Cum iertăm
Nivelele iertării pot fi:
Ø Iertarea propriei persoane
Ø Iertarea celorlalţi
Ø Obţinerea iertării de la ceilalţi
Pentru a ierta trebuie să stabilim clar:
1. Pe cine trebuie să iertăm şi de ce.
2. Ce avem de iertat.
3. Cui trebuie să cerem iertare şi de ce.
etapele demersului iertării
1.
Luarea deciziei de a ierta
Ø Iertarea nu vine de la sine, trebuie să luăm
hotărârea de a nu ne răzbuna ca să reglementăm o situaţie nedreaptă, o rană, o
trădare, o jignire.
Ø Este foarte important ca să luăm această hotărâre
înainte de a se întâmpla fapta care ne ofensează. Altfel, în vâltoarea
suferinţei, vom aluneca pe panta răzbunării.
Ø Iertarea nu poate fi totală când cineva continuă
să ne rănească. Este important să facem ceva pentru ca ofensa să înceteze: să
discutăm cu persoana care ne răneşte, să intervenim prin cineva pentru mediere
sau să întrerupem relaţia.
Ø Lipsa de curaj poate fi ascunsă sub frumoasa mască
a iertării gratuite, prin înăbuşirea sentimentelor neplăcute, de dragul unui
confort părelnic.
Ø A comunica cuiva că ne răneşte nu presupune
neapărat să ne înfuriem pe el. Putem corecta o nedreptate fără violenţă. Putem
comunica asertiv.
2.
Recunoaşterea faptului că am fost răniţi
Ø Pentru cei mai mulţi dintre noi, e greu să
recunoaştem că am fost răniţi de frica de durere şi de propriile emoţii. Atunci
se apelează la fel şi fel de manevre pentru a nu intra în contact cu emoţiile
provocate de ofensă: scuzarea celuilalt, învinovăţirea de sine, identificarea
cu agresorul, iertarea rapidă şi superficială, ignorarea trăirilor lăuntrice
proprii.
Ø Dar „curăţia inimii” cere o golire a ei de durere,
tristeţe, mânie, frustrare, ceea ce nu înseamnă negarea emoţiilor, ci
acceptarea, trăirea lor şi eliberarea de presiunea pe care ele o exercită
asupra noastră pentru a ne răzbuna, activ sau pasiv, pe ceilalţi sau pe noi
înşine.
Ø A recunoaşte că ai fost rănit presupune
identificarea exactă a rănii, a durerii, a pierderii şi „jelirea” ei fără
autocompătimire, lamentări şi scene. Înseamnă reperarea „locului” în care am
fost afectaţi: onestitate, fidelitate, competenţă, demnitate, încredere,
integritate… Astfel, mânia scade în intensitate, deoarece, până atunci, victima
credea că i-a fost alterată întreaga personalitate.
3.
Exprimarea suferinţei
Ø Exteriorizarea durerii este absolut necesară
pentru a o putea gestiona sau vindeca. Ea poate fi scrisă într-un caiet, spusă
cuiva, formulată în rugăciune…
Ø Suferinţa nu trebuie spusă pentru a ne răzbuna,
pentru a spune ceva rău despre celălalt. Decizia de a nu ne răzbuna a fost deja
luată. Este vorba de descrierea faptelor şi spunerea propriei suferinţe, fără
interpretarea intenţiilor.
Ø E bine să găsim o persoană destul de matură
emoţional şi spiritual pentru a ne asculta plângerea, fără a ne judeca şi
dispreţui, dar şi fără a-l judeca sau dispreţui pe cel care ne-a rănit. Din
cauza neînţelegerilor în acest sens, mulţi oameni suferă de singurătate şi nu
îndrăznesc să-şi mai spună durerile.
Ø Ascultarea activă, empatică a celuilalt ne ajută
să vedem clar în noi ce anume a fost afectat, care este adevărata rană.
4.
Primirea vindecării
Ø Iertarea desăvârşită nu este posibilă atâta timp
cât fiinţa noastră lăuntrică nu a fost vindecată.
Ø Vorbind cuiva despre suferinţa noastră, fără a
blama şi fără dorinţa de răzbunare, vom beneficia, în timp, de lucrarea puterii
noastre de vindecare.
Ø Pentru cel credincios, aici este punctul în care
intervine Dumnezeu. Mai ales dacă rana este prea profundă şi foarte veche, nu
putem face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt, Care este în noi, va
lucra la cererea noastră, conform făgăduinţei făcute nouă de Domnul (Luca 4,
28).
5.
Deschiderea pentru iertare
Ø Numai dacă am înaintat pe calea vindecării putem
spune că inima noastră e pregătită pentru darul iertării. Pentru că, iertarea,
cu adevărat nu ne aparţine, ea este întotdeauna darul lui Dumnezeu, fie că
ştim, fie că nu; fie de credem în Dumnezeu, fie că nu.
Ø Iertarea nu este un act de eroism, nu este o
virtute morală, ci o virtute teologală, pentru că este iubire. Dumnezeu ne-o
cere, Dumnezeu ne inspiră să o cerem şi să o acordăm, Dumnezeu ne dă puterea
s-o trăim, dăruind-o sau primind-o.
Ø Când intrăm în procesul iertării, doar primul act
de voinţă ne aparţine, mai departe totul devine deschidere către, şi primire a
iubirii lui Dumnezeu.
Ø Asta nu înseamnă că cineva care nu este creştin nu
poate ierta. Harul lui Dumnezeu lucrează şi în cei necredincioşi, dacă ei se
deschid iubirii şi bunătăţii, care sunt de la Dumnezeu. Ce este important de
reţinut, este faptul că iertarea nu se dă, ci se primeşte.
Ø Motorul iertării este conştiinţa limpede că eşti
iubit în mod necondiţionat de Dumnezeu, că nu trebuie să plăteşti nimic pentru
nimic.
6.
Stabilirea unei noi relaţii cu cel care ne-a rănit
Ø După iertare, relaţia cu cel care ne-a rănit nu
mai este aceeaşi, ea
o
se poate
adânci într-o şi mai mare iubire, dacă se acceptă suferinţa împreună pentru
cele întâmplate (o iubire care nu a trecut prin suferinţe nu este o iubire
matură.)
o
sau se poate
întrerupe ca relaţie fizică, din dragoste, pentru a nu-i mai da agresorului
posibilitatea să ne mai rănească, să ne mai facă rău.
Consecinţele iertării
Ø Primim puterea lui Dumnezeu de a fi asemenea Lui.
Ø Ne recăpătăm adevărata identitate pentru că:
o
Ne unim cu
Hristos (Luca 23, 24) şi primim Harul Lui.
o
Ne unim cu
toţi oamenii (Coloseni 3, 3; Luca 7, 47).
o
Dobândim
unitatea inimii (păcatul e ca un cuţit care împiedică circulaţia harului).
Când refuzăm să iertăm
Ø Vom fi acaparaţi de gândul de a ne răzbuna.
Răzbunarea este ceva natural, vine dintr-un fel de instinct al dreptăţii. Dar
răzbunarea atrage după sine o spirală nesfârşită de violenţe.
Ø Nu vom fi iertaţi de Dumnezeu (Matei 18, 35).
Ø Suntem sfâşiaţi, devoraţi de dorinţa de a lovi, de
a-l nimici pe celălalt. (Galateni 12, 14 –15)
Ø Suntem sufocaţi de amărăciune (Evrei 12, 14 – 15).
Ø Ne vom asemăna cu cei pe care nu-i putem ierta fie
pentru slăbiciuni asemenea, fie pentru că suntem „judecaţi” după cum am
judecat. Harul nu circulă în zona sufletului în care judecăm.
Ø Sufletul ne este urâţit de otrava urii şi a
resentimentelor.
o
Resentimentul
înseamnă „a simţi din nou”. Este o răzbunare pasivă, ascunsă, care împiedică
lucrarea pentru fericirea celuilalt. Este sursă de stres continuu şi poate
genera boli somatice ca: ulcer, hipertensiune, arterită şi chiar cancer.
Ø Trăim în spatele unui zid de apărare şi nu mai
putem primi ce e bun în cei pe care nu-i iertăm.
Ø Judecăm şi condamnăm şi ne umplem de calomnie,
orgoliu, împotrivire, poftă de răzbunare, invidie, răutate, ni se împietreşte
inima.
Ø În cazul unor violenţe grave, lipsa iertării poate
duce la fragmentare lăuntrică, la dedublare:
o
Când cineva a fost foarte grav agresat, a trăit
o frică atât de mare încât, pentru a supravieţui, a apelat la un curios
mecanism de apărare, numit identificare cu agresorul. Acesta intră, într-un
fel, în victimă. Ca urmare, victima se simte contaminată de agresor, se percepe
violent, murdar… devine dublu, victimă şi călău, şi continuă să se agreseze
lăuntric. Când oboseşte să se agreseze pe sine, poate deveni, la rândul său,
agresiv cu ceilalţi. Astfel, cine a fost violat, poate deveni violator, cine a
fost agresat va agresa, cine a fost abuzat, va abuza…
Soluţia:
Ø Căutarea agresorului ascuns profund înlăuntrul
nostru, pentru a-l vindeca şi transforma. Aceasta se poate face prin iertare.
Temă pentru acasă
Ø Identificaţi şi notaţi piedicile pe care le
simţiţi în calea împăcării cu:
·
Viaţa
Dumneavoastră
·
Părinţii
·
Profesorii
care v-au rănit
·
Persoanele
care v-au agresat
Ø Alegeţi o situaţie în care vă e greu să iertaţi
ceva cuiva şi cereţi ajutorul lui Dumnezeu în fiecare zi câte două minute, până
veţi simţi o schimbare.
Ø
Scrieţi
(într-un un mic eseu) în ce relaţie sunteţi acum cu Dumnezeu.
Arhiepiscopia Iaşilor
Bine aţi venit!
Milostive Doamne, învață-ne pe noi toți prin Duhul Tău Cel Sfânt să trăim după voia Ta, ca toți să Te cunoaștem în Lumina Ta pe Tine, adevăratul Dumnezeul nostru, fiindcă fără Lumina Ta nu putem înțelege plinătatea iubirii Tale. Luminează-ne prin harul Tău și el va aprinde inimile noastre de iubirea pentru Tine.
(Sfântul Siluan)
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu