Filosofii Raţionale Profunde (REBT)

Filosofii Raţionale Profunde (REBT)

(acestea sunt propuneri pentru a fi experimentate şi pentru a vedea dacă vreuna se potriveşte în cazul dumneavoastră.)

• REBT = Terapia Raţional Emotivă şi Comportamentală 

Libertatea de alegere şi puterea voinţei

Am puţină libertate de alegere asupra lucrurilor pe care le moştenesc şi asupra multor lucruri care mi se întâmplă pe parcursul vieţii mele.

Îi pot influenţa, dar foarte rar controla pe ceilalţi. Dar pot, cu efort şi practică, să îmi controlez, în mare măsură, propriile mele gânduri, emoţii, şi comportamente, şi în consecinţă să îmi controlez propriul meu destin emoţional.

Pot să decid de unul singur care sunt scopurile şi obiectivele mele, pot să dau sens vieţii mele, pot să realizez mult din ceea ce îmi doresc şi să evit mult din ceea ce nu îmi doresc.

Pentru a mă schimba şi controla am nevoie de voinţă dar şi de puterea voinţei.

Puterea voinţei constă în

(1) a decide să fac ceva (sau să nu fac ceva);

(2) să mă conving să fac acel lucru;

(3) să dobândesc cunoştinţele adecvate pentru a şti cum să fac acel lucru;

(4) să procedez, să acţionez  în conformitate cu determinarea şi cunoştinţele pe care le am;

(5) să continui să decid, să mă conving, să dobândesc cunoştinţe adecvate, şi – în special – să acţionez.

Fără acţiune, nu există nici puterea voinţei.

Gândirea flexibilă

Pot să îmi controlez şi să îmi stabilesc o limită pentru tulburările mele emoţionale şi comportamentale – în special pentru stările mele severe de anxietate, depresie, furie, lipsă de valoare, şi autocompătimire – gândind în termeni de preferinţe şi dorinţe, inclusiv preferinţe şi dorinţe puternice, în locul cerinţelor absolutiste – în special în locul lui trebuuie, este necesar, se impune, este inacceptabil.

Ar fi bine să iau multe lucruri în serios, dar nu foarte serios, şi să îmi planific multe proiecte importante, dar nu sacre.

Pot să trăiesc în mod plăcut fără a avea nevoie de siguranţă şi perfecţionism.

Îmi voi supraveghea tendinţele de suprageneralizare, de etichetare neglijentă, şi stereotipii şi mă voi lupta pentru a avea vederi largi şi pentru a avea mai puţine idei preconcepute.

Acceptarea de sine necondiţionată

Mă voi accepta întotdeauna ca fiinţă imperfectă, care va face multe erori şi greşeli.

Îmi voi alege, în special, scopurile şi obiectivele, şi îmi voi aprecia şi evalua gândurile, emoţiile şi comportamentele ca fiind „bune” doar atunci când ele ajută, şi ca şi „rele” doar atunci când îmi sabotează scopurile individuale şi sociale.

Nu mă voi mai evalua în mod global pe mine, persoana mea sau fiinţa mea.

Dobândind acceptare de sine necondiţionată, voi încerca întotdeauna, indiferent dacă îndeplinesc sau nu corect lucrurile, indiferent dacă sunt sau nu aprobat de către ceilalţi, să realizez mai bine lucrurile şi să mă înţeleg bine cu oamenii – nu pentru a-mi dovedi valoarea pe care o am ca şi persoană ci pentru a-mi spori eficienţa şi starea de bine.

Acceptarea necondiţionată a celorlalţi

Îi voi accepta pe ceilalţi oameni în mod necondiţionat, chiar şi atunci când nu îmi convine ce comportamente sau alte lucruri fac ei sau eu.

Îi voi accepta ca oameni care sunt predispuşi la greşeli şi nu îi voi critica niciodată ca şi persoane.

Voi accepta păcătoşii, dar nu şi păcatul, regulă pe care o voi aplica şi în cazul meu.

Voi încerca să-i ajut pe oameni să îşi schimbe comportamentele neadecvate, iar dacă nu vor face acest lucru voi sta la distanţă de ei; nu voi insista asupra faptului că ei trebuie cu necesitate să se schimbe, şi nu voi fi răzbunător sau neiertător dacă ei nu se schimbă.

Voi încerca să îi ajut pe oameni să se comporte în mod corect şi imparţial, dar nu îi voi acuza pentru faptul că ei nu sunt atât de corecţi precum ar trebui să fie.

Toleranţa crescută la frustrare

Voi accepta faptul că viaţa unui om este plină de o mulţime de probleme, dificultăţi, accidente, şi nedreptăţi, şi că ele vor continua să existe.

Voi face tot posibilul să schimb ceea ce pot schimba în legătură cu aceste probleme, să accept (nu să îmi placă!) ceea ce nu pot schimba, şi să am înţelepciunea de a face diferenţa dintre cele două.

Anti-catastrofarea

Nu voi defini acele lucruri foarte rele care se vor întâmpla în viaţa mea ca fiind groaznice, oribile şi catastrofale.

Atunci când pretind că ceva este îngrozitor, aş putea să corectez acest lucru şi să îl percep ca fiind foarte rău sau să îl percep ca fiind chiar şi catastrofic – aşa cum sunt cutremurele grave şi războaiele devastatoare. Dar catastrofând, mă plâng nu doar de condiţiile neprielnice, dar mă şi gândesc că ele sunt atât de rele încât ele nu ar trebui în nici un caz să existe, şi mă mai gândesc că ele sunt complet dezastruoase şi atât de grave încât nimic pe lume nu mai există să fie atât de grav. Toate acestea sunt nişte exagerări, care nu mă vor ajuta să fac faţă evenimentelor nefericite. Aşa că ar fi bine să nu mă mai plâng atâta şi să încerc să înfrunt mai bine adversităţile, chiar şi pe cele mai rele dintre acestea.

În mod asemănător, atunci când susţin că nu pot suporta adversităţile, insinuez fie faptul că voi muri din cauza lor fie că nu voi fi capabil să fiu fericit deloc din cauza lor. Dar, nu voi muri şi tot voi găsi ceva de care să mă bucur.

Dacă nu voi mai continua să catastrofez, să mă mai plâng, şi să susţin că nu-pot-suporta-acest-lucru, voi reuşi să nu îmi accentuez frustrările mai mult decât sunt în realitate, îmi voi creşte toleranţa la frustrare, şi voi putea face faţă, într-un mod mai eficient, evenimentelor activatoare care au loc în viaţa mea.

Acceptarea provocării unei vulnerabilităţi scăzute la tulburări

Deoarece sunt conştient de propriile mele limite şi imperfecţiuni, deoarece ştiu că şi alţi oameni sunt pe departe de a fi perfecţi, şi deoarece viaţa este plină de pericole şi accidente, nu voi fi niciodată complet netulburat sau invulnerabil la tulburări.

Chiar şi atunci când îmi voi da toată silinţa să mă descurc bine în faţa adversităţilor, se va întâmpla ca uneori să recurg la strategii mai puţin adaptative şi să mă las afectat în mod inutil.

Aşadar, aceasta este provocarea mea cea mai mare – să lucrez mereu pentru a-mi stabili şi a-mi menţine Filosofiile Raţionale Profunde cum sunt acestea, să le folosesc şi să le corectez, fără nici o reţinere, ori de câte ori mă înfrunt cu o adversitate – sau ori de câte ori o cauzez eu. Indiferent care din cele două!

Nu contează ce se întâmplă. Nu contează dacă oamenii şi întâmplările mă necăjesc. Nu contează dacă îmbătrânesc şi voi suferi şi mai tare de pe urma bolilor şi a durerilor fizice. Nu contează dacă voi suferi pierderi şi necazuri. Orice s-ar întâmpla, sunt în continuare, creatorul şi conducătorul destinului meu emoţional.

Corpul meu poate să fie în dureri, dar chiar şi aşa, tot nu voi lăsa să îmi influenţeze întreaga viaţă.

În ciuda furtunilor pe care mi le oferă viaţa, voi căuta şi voi găsi un adăpost cât se poate de bun. Dar, chiar şi când nu voi putea face, întotdeauna, acest lucru, voi refuza să mă dau bătut, şi să încep să mă plâng şi să smiorcăi.

Scopul meu este de a trăi şi de a simţi că trăiesc. Aceasta este singura viaţă, pe care sunt sigur că o am. Mă simt foarte bucuros că sunt în viaţă.

Sunt hotărât să rămân în viaţă şi să găsesc anumite modalităţi de a fi fericit. Indiferent ce s-ar întâmpla, indiferent ce s-ar întâmpla! Aceasta este cea mai mare provocare pe care o pot avea. O accept cu desăvârşire şi plin de entuziasm!

din GHID PENTRU O VIATA RATIONALA

de Albert Ellis si Robert A. Harper