rămâne aşa până ea tace. Acum te rog să nu mai spui nimic: concertul începe din nou."

Lucian aşteptă ca privighetoarea să înceapă o nouă melodie, în speranţa că îi va aprinde şi lui luminiţa. însă din păcate, la sfârşitul cântecului, lumina sa era încă neaprinsă.

De data asta îşi întinse aripile şi zbură drept spre Tereza de Licurici care sclipea într-o tufă de laur Ea era considerată drept unul dintre cei mai înţelepţi licurici şi era respectată pentru lumina sa care dăinuia mai mult decât a altora. „Am ceva tare important să te întreb!", spuse Lucian din nou. „Cum reuşeşti să îţi aprinzi lumina?".

„Ooo, păi sunt mai multe feluri în care îţi poţi aprinde lumina", răspunse gânditoare Tereza.

„Într-adevăr, deja cunosc o mulţime de modalităţi, care însă din păcate nu funcţionează la mine", spuse Lucian, „aşa că te rog să nu pomeneşti de floricele de miere, de merele ionatan sau de cântecul privighetorii: le-am încercat deja."

„Bineînţeles că acestea nu ar putea aprinde lumina ta” spuse Tereza. „Deşi există o mulţime de moduri de a ne aprinde luminile, un singur lucru le poate face să funcţioneze...şi acela eşti TU."

„Păi nu înţeleg", murmură Lucian, „am încercat totul şi nu o pot aprinde indiferent cât de tare mă străduiesc."

„Nici nu-i de mirare!", răspunse Tereza. „Nu funcţionează dacă te simţi deprimat, nervos sau stresat, şi mai ales dacă eşti puţin din toate trei laolaltă. Primul lucru pe care poţi să îl faci este să te linişteşti."

„Şi cum să fac asta?", întrebă Lucian.

„Gândindu-te Ia lucruri care te liniştesc. Sentimentele provin din gândurile tale şi dacă gândeşti calm, te vei simţi liniştit. Încearcă să te gândeşti la cea mai liniştitoare imagine

care îti vine în minte."

Lucian isi imagină ca stă intins intr-un camp mare, plin cu trifoi, într-o după-masă însorită: cu cât se închipuia mai clar în câmpul de trifoi, cu atât se simţea mai liniştit.

„Deja e mai bine", spuse Tereza simţind o schimbare în el. „Acum eşti pregătit să înveţi să-ţi aprinzi lumina. Gândeşte-te la ceva ce îţi face plăcere."

Şi Lucian se gândi la imaginea lunii pline, într-o noapte căiduţă de vară. îşi imagină că auzea cântecul greierilor si că simţea o boare lină de vânt atingându-i aripile. Oftă de plăcere. Se simţea fericit pentru prima oară după atâta vreme...

„Acum uită-te la lumina tai", spuse Tereza, iar Lucian se întoarse şi aruncă o privire peste umăr. Reuşise! Luminiţa lui se aprinsese pentru prima dată în viaţă!

„Uaau! Cum am reuşit să fac asta?", întrebă el.

„Ai avut gânduri pozitive!", răspunse Tereza. „Ori de câte ori gândeşti ceva pozitiv, te bucuri şi lumina ta se aprinde, pentru a o păstra aşa, gândeşte-te la lucruri plăcute în continuare!"

„Dar ce se va întâmpla dacă se va stinge iar şi nu o să o pot aprinde din nou?", întrebă Lucian în timp ce lumina sa se stingea deja încet.

„Depinde doar de tine să îţi aprinzi lumina şi să o păstrezi aşa; gândurile negative ca cele pe care le aveai când ai venit aici, nu fac decat sa o stinga. Tu esti cel care poate aprinde

lumina gândind lucruri pozitive şi doar tu ai puterea de a o menţine aprinsă."

„Cred că înţeleg acum: nu erau florile de miere cele care le aprindeau pe Loredana şi Laura nici merele ionatan cele care îl aprindeau pe Guriţă şi nici cântecul privighetorii nu îl aprindea pe Sebastian; de fapt, ei înşişi se aprindeau pentru că făceau lucruri care le aduc plăcere; la fel şi eu mă pot aprinde gândindu-mă la lucruri care mă bucură, trase Lucian

concluzia.

„Acum ai dreptate", fu de acord Tereza. „Ce-ar fi să încerci să faci ce spuneai adineauri?"

„Trandafiri", spuse Lucian, „trandafiri galbeni." Luminiţa sa pâlpâi pentru o clipă.

„Apus de soare.", mai spuse el apoi.. Luminiţa clipi o dată şi încă o dată.

„Lumina lunii şi flori de câmp continuă el şi clipi repede de trei ori."

„Am reuşit, am reuşit! Acum ştiu: cât timp mă gândesc la lucruri care-mi plac, pot să îmi păstrez lumina aprinsă şi nimeni altul decât mine nu o poate stinge! Toată puterea pentru a o aprinde se află în mintea mea!", spuse Lucian, sclipind fericit în lumina lunii.

Şi de atunci încolo, Lucian deveni faimos, printre licurici pentru lumina sa minunată, pe care o aprindea gândindu-se la lucruri frumoase; care îi făceau plăcere.

Cine vă luminează viaţa?

Cine vă luminează viaţa? Cine vă face să vă simţiţi fericit, împlinit, plăcut impresionat? Să încercăm un experiment: închideţi ochii şi imaginaţi-vă trei persoane care vă luminează viaţa. Cum vă simţiţi în timp ce vă concentraţi asupra acestor trei persoane? Sunteţi cumva chiar dvs. una dintre cele trei? Dacă da, atunci sunteţi în postura lăudabilă de a vă asuma răspunderea propriei fericiri şi dezvoltări personale. Dacă în schimb toate persoanele pe care vi le-aţi imaginat ca răspuns la întrebarea „cine vă luminează viaţa?" sunt altele decât dvs., atunci vă aflaţi în postura precară şi deloc admirabilă de a depinde de ceilalţi pentru propria fericire şi dezvoltare.

De fapt, emotiile calde si placute pe care le-ati simtit in momentul in care v-ati imaginat persoanele care vă luminează viaţa nu au fost determinate direct de acestea. Atunci de unde să fi apărut aceste sentimente? V-aţi creat singur sentimentele gândind lucruri pozitive, la fel cum atunci când evaluaţi situaţiile şi persoanele într-un mod negativ, creaţi sentimente negative. Prin urmare, aveţi puterea de a vă lumina propria viaţă şi de a-i învăţa şi pe copiii dvs. acest lucru, asumându-vă răspunderea pentru sentimentele pe care le creaţi şi privind situaţiile şi persoanele cu care intraţî în contact într-un mod mai raţional.

Doamna Raicu şi-a dedicat tot timpul, energia şi atenţia creşterii celor trei copii ai săi. Din momentul în care erau doar bebeluşi, până în momentul în care fiul cel mai mic a plecat la facultate, copiii au fost punctul central al universului doamnei Raicu şi singura ei sursă de emoţii calde, fericite. Fireşte, doamna Raicu credea că tocmai copiii o făceau fericită şi împlinită. Ce credeţi că s-a întâmplat în momentul în care fiul cel mic ai doamnei Raicu a părăsit casa, plecând la facultate? Cum ea considera că singura ei sursă de mulţumire şi singurul motiv de a exista erau copiii, a început să se deprime din momentul în care aceştia nu i-au mal fost prin preajmă să îi lumineze viaţa. Deoarece devenise dependentă de copiii ei ca sursă de sentimente pozitive, s-a simţit distrusă şi a considerat că viaţa ei a luat sfârşit când aceştia au plecat. Doamna Raicu nu învăţase cum să îşi lumineze propria viaţă.

Cum să procedaţi pentru a vă bloca propria fericire

Pornind de la presupunerea că vă luminaţi viaţa începând cu gândurile sau evaluările referitoare !a situaţii şi la persoane, ajungem la concluzia că tot dvs, aveţi şi puterea de a stinge această lumină prin crearea unor sentimente auto-dîstructive.

Să vedem care ar fi modalităţile prin care realizaţi acest lucru:

1. Considerând că ceilalţi sunt responsabili de modul in care vă simţiţi.

Dacă şi dvs., cam ca şi doamna Raicu, depindeţi de ceilalţi ca să vă simţiţi bine, vă sporiţi şansele de a ajunge nefericit la un moment dat. În primul rând, este greşit să gândiţi că cineva din exterior ar putea să vă creeze un sentiment, fie el pozitiv sau negativ. Ceilalţi fac anumite lucruri şi e alegerea dvs. să vă supăraţi; dvs. sunteţi cel care vă creaţi sentimentul. Apoi, este important să vă daţi seama că nu îi puteţi controla pe cei din jur; ceilalţi vor face ceea ce vor, indiferent de ce consideraţi dvs. că ar trebui ei să facă. Tocmai de aceea, a permite ca purtarea celorlalţi să determine fericirea dvs. înseamnă un risc considerabil.

Într-adevăr, este dificil să ne asumăm răspunderea integrală pentru modul în care ne simţim, deoarece, de exemplu, mas-media abundă de mesaje contradictorii. Să privim doar unele titluri de cântece: majoritatea cântecelor cunoscute ne întăresc convingerea eronata ca ceilalti sunt cei care ne fac sa ne simtim bine sau rau, fericiti sau suparaţi. Mai jos veţi gasi enumerate cateva dintre titlurile iraţionale ale unor, piese muzicale şi echivalentul lor raţional:

Titlul (iraţional) piesei	Echivalentul raţional
Tu îmi luminezi viaţa.	Eu îmi luminez viaţa (Pentru crestini: Dumnezeu este lumina mea)
Eşti soarele vieţii mele.	Sunt soarele vieţii mele.
Mă faci să mă simt minunat	Eu sunt cea care m-am făcut să mă simt minunat când te-am întâlnit pe tine (n.c. Eu sunt responsabila de ceea ce simt - prezenta ta este doar prilejul de a ma simti minunat)
Mă faci să mă simt o adevărată femeie	Eu sunt cea care mă fac să mă simt o adevărată femeie când sunt în preajma ta. (n.c. Eu sunt responsabila de ceea ce simt - prezenta ta este doar prilejul de a ma simti o adevarata femeie)
M-ai făcut sa te iubesc.	Eu sunt cea care am ales să te iubesc.
Nu pot trăi fără tine.	A trăi fără tine ar fi neplăcut, dar posibil.
Nu însemni nimic până nu eşti iubit de cineva	Sunt valoros ca om, indiferent dacă cineva ma iubeşte sau nu.

Dacă acel „celălalt" care condiţionează fericirea dvs. personală în fiecare din cazurile de mai sus dispare, este garantată apariţia depresiei, disperării şi a resentimentelor.

2. Cerând imperativ ca lucrurile să decurgă într-un anumit mod..

Persoanele care consideră că ceilalţi ar trebui, ar fi cazul sau ar face bine să... facă aşa cum spun ele sau persoanele care spun că lucrurile trebuie să meargă aşa cum doresc ele îşi blochează propria fericire. Solicitările imperative dau naştere, în general, la sentimente de furie şi la resentimente şi de obicei nu modifică cu nimic situaţia obiectivă.

3. Gândind în termeni de catastrofă şi făcând ca lucrurile să para îngrozitoare.

Persoanele care văd situaţiile indezirabile ca fiind catastrofale sau îngrozitoare se supun la neplăceri emoţionale inutile. A vedea într-un eveniment real un „capăt de lume", cel mai rău cu putinţă, este o modalitate auto-distructivă, căci acest punct de vedere extremist produce întotdeauna sentimente şi comportamente neproductive.

4. Lamentându-vă.

Cei care se lamentează mereu se transformă în nefericiţi cronici, pentru că se focalizează doar pe aspectele negative, indezirabile ale vieţii, iar sentimentele lor vor fi şi ele la fel. Decât să se concentreze asupra aspectelor pozitive, dezirabile ale vieţii, cei care se plâng mereu văd situaţiile şi relaţiile în termenii a ceea ce lipseşte si nu functioneaza. Si pentru a face ca lucrurile sa stea şi mai prost, sunt suficient de talentaţi în a-şi exprima verbal nefericirea faţă de oricine ar dori să-i asculte şi, de ce nu, şi faţă de cei care nu doresc neapărat acest lucru.

5. Criticându-vă şi blamându-vă pe dvs. înşivă.

Critica permanentă la adresa propriei persoane este un mod sigur de a vă bloca accesul la fericire. Acest tip de persoane au tendinţa de a se critica pentru cea mai mică greşeală sau imperfecţiune. Dar, cum orice fiinţă umană este de la natură imperfectă, cei care se critică mereu au ocazia să petreacă o groază de timp în chinurile nefericirii auto-provocate. În loc să vadă în trăsăturile şi comportamentele lor negative ceva ce nu e de dorit, dar nu e nici catastrofal, ei se condamnă total pentru eşecurile lor.

Pe scurt, există cinci moduri principale în care oamenii fac să se simtă supăraţi şi îşi blochează astfel propria fericire.

Unele dintre frazele-cheie care contribuie la acest proces sunt:

1. A considera că ceilalţi sunt responsabili de modul în care vă simţiţi.

„Mă faci să mă enervez într-un hal fără de hal!"

„Mă dezguşti!"

„M-ai făcut să mă îndrăgostesc de tine!"

„Mă faci atât de fericit!"

2. A cere imperativ ca lucrurile să decurgă într-un anumit mod.

„Nu ar trebui să se poarte aşa!"

„Ar trebui să se poarte mai bine cu mine."

„Trebuie să faci aşa cum îţi spun!"

„Dacă eu te iubesc şi tu trebuie să mă iubeşti."

3. A gândi în termeni de catastrofă şi a face ca lucrurile să pară îngrozitoare

„Nu mai suport!"

„E groaznic că nu vrea să facă ce vreau eu."

„Copiii mei se poartă îngrozitor în public."

„E groaznic că nimeni nu ascultă de ceea ce spun eu!"

4. A vă lamenta.

„Niciodată nu faci ceea ce ţi se spune."

„Încă o zi jalnică."

„De ce nu poţi să fii de treabă ca ceilalţi copii?"

„Eu trebuie să fac toată treaba pe aici?"

5. A vă coborî în ochii proprii.

„Nu sunt bun de nimic."

„Ce părinte de nimic sunt."

„Nu pot să fac nimic cum se cuvine."

„N-o să mă schimb şi n-o să mă învăţ minte niciodată!"

Aceste exemple au fost menite să vă demonstreze cum se pot crea sentimente de nefericire, furie sau deprimare. Pentru a învăţa cum să vă luminaţi viaţa şi să creaţi sentimente mai plăcute, citiţi în continuare.

Învăţaţi să vă luminaţi propria viată

Înainte de a fi capabil să vă învăţaţi copilul să îşi producă propria fericire, aşa încât să îşi lumineze viaţa, ar fi cazul să fiţi în stare chiar dvs. de acest lucru. A învăţa să deţineţi controlul propriilor sentimente necesită mai mult decât ideile ce pot fi prezentate în această carte; mai este nevoie şi de exerciţiul de a simţi, de a crede şi de a gândi într-un mod productiv. Sugestiile de mai jos sunt menite să vă ajute în acest sens:

1. Asumati-vă răspunderea.

Daţi-vă seama că sunteţi responsabil de apariţia tuturor sentimentelor dvs. şi că, prin urmare, puteţi să alegeţi ceea ce simţiţi în orice moment. Nimeni altcineva nu vă poate face să vă simţiţi furios, deprimat, stresat, nici măcar bucuros. Vă creaţi propriile sentimente prin modul în care vă raportaţi la alte persoane, la situaţii şi la persoana dvs. Din momentul în care veţi înceta sa-i mai învinovăţiţi pe ceilalţi pentru modul în care vă simţiţi, veţi avea puterea să vă luminaţi propria viaţă.

2. Renunţaţi la pretenţii.

Aşa cum s-a arătat înainte, un mod sigur de a vă face furios şi plin de resentimente este de a cere ca lucrurile să se desfăşoare cum doriţi dvs. şi ca ceilaiţi să se comporte conform pretenţiilor dvs. Ar fi mai util să preferaţi, să doriţi aceste lucruri: atunci vă veţi simţi mai degrabă dezamăgit sau nemulţumit, decât furios sau plin de resentimente, când nu obţineţi ceea ce doriţi. Dezamăgirea şi nemulţumirea sunt sentimente utile, productive, pentru că vă ajută să vă gândiţi mai bine la alte modalităţi de a obţine ceea ce doriţi sau să acceptaţi situaţia, dacă ea nu poate fi schimbată. Furia este neproductivă, deoarece atunci când sunteţi furios, este aproape imposibil sa gândiţi logic şi clar, aşa că vă veţi trezi împotmolit într-o situaţie neplăcută, trăind un sentiment neplăcut.

3. Renunţaţi la a mai crede că situaţia este catastrofală sau că lucrurile stau groaznic.

Decât să subliniaţi exagerat aspectele negative ale unei situaţii şi să le amplificati importanta, este de preferat sa realizati ca oricat de rau ar sta lucrutile, ar putea fi întotdeauna chiar mai rău. Acceptând partea negativă a vieţii aşa cum este ea, fără a-i da proporţii uriaşe, veţi aborda mat bine orice problemă.

4. Nu vă mai lamentaţi.

Situaţia va fi mai gravă pentru dvs. şi cei din jur, dacă vă lamentaţi tot timpul.

5. Acceptaţi-vă pe dvs. înşivă.

Decât să vă desconsideraţi atunci când vă comportaţi într-un mod mai puţin perfect, este de preferat să vă acceptaţi în ansamblu şi să dezaprobaţi unele trăsături şi comportamente specifice, asupra cărora să puteţi reveni, îmbunătăţindu-le. Nu are nici un rost să vă desconsideraţi, căci dvs, reprezentaţi un ansamblu de trăsături, caracteristici şi comportamente care pot fi evaluate fiecare în parte, dar nu ca întreg. Dacă vă acceptaţi pe dvs. înşivă şi ajungeţi chiar să vă plăceţi, vă veţi comporta şi veţi gândi în moduri care vă vor spori fericirea.

6. Faceţi-vă complimente!

Observaţi comportamentele care vă plac şi lăudaţi-le (dar nu pe dvs. ca fiinţă în întregime) atunci când le observaţi. Multe persoane îşi petrec viaţa „conversând" cu ei înşişi într-o manieră depreciativă: este de preferat să fiţi mai blând cu dvs, înşivă şi să vă oferiţi complimentele juste, pe care v-ar plăcea să le primiţi de la ceilalţi în anumite situatii.

7. Implicaţi-vă in acele activităţi care vă fac plăcere!

Încercaţi să petreceţi o perioadă de timp în fiecare zi făcând activităţi pe care le consideraţi plăcute, fie de unii singuri, fie în compania altora.

8. Renunţaţi la a mai încerca să obţineţi neapărat aprobarea celorlalţi.

Dacă faceţi ca fericirea dvs. să depindă de aprobarea celorlalţi, vă veţi diminua semnificativ mulţumirea. Vor apărea inevitabil momente în care ceilalţi nu vă vor plăcea sau vă vor dezaproba: este înţelept să doriţi ca persoanele importante să vă aprobe, dar nu are rost să fiţi distrus dacă nu se întâmplă aşa. Este adesea mult mai important să fiţi mulţumit de propria persoană decât să îi mulţumiţi pe ceilalţi, aşa că încercaţi să vă acceptaţi şi sa vă aprobaţi, mai degrabă decât să câştigaţi neapărat aprobarea celorlalţi.

9. Puneţi fericirea dvs. pe primul loc.

Dacă dvs. veţi reuşi să vă simţiţi fericit, atunci veţi şti că există cu siguranţă o persoană fericită. Aduceţi-vă aminte că fiecare îşi construieşte propria fericire sau nefericire, nu dvs. faceţi acest lucru şi pentru alţii.

10. Nu vă învinovăţiţi de nefericirea sau necazurile celor din jur.

Fiecare om este responsabil de crearea propriilor lui sentimente, aşa că nu sunteţi dvs. vinovat dacă cei din jur aleg să fie supăraţi. Şi doar fiindcă ceilalţi aleg să se simtă nefericiţi, nu trebuie să îi acompaniaţi şi dvs. sau să le urmaţi exemplul.

11. Învăţaţi să fiţi asertiv atunci când cereţi ceva.

Nu există nici o garanţie că veţi primi ceea ce cereţi, dar este cu siguranţă o strategie mult mai bună decât aceea de a aştepta ca ceilalţi să vă ghicească gândurile sau dorinţele.

12. Treceţi dincolo de standarde perimate şi obişnuinţe, comportându-vă într-un mod diferit.

Observaţi cum vă comportaţi de obicei şi încercaţi să faceţi contrariul. De exemplu, dacă de obicei'răspundeţi cu NU la majoritatea cererilor copiilor, încercaţi de câteva ori să spuneţi DA. Dacă vă stă în obicei să faceţi critici, încercaţi sa faceţi complimente. Observaţi cum vă veţi simţi şi cum reacţionează ceilalţi la schimbările din comportamentul dvs. Experimentaţi apoi modificându-vă şi alte comportamente.

13. Asumaţi-vă riscuri!

Asumarea unor riscuri este un semn al dezvoltării şi al vitalităţii şi, de obicei, se soldează cu efecte benefice. De exemplu, un tată care de regulă refuză să îi dea fiicei lui maşina, poate să îşi asume un risc şi să îi încredinţeze automobilul ca să vadă ce se alege din această situaţie. Amintiţi-vă să nu vă învinovăţiţi prea tare dacă asumarea riscului se soldează cu ceva neplăcut: în loc să vă blamaţi, laudativă pentru faptul că aţi avut curajul de a vă asuma un risc.

14. Folosiţi Imageria Raţional-Emotivă.

Imageria Raţional-Emotivă poate să vă ajute să vă modificaţi sentimentele inadecvate în unele adecvate. Imaginaţi-vă o scenă sau o situaţie în care, de obicei, vă simţiţi supărat. În exemplul anterior, doamna Raicu şî-ar putea imagina că toţi copiii ei au părăsit casa. Trăind sentimentul dureros atât de intens, doamna Raicu ar aproxima trăirea depresivă. Totuşi, dacă prin schimbarea modului de a evalua situaţia ea şi-ar schimba sentimentul dureros într-unul mai adecvat, mai folositor, depresia s-ar modifica în tristeţe sau dezamăgire. Modalitatea de a vă schimba sentimentele este modificarea modului de a gândi care generează sentimentele inadecvate într-o gândire logică, raţională, ceea ce ar produce sentimente utile, productive. Este bine ca imageria să fie practicată cam zece minute zilnic, pentru a vă întări atât abilitatea de a vă modifica sentimentele, cât şi convingerea că puteţi decide cu adevărat ceea ce simţiţi.

15. Nu lăsaţi prea multe treburi nefinalizate.

Este important să finalizaţi atât interacţiunile cu ceilalţi, cât şi sarcinile pe care deja le-aţi început. Treburile neterminate solicită atenţie şi energie, care ar putea fi dirijate înspre scopuri mai plăcute.

16. Evitaţi să vă „stingeţi lumina" spunându-vă lucruri descurajatoare.

Dacă nu vă puteţi spune lucruri încurajatoare, mai bine nu vă mai spuneţi nimic.

17. Fiţi buni cu dvs. înşivă!

Cumpăraţi-vă fiori, bomboane sau invitaţi-vă la cină. Trataţi-vă cu respectul pe care l-aţi oferi celui mai bun prieten.

18. Aveţi grijă de propriul dvs. corp.

Supraalimentarea şi lipsa de sport sunt o dovadă de lipsă de respect faţă de propriul corp, ceea ce va va scădea satisfacţia de ansamblu, mărind şansele de îmbolnăvire.

19. încercaţi un experiment.

Gândiţi-vă la zece lucruri negative din viaţa dvs. Cum vă simţiţi acum? Apoi imaginaţi-vă zece lucruri plăcute. Cum vă simţiţi? Concluzia la care oricine poate ajunge este că oamenii se simt prost atunci când gândesc lucruri negative şi se simt bine atunci când gândesc pozitiv.

20. Focalizaţi-vă pe lucrurile din prezent.

Încercaţi să trăiţi pe cât se poate în prezent. Persoanele care se proiectează în mod constant în viitor şi gândesc catastrofic cu privire la ceea ce se va întâmpla devin neliniştite. Persoanele care se „agaţă" de trecut şi se depreciază din cauza unor erori şi imperfecţiuni din trecut se deprimă mai tot timpul. Persoanele care se concentrează pe prezent de obicei nu se simt nici anxioase, nici deprimate.

21. Acordaţi prioritate problemelor emoţionale faţă de cele practice.

Rezolvaţi-vă problemele emoţionale înainte de a le aborda pe cele practice. Este mai uşor să vă rezolvaţi problemele practice dacă mai întâi v-aţi rezolvat orice neplăcere la nivel emoţional care ar putea avea legătură cu situaţia respectivă. în consecinţă, dacă vă identificaţi convingerile iraţionale şi le transformaţi în convingeri raţionale, vă veţi schimba trăirile emoţionale neproductive în unele productive, ceea ce vă va ajuta în rezolvarea problemelor.

22. Eliminaţi miturile auto-distructive.

Identificaţi şi dezamorsaţi orice mituri auto-distructive pe care le aveţi despre dvs. înşivă, de exemplu „nu sunt în stare să fac nimic ca lumea", „cred că pur şi simplu am ghinion" şi „dacă nu sunt perfect, sunt un ratat”.

23. Optimizaţi pe cât posibil situaţiile.

Căutaţi să vedeţi situaţiile ca fiind fără pierderi, mai degrabă decât fără câştig. O situaţie fără câştig este una în care indiferent de modul în care se soluţionează problema, dvs. pierdeţi. De exemplu, domnul Rusu şi-a creat o situaţie de non-câştig în ceea ce priveşte copiii săi şi camera lor dezordonată. Le-a cerut să îşi facă curat în cameră. Dacă nu se întâmplă aşa, devine nervos şi plin de resentimente, iar dacă fac curat, copiii se întristează, se bosumfîă şi pretind că tatăl lor a fost rău cu ei, făcându-l să se simtă vinovat. Pentru a transforma situaţia într-una în care nimeni nu are de pierdut, domnul Rusu şi-ar putea schimba perspectiva. Dacă copiii nu îşi curăţă camera, s-ar putea simţi iritat sau dezamăgit şi ar putea să vadă ce e de făcut pentru a le da o pedeapsă fiindcă nu şi-au făcut ordine în cameră. Dacă copiii fac totuşi ordine în cameră, domnul Rusu ar putea să aleagă să nu se lase manipulat de reacţiile lor şi să se simtă satisfăcut că au făcut ceea ce trebuia. Astfel, indiferent care este rezultatul final al unei situaţii fără pierderi, domnul Rusu nu are decât de câştigat, deoarece îşi controlează propriile reacţii emoţionale.

24. Căutaţi persoane care văd lucrurile într-un mod pozitiv.

De câte ori e posibil, asociaţi-vă cu persoane care au o viziune pozitivă asupra vieţii şi evitaţi persoanele negative, care se auto-distrug.

25. Oferiţi-vă recompense.

Recompensaţi-va fie verbal, fie cu un cadou, de câte ori reuşiţi în încercarea de a vă lumina viaţa. Cu cât exersaţi mai mult în a vă „aprinde" propria lumină, cu atât viaţa vă va fi mai luminoasă.

Cum să îi ajutaţi pe copiii/elevii dvs. Să îşi lumineze vieţile

Acum că v-aţi familiarizat cu unele tehnici de a vă lumina vieţile, este momentul să le transmiteţi asta şi copiilor dvs., pentru ca şi ei, la rândul lor, să îşi sporească fericirea şi plăcerea de a trăi. Oricare din sugestiile anterioare pot fi modificate şi aplicate şi în cazul copiilor.

Unele tehnici suplimentare în acest sens ar fi:

1. Oferiţi-le copiilor/elevilor dvs. un model pozitiv de comportament; copiii învaţă multe dintre comportamentele şi atitudinile lor prin imitarea adulţilor - astfel, prin asumarea responsabilităţii pentru propriile dvs. sentimente, copiii vor învăţa la rândul lor un astfel de mod de a se raporta la ei înşişi.

2. Ignoraţi manifestările unor sentimente inadecvate din partea lor. Dacă acordaţi atenţie copiilor/elevilor atunci când au un comportament agitat, de fapt îi recompensaţi prin atenţia dvs. şi astfel creşteţi şansele ca aceste manifestări să reapară în viitor.

3. Recompensaţi comportamentele şi expresiile emoţionale adecvate. Cu cât acordaţi mai multă atenţie emoţiilor şi comportamentelor adecvate ale copiilor/elevilor dvs., cu atât sporesc şansele ca ele să reapară în viitor.

4. Învăţaţi-vă copiii/elevii să îşi modifice pretenţiile în preferinţe. Amintiţi-le că nu există nici un motiv pentru care ei ar trebui să obţină tot ceea ce îşi doresc şi că nici nu ar trebui să se enerveze din această cauză. încurajaţi-i să lupte împotriva furiei oferindu-le un exemplu potrivit şi recompensându-i când manifestă iritare în loc de furie.

5. Ajutaţi-i pe copii/elevi să vadă situaţiile la dimensiunile lor reale, mai degrabă decât să le perceapă ca o catastrofă sau să le considere mai rele decât sunt în realitate.

6. Ignoraţi copilul/elevul atunci când se văicăreşte şi acordaţi-i atenţie când vi se adresează cu o cerere potrivită. Dacă sunteţi receptiv la văicăreala copilului, este ca şi cum i-aţi transmite că această purtare îl va face să obţină ceea ce îşi doreşte.

7. Încurajaţi-i şi lăudaţi-i pe copii/elevi atunci când manifestă comportamente şi reacţii adecvate; nu trebuie să consideraţi că veţi ajunge să „răsfăţaţi" copilul doar fiindcă îl încurajaţi să se comporte adecvat.

8. Nu îi criticaţi prea mult pe copii/elevi pentru greşelile şi imperfecţiunile lor, acceptaţi-i indiferent de ceea ce fac, dar arătaţi-le atunci când se comportă nepotrivit, fără a critica copilul în sine.

9. Încurajaţi-i pe copii/elevi să ia propriile lor decizii şi să se accepte pe ei înşişi ca persoane, indiferent de rezultat.

10. Nu le spuneţi copiilor/elevilor că sunt în întregime buni sau răi; mai degrabă comentaţi în mod specific asupra comportamentelor bune sau rele.

11. Încurajaţi copiii/elevii să îşi exprime sentimentele şi ajutaţi-i să se raporteze adecvat la ele atunci când apar.

12. Încurajaţi-va copiii/elevii să îşi exprime dorinţele, sugerându-le că nu există niciodată garanţii că vor obţine ceea ce vor, mai ales dacă nu spun ce anume ar dori. Recompensaţi-i pentru modul în care cer ceva şi nu încercaţi să le anticipaţi dorinţele.

13. Lăsaţi copiii/elevii să îşi dea seama că ei creează şi sunt responsabili de orice sentimente trăiesc şi ca nu sunt responsabili de sentimentele celorlalţi. Nu învinovăţiţi copilul pentru modul în care vă simţiţi dvs.

14. Oferiţi-le copiilor/elevilor sugestii pentru modul în care şi-ar putea rezolva problemele de viaţă. Puteţi chiar să le daţi probleme spre rezolvare, pentru a-şi exersa abilităţile nou dobândite. Evitaţi să le daţi sfaturi şi să rezolvaţi problemele în locul lor.

15. Încurajaţi-va copiii/elevii să aibă hobby-uri şi să se implice în activităţi care să le facă plăcere şi pe care să le poată practica independent.

16. Puneţi în evidenţă avantajele amânării plăcerilor imediate în beneficiul câştigurilor de lungă durată. Copiii sunt recunoscuţi drept „vânători" de plăceri rapide. De exemplu, arătaţi-le copiilor/elevilor că dacă îşi fac temele acum, asta înseamnă că vor câştiga mai mult timp liber pentru mai târziu.

17. Lăsaţi copiii să îşi rezolve singuri certurile dintre fraţi sau dintre prieteni.

18. învăţaţi-vă copiii/elevii cum să folosească Terapia Raţional-Emotivă şi Comportamentala.

19. Uitaţi-vă la televizor împreună cu copilul dvs. şi scoateţi în evidenţă lucrurile iraţionale care se comunică prin mas-media; încurajaţi-i să le identifice el însuşi.

20. Citiţi-le carţi cu lucruri pozitive, pline de speranţă.

21. Învăţaţi-vă copiii/elevii cum să îşi „aprindă" propria luminiţă spunându-şi lucruri încurajatoare, cum ar fi: „Am făcut o treabă bună" sau "Îmi place când muncesc din greu."

22. Încurajaţi-vă copiii/eievii să îşi asume uneori riscuri acceptabile, amintindu-le ca „a face ceva e mai important decât a încerca să faci lucrurile perfect, (Ellis & Harper, "Un nou ghid pentru o viaţă raţională.”).

23. Preveniţi-vă copiii în legătură cu pericolul de a căuta mereu aprobarea şi iubirea celorlalţi. Deşi ar fi de dorit să obţinem întotdeauna dragostea şi aprobarea celor din jur, acest lucru nu este absolut necesar pentru a avea o viaţă împlinită şi fericită.

24. Ajutaţi-vă copiii/eievii să reziste la tachinările venite din partea celorlalţi, arătându-le că efectul acestora poate fi combătut prin a-şi spune lor înşişi: „poreclele nu mă pot răni", „jignirile nu au nici o putere asupra mea".

25. Încurajaţi copiii/elevii să îşi folosească imaginaţia şi creativitatea.

26. Ajutaţi-i pe copii/elevi să îşi dea seama de punctele lor „tari", scoţând în evidenţă toate lucrurile de care ei sunt capabili.

27. Ajutaţi copiii/elevii să găsească un aspect pozitiv în orice lucru şi să accepte în mod realist şi partea negativă.

28. Încurajaţi-vă copiii/elevii să îşi urmeze şi să îşi trăiască visele.

29. Ajutati-va copiii/elevii sa gaseasca placerea in cele mai mici lucruri, pana si in a privi un apus de soare, florile sau a asculta cântecul păsărilor: puteţi atinge acest scop manifestându-vă propria plăcere şi bucurie în faţa lor.

30. Învăţaţi-vă copiii/elevii să se trateze pe ei înşişi cu consideraţie şi respect.

31. Încurajaţi-vă copiii/elevii să se poarte faţă de ei înşişi aşa cum le-ar face plăcere să se poarte prietenii lor cu ei.

32. Ajutaţi-vă copiii/elevii să îşi depăşească temerile confruntându-se cu ele; încercaţi să nu le transmiteţi copiilor propriile dvs. frici, griji sau anxietăţi: mai bine le păstraţi doar pentru dvs.

33. Ajutaţi-vă copiii/elevii să gândească în termeni de opţiuni şi alternative, mai degrabă decât să depindă de o singură variantă pentru a obţine ceea ce vor. Un copil care are doar un prieten şi îl pierde şi pe acesta va rămâne fără prieteni şi acest principiu e valabil pentru mai multe domenii ale vieţii: restrângându-şi opţiunile dintr-un domeniu la o singură variantă, îşi limitează posibilităţile de a obţine satisfacţie din acel domeniu.

34. Râdeţi împreună cu copiii/elevii dvs. şi încurajaţi-i să râdă uneori de ei înşişi; persoanele care se „iau prea în serios" îşi reduc fără îndoială plăcerea de a trăi. Un bun simţ al umorului şi capacitatea de a vedea partea bună a lucrurilor sunt ingrediente esenţiale pentru a spori plăcerea din viaţa unei persoane.

35. încurajaţi-vă copiii/elevii să îşi asume responsabilitatea pentru erorile şi nereuşitele lor, fără să se simtă prea vinovaţi sau să se critice necruţător pe sine, ca persoane.

36. Ajutaţi-vă copilul/elevul să îşi „aprindă" propria flacără, discutând cu el despre cum ar putea să devină cât mai fericit posibil şi arătându-i că doar el este responsabil de fericirea sa.

Prelucrare din cartea “Poveşti raţionale pentru copii” de Virginia Waters,

tradusa şi adaptata în limba română de: Daniel David, Adrian Opre, Laura Petra;

publicata de Deac Corina, psiholog cu drept de liberă practică, specialist * autonom

Lectia 5: Capcana furiei şi cum să o evitam

Sumar

Enervarea este o reacţie învăţată la frustrare, care de cele mai multe ori nu serveşte la nimic bun şi de obicei are consecinţe destul de neplăcute. Puteţi alege să vă simţiţi mai putin enervat fata de dvs. sau fata de copiii dvs.

Puteti lupta impotriva enervarii urmand următoarele sfaturi:

Evitaţi să gândiţi în termeni de catastrofă,
Realizaţi că deşi s-ar putea să nu vă placă, puteţi suporta orice ar face copilul/elevul dvs.
încercaţi să înlocuiţi pretenţia imperioasă ca fiul/fiica/elevul dvs. să se poarte frumos cu simpla preferinţă de a se întâmpla aşa.
Exprimaţi-vă dezaprobarea faţă de comportamentele sau însuşirile dezagreabile ale copilului/elevului dvs., acceptându-l însă în totalitate ca persoană.

Pe măsură ce exersaţi modul acesta de a gândi diferit, vă veţi da seama că sentimentele şi comportamentele dvs. se schimbă, astfel încât frecvenţa, intensitatea şi durata trăirilor plăcute vor creşte. De asemenea, va scădea şi numărul situaţiilor în care copilul/elevul dvs. se va înfuria.

Monstrul cei Magnific al lui Ştefan

Ştefan avea un Monstru Magnific, care apărea întotdeauna când avea nevoie de el.

Atunci când Ştefan nu obţinea ceea ce dorea sau când primea ceea ce nu vroia...

Atunci când prietenii lui Ştefan nu voiau să se joace cu el sau nu voiau să joace jocurile cum considera Ştefan că ar fi trebuit..

Atunci când părinţii îi spuneau lui Ştefan ce să facă sau când nu îi ziceau ce e de făcut

Atunci "Monstru! Magnific al lui Ştefan ieşea ia iveală. Ştefan îl făcea să apară prin

gânduri.

Gânduri:

Ce crezi că gândea Ştefan pentru a face să apară monstrul său cel magnific? Uite cam ce gândea:

„Este groaznic să nu am lucrurile pe care mi le doresc!"

„Nu suport ca lucrurile să nu meargă aşa cum vreau eu!"

„Ceilalţi oameni ar trebui să facă ceea ce vreau eu!"

„Prietenii mei sunt groaznici când nu se joacă aşa cum vreau eu! Ar trebui pedepsiţi!"

Monstrul lui Ştefan era o arătare înspăimântătoare la vedere. Avea o faţă roşie şi rânjea cu dinţii lui mari şi ascuţiţi. Vocea sa tuna şi fulgera. Tropăia şi lovea din picioarele lui uriaşe. E clar că monstrul lui Ştefan băga în sperieţi pe oricine îl zărea.

Poti ghici cum se simţea oare Ştefan cand făcea să apară monstrul său?

Se simţea furios.

Oare de unde venea furia monstruoasă a lui Ştefan?

Venea din ceea ce gândea Ştefan.

Ce crezi că gândeau părinţii lui Ştefan despre monstrul acestuia? Crezi ca le plăcea? Oare care era părerea prietenilor şi a profesorilor lui Ştefan despre monstru?

Părinţii erau furioşi pe monstru, căci acesta era atât de zgomotos şi de urât! Ei considerau că fiul lor ar trebui să se controleze mai bine şi îl pedepseau pe Ştefan de câte ori scotea monstrul la iveală.

Prietenii lui Ştefan erau speriaţi de monstru, aşa că o luau la fugă când acesta apărea.

Profesorii lui Ştefan erau furioşi şi deprimaţi când monstrul lui Ştefan apărea la şcoală. „Ce păcat că Ştefan îl lasă pe căpcăunul acesta gălăgios să apară tot timpul", gândeau ei. "Ar fi un băiat atât de drăguţ fără el." Mai gândeau şi că le era tare greu să predea cu Monstrul acela în clasă. Îi făceau observaţii lui Ştefan de câte ori îl aducea la şcoală, în timpul orelor.

Ce crezi că simţea Ştefan despre monstrul său când părinţii îl pedepseau, prietenii lui o luau la fugă şl profesorii îl puneau să stea peste program la şcoală?

Ştefan începu să se sature de monstrul său. „Pur şi simplu nu ne merge prea bine", îi spunea el. „ Nu mă ajuţi să obţin ceea ce doresc; poate că la urma-urmei nici nu eşti atât de Magnific precum te lauzi..."

„Dar să ştii că nu e vina mea" răspunse Monstrul. „Este doar vina ta. Ori de câte ori rosteşti cuvintele magice...

„Este groaznic!"

„Nu mai suport!"

„Sunt o persoană ÎNGROZiTOARE!",

„...apar eu. E ca o regulă."

„Adică vrei să spui...", zise Ştefan, „... vrei să spui că dacă nu aş mai rosti cuvintele magice, nu ai mai apărea?"

„Aproape, dar ar mai fi nevoie de ceva. Ar trebui să îţi schimbi şi gândurile, nu doar cuvintele. Pentru asta trebuie să exersezi serios."

„Dar de ce îmi spui toate lucrurile astea?", întrebă Ştefan privindu-l bănuitor pe Monstru.

„Pentru că m-am săturat să trebuiască să tot apar.; Tu rosteşti cuvintele magice tot mai des şi eu trebuie ba să apar, ba să dispar. Este atât de obositor! Aş vrea să-mi iau şi eu o vacanţă şi să stau lungit pe o plajă undeva cât mai departe."

„Oh", spuse Ştefan, „păi atunci ce-ar fi să exersez altfel de gânduri, ca să văd dacă funcţionează cum spui tu."

Aşa că de atunci înainte, de câte ori lucrurile nu mergeau aşa cum dorea Ştefan, el îşi schimba gândurile şi cuvintele magice pe care le rostea odinioară.

Cu ce crezi că îşi înlocuia el gândurile şl cuvintele magice de înainte?

În loc să spună....	Spunea....
"E groaznic!"	„Ce păcat că e aşa!"
„Nu mai suport!"	„Nu-mi convine, dar pot să suport”
„TREBUIE să obţin ceea ce doresc”	„Mi-ar plăcea foarte mult să obţin ceea ce vreau, dar nu trebuie neapărat să se întâmple aşa!"
„Prietenii mei sunt îngrozitori când nu fac ceea ce vreau eu"	„Nu-mi place întotdeauna cum se poartă, dar asta nu înseamnă că .nu mai sunt prietenii mei!".

Prin urmare, Monstrul lui Ştefan apărea din ce în ce mai rar

Ce crezi că au gândit părinţii, prietenii şl profesorii lui Ştefan de aceasta schimbare?

Părinţii lui Ştefan se supărau tot mai rar pe el şi nu î! mai pedepseau aproape niciodată.

Prietenii lui Ştefan nu se mai speriau şi se jucau mai des cu el.

Profesorii erau mai bucuroşi, mai puţin supăraţi şi nu îi mai făceau mereu observaţii.

„Acum că mă înfurii mai rar văd că lucrurile se întâmplă mai degrabă aşa cum vreau eu.", îşi spunea Ştefan. „Mă bucur tare mult că am învăţat cum să-l opresc pe Monstru să mai apară."

Ştefan exersa în continuare noul mod de a gândi şi Monstrul apărea tot mai rar. Şi când totuşi mai apărea uneori, era mult mai puţin Magnific decât pe vremuri...

Crezi că ai şi Tu un monstru magnific?

Introducere

Domnul Grigore era mereu furios în timpul meselor. Fiica sa refuza adesea să mănânce cu restul familiei şi cu cât aceasta refuza mai mult, cu atât se enerva domnul Grigore mai tare pe el însuşi fiindcă îşi pierdea controlul şi devenea furios ... şi cu cât devenea mai furios, cu atât fiica sa refuza şi mai mult să mănânce împreună cu familia, Domnul Grigore se trezi astfel prins în „capcana" furiei.

Vi s-a întâmplat vreodată să simţiţi că furia a pus stăpânire pe dvs. - indiferent dacă enervarea e îndreptată spre sine sau spre copii?

Rolul de părinte/educator nu este unul uşor. În fiecare zi părinţii/educatorii înfruntă situaţii şi comportamente care le provoacă supărare şi enervare. V-aţi oprit vreodată pentru un moment să vă gândiţi că puteţi alege dacă să vă enervaţi sau nu într-o anumită situaţie?

Terapia Raţionai-Emotivă şi Comportamentală este o metodă practică pentru a-i ajuta pe oameni să facă faţă sentimentelor neplăcute de auto-depreciere. Îi poate ajuta pe părinţi să înţeleagă, să facă faţă şi să îşi prevină propria enervare, precum şi pe cea a copiilor lor. Abordarea Terapiei Raţional-Emotivă şi Comportamentale faţă de furie sau faţă de orice sentiment de auto-depreciere presupune a determina mai întâi de ce anume crede persoana în cauză că a apărut sentimentul de enervare; apoi, aceasta învaţă cum să îşi schimbe gândirea pentru a-şi crea un sentiment mai util.

Frustrarea: o posibilă sursă de enervare

Frustrarea este orice obstacol care ne împiedică să obţinem ceea ce vrem. Există numeroase moduri de a face faţă situaţiilor frustrante. Acest exemplu vă va da o imagine a diferitelor abordări ale frustrării.

Trei mame, d-na Rodica, d-na Viorica şi d-na Irina sunt la magazin cu fiii lor în vârstă de şapte ani; care sunt prieteni. În timp ce mamele îşi fac cumpărăturile, băieţii decid să se distreze un pic, rearanjând nişte conserve din vitrină. Puţin mai târziu, cele trei mame îşi găsesc fiii pe podea, înconjuraţi de cutiile de conserve căzute. Toată lumea care stă la coadă la casa se uită la şeful de sală, care îi ceartă pe băieţi.

Cum reacţionează cele trei mame? Ce Simt ele, ce gândesc şi ce anume fac în această situaţie frustrantă?

Câte moduri alternative de a reacţiona la aceasta situaţie puteţi găsi?

D-na Rodica era furioasă pe fiul ei. „Nu trebuia să se poarte atât de neobrăzat" îşi spuse ea. „Nu suport când face astfel de lucruri în public. Mă face întotdeauna de ruşine. Ce copil îngrozitor am." îşi apucă fiul, îl plezni şi începu să îl certe, în timp ce acesta urla.

D-na Viorica era de asemenea furioasă pe copilul ei şi bombănea, pe punctul de a izbucni: „Ce groaznic că copilul meu se poartă în felui ăsta" gândi ea. „Nu suport ca ceilalţi să gândească despre mine că sunt o mamă incapabilă. Fiul meu nu ar trebui să mă facă astfel de ruşine." Plecă în tăcere de acolo, jurându-şi că atunci când va ajunge acasă îi va spune soţului său să îl pedepsească pe băiat.

D-na Irina era iritată. „Ce mizerie!" îşi spuse sieşi. „Zău că ar fi fost mai bine dacă fiul meu şi-ar fi folosit un pic judecata şi nu s-ar fi jucat cu lucrurile din vitrină – dar nu are nici un rost să mă lamentez în legătură cu nişte cutii de conserve sparte. Poate aş putea să folosesc ocazia asta ca să-l învăţ să gândească înainte de a se apuca de ceva." Observă că fiul ei arăta spieriat. Îl luă de mână şi începu să îl ajute să cureţe mizeria.

Deşi toţi aceşti părinţi s-au confruntat cu aceeaşi situaţie, fiecare a gândit şi a răspuns la situaţie în mod diferit, ceea ce a dus la rezultate diferite. Care dintre rezultate credeţi că a avut cele mai bune consecinţe, atât pentru părinte cât şi pentru copil? Ce credeţi că a învăţat fiecare copil din această întâmplare?

Ce a învăţat fiul doamnei Rodica:

Atunci când mama sa e furioasă, pălmuieşte şi strigă.
Pălmuitul şi strigătele sunt moduri normale de a-ţi exprima furia.
A găsit metode noi de a acapara atenţia mamei sale.
Dacă face ceva ce mama sa dezaprobă, este mai bine să se ascundă sau să mintă pentru a evita pedeapsa.

Ce a învăţat fiul doamnei Viorica:

Mamei sale nu îi pasă de comportamentul lui, pentru că nu îi dă atenţie.
Poate (cel puţin pentru moment) să scape fără a-şi asuma responsabilitatea pentru boacăna făcută.
Nu e bine să îţi exprimi furia.

Ce a învăţat fiul doamnei Irina:

Este posibil să te simţi frustrat şi fără să devii furios.
Ar fi bine să evite şă se joace cu cutiile de conserve în magazine.
Uneori poate să se comporte urât şi totuşi mama sa va continua să îl placă.

Dacă se întâmplă o boacănă sau faci o greşeală, este mai bine să o recunoşti şi să o îndrepţi.

Când vă confruntaţi cu frustrarea, puteţi alege una dintre următoarele reacţii:

Să vă enervaţi, sa aveţi pretenţia ca frustrarea să nu mai existe, să susţineţi că e ingrozitor ca s-a intamplat asa si sa va dati cu capul de pereti:
Să vă enervaţi, să consideraţi situaţia catastrofală, să nu vă exprimaţi trăirile şi să pretindeţi că nu sunteţi frustrat sau enervat.
Să fiţi iritat sau dezamăgit, să acceptaţi că frustrarea există şi să încercaţi să remediaţi situaţia.

De ce nu este bine să vă simţiţi furios?

Acum poate că gândiţi: „Nu am dreptul să fiu furios pe copiii mei dacă aceştia se comportă rău?" Desigur că nu există nici un motiv pentru care nu „ar trebui" sau nu aţi avea „dreptul" de a vă enerva pe copii sau pe dvs. înşivă; totuşi, există motive bune pentru care este de dorit să nu vă enervaţi prea tare. Enervarea este o reacţie naturală la frustrare, dar de obicei provoacă mai mult rău decât bine. Câteva dintre consecinţele negative ale acesteia sunt:

Poate să dăuneze sănătăţii, contribuind la afecţiuni precum ulcerul, insomnia, oboseala şi hipertensiunea,
Poate să influenţeze negativ relaţiile dvs. cu ceilalţi.
Duce adesea la sentimente secundare indezirabile, precum vinovăţia, deprimarea şi accentuarea sentimentului de furie.
Face mai dificilă atingerea scopurilor — deoarece atunci când sunteţi furios gândiţi şi comunicaţi mai puţin clar şi sunteţi mai predispus să reacţionaţi în moduri auto-depreciatoare.
Tinde să vă crească frustrarea,
Dă un exemplu negativ copilului dvs.

Cum faceţi faţă enervării

Am văzut cum părinţii se enervează excesiv prin adoptarea unor atitudini critice faţă de situaţiile din realitate. În cartea sa „Cum să trăieşti cu şi fără enervare", Albert Ellis discută patru credinţe care sunt adesea cauza enervării:

„Este groaznic!"
„Nu suport!"
„Nu ar trebui să fie aşa!"
„Este o persoană rea şi ar trebui pedepsită!"

„Ce groaznic!"

Catastrofarea (sau gândirea în termeni de catastrofă) se referă la evaluarea situaţiei ca fiind cât de rea posibilă.

Doamna Adela avea trei fii şi i se părea îngrozitor că nu avea o fiică. „Este absolut îngrozitor să nu ai nici o fată", se plângea ea. „E bine să ai băieţi, dar ca să fiu cu adevărat fericită îmi trebuie şi o fată." Cu cât catastrofa mai mult, cu atât se enerva mai tare.

„Faptul că te plângi nu schimbă cu nimic situaţia", spuse soţul ei, „nu face decât să te enerveze şi mai rău. Situaţia noastră e departe de a fi cea mai rea posibilă. Avem totuşi trei băieţi frumoşi. Sunt sigur că te poţi gândi şi la lucruri mai rele decât acela de a avea trei fii şi nici o fiică".

Doamna Adela se opri pentru o clipă şi realiză că îşi putea imagina şi lucruri mult mai rele - ca de exemplu să nu aibă copii de loc, să aibă doar fete şi nici un băiat sau să nu fie căsătorită. Doar când doamna Adela şi-a dat seama că faptul de a nu avea fete nu e plăcut, dar situaţia nu e nicidecum îngrozitoare, a reuşit să nu se mai văicărească şi să se bucure mai mult de faptul că avea trei băieţi.

„Nu suport!"

„Nu suport!", strigă părinţii cu toleranţă scăzută la frustrare care s-au convins că nu pot şi nu ar trebui să tolereze situaţiile insuportabile.

Doamna Aurora se enerva îngrozitor de câte ori cele două fiice ale sale se certau.

„Nu suport" îşi spunea ea. „Nu mai suport ca cearta asta nesuferită să dureze nici un minut în plus!" Striga la ele, le pălmuia, le trimitea în camera lor, dar cearta devenea din ce în ce mai frecventă şi mai intensă şi la fel creştea şi enervarea doamnei Aurora.

„Furia dvs. şi atenţia pe care le-o acordaţi le amplifică comportamentul", îi explică învăţătoarea fetelor.

„Da, cred că le acord mai puţină atenţie atunci când nu se ceartă", cugetă doamna Aurora. „Poate că cearta e felul lor de a-mi cere atenţia."

„Aţi putea să vă ocupaţi mai întâi de propriile dvs. sentimente de enervare." sugeră învăţătoarea. „Încercaţi să vă spuneţi că totuşi puteţi să suportaţi cearta, chiar dacă este neplăcută şi că puteţi tolera sentimentele de enervare. Cea mai bună metodă de a face faţă certei fetelor dvs. este să o ignoraţi. Lăsaţi-le pe ele să îşi rezolve singure motivele de ceartă şi acordaţi-le un pic de atenţie, lăudându-le atunci când reuşesc să se înţeleagă."

Doamna Aurora urmă sfatul învăţătoarei şi pe măsură ce reuşea să îşi reducă enervarea produsă de cearta fetelor şi ele învăţau din exemplul ei şi îşi reduceau enervarea una faţă de cealaltă.

„Trebuie neapărat!"

Să pretindem ca lumea şi toţi ceilalţi să se comporte conform dorinţei noastre este o altă cale sigură de a ne enerva.

Domnul Tiberiu avea idei fixe despre cum "ar trebui să se comporte copiii şi asta chiar înainte ca proprii săi copii să se fi născut. Printre altele, copiii trebuie să fie curaţi şi ordonaţi, trebuie să îşi asculte părinţii, nu trebuie să se îmbolnăvească niciodată şi nu trebuie să se opună planurilor pe care le fac părinţii în ceea ce-i priveşte. Dar domnul Tiberiu are acum trei copii care nu se comportă aşa cum ar trebui, astfel încât el se simte nervos şi îi pedepseşte adesea. Când şi-a dat seama că toată cearta şi pedepsele nu au reuşit să îi facă pe copii să se comporte aşa cum credea el că ar trebui şi nu l-au făcut să se simtă nici mai puţin nervos, domnul Tiberiu a consultat un consilier de familie specializat în Terapia Raţional-Emotivă şi Comportamentală.

Acesta îi zise: „Te rog să îţi examinezi convingerile şi pretenţiile despre cum ar trebui să fie copiii." Şi apoi continuă: „Hai să începem cu câteva întrebări:

· Care lege a Universului spune că ar trebui ca copiii să facă ceea ce vrei tu să facă?

· Care e dovada că trebuie întotdeauna ca lucrurile să iasă aşa cum vrei tu?

· Faptul că ceri cu insistenţă ca lucrurile să fie aşa cum vrei chiar te ajută să obţii ceea ce vrei?

· Ce altceva, în afară de a avea pretenţii mai poţi să faci ca să îţi atingi scopurile?"

„Cred că e adevărat că pretenţiile mele nu îi fac pe copiii mei să se comporte mai bine” spuse domnul Tiberiu. „De fapt, nu fac decât să producă enervare şi supărare.

„Încearcă să îţi schimbi pretenţiile în simple preferinţe," sugeră consilierul. „În loc să ai pretenţia ca copiii să se comporte perfect, ai putea pur şi simplu să preferi să fie aşa. Astfel, s-ar putea să observi că enervarea ta se va schimba în iritare. Şi din moment ce nu există copii care să se comporte perfect, se poate spune că aşteptările tale au fost nerealiste."

Domnul Tiberiu a decis să îşi schimbe gândurile, sentimentele şi comportamentul faţă de copiii săi şi şi-a dat seama că poate astfel să se bucure de ei mai mult.

„ Ceilalţi sunt de vină!"

Un al patrulea mod în care părinţii se enervează este prin a condamna o altă persoană pentru trăsături sau comportamente intolerabile.

Doamna Leonora îşi considera fiul ca fiind în mod special supărător atunci când acesta nu îşi păstra camera ordonată. De câte ori îi găsea camera dezordonată, doamna Leonora îi reproşa fiului său că este împrăştiat, leneş şi neglijent şi îl pedepsea nepermiţându-i să iasă din cameră tot weekend-ul. Dar, în loc ca acest lucru să aibă ca efect o cameră mai curată, nu făcea decât să producă frustrare şi enervare atât mamei cât şi fiului.

„Băiatul ăsta e atât de îngrozitor, leneş şi nepăsător", se plânge ea unei prietene.

„Îţi dai seama că te superi pe tine însăţi şi îl condamni pe fiul tău doar din cauza unei singure trăsături care nu îţi place? Gândeşte-te la toate însuşirile şi comportamentele lui bune pe care le neglijezi când gândeşti aşa" îi răspunse prietena ei.

„Păi adevărul e că metoda mea nu prea are efect," recunoscu doamna Leonora.

„Nu o să-mi placă niciodată faptul că e dezordonat, dar voi încerca să ignor asta şi să mă concentrez asupra aspectelor lui bune."

Şi pe măsură ce relaţia lor se îmbunătăţea, doamna Leonora îşi dădea seama că era într-adevăr nepotrivit să condamne întreaga persoană a copilului său doar din cauza câtorva trăsături deranjante.

Puteţi învăţa săj faceţi faţă enervării identificandu-vă gândurile distructive şi schimbându-le în gânduri folositoare. Cu cât sunteţi mai conştient de propriul sistem de convingeri, cu atâjt veţi fi mai capabil să alegeţi dvs. înşivă modul în care vă veţi simţi. Alegând să vă simţiţi într-un mod mai adecvat şi să vă comportaţi mai eficient, puteţi deveni un model mai bun pentru copiii dvs.

lată alte câteva sugestii pe care le puteţi urma atunci când încercaţi să vă reduceţi enervarea:

1. Acceptaţi enervarea.

Nu fiţi atât de perfecţionist încât să pretindeţi să nu vă enervati niciodată. Enervarea este un obicei pe care l-aţi practicat îndelung, astfel încât înlăturarea lui va necesita timp şi efort continuu. A vă enerva pe dvs. înşivă doar fiindcă sunteţi nervoşi pe alţii nu înseamnă decât să vă faceţi necazuri în plus.

2. Prefaceţi-vă că sunteţi enervat.

Puteţi de asemenea să vă prefaceţi că v-aţi enervat, fără sentimentul de enervare propriu zis. Ridicarea vocii şi o încruntare pot să întărească un îndemn de a merge la culcare pentru copii, însă înfăţişarea furioasă poate să funcţioneze şi mai bine dacă de fapt nu simţiţi enervare la momentul respectiv.

3. Automonitorizaţi-vă.

Ţineţi o evidenţă a momentelor când v-aţi enervat, notând ora, locul şi situaţia asociată cu răspunsul de enervare. Încercaţi să vedeţi dacă nu cumva există un tipar.

4. Toleraţi enervarea.

Aduceţi-vă aminte că e normal pentru un copil să fie activ, gălăgios şi plin de energie, aşa că nu vă va fi de nici un folos să vă enervaţi datorită acestui comportament Vă puteţi învăţa copilul să se descurce mai bine, dar probabil că nu veţi reuşi niciodată să îi schimbaţi firea, aşa că mai bine obişnuiţi-vă cu gândul acesta.

5. Amânaţi-vă enervarea.

Număraţi până la zece şi respiraţi adânc înainte de a răspunde.

6. Exprimaţi-vă enervarea.

Exprimaţi-vă iritarea atunci când o simţiţi. Nu vă reprimaţi trăirile pentru ca apoi să răbufniţi într-o explozie de furie.

7. Investigaţi sentimentul.

Identificaţi întotdeauna imperativele de genul „trebuie" şi „este neapărat necesar" pe care vi le spuneţi. Ele pot provoca explozii de enervare.

8. Imaginaţi-vă că sunteţi enervat.

Imageria Raţîonal-Emotivă este un exerciţiu care poate ajuta la prevenirea enervării sau transformarea acesteia în iritare. Imaginaţi-vă într-o situaţie care în mod normal v-ar enerva. De exemplu, imaginaţi-vă că copilul dvs. înjură, se plânge sau se smiorcăie. începeţi prin a vă permite să vă simţiţi enervat. Când simţiţi cu adevărat că v-aţi enervat, exersaţi transformarea enervării în iritare sau neplăcere. Când vă schimbaţi trăirile, de fapt schimbaţi credinţele iraţionale în credinţe raţionale. Încercaţi să folosiţi această tehnică timp de zece minute în fiecare zi. Dacă exersaţi răspunsuri mai adecvate, creşteţi probabilitatea de a răspunde mai potrivit atunci când situaţia va apare într-adevăr.

9. Aduceţi-vă aminte.

Amintiţi-vă întotdeauna că puteţi să învăţaţi să vă controlaţi enervarea.

Învăţaţi-vă copilul/elevul să facă fată enervării

Vă puteţi ajuta copiii/elevii prin a-i învăţa să facă faţă propriei lor enervări.

În cartea lor intitulată „Cum să creşti un copil fericit şi sănătos din punct de vedere emoţional", Ellis şi Wolfe sugerează câteva moduri de a realiza acest lucru:

1. Reacţionaţi cu calm dar ferm atunci când copilul/elevul dvs. este nervos. Daca vă supăraţi sau vă enervaţi pe copilul dvs. fiindcă îşi exprimă enervarea, îi transmiteţi mesajul că e normal să se enerveze dacă nu obţine ceea ce vrea. Când însă rămâneţi calm şi ferm, îi oferiţi copilului dvs. un bun model despre cum să facă faţă frustrării şi veţi creşte probabilitatea ca acesta să se calmeze în scurt timp.

2. Eliminaţi frustrările inutile. Copiii se pot uşor simţi copleşiţi de prea multă frustrare, asa ca incercati sa pastrati frustrarea la un nivel acceptabil. Copilul dvs. va reuşi mai bine în viaţă dacă începe prin a înfrunta un număr minim de frustrări necesare. După ce copiii învaţă să facă faţă micilor frustrări, vor învăţa să tolereze şi unele mai mari.

3. Copiii tind să reacţioneze exagerat la disconforturi precum oboseala, foamea, căldura sau frigul excesiv. Acceptaţi faptul că de regulă copilul dvs. va tinde să reacţioneze mai iraţional şi să aibă explozii de furie, atunci când se simte inconfortabil din punct de vedere fizic.

4. Nu condamnaţi sau pedepsiţi copiii fiindcă îşi exprimă mânia. Demonstraţi-le verbal şi nonverbal că, deşi nu vă place comportamentul lor, totuşi îi iubiţi. Ajutaţi-i să se comporte altfel fără a-i critica.

5. Ajutaţi-vă copiii/elevii să înţeleagă că sunt responsabili pentru crearea propriei enervări şi învăţaţi-i cum să transforme enervarea în iritare sau dezamăgire.

6. Uneori este înţelept să lăsăm copiii foarte mici să îşi exprime toată furia, pentru a se linişti. Chiar şi în cazul copiilor mai mari, este greu să te înţelegi cu ei când sunt în mijlocul unei crize de furie. Când credeţi că ar fi total inutil să încercaţi să schimbaţi furia copilului dvs. prin conversaţie raţională, sugeraţi-i o activitate alternativă, precum efectuarea unui comision sau vizitarea unei prieten, pentru a-l ajuta pe copil să se calmeze. Aşteptaţi până când enervarea copilului a scăzut înainte de a-l ajuta să înveţe cum să facă faţă mai bine situaţiei data viitoare.

7. Încercaţi să vă purtaţi în mod echitabil cu copiii/elevii dvs.

8. Puteţi face faţă sentimentelor de frustrare ajutându-i pe copiii/elevii dvs. să înţeleagă că nu trebuie să aibă tot ceea ce îşi doresc.

9. De asemenea, aduceţi-vă aminte că lauda şi atenţia venită din partea dvs. sunt modalităţi pline de efect pe care le puteţi folosi pentru a modela comportamentul copilului în direcţia dorită. Dacă daţi o atenţie minimă crizelor de furie şi atenţie maximă răspunsurilor calme la frustrare, copilul dvs. va începe să răspundă mai frecvent cu răspunsuri calme.

10. Şi încercaţi să vă păstraţi simţul umorului atunci când aveţi de-a face cu un copil furios - vă va ajuta să toleraţi mult mai uşor aproape orice situaţie.