Anexe: Vinovăţia | Libertate responsabila
Libertatea pentru…, o libertate responsabilă
Omul liber şi responsabil
Ø Subiectul responsabilităţii nu poate fi decât o
persoană.
Ø Chiar şi persoana poate fi iresponsabilă sub
puterea unor forţe coercitive care depăşesc capacitatea ei de apărare
psihologică şi de „reacţie cerebrală”.
Ø Responsabilitatea cere două condiţii esenţiale:
·
să fii în
deplinătatea facultăţilor raţiunii,
·
să fii liber
pe acţiunile tale.
Ø Libertatea este aproape sinonimă cu
·
responsabilitatea
persoanei faţă de propriile sentimente şi cu
·
puterea,
capacitatea de a le gestiona.
Ø Persoana umană, în virtutea conştienţei şi a
capacităţii de reflecţie autonomă, e responsabilă de propria gândire, acţiune
şi simţire întrucât e conştientă de sine şi de posibilităţile de a-şi
recunoaşte propriile nevoi, sentimente şi dorinţe şi de a le gestiona
responsabil în raport cu sine şi cu celălalt.
Ø Responsabilitatea umană se fondează pe libertate.
Între ele există un raport de reciprocitate, unitate şi intercondiţionare.
Ø Un act responsabil este:
·
voluntar adică o lucrare ce derivă din voinţă cu
cunoaşterea deplină a scopului;
·
co-respunzător maturităţii şi libertăţii personale;
·
imputabil (discutabil) moralmente;
·
liber.
Ø Există o deosebire, uneori foarte subtilă, între
un act voluntar şi un act aparent liber.
Cele mai frecvent întâlnite piedici în
calea actelor voluntare şi responsabile:
Ø Sila (violenţa, constrângerea) - poate fi:
o
absolută şi
totală – faptele săvârşite în aceste condiţii nu atrag după ele
responsabilitatea;
o
relativă sau
parţială – actele sunt culpabile dacă era posibilă împotrivirea şi nu s-a opus
o rezistenţă suficientă;
o
silă psihică
– aparent fără cauze externe, dar care constă într-o obsesie sau constrângere
internă, determinată de condiţiile de viaţă în care trăieşte persoana
respectivă.
Ø Frica:
o
E cel mai
puternic obstacol în cale libertăţii umane.
o
Provine din
zona emoţionalului, este o emoţie primară, o stare emoţională cu care ne
naştem, emoţie care poate înrâuri în mod hotărâtor reacţiile organismului pe
latura exterioară (de execuţie).
o
Are o mare influenţă
asupra voinţei.
o
După cauza
care o provoacă poate fi: internă (anxietate, angoasă, panică) sau externă
(cauzată de pericole vizibile, iminente)
o După gravitate, frica poate fi: grea sau uşoară.
o
Depinde de
structura sufletească a persoanei, de structura emotivă, în special.
Ø Ignoranţa:
o
e definită ca
„neştiinţa sau lipsa de cunoaştere a unor lucruri pe care de fapt cel în cauză
ar trebuie să le cunoască”;
o
e mai degrabă
un impediment cultural şi cognitiv;
o
culpabilitatea
ignoranţei depinde atât de neglijenţa sau delăsarea subiectului, cât şi de
însemnătatea obiectului faţă de care se manifestă.
Ø Patimile:
o
Sunt dependenţe
psihologice şi chiar somatice ale omului devenit pasiv.
o
Din punct de
vedere psihologic sunt fie:
§ Stări patologice ale unor sentimente care pun stăpânire pe sufletul omenesc,
§ Fie sentimente obsesive care silesc omul să
acţioneze numai în direcţia lor.
o
Din punct de
vedere moral, sunt pofte puternice îndreptate spre anumite bunuri senzoriale
care pot provoca o desfătare şi care uneori se opun exercitării libere a
voinţei omeneşti. Ex.: ura, supărarea, gelozia, disperarea, groaza, etc.
Ø Deprinderile:
o
Sunt elemente
ce provin din zona voinţei: „Acte voluntare la origine, prin repetare, ajung
să se execute cu mai mare precizie şi uşurinţă şi fără control conştient, ceea
ce înseamnă pentru persoana care le posedă o cruţare de energie şi timp, precum
şi câştigarea dispoziţiei de a acţiona în acelaşi împrejurări, întotdeauna la
fel.”
o
Faptele făcut
din deprinderile rele sunt culpabile, deoarece deprinderile au fost dobândite
în mod conştient.
o
Dacă
subiectul se sileşte să dea voinţei sale o direcţie opusă celei a deprinderii
rele, chiar dacă deprinderea biruie, fapta este involuntară, ceea ce diminuează
culpabilitatea şi responsabilitatea.
Ø Alte influenţe:
o
Particularităţile
specifice;
o
Influenţa
sistemului hormonal;
o
Influenţa
constituţiei somatice, temperamentale;
o
Tulburări
mintale;
o
Sugestia
hipnotică;
o
Influenţa
mediului fizic şi social;
o
Vârsta,
sexul, rasa etc.
Responsabilitatea existenţială:
apelurile vieţii şi răspunsurile omului
Ø Frankl (supra-vieţuitor a patru lagăre de
exterminare): „A fi om, persoană, înseamnă a decide de fiecare dată ce să
faci cu tine însuţi, iar aceasta însemnă, la rândul său, a-ţi asuma
responsabilitatea propriilor acţiuni şi ale propriei conduite.”
Ø Fiecare om are un loc şi o misiune în lume, ceea
ce i se cere este doar să le descopere.
Ø Omul poate descoperi un sens în fiecare şi
în orice situaţie de viaţă, chiar şi în cele mai dificile şi lipsite de orice
speranţă, prin:
o
Trăirea a ceea
ce este valoros (natura, arta, relaţia etc.).
o
Crearea de
valori (materiale, artistice, spirituale).
o
Suportarea a
ceea ce este de neînlăturat, de neschimbat (boală, pierderea celor dragi,
etc.).
o
Prin
atitudinea de a-şi fi credincios sieşi şi de a se putea privi în faţă.
Ø A fi responsabil de propria viaţă, de tine însuţi,
înseamnă:
o
A-ţi da seama
de propria importanţă, de ceea ce „s-a investit în tine” pentru a răspunde în
mod serios apelurilor vieţii.
Ø Decizia îţi aparţine: poţi opta pentru:
o
O viaţă autentică,
plină de sens, sau
o
Te poţi irosi
într-un simulacru existenţial, tu fiind sursa propriului eşec, nu
împrejurările, condiţiile exterioare.
o
Dacă anumite
condiţionări sunt greu de depăşit sau chiar de nedepăşit, faptul de a-ţi trăi
viaţa în mod real şi responsabil îţi aparţine în exclusivitate.
Ø Frankl: Trebuie să-i învăţăm pe cei disperaţi
că, de fapt important nu este ce aşteptăm noi de la viaţă, ci, în doar ce
aşteaptă viaţa de la noi! Nu noi căutăm sensul vieţii, ci simţim că suntem
permanent întrebaţi ca oameni, întrebări puse în fiecare zi şi în fiecare
moment, cărora trebuie să le răspundem exact nu doar în:
o Meditaţii, fantasme, imaginaţie,
o Cuvinte, declaraţii, lozinci, promisiuni,
o Ci printr-o acţiune corectă, cu un comportament
corect.
Ø Frankl: „Motivat de voinţa de sens, omul, în
faţa condiţionărilor de orice tip, dincolo de a le obiectiva în virtutea
capacităţii de autodistanţare, este capabil de a recunoaşte în ele probleme de
rezolvat şi sarcini de îndeplinit pentru propria formare.”
Ø Într-o asemenea perspectivă, omul trebuie să
acţioneze în existenţa sa:
o
Nu pentru a
realiza plăcerea (Voinţa de plăcere, Freud).
o
Nici puterea
(Voinţa de putere, Adler),
o
Nici măcar
pentru realizarea de sine,
o
Ci pentru a
urma o împlinire de sens (Voinţa de sens, Frankl).
Ø Frankl: Omul este responsabil
o
nu numai pe
orizontală, „faţă de…„: viaţă, normele de convieţuire socială, propria
conştiinţă morală ca produs social, ci
o
mai ales pe
verticală, „faţă de Cineva personal”, înaintea Căruia răspundem nu doar
pentru „păcatele” noastre, ci mai ales de ceea ce am devenit şi am
împlinit din „talantul”, sensul, rostul nostru existenţial.
Ø Din nefericire, interpretarea religioasă
accentuează o viziune moralist negativă asupra responsabilităţii omului,
apăsând pe culpabilitatea înaintea lui Dumnezeu faţă de păcate comise sau chiar
pe necesitatea mântuirii mai curând decât pe responsabilitatea pozitivă
(actuală), existenţial vocaţională şi axiologică a omului, pe cerinţa de a-şi
cultiva talantul personal într-o viaţă trăită plenar şi responsabil în Prezenţa
lui Dumnezeu. Multe păcate nu sunt decât consecinţe nefaste ale unor
frustrări existenţiale sau deficienţe în planul realizării personale.
Conştiinţă morală, culpabilitate şi
responsabilitate morală
Conştiinţa psihologică
Ø Este capacitatea persoanei umane de a se percepe
în propria individualitate unică şi irepetabilă; este discernământul
psihologic, faptul de a fi conştient de sine.
Ø Se formează în timpul vârstei evolutive prin
interacţiunea dintre tendinţele interne ale subiectului şi condiţionările
externe din mediul ambiental până la libertatea de a alege şi capacitatea
de a fi responsabil de alegerile făcute.
Ø Este nucleul stabil în jurul căruia se va
structura eul ca centru unificator, coordonator şi propulsor al
alegerilor operante după criterii de valoare.
Conştiinţa morală
Ø Presupune existenţa conştiinţei psihologice şi
este chiar această conştiinţă ajunsă la un grad maxim de diferenţiere, la un
mod de a fi în lumea valorilor.
Ø Este un fel de loc lăuntric, un fel de busolă de
orientare pentru sine şi în raport cu ceilalţi, o instanţă lăuntrică, centrul
de referinţă care ghidează persoana în alegerile sale.
Ø Este o funcţie a persoanei şi pentru persoană, nu
este o voce a firii, ci a persoanei.
Ø Ordinea morală există nu pentru că persoana se
conformează firii, ci pentru că firea se personalizează în persoana care
vorbeşte cu Dumnezeu.
Culpabilitatea
- Sentimentul de
culpă, de vină:
Ø face parte din sănătatea psihologică şi morală a
persoanei;
Ø este un factor stimulativ în dezvoltarea personalităţii
şi a simţului datoriei şi responsabilităţii;
Ø este un mecanism de protecţie a persoanei pentru a
nu fi lezată prin devieri şi scăderi ale demnităţi morale
Ø şi un paznic al standardului etic care nu permite
inconsecvenţe, oscilaţii morale peste limitele admisibilului.
Ø Suferinţa produsă de sentimentul de vină poate fi
un punct de plecare în atitudinea responsabilă a omului faţă de propria viaţă
şi moralitate în raport cu sine şi cu ceilalţi.
- Sentimentul de
culpabilitate:
Ø Este de origine nevrotică şi semnul unei retardări
etice.
Ø Îngrădeşte libertatea lăuntrică şi frânează
dezvoltarea persoanei.
Responsabilitatea morală
Ø
Presupune un
comportament responsabil, autentic moral, rezultat dintr-o decizie matură,
liberă şi responsabilă. Un om moral autentic nu face răul pentru că nu-l face,
ci pentru că face binele şi pentru că nu are nevoie de „motive” să nu facă
răul.
Ø
Presupune:
o
libertate
de voinţă – eul este sursa
creatoare de dorinţe şi de decizii, dar nu e constrâns să le manifeste
nici de condiţii exterioare, nici de impulsuri lăuntrice.
o
şi libertate
de acţiune – care se manifestă acolo unde dorinţa şi decizia survenite nu
întâmpină dificultăţi în calea realizării lor.
(După: Eugen Jurcă, Arta de a fi liber)
Arhiepiscopia Iaşilor
Bine aţi venit!
Milostive Doamne, învață-ne pe noi toți prin Duhul Tău Cel Sfânt să trăim după voia Ta, ca toți să Te cunoaștem în Lumina Ta pe Tine, adevăratul Dumnezeul nostru, fiindcă fără Lumina Ta nu putem înțelege plinătatea iubirii Tale. Luminează-ne prin harul Tău și el va aprinde inimile noastre de iubirea pentru Tine.
(Sfântul Siluan)
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu