03.09 Transformarea bolii şi a suferinţei

03.09 Transformarea bolii şi a suferinţei

Transformarea bolii în iluminare

    Abandonarea este acceptarea interioară totală a ceea ce este. Vorbim despre viaţa dumneavoastră – din acest moment -, nu despre condiţiile sau circumstanţele vieţii dumneavoastră, nici despre ceea ce eu numesc situaţia dumneavoastră de viaţă.

    Boala face parte din situaţia de viaţă. Prin urmare, are un trecut şi un viitor. Trecutul şi viitorul formează un continuum neîntrerupt, cu excepţia cazului în care puterea salvatoare a clipei Acum este activată de prezenţa dumneavoastră conştientă. După cum ştiţi, în spatele diferitelor condiţii care formează situaţia dumneavoastră de viaţă, care există în timp, există ceva mai profund, cu mult mai însemnat: viaţa dumneavoastră, propria dumneavoastră Fiinţă dintr-un Acum atemporal.

    Pentru că în Acum nu există probleme, nu există nici boala. Credinţa într-o eticheta pe care cineva o aplică stării dumneavoastră menţine situaţia, îi dă putere şi transformă un dezechilibru temporar într-o aparent solidă realitate. Nu îi oferă numai realitate şi soliditate, ci şi continuitate în timp, pe care înainte nu o avea.

   

    CONCENTRAREA ATENŢIEI ASUPRA ACESTUI moment şi abţinerea de la etichetarea lui mentală reduc boala la unul sau mai mulţi factori, precum: durere fizică, slăbiciune, disconfort sau neputinţă. Faţă de acestea vă abandonaţi – acum. Nu vă abandonaţi în fata ideii de “boală”.

    Permiteţi-i suferinţei să vă aducă în momentul prezent, într-o stare de prezenţă conştientă intensă. Folosiţi suferinţa pentru iluminare.

    Abandonarea nu transforma ceea ce este, sau, cel puţin, nu în mod direct. Abandonarea vă transformă pe dumneavoastră. Când în dumneavoastră s-a produs transformarea, întreaga dumneavoastră lume se transformă, pentru că lumea este doar o reflectare a conştiinţei prezente.

    Nu boala este problema. Dumneavoastră sunteţi problema, atât timp cât mintea egocentrică deţine controlul.

    CÂND SUNTEŢI BOLNAV SAU INVALID, să nu credeţi că aţi eşuat în vreun fel, să nu vă simţiţi vinovat. Nu daţi vina pe viaţă că v-a tratat nedrept, dar nu va învinovăţiţi nici pe dumneavoastră. Toate aceste lucruri sunt o formă de rezistenţă.

    Dacă suferiţi de o boală gravă, folosiţi-o pentru iluminare. Folosiţi orice lucru “rău” care se întâmplă în viaţa dumneavoastră pentru iluminare.

    Retrageţi timpul din boală. Nu-i daţi un trecut şi un viitor. Permiteţi-i să vă forţeze să deveniţi intens conştient de momentul prezent  - şi vedeţi ce se întâmplă.

    Deveniţi un alchimist. Transmutaţi metalul obişnuit în aur, suferinţa în conştiinţă, dezastrul în iluminare.

    Sunteţi grav bolnav şi aţi devenit acum furios din cauza a tot ceea ce am spus? Acesta este un semn clar că boala a devenit o parte a sentimentului dumneavoastră de identitate şi că acum vă protejaţi identitatea – şi în acelaşi  timp protejaţi boala.

    Starea care este etichetată drept “boală” nu are nimic de-a face cu cine sunteţi cu adevărat.

    Ori de câte ori apare pe neaşteptate vreun dezastru sau atunci când o situaţie se “înrăutăţeşte” serios – o boală, un handicap, pierderea casei, a averii sau a unei identităţi sociale, ruperea unei relaţii intime, moartea sau suferinţa unei persoane iubite, sau chiar iminenţa propriei morţi -, trebuie să ştiţi că există şi cealaltă faţă a monedei, că sunteţi la un pas de ceva incredibil: o completă transformare alchimică a metalului obişnuit, de durere şi suferinţa, în aur. Acest pas se numeşte abandonare.

    Ce spun nu înseamnă că veţi deveni fericiţi într-o asemenea situaţie. Nu veţi deveni. Dar frica şi durerea vor fi transformate în pace interioară şi serenitate, care apar dintr-un loc foarte adânc – din Nemanifestat. Este “pacea lui Dumnezeu care covârşeşte orice minte”. Comparativ cu aceasta, fericirea este un lucru superficial.

    Odată cu această pace vine şi înţelegerea – nu la nivel mental, ci în profunzimea Fiinţei – că sunteţi indestructibil, nemuritor. Aceasta nu este o simplă credinţă. Este o certitudine absolută, care nu are nevoie de dovezi exterioare dintr-o sursă secundară.

Transformarea suferinţei în pace

    În anumite situaţii extreme vă va fi poate imposibil să acceptaţi clipa Acum. Dar veţi avea întotdeauna o a doua ocazie de a vă abandona.

    

    PRIMA OCAZIE ESTE SĂ VĂ ABANDONAŢI în fiecare moment realităţii. Ştiind că ceea ce există nu poarte fi anulat – pentru că există deja -, spuneţi da la ceea ce există, sau acceptaţi ceea ce nu există.

   

    Apoi faceţi ce trebuie să faceţi, ce vă cere situaţia.

    Dacă rămâneţi în această stare de acceptare, nu mai creaţi negativism, nici suferinţă, nici nefericire. Trăiţi într-o stare care nu cunoaşte rezistenţă, o stare de graţie şi naturaleţe, liberă de conflicte interioare.

    Ori de câte ori nu puteţi face acest lucru, ori de câte ori pierdeţi ocazia – fie pentru că nu generaţi suficientă prezenţă conştientă care să prevină apariţia unui tipar de rezistenţă habituala şi inconştienţa, fie pentru că situaţia este atât de gravă, din punctul dumneavoastră de vedere, încât nu o puteţi accepta - , creaţi o formă de durere, o formă de suferinţă.

    Poate părea că situaţia este cea care creează suferinţa, dar în ultimă instanţă nu este aşa – rezistenţa este cea care o creează.

    IATĂ ŞI CEA DE-A DOUA OCAZIE DE A VA ABANDONA: dacă nu puteţi accepta ce este în exterior, acceptaţi atunci ce este în interior. Dacă nu puteţi accepta condiţiile exterioare, acceptaţi atunci condiţiile interioare.

    Aceasta înseamnă: nu  vă opuneţi durerii. Permiteţi-i să existe. Abandonaţi-vă durerii, disperării, fricii, singurătăţii, sau oricărei forme ar îmbrăca-o suferinţa. Fiţi martorul ei fără să o  etichetaţi mental. Îmbrăţişaţi-o.

    Apoi vedeţi cum miracolul abandonării transformă suferinţa profundă în pace profundă. Aceasta este crucificarea dumneavoastră. Lăsaţi-o să devină învierea şi înălţarea dumneavoastră.

    Când durerea vă este adâncă, toate vorbele despre abandonare vă vor părea în orice caz zadarnice şi lipsite de sens. Când durerea vă este adâncă, veţi simţi probabil mai degrabă un impuls puternic de a evada din ea, decât de a vă abandona. Nu  doriţi să simţiţi ceea ce simţiţi. Ce ar putea fi mai normal? Dar nu există scăpare, nu există ieşire.

    Există multe căi false de scăpare – muncă, băutura, drogurile, furia, proiecţia, reprimarea s.a.m.d. -, dar ele nu va eliberează de durere. Suferinţa nu-şi pierde din intensitate când o transferaţi la nivelul inconştient. Când negaţi durerea emoţională, lucrurile pe care le faceţi sau le gândiţi, precum şi relaţiile dumneavoastră, devin contaminate de ea. S-ar putea spune că o transmiteţi sub forma energiei pe care o emanaţi, şi ceilalţi o recepţionează într-un mod subliminal.

    Dacă sunt inconştienţi, se vor simţi poate chiar obligaţi să vă atace sau să vă rănească într-un fel sau altul, sau dumneavoastră i-aţi putea răni, proiectându-vă propria durere asupra lor.

    Atrageţi şi manifestaţi orice corespunde stării dumneavoastră interioare.

    CÂND NU EXISTĂ CALE DE IEŞIRE DIN SUFERINŢA, există totuşi întotdeauna o cale prin ea. Aşa că nu întoarceţi spatele durerii. Înfruntaţi-o. Simţiţi-o pe deplin. Simţiţi – nu vă gândiţi la ea! Exprimaţi-o dacă este necesar, dar nu creaţi un scenariu mental în jurul ei. Acordai întreaga dumneavoastră atenţie sentimentului, şi nu persoanei, evenimentului sau situaţiei care poate să o fi provocat.

    Nu vă lăsaţi mintea să folosească durerea pentru a vă crea din ea o identitate de victimă. Plângându-vă de milă şi povestind altora povestea dumneavoastră rămâneţi blocat în suferinţă.

    Pentru că este imposibil să scăpaţi de sentiment, singura posibilitate de schimbare este să pătrundeţi în el; altfel nimic nu se va schimba.

    Aşa că dăruiţi atenţia dumneavoastră totală sentimentului şi abţineţi-vă de la a-l eticheta mental. În timp ce vă adânciţi în sentiment, fiţi extrem de atent.

    La început poate părea ca un loc întunecat înspăimântător, când veţi simţi impulsul puternic de a fugi, observaţi-l dar nu-l urmaţi. Continuaţi să vă concentraţi asupra sentimentului, continuaţi să simţiţi durerea, spaima, singurătatea, sentimentul de orice natură.

    Rămâneţi atent, rămâneţi prezent – prezent în întreaga Fiinţă, cu  fiecare celulă a corpului dumneavoastră. Când faceţi aceasta, aduceţi lumină în întuneric. Aceasta este flacăra conştiinţei dumneavoastră.

    În acest stadiu, nu mai este nevoie să vă preocupaţi de abandonare. S-a întâmplat deja. Cum? Atenţia deplină este acceptare deplină, este abandonare. Fiind pe deplin atent, folosiţi puterea clipei Acum, care este puterea propriei dumneavoastră prezente.

    Nici o urmă de rezistenţă ascunsă nu poate supravieţui în ea. Prezenţa elimina timpul. În lipsa timpului, suferinţa şi negativismul nu pot supravieţui.

    ACCEPTAREA SUFERINŢEI este o călătorie în moarte. A înfrunta durerea adâncă, a-i permite să existe, a vă concentra atenţia asupra ei înseamnă a pătrunde conştient în moarte. Când aţi murit de această moarte, realizaţi că nu există moarte – şi că nu există nimic de care să vă temeţi. Numai sinele fals moare.

    Imaginaţi-vă o rază de soare care a uitat că este o parte inseparabila a soarelui şi se păcăleşte singură, crezând în iluzia că trebuie să lupte pentru supravieţuire, şi îşi creează o altă identitate decât cea a soarelui, agăţându-se de ea. Nu ar fi moartea acestei iluzii incredibil de eliberatoare?

    VĂ DORIŢI O MOARTE UŞOARĂ? Aţi prefera să muriţi fără durere, fără agonie? Atunci muriţi faţă de trecut în fiecare moment şi lăsaţi lumina prezenţei dumneavoastră să elimine prin strălucirea ei sinele greoi, legat de timp, pe care l-aţi considerat a fi “dumneavoastră”.

Calea crucii – Realizarea iluminării prin suferinţă

    Calea crucii este vechea – şi, până de curând, singura – cale a iluminării. Dar nu o respingeţi şi nu îi subapreciaţi eficacitatea. Încă funcţionează.

    Calea crucii este o inversare completă. Ea înseamnă că cel mai rău lucru din viaţa dumneavoastră, crucea dumneavoastră, se transformă în cel mai bun lucru care vi s-a întâmplat vreodată, obligându-vă sa a abandonaţi, să “muriţi”, obligându-vă să deveniţi nimic, să deveniţi asemenea lui Dumnezeu – pentru că şi Dumnezeu este un non-obiect.

    Realizarea iluminării prin suferinţă – calea crucii – înseamnă să fii împins cu forţa în Împărăţia Cerurilor, în timp ce te împotriveşti ţipând şi dând din picioare.  Până la urmă te abandonezi, pentru că nu mai poţi suporta durerea, dar durerea poate dura multă vreme înainte ca acest lucru să se întâmple.

    ILUMINAREA ALEASA ÎN MOD CONŞTIENT înseamnă să renunţi la ataşamentul pentru trecut şi viitor şi să transformaţi clipa de Acum în principalul focar de atenţie al vieţii dumneavoastră.

    Înseamnă să alegeţi să rămâneţi în starea de prezenţă, şi nu în timp.

    Înseamnă să spuneţi “da” în faţa a ceea ce este.

    Atunci nu mai aveţi nevoie de durere.

    De cât timp credeţi că mai aveţi nevoie pentru a fi în stare să spuneţi: “Nu voi mai crea durere, nu voi mai crea suferinţă?” De câtă durere mai aveţi nevoie înainte de a putea face această alegere?

    Dacă credeţi că aveţi nevoie de mai mult timp, veţi obţine mai mult timp – şi mai multă durere. Timpul şi durerea sunt inseparabile.

Puterea de a alege

    Alegerea presupune conştiinţă – un grad înalt de conştiinţă. Fără ea nu aveţi nici o posibilitate de a alege. Alegerea începe în momentul în care renunţaţi la identificarea cu mintea şi la tiparele ei condiţionate, începe în momentul în care deveniţi prezent.

    Până nu atingeţi acest punct, rămâneţi inconştient din punct de vedere spiritual. Aceasta înseamnă că sunteţi obligat să gândiţi, să simţiţi şi să acţionaţi într-un anume fel, în conformitate cu condiţionarea dumneavoastră mentală.

    Nimeni nu alege disfuncţionalitatea, conflictul, durerea. Nimeni nu alege nebunia. Acestea se întâmplă pentru că nu există suficientă prezenţă în dumneavoastră pentru a dizolva trecutul, nu există suficientă lumină pentru a alunga întunericul. Nu sunteţi aici pe deplin. Încă nu v-aţi trezit complet. Între timp, mintea condiţionată vă conduce viaţa.

    În mod similar, dacă sunteţi unul din cei mulţi care au probleme cu părinţii, dacă nutriţi încă resentimente legate de un lucru pe care l-au făcut sau nu l-au făcut, atunci tot mai credeţi că au avut posibilitatea de a alege – că s-ar fi putut comporta altfel. Mereu pare că oamenii au posibilitatea de alegere, dar aceasta este o iluzie. Atât timp cât mintea, cu tiparele ei condiţionate, vă conduce viaţa, ce posibilitate de alegere aveţi? Niciuna. Nici măcar nu sunteţi prezent. Starea de identificare cu mintea este extrem de disfuncţională. Este o formă de nebunie.

    Aproape toată lumea suferă de această boală într-o măsură mai mică sau mai mare. În momentul în care vă daţi seama de acest lucru, nu mai pot exista resentimente. Cum aţi putea nutri resentimente faţă de boala cuiva? Singura reacţie potrivită este compasiunea.

    Dacă sunteţi condus de minte, deşi nu aveţi posibilitatea de alegere, veţi suferi în continuare consecinţele inconştienţei şi veţi crea mai departe suferinţă. Veţi purta povara fricii, a conflictului, a problemelor şi a durerii. Suferinţa creată astfel vă va obliga să părăsiţi starea de inconştienţă.

    NU PUTEŢI IERTA CU ADEVĂRAT, nici pe alţii, nici pe dumeavoastră înşivă, atât timp cât sentimentul dumneavoastră de identitate derivă din trecut. Numai având  acces la puterea lui Acum, care este propria dumneavoastră putere, poate exista iertare adevărată. Aceasta lasa trecutul fără putere şi înţelegeţi profund că nici un lucru pe care l-aţi făcut vreodată sau care vi s-a făcut nu poate nici măcar atinge esenţa luminoasă care sunteţi.

     Când vă abandonaţi în faţa a ceea ce este şi deveniţi astfel pe deplin prezent, trecutul încetează să mai aibă vreo putere. Nu mai aveţi nevoie de el. Prezenţa este cheia. “Acum” este cheia.

    Pentru că rezistenţa este inseparabilă de minte, renunţarea la rezistenţă – abandonarea – reprezintă sfârşitul minţii ca stăpân al dumneavoastră, al acestui impostor care pretindea a fi cine sunteţi, al falsului dumnezeu. Toate criticile şi tot negativismul dispar.

    Dimensiunea Fiinţei, care fusese ascunsă de către minte, se deschide.

    Vă invadează brusc o linişte adâncă şi o pace de nepătruns.

    Şi în acea pace este bucurie extraordinară.

    Şi în acea bucurie este dragoste.

    Şi în miezul cel mai intim este sacrul, incomensurabilul, 

Cel ce nu poate fi numit.