Anexa: Schemele de inadaptare
logica violenţei ucigaşe
Civilizaţiile sunt întemeiate pe violenţă
ucigaşă
Ø De la Cain, omul căzut a zidit cetăţi şi a ridicat
civilizaţii numai pe violenţă.
Ø Lumea aceasta e guvernată de o logică ucigaşă, e
fascinată de rău şi antrenată într-o repetare fără de sfârşit a unui trecut
„întemeietor” datorită unor mecanisme inconştiente, colective şi individuale,
puse în lucrare de fiecare nouă generaţie rănită de vechea generaţie.
Ø Ieşirea este posibilă numai prin întoarcerea la
Dumnezeu, la iubire.
Ø Dumnezeu a pregătit întoarcerea prin Legea lui
Moise şi Însuşi a făcut-o prin Întruparea Fiului Său şi biruinţa asupra morţii
prin propria moarte, care a făcut posibilă Învierea şi ieşirea de sub legile
logicii celei ucigaşe.
Omul este dorinţă infinită
Ø Omul este o fiinţă însetată, flămândă, plină de
dorinţa de pace, de bucurie, de fericire.
Ø Omul nu doreşte decât să iubească şi să fie iubit,
să trăiască fericirea iubiri împărtăşite.
Ø Dorinţa aceasta face din om un pelerin care nu se
poate opri până nu-şi potoleşte setea de iubire. Este o sete infinită, pe care
nimic din cele finite nu o poate potoli, pentru că este fundamental, dorinţa de
a fi, dorinţa de absolut, dorinţa de Dumnezeu.
Ø Dorinţa omului este de a deveni dumnezeu, nimic
altceva n-o poate satisface. (Sf. Grigorie
de Nyssa).
În experienţa existenţială
Ø Această aspiraţie a omului se loveşte de limitele
fiinţei umane. Când un copil vine pe lume, depinde cu totul de părinţii săi, de
iubirea şi atenţia lor. Dacă nu primeşte iubirea şi atenţia pe care le
aşteaptă, se va simţi rănit şi va reacţiona în consecinţă, declanşând mecanisme
de apărare şi învăţând să rănească la rândul său.
Ø Este important să recunoaştem că în această viaţă
nu este cu putinţă să nu fim răniţi şi să nu rănim pe nimeni.
Ø Ieşirea din legile logicii ucigaşe nu presupune
stârpirea răului din lume, ar fi făcut-o Domnul dacă aceasta ar fi fost calea,
ci ruperea mea de cel rău şi de lucrarea lui şi intrarea în relaţie ontologică
cu Dumnezeu.
Logica ucigaşă
Ø Nici un om nu poate iubi în mod desăvârşit. În
lume şi în oameni răul este în lucrare.
Ø Cel rănit într-o relaţie, se va teme că va mai fi
iarăşi rănit şi că va trăi iarăşi ceea ce l-a durut. De aici, sentimente de
angoasă şi nesiguranţă şi apariţia mecanismelor de apărare pentru a evita
suferinţa pe care i-o poate declanşa celălalt, devenit potenţial agresor. De
cele mai multe ori aceste mecanisme funcţionează inconştient, dar duc la
comportamente repetitive legate de rănile care au fost ascunse.
Ø Întreruperea legăturii bazate pe încredere
antrenează după ea logica raporturilor bazate pe forţă, şi fiecare se înarmează
pentru a se proteja.
Ø Agresivitatea este o armă de apărare. Cu cât
cineva e mai rănit şi rana este mai profundă, se va simţi mai vulnerabil, mai
ameninţat şi va fi mai agresiv şi mai violent.
Ø În plus, fiinţa rănită va căuta şi-şi va oferi
compensaţii în a avea şi a dori obiecte care oferă o plăcere imediată, ca o
„justificare” pentru lipsa fundamentală de iubire. Şi cu cât va căuta să-şi
compenseze lipsa de iubire prin sisteme compensatorii, cu atât va fi mai robit
de obiectele pe care le pofteşte şi cu atât va resimţi o insatisfacţie cronică
şi se va agrava spirala suferinţei, a angoasei, a anxietăţii şi vinovăţiei.
Ø Agresivitatea mereu mai mare se va îndrepta
o
Fie spre
aproapele, considerat vinovat şi răspunzător şi vinovat de această înlănţuire,
o
Fie către
sine însuşi, în deznădejde şi depresie.
Ø Nesimţindu-se iubită, persoana rănită va căuta să
atragă atenţia celorlalţi pentru a simţi că există în ochii lor: fie prin
provocări şi agresivitate, fie încercând să fie amabilă.
Ø Nevoia de a fi recunoscut, acceptat şi preţuit de
ceilalţi se află în inima copilului din fiecare dintre noi.
Temă pentru acasă
1. Continuaţi să faceţi rugăciuni către Duhul Sfânt.
2. Faceţi o listă cu dorinţele cele mai fierbinţi pe
care le-aţi avut de-a lungul vieţii şi vi s-au împlinit.
3. Faceţi o listă cu dorinţele cele mai fierbinţi
care nu vi s-au împlinit.
4. Studiaţi lista schemelor de inadaptare pentru a
vedea în ce măsură vă „recunoaşteţi” în una sau mai multe dintre ele.
5. Desenaţi inima copilului care aţi fost şi
„strategiile” folosite pentru împlinirea nevoii de a fi recunoscut, acceptat şi
preţuit de cei din jur.
Materiale necesare
v
Lista schemelor de inadaptare.
aaaaaaaa
Arhiepiscopia Iaşilor
Bine aţi venit!
Milostive Doamne, învață-ne pe noi toți prin Duhul Tău Cel Sfânt să trăim după voia Ta, ca toți să Te cunoaștem în Lumina Ta pe Tine, adevăratul Dumnezeul nostru, fiindcă fără Lumina Ta nu putem înțelege plinătatea iubirii Tale. Luminează-ne prin harul Tău și el va aprinde inimile noastre de iubirea pentru Tine.
(Sfântul Siluan)
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu