C A P I T O L U L
9
Moartea si eternitatea
Cand mergi printr-o
padure salbatica, virgina,
vei vedea in jurul
tau nu doar
peisajul luxuriant, dar
vei intalni si pomi
cazuti sau busteni
putreziti, frunze moarte
si mate- rie in
descompunere la fiecare
pas. Oriunde te-ai
uita, vei gasi moarte, asa cum vei gasi si viata.
Insa la o
privire mai atenta
vei descoperi ca
bustenii si frunzele putrede
nu numai ca
dau nastere unei
noi vieti, dar sunt
chiar ele pline
de viata. Microorganismele isi fac
treaba. Moleculele se
rearanjeaza. Moartea nu
poate fi gasita nicaieri.
Exista numai metamorfoza
formelor de viata. Ce putem
invata din aceasta?
Moartea nu este
opusul vietii. Viata
nu are opus.
Opusul mortii este nasterea. Viata este eterna.
* * *
Inteleptii si poetii
au observat, de-a
lungul timpului, aparenta de
vis a existentei
umane — la
suprafata solida si reala,
dar totusi atat
de trecatoare incat
se poate dizolva in orice clipa.
In momentul mortii,
povestea vietii e
posibil sa-ti apara, intr-adevar, ca
un vis care
se apropie de
final. Si totusi chiar
si in vise
trebuie sa existe
un sambure de
adevar. Trebuie sa existe
o constiinta in
care are loc
visul; altfel, nu ar mai exista.
Constiinta — oare
o creeaza corpul
sau constiinta cre- eaza visul corpului, visul cuiva?
De ce majoritatea
celor care au
fost la un
pas de a muri
si-au pierdut frica de moarte? Reflecteaza la asta.
* * *
Bineinteles ca stii
ca o sa
mori, dar acesta
ramane un simplu concept
mental pana cand
te intalnesti „fata
in fata" cu moartea
pentru prima data:
prin intermediul unei boli
grave sau al
unui accident care
ti se intampla tie
sau cuiva apropiat,
ori prin incetarea
din viata a
cuiva drag, moartea intra
in viata ta
ca o constientizare a pro-
priei tale mortalitati.
Cei mai multi
oameni se feresc
ingroziti de moarte,
dar daca nu dai
inapoi si constientizezi faptul
ca trupul tau s-ar
putea dizolva in
orice clipa, are
loc in oarecare masura o
usoara disociere fata
de forma ta
fizica si psi- hologica, fata
de „eu". Cand
accepti natura trecatoare
a tuturor formelor de
viata, esti invaluit
de o stranie
sen- zatie de impacare.
Infruntand moartea,
constiinta ta este
eliberata intr-o oarecare
masura de identificarea
cu forma. Este
motivul pentru care, conform unelor
traditii budiste, calugarii viziteaza in
mod regulat morga
pentru a medita
in mij- locul cadavrelor.
In culturile occidentale
inca se manifesta
negarea mortii. Pana si
oamenii in varsta
incearca sa nu
vorbeasca si sa nu
se gandeasca la
ea, iar trupurile
celor morti sunt
ferite privirii. O cultura
care neaga moartea
devine in mod inevitabil superficiala
si gaunoasa, preocupata
numai de formele externe
ale vietii. Cand
se neaga moartea,
viata isi pierde profunzimea.
Posibilitatea de a
sti cine suntem dincolo de
nume si forma,
dimensiunea transcendentala dispare din
viata noastra, pentru
ca moartea este
poarta catre acea dimensiune.
* * *
Oamenii nu se
impaca bine cu
finalurile, deoarece orice final
este un fel
de moarte. Iata
de ce in
multe limbi sin- tagma „La revedere" inseamna „Sa ne
vedem din nou".
De cate ori
o experienta ajunge
la final —
o intalnire cu prietenii,
o vacanta, copiii
tai care se
muta singuri — mori
cate putin. O
„forma" care apare
in constiinta ta pe masura ce
experienta se dizolva.
Adesea acest fenomen cauzeaza un
sentiment de gol
interior pe care
majori- tatea oamenilor incearca sa-l evite, sa nu-l infrunte.
Daca poti invata
sa accepti si
chiar sa intampini
cu bucu- rie finalurile,
e posibil sa-ti
dai seama ca sentimentul de gol
interior, care initial
era neplacut, se
transforma intr-un sentiment de
spatiu interior care te linisteste.
A invata sa mori in fiecare zi inseamna sa te deschizi vietii.
* * *
Cei mai multi
dintre oameni simt ca identitatea
lor, ima- ginea lor
de sine, este
ceva extraordinar de
pretios, ceva ce nu
vor sa piarda.
Acesta este motivul
pentru care le este frica de moarte.
Pare de neinchipuit
si inspaimantator ca
„eu" sa incetez sa
mai exist. Dar
confunzi pretiosul „eu"
cu numele si forma
ta exterioara si
cu povestile asociate
acestora. Pentru ca „eu"
nu e altceva
decat o formatiune
tempo- rara in campul constiintei.
Atat timp cat
te identifici cu
forma, nu esti
constient de faptul ca
ceea ce este
realmente important este
interiori- tatea, cel mai
intim sentiment al
tau de Eu Sunt, care
este insasi constiinta. Este
eternitatea din interiorul
tau — si acesta este unicul lucru pe care nu il
poti pierde.
* * *
De cate ori
are loc o
pierdere grava in
viata ta —
cum ar fi pierderea posesiunilor,
a casei, a unei relatii stranse; pierderea reputatiei,
a serviciului sau a unor
abilitati fizice —, ceva
din tine moare.
Te simti diminuat
ca pre- zenta. De
asemenea, e posibil
sa apara si
o oarecare dez- orientare. „Fara asta... cine mai sunt
eu?"
Pierderea sau dizolvarea
unei forme cu
care te-ai identi- ficat
inconstient poate fi
extrem de dureroasa.
Ea lasa un gol, ca sa spunem asa, in tesatura
existentei tale.
Cand se intampla
acest lucru, nu
nega si nu
ignora dure- rea sau
tristetea pe care
le simti. Accepta
aceste senti- mente. Fereste-te
de tendinta mintii
tale de a
construi o poveste in
jurul pierderii, in
care tu sa
te victimizezi. Frica, furia,
resentimentele sau mila
pentru propria per- soana
sunt emotii care
se potrivesc cu
acest rol. Fii
con- stient de ceea
ce se afla
in spatele acestor
emotii, al po- vestii
nascocite de mintea
ta: acea lipsa,
acel spatiu gol. Poti
infrunta si accepta
acest ciudat sentiment
de gol interior? Daca
da, iti vei da seama
ca nu mai
este ceva ingrozitor. Vei
fi chiar surprins
sa descoperi linistea
ce vegheaza asupra acestei lipse.
De cate ori
moartea survine, de
cate ori se
dizolva o forma de
viata, Dumnezeu, care
nu are forma
si e nema- nifestat, straluceste
prin lipsa cauzata
de forma care
s-a dizolvat. De aceea
cel mai sacru
lucru in viata
este moartea. Acesta este
motivul pentru care
linistea lui Dumnezeu poate
ajunge la tine
prin intermediul contem- plarii si acceptarii mortii.
* * *
Cat de scurta
este experienta umana,
cat de trecatoare sunt vietile
noastre! Exista oare
ceva care sa
nu fie supus nasterii si mortii, ceva care sa fie
etern?
Gandeste-te la urmatorul
lucru: daca ar
exista doar o sin-
gula culoare, sa
zicem albastrul, si
intreaga lume cu tot
ce se
afla in ea
ar fi albastra,
atunci albastrul n-ar
mai exista. Trebuie sa
existe si ceva
care nu este
albastru, astfel incat albastrul
sa iasa in
evidenta; daca nu,
nu ar mai fi „deosebit" de
restul, nu ar exista.
In acelasi mod,
nu e nevoie
de ceva care
nu e trecator
ca sa remarci faptul
ca toate celelalte
lucruri sunt treca- toare?
Cu alte cuvinte:
daca totul, inclusiv
tu, ar fi
treca- tor, ti-ai da
seama de acest
lucru? Daca tu
iti dai seama de
natura temporara a
tuturor formelor, inclusiv
a ta, si poti
constata acest lucru
tu insuti, nu
inseamna ca exista in tine ceva care nu va disparea niciodata?
La 20 de
ani, esti constient
ca trupul tau
este puternic si viguros;
60 de ani
mai tarziu, esti
constient ca trupul
tau este slabit si
batran. E posibil
sa gandesti altfel
fata de atunci cand
aveai 20 de
ani, insa constiinta
care stie ca trupul
tau este tanar
sau batran, ori
ca gandirea ta s-a
schimbat, nu a
suferit nicio modificare.
Acea constiinta este eternul
din tine. Este
Viata Unica, fara
forma. O poti pierde? Nu, pentru ca tu esti Ea.
* * *
Unii oameni devin
impacati si aproape
luminosi chiar inainte sa
moara, parca ceva
ar straluci in
forma care tocmai se dizolva.
Uneori se intampla
ca oamenii foarte
bolnavi sau foarte batrani sa
devina aproape „transparenti" in
ultimele sap- tamani, luni,
chiar ani ai
vietii. Cand te
privesc, e posi- bil
sa observi o
lumina care le
straluceste in ochi.
Nu mai exista niciun
pic de suferinta
psihologica. S-au pre- dat,
iar persoana, „eul"
egotic construit de
minte, deja a capitulat.
Ei „au murit
inainte sa moara"
si si-au gasit linistea interioara prin
constientizarea eternitatii.
* * *
In cazul fiecarui
accident sau dezastru
exista si un poten- tial aspect pozitiv, de care, de
obicei, nu suntem constienti.
Socul inimaginabil al
mortii iminente, total
neasteptate, poate avea ca
efect disocierea constienta
de forma fizica. In
ultimele clipe dinaintea
mortii fizice si in timp
ce mori, ai experienta
existentei tale ca
o constiinta libera de
forma. Brusc nu
mai exista frica,
doar pacea si
„cer- titudinea" ca „totul
e bine" si
ca moartea este
doar o forma de
dizolvare. Moartea devine
iluzia ultima — la fel
de iluzorie precum forma cu care te-ai identificat.
* * *
Moartea nu este
o anomalie sau
cel mai ingrozitor
eveni- ment, cum vrea
cultura moderna sa
crezi, ci este
cel mai natural lucru
din lume, inseparabil
de si la
fel de natural precum celalalt
pol al vietii
— nasterea. Adu-ti
aminte de acest lucru
cand vei sta
langa o persoana
care este pe moarte.
Este un mare
privilegiu si un
act sacru sa
fii de fata
la moartea unui om, ca martor si ca prieten.
Cand te afli
langa o persoana
care este pe
moarte, nu nega niciun
aspect al acestei
experiente. Nu nega
ce se intampla si
ce simti. Cand
admiti ca nu
ai ce sa
faci, te vei simti
neajutorat, suparat sau
furios. Accepta ceea
ce simti. Apoi mergi
si mai departe:
accepta ca nu
poti face nimic, si
accepta acest lucru
pana la capat.
Nu detii con- trolul.
Capituleaza total in
fata tuturor aspectelor
acestei experiente, in fata
a ceea ce
simti tu, ca
si in fata
durerii sau suferintei prin
care trece cel
care moare. Starea
ta de constienta capitulata
si impacarea care
vine cu ea vor
ajuta mult persoana
muribunda si ii
vor usura trecerea. Daca va
fi nevoie de
cuvinte, ele vor
veni din linistea
din tine. Numai ca ele vor fi secundare.
Odata cu linistea vine si binecuvantarea: impacarea.
* * *
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu