Acceptarea şi abandonarea
Când vă abandonaţi în faţa a ceea ce există
Şi deveniţi astfel pe deplin prezent,
Trecutul încetează să mai aibă vreo putere.
Dimensiunea Fiinţei, care fusese acoperită
De către minte, se deschide.
Vă invadează brusc o linişte adâncă
Şi o pace de nepătruns.
Şi în acea pace este bucurie extraordinară.
Şi în acea bucurie este dragoste.
Şi în miezul cel mai intim este sacrul,
incomensurabilul,
Cel ce nu poate fi numit.
03.08 Acceptarea clipei Acum
Efemeritate şi ciclurile vieţii
Există cicluri ale
succesului, când lucrurile merg bine şi prosperă, şi cicluri ale eşecului, când
lucrurile se năruiesc şi se dezintegrează. E nevoie să le lăsaţi să dispară ca
să creaţi spaţiul în care să apară lucruri noi ori să se producă transformarea.
Dacă în acel moment vă agăţaţi de lucruri
şi vă opuneţi, înseamnă că refuzaţi să urmaţi cursul vieţii şi veţi suferi.
Distrugerea este necesară pentru că o nouă creştere să poată avea loc. Un ciclu
nu poate exista fără celălalt.
Ciclul descendent este absolut esenţial
pentru realizarea spirituală. Trebuie să fi cunoscut un eşec profund la un anumit nivel,
sau să fi suferit o pierdere gravă sau o mare durere pentru a te simţi atras de
dimensiunea spirituală. Sau poate chiar succesul însuşi a devenit gol şi lipsit
de înţeles, şi în acest fel s-a transformat într-o pierdere.
Eşecul se găseşte ascuns în fiecare succes
şi succesul în fiecare eşec. În această lume, adică la nivelul formelor,
oricine cunoaşte mai devreme sau mai târziu eşecul şi, în ultimă instanţă,
orice realizare se transformă în nimic. Toate formele sunt efemere.
Puteţi fi în continuare activ, manifestând
noi forme şi condiţii, dar nu vă veţi identifica cu ele. Nu este nevoie că
acestea să vă ofere un sentiment de identitate. Ele nu sunt viaţa dumeavoastră
– sunt numai situaţia dumneavoastră de viaţă.
Un ciclu poate dura oricât, de la câteva
ore la câţiva ani. Sunt cicluri lungi şi, în interiorul acestora, cicluri
scurte. Multe boli sunt create din cauza împotrivirii faţă de ciclurile cu un
nivel scăzut de energie, care sunt de o importanţă vitală pentru regenerare.
Impulsul compulsiv de a face şi tendinţa de a a deriva valoarea de sine şi
identitatea în factori exteriori, precum realizările, este o iluzie inevitabilă
atât timp cât vă identificaţi cu mintea.
Identificarea face să vă fie greu sau chiar
imposibil să acceptaţi ciclurile negative şi să le permiteţi să existe. Astfel,
inteligenţa organismului poate prelua controlul ca o măsură de autoprotecţie şi
creează o boală pentru a va determina să vă opriţi, în aşa fel încât regenerarea
necesară să poată avea loc.
Atât timp cât mintea dumneavoastră
evaluează o situaţie ca fiind “bună”, indiferent dacă este vorba de o relaţie,
o posesiune, un rol social, un loc, sau corpul dumneavoastră fizic, mintea se
agaţă şi se identifică cu ea. Vă face fericit, vă face să aveţi o părere bună
despre sine şi poate deveni o parte din cine sunteţi sau din cine credeţi că
sunteţi.
Dar nimic nu durează în această dimensiune,
unde totul e mâncat de molii şi rugină. Orice se sfârşeşte sau se transformă,
sau poate suferi o schimbare de polaritate: aceeaşi situaţie, care ieri sau
anul trecut era bună, s-a transformat brusc sau treptat într-una rea. Lucrul
care v-a făcut fericit vă face acum nefericit. Prosperitatea de astăzi devine
consumul sterp de mâine. Nunta fericită şi luna de miere devin divorţul sau
convieţuirea nefericită.
Sau dispare o situaţie, iar absenţa ei va
face nefericit. Când o stare sau o situaţie de care mintea s-a ataşat şi cu
care s-a identificat se schimbă sau dispare, mintea nu va fi în stare să
accepte. Se va agăţa de starea care dispare şi se va opune schimbării. Este
aproape ca şi cum vi s-ar fi smuls un mădular din trup.
Aceasta înseamnă că fericirea şi nefericirea dumneavoastră sunt de fapt
una. Numai iluzia timpului le separa.
CÂND NU OPUI REZISTENŢĂ VIEŢII, te
afli într-o stare de graţie, de pace şi naturaleţe. Această stare nu mai are
nevoie ca lucrurile să fie într-un anume fel, bune sau rele.
Pare aproape paradoxal, şi totuşi, când
dependenţa interioară faţă de forme nu mai există, condiţiile exterioare ale
vieţii dumneavoastră tind să se îmbunătăţească considerabil. Lucruri, oameni
sau condiţii despre care aţi crezut că vă sunt necesare pentru a fi fericit vin
acum spre dumneavoastră fără luptă şi fără efort, şi sunteţi astfel liber să vă
bucuraţi de ele şi să le apreciaţi – atât timp cât vor dura.
Şi aceste lucruri vor trece, desigur,
ciclurile vin şi pleacă, dar când nu mai există dependenţa, nu mai există nici
frica de pierdere. Viaţa curge lin.
Fericirea derivată dintr-o sursă secundară nu este niciodată
foarte profundă. Este numai o reflexie palidă a
bucuriei Fiinţei, a păcii vibrante pe care o
găsiţi în interior în starea de abandonare de sine. Fiinţa vă poartă
dincolo de polarităţile minţii şi va eliberează de dependenţa de formă. Chiar
dacă totul s-ar prăbuşi şi s-ar fărâma în jurul dumneavoastră, tot aţi simţi un
miez interior de pace profundă. Poate nu
veţi fi fericit, dar veţi avea pace.
Folosirea şi abandonarea negativismului
Orice rezistenţă interioară este trăită că
o formă sau alta de negativism. Orice negativism este rezistenţă. În contextul
acesta, cele două cuvinte sunt aproape sinonime.
Negativismul merge de la iritare sau
nerăbdare la furie feroce, de la o stare depresivă sau resentimente neexprimate
la disperarea sinuciderii. Rezistenţa declanşează uneori corpul-durere
emoţional, caz în care chiar şi o situaţie minoră poate produce un negativism
intens, precum furia, deprimarea sau suferinţa profundă.
Falsul sine crede că prin negativism poate
manipula realitatea şi poate obţine ceea ce îşi doreşte. Crede că prin
negativism poate atrage o situaţie dezirabilă sau o poate face să dispară pe
cea indezirabilă.
Dacă “dumneavoastră” – mintea – nu aţi fi
crezut că nefericirea are efect, de ce aţi mai crea-o? Adevărul este, desigur, că negativismul nu
are nici un efect. În loc să atragă o situaţie
dezirabilă, o împiedică să apară. În loc să
dizolve situaţia indezirabilă o continuă. Singura funcţie
“folositoare” pe care o are negativismul este aceea de a întări sinele fals şi
de aceea falsul sine îl îndrăgeşte.
Odată ce v-aţi identificat cu o anumită
formă de negativism, nu mai doriţi să renunţaţi la ea şi, la un nivel profund
inconştient, nu vă doriţi o schimbare pozitivă. Aceasta v-ar ameninţa
identitatea de persoană depresivă, nervoasă sau nedreptăţită. Atunci veţi ignora,
nega sau sabota lucrurile pozitive din viaţa dumneavoastră. Este un fenomen
obişnuit şi este o nebunie.
OBSERVAŢI ORICE PLANTĂ SAU ORICE ANIMAL
ŞI lăsaţi-le să vă înveţe ce înseamnă acceptarea a ceea ce este şi
abandonarea de sine în clipa Acum.
Lăsaţi-le să vă înveţe Fiinţa.
Lăsaţi-le să vă înveţe integritatea – să
fii întreg, să fii tu însuţi, să fii real.
Lăsaţi-le să vă înveţe cum să trăiţi şi să
muriţi şi cum să nu transformaţi viaţa şi moartea într-o problemă.
Emoţiile negative recurente conţin uneori
un mesaj, la fel ca şi boala. Dar orice schimbări aţi face, indiferent dacă au
legătură cu slujba pe care o aveţi sau cu relaţiile dumneavoastră, sau cu
mediul în care vă aflaţi, vor fi numai schimbări cosmetice, dacă nu apar
dintr-o schimbare a nivelului de conştiinţă. Iar schimbarea nivelului de conştiinţă
înseamnă un singur lucru: să deveniţi mai prezent. Când aţi atins un
anumit nivel de prezenţă, nu mai aveţi nevoie de negativism pentru a şti care
sunt lucrurile de care aveţi nevoie în situaţia dumneavoastră de viaţă.
Dar atât timp cât negativismul este prezent, folosiţi-l. Folosiţi-l ca
pe un semnal care vă reaminteşte să deveniţi mai prezent.
ORI DE CÂTE ORI SIMŢIŢI NEGATIVISMUL
APĂRÂND în interiorul dumeavoastră, indiferent dacă este cauzat de un factor
exterior, de un gând sau de un lucru de
care nu sunteţi conştient, consideraţi-l a fi vocea care a spune: “Atenţie,
Aici şi Acum. Trezeşte-te. Ieşi din
minte. Fii prezent.”
Chiar şi cea mai uşoară formă de iritare e
semnificativă şi trebuie recunoscută şi observată; altfel se va produce o
acumulare crescândă de reacţii neobservate.
Poate sunteţi capabil să renunţaţi la
negativism atunci când vă daţi seama că nu doriţi să aveţi acest câmp de
energie în interiorul dumneavoastră şi
că nu serveşte niciunui scop. Dar asiguraţi-vă că renunţaţi la el în
totalitate. Dacă nu-l puteţi abandona, acceptaţi că există şi concentraţi-vă
atenţia asupra sentimentului.
O ALTERNATIVĂ
PENTRU RENUNŢAREA LA O REACŢIE negativă
este să vă imaginaţi că deveniţi transparent faţă de cauza externă a reacţiei, făcând-o astfel să
dispară.
Vă recomand să folosiţi acest exerciţiu
pentru evenimentele minore, chiar neînsemnate. Să presupunem că staţi liniştit
acasă. Brusc se aude sunetul ascuţit de la alarmă unei maşini din stradă. Apare
un sentiment de iritare. Care este scopul sentimentului de iritare? Absolut
niciunul. De ce l-aţi creat? N-aţi făcut-o dumneavoastră. Mintea l-a creat. S-a
produs absolut automat, total inconştient.
De ce a creat mintea acest sentiment?
Pentru că deţine credinţa inconştientă că rezistenţa ei, ceea ce dumneavoastră
trăiţi ca negativism sau nefericire într-o formă sau alta, va face cumva să
dispară situaţia indezirabilă. Aceasta este bineînţeles o iluzie. Rezistenţa pe
care o creează în acest caz sentimentul de iritare sau de enervare este cu mult
mai supărătoare decât cauza iniţială pe care încearcă să o dizolve.
Toate aceste lucruri pot fi transformate în
practică spirituală.
SIMŢIŢI CĂ DEVENIŢI
TRANSPARENT, ca şi cum nu aţi mai avea soliditatea
corpului material. Acum permiteţi zgomotului sau oricărui lucru care provoacă o
reacţie negativă, să
treacă pur şi simplu prin dumneavoastră. Nu se mai izbeşte de un “perete” solid în interiorul dumneavoastră.
După cum am spus, exersaţi mai întâi cu
lucruri minore. Cu alarma de la maşină, cu lătratul câinelui, cu ţipetele
copiilor, cu blocajul din trafic. În loc să aveţi un perete de rezistenţă în
interiorul dumneavoastră, de care se lovesc constant şi dureros lucrurile care “n-ar
trebui să se întâmple”, lăsaţi totul să treacă prin dumneavoastră.
Cineva va spune un lucru grosolan sau cu
intenţia de a va răni. În loc să recurgeţi la reacţia inconştientă şi negativă,
precum atacul, apărarea sau închiderea în sine, lăsaţi totul s treacă prin
dumneavoastră. Nu opuneţi rezistenţă. Este ca şi cum nu ar mai exista nimeni
care poate fi rănit. Aceasta este
iertarea. În acest fel deveniţi invulnerabil.
Puteţi în continuare să-i spuneţi acelei
persoane că se comportă inacceptabil, dacă aceasta este alegerea dumneavoastră.
Dar ea nu mai are puterea să vă controleze starea interioară. Propria
dumneavoastră putere acţionează – nu puterea altcuiva asupra dumneavoastră;
nici nu mai sunteţi controlat de minte. Indiferent dacă este vorba de alarma
maşinii, de o persoană nepoliticoasă, de inundaţii, de un cutremur dau de
pierderea tuturor bunurilor materiale, mecanismul de rezistenţă este acelaşi.
Deocamdată căutaţi în exterior, şi nu vă
puteţi opri din căutare. Poate că următorul seminar vă va aduce răspunsul,
poate o nouă tehnică. Eu vă pot spune:
NU CĂUTAŢI PACEA. Nu căutaţi nici o
altă stare decât cea în care sunteţi acum. Pentru că altfel veţi crea conflict
interior şi rezistenţa inconştientă.
Iertaţi-vă atunci când nu sunteţi împăcat.
Atunci când acceptaţi toată lipsa dumneavoastră de pace, aceasta se transformă
în pace. Orice acceptaţi pe deplin vă duce acolo, vă dăruieşte pacea. Acesta
este miracolul abandonării.
Când acceptaţi ceea ce este, fiecare moment
devine cel mai bun moment. Aceasta este iluminarea.
Natura compasiunii
TRECÂND DINCOLO DE POLARITATEA CREATĂ DE
MINTE, deveniţi asemenea unui lac adânc. Situaţia externă a vieţii
dumneavoastră, orice se petrece în exterior, este suprafaţa lacului. Uneori
calmă, alteori furtunoasă şi agitată de vânt, în concordanţă cu ciclurile şi
anotimpurile. În adânc însă, lacul rămâne mereu netulburat. Dumneavoastră sunteţi întregul lac, nu numai
suprafaţă, şi sunteţi în contact cu propria adâncime care rămâne absolut
nemişcată.
Nu vă opuneţi schimbării, agăţându-vă mental
de o situaţie. Pacea dumneavoastră interioară nu depinde de ea. Rămâneţi în
Fiinţa – neschimbătoare, atemporală, nemuritoare – şi nu mai depindeţi pentru
împlinire şi fericire de lumea exterioară a formelor mereu schimbătoare. Vă
puteţi bucura de ele, vă puteţi juca cu ele, vă puteţi crea forme noi, puteţi
aprecia frumuseţea a tot ce există. Dar nu va mai exista nevoia de a vă ataşa
de niciuna dintre ele.
Atât timp cât nu sunteţi conştient de
Fiinţă, nu veţi sesiza realitatea celorlalţi oameni, pentru că nu v-aţi găsit
propria realitate. Formele lor vor plăcea sau vor displăcea minţii
dumeavoastră, formele incluzând nu numai corpurile, ci şi minţile lor. Relaţia
autentică devine posibilă numai când exista conştiinţa Fiinţei.
Venind din Fiinţă, veţi percepe corpul şi
mintea altei persoane ca şi cum ar fi un ecran în spatele căruia veţi simţi
realitatea lor adevărată, aşa cum o simţiţi şi pe a dumeavoastră. În felul
acesta, când va confruntaţi cu suferinţa sau cu comportamentul inconştient al altei
persoane, rămâneţi prezent şi în contact
cu Fiinţa şi puteţi astfel privi
dincolo de formă şi-i puteţi simţi Fiinţa luminoasă şi pură prin propria
dumneavoastră Fiinţă.
La nivelul Fiinţei, orice suferinţă este
recunoscută ca iluzie. Suferinţa este cauzată de identificarea cu forma.
Prezenţa acestei înţelegeri provoacă vindecări miraculoase – prin trezirea conştiinţei Fiinţei în alţii – atunci când
aceştia sunt pregătiţi.
Compasiunea este conştiinţa unei legături adânci între
dumneavoastră şi toate fiinţele. Data viitoare când veţi spune “nu
am nimic în comun cu această persoană”, amintiţi-vă că aveţi extraordinar de
mult în comun: peste numai câţiva ani – doi sau şaptezeci de ani, nu contează
prea mult – amândoi veţi deveni cadavre în descompunere, apoi grămezi de praf,
iar apoi absolut nimic. Adevărul acesta ne trezeşte şi ne face să devenim mai
umili, fără a lasa prea mult loc mândriei.
Este acesta un gând negativ? Nu, este un
fapt. De ce să închideţi ochii în faţa
lui? În acest sens, există o egalitate totală între dumneavoastră şi orice altă
fiinţă.
UNA
DINTRE CELE MAI PUTERNICE PRACTICI spirituale este meditaţia profundă asupra morţii formelor fizice,
inclusiv a dumneavoastră. Se numeşte: a muri înainte de moarte.
Pătrundeţi adânc în aceasta meditaţie.
Forma dumeavoastră fizică se dizolvă, nu mai există. Apoi vine un moment când
toate formele mentale sau gândurile mor şi ele. Sunteţi încă aici – prezenţa divină din
dumneavoastră. Luminoasă, pe deplin trează.
Nimic din ce a fost real nu a murit vreodată, ci numai nume,
forme şi iluzii.
La acest nivel profund, compasiunea devine
vindecătoare în cel mai larg sens. În această stare, influenţa vindecătoare nu
este bazată pe fapte, ci pe fiinţare. Oricine intră în contact cu
dumneavoastră va fi atins de prezenţă şi va fi influenţat de pacea pe care o
emanaţi, fie că este conştient de aceasta sau nu.
Când sunteţi pe deplin prezent şi oamenii
din jurul dumneavoastră manifestă comportament inconştient, nu veţi mai simţi
nevoia să reacţionaţi, aşa că nu acordaţi inconştienţei vreo realitate. Pacea
dumneavoastră este atât de vastă şi de profundă, încât orice nu este pace
dispare în ea ca şi cum nu ar fi existat vreodată. Se sparge astfel ciclul karmic de acţiune şi
reacţie.
Animalele, copacii, florile vă simt
prezenţa şi răspund la ea. Îi invătati pe ceilalţi prin fiinţare, arătându-le
pacea lui Dumnezeu.
Deveniţi “lumina lumii”, o emanaţie a conştiinţei pure, şi
astfel eliminaţi suferinţa la nivelul cauzei. Eliminaţi inconştienţa din lume.
Înţelepciunea abandonării
Calitatea
conştiinţei dumneavoastră din acest moment este factorul determinant al
viitorului pe care îl veţi trăi,
aşa că abandonarea de sine este cel mai important lucru pe care îl puteţi face
pentru a produce schimbări pozitive. Orice acţiune pe care o
întreprindeţi are o semnificaţie secundară. Nici o acţiune cu adevărat pozitivă
nu poate apărea dintr-o stare de împotrivire a conştiinţei.
Pentru unii oameni abandonarea poate avea
conotaţii negative, implicând eşecul, renunţarea, incapacitatea de a face faţă
provocărilor vieţii, starea de letargie s.a.m.d. Însă adevărata abandonare este
ceva complet diferit. Nu înseamnă să te împaci la modul pasiv cu orice situaţie
în care te afli şi să nu mai faci nimic în această privinţă. Nu înseamnă nici
să te opresti din a mai face planuri şi din a întreprinde acţiuni pozitive.
ABANDONAREA
ESTE ÎNŢELEPCIUNEA SIMPLĂ, dar
profundă, care înseamnă a accepta cursul vieţii şi a nu i te opune. Singurul
loc unde poţi simţi cursul vieţii este momentul Acum, aşa că abandonarea este
acceptarea momentului prezent în mod necondiţionat şi fără rezerve.
Înseamnă
abandonarea rezistenţei interioare faţă de ceea ce este.
Rezistenţă interioară
înseamnă a spune “nu” faţă de ceea ce este, prin critici mentale şi prin
negativism emoţional. Aceasta devine mai pronunţată mai ales când lucrurile
“merg prost”, ceea ce înseamnă că există o prăpastie între cererile sau
aşteptările rigide ale minţii şi ceea ce există. Aceasta este prăpastia de
durere.
Dacă aţi avut o viaţă suficient de lungă,
ştiţi că lucrurile “merg prost” destul de des. Tocmai în aceste momente este
nevoie să practicaţi abandonarea, dacă doriţi să eliminaţi durerea şi suferinţa
din viaţa dumneavoastră. Acceptarea a ceea ce este va eliberează imediat de
identificarea cu mintea şi vă reconectează astfel la Fiinţă. Rezistenţa este
mintea.
Abandonarea este un fenomen pur interior.
Nu înseamnă că la nivelul exterior nu mai puteţi acţiona şi schimba situaţia.
Da fapt, nu întreaga situaţie este cea care
trebuie acceptată când vă abandonaţi, ci numai minusculul segment numit Acum.
De exemplu, dacă v–aţi afla undeva împotmolit în noroi, nu aţi spune: “Bine, mă
resemnez în faţa faptului că sunt împotmolit în noroi.” Resemnarea nu este
abandonare.
NU ESTE NEVOIE SĂ ACCEPTAŢI O SITUAŢIE
DE VIAŢĂ indezirabila sau neplăcută. Nu este nevoie nici să vă amăgiţi şi
să spuneţi că totul este bine. Nu. Recunoaşteţi pe deplin că vreţi s ieşiţi din
respectiva situaţie. Apoi vă restrângeţi atenţia la momentul prezent fără a-l
eticheta mental în nici un fel.
Aceasta înseamnă că nu judecaţi clipa de
Acum. De aceea nu există nici rezistenţă, nici negativism emoţional.
Acceptaţi calitatea acestui moment.
Apoi acţionaţi şi faceţi tot ce vă sta în
putinţă pentru a ieşi din această situaţie.
Acest mod de a acţiona îl numesc acţiune
pozitivă. Acţiunea pozitivă este cu mult mai eficientă decât acţiunea negativă,
care apare din furie, din disperare sau din frustrare. Continuaţi să practicaţi
abandonarea până obţineţi rezultatul dorit, evitând să etichetaţi clipa Acum.
Permiteţi-mi să vă ofer o analogie vizuală
care ilustrează ceea ce vreau să spun. Mergeţi noaptea pe o potecă, înconjurat
de o ceaţă groasă. Dar aveţi o lanternă bună, care trece prin ceaţă şi creează
un spaţiu îngust şi clar în faţa dumneavoastră. Ceaţa este situaţia
dumneavoastră de viaţă, care include trecutul şi viitorul; ; lanterna este
prezenta dumneavoastră conştientă; spaţiul clar este clipa de Acum.
Împotrivirea va întăreşte forma
psihologică, cochilia falsului sine, ceea ce creează un profund sentiment de
separaţie. Lumea înconjurătoare şi în mod special oamenii încep să fie
percepuţi ca o ameninţare. Apare impulsul compulsiv de natura inconştientă de
a-i distruge pe ceilalţi prin critică, la fel cum apare şi nevoia de a concura
şi a domina. Chiar şi natura va devine duşman, iar percepţiile şi
interpretările vă sunt guvernate de frică. Boala mintală pe care o numim
paranoia este o formă puţin mai acută a acestei stări normale, dar
disfuncţionale, de conştiinţă.
Nu numai forma dumneavoastră psihologică,
ci şi forma fizică – corpul dumneavoastră – devine prin rezistenta tare şi
rigid. Apare o stare de încordare în diferite părţi ale corpului, şi corpul
întreg se contractă. Circulaţia liberă a energiei vieţii prin corp, care este
esenţială pentru o funcţionare sănătoasă, este în mare măsură blocată.
Exerciţiile fizice şi anumite forme de
terapie fizică pot fi utile în restabilirea circulaţiei de energie vitală, dar
dacă nu practicaţi abandonarea în viaţa de zi cu zi aceste lucruri pot duce
numai la ameliorarea temporară a simptomelor, întrucât cauza – tiparul de
existenţa – nu a fost îndepărtată.
Exista ceva în dumneavoastră care rămâne
neafectat de circumstanţele trecătoare care formează situaţia dumneavoastră de
viaţă, şi numai prin abandonare aveţi acces la acest lucru. Este viaţa
dumneavoastră, propria Fiinţă, care există etern în dimensiunea atemporala a
prezentului.
DACĂ SITUAŢIA DUMNEAVOASTRĂ DE VIAŢĂ VI
SE pare nesatisfăcătoare sau chiar intolerabilă, numai prin abandonare veţi
putea să spargeţi tiparul de rezistenţă inconştientă care perpetuează situaţia.
Abandonarea este perfect compatibilă cu
acţiunea, cu iniţierea schimbării sau cu împlinirea obiectivelor. Dar în starea de abandonare, acţiunile
dumneavoastră sunt animate de o energie total diferită, de o calitate diferită.
Abandonarea vă reconectează la energia-sursă a Fiinţei, iar dacă ceea ce faceţi
este impregnat cu Fiinţa, acţiunea în sine devine o celebrare plină de bucurie
a energiei vieţii, care vă poartă şi mai adânc în Acum.
Când nu opuneţi rezistenţă, calitatea
conştiinţei şi, prin urmare, calitatea a tot ceea ce faceţi, creşte
extraordinar de mult. Rezultatele vor veni de la sine şi vor reflecta această
calitate. Putem numi acest gen de acţiune “acţiunea din starea de abandonare”.
ÎN
STAREA DE ABANDONARE vedeţi foarte limpede ce trebuie făcut şi acţionaţi
făcând câte un singur lucru pe rând şi concentrându-vă asupra fiecărui lucru în
parte.
Învăţaţi de la natură: observaţi cum
fiecare lucru se împlineşte şi cu miracolul vieţii se dezvăluie fără
nemulţumire sau nefericire.
De aceea a spus Iisus: “Luaţi seama la
crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc”.
DACĂ ÎNTREAGA SITUAŢIE DE VIAŢĂ ESTE
NESATISFĂCĂTOARE sau neplăcută,
extrageţi din ea numai acest moment şi abandonaţi-vă în faţa a ceea ce este.
Aceasta este lanterna care trece prin ceaţă. Atunci starea dumneavoastră de
conştiinţă încetează să mai fie controlată de condiţii exterioare. Nu mai
acţionaţi pe baza reacţiei şi a rezistenţei.
Apoi priviţi datele concrete ale situaţiei.
Întrebaţi-vă: “Există vreun lucru pe care îl pot face pentru a schimba
situaţia, pentru a o îmbunătăţi sau pentru a ieşi din ea?” Dacă există
întreprindeţi acţiunea potrivită.
Nu vă gândiţi la sutele de lucruri pe care
va trebui sau s-ar putea să le aveţi de făcut la un moment dat în viitor, ci la
singurul lucru pe care îl puteţi face acum. Aceasta nu înseamnă că nu ar trebui
să faceţi nici un plan. Poate că stabilirea unui plan este singurul lucru pe
care îl puteţi face acum. Dar asiguraţi-vă că nu derulaţi “filme mentale” prin
care vă proiectaţi necontenit în viitor, pierzând astfel clipa de Acum. Se
poate ca acţiunea pe care o întreprindeţi să nu dea roade imediat. Până la acel
moment – nu opuneţi rezistenţă faţă de ceea ce este.
DACĂ NU EXISTA NICI O ACŢIUNE pe care să o puteţi întreprinde şi nici nu
puteţi ieşi din situaţia respectivă, atunci folosiţi situaţia pentru a pătrunde
mai adânc în starea de abandonare, mai adânc în Acum, mai adânc în Fiinţă.
Când pătrundeţi în această dimensiune
atemporală a prezentului, schimbarea se produce deseori pe căi neobişnuite,
fără un mare aport din partea dumneavoastră. Viaţa începe să vă ajute, devine
cooperantă. Dacă factori interiori precum frica, vinovăţia sau inerţia v-au
împiedicat să acţionaţi, aceştia se vor dizolva în lumina prezenţei
dumneavoastră conştiente.
Nu confundaţi abandonarea cu o atitudine de
genul: “Nimic nu mă mai tulbură” sau “Nu îmi mai pasă, pur şi simplu”, Dacă
priviţi îndeaproape, veţi descoperi că o astfel de atitudine este contaminată
de negativism sub forma resentimentelor ascunse şi nu este deloc abandonare, ci
rezistenţă mascată.
Când vă abandonaţi, îndreptaţi-vă atenţia
în interior spre a vedea dacă a mai rămas vreo urmă de rezistenţă. Fiţi extrem
de atent când o faceţi; altfel, un rest de rezistenţă poate continua să rămână
ascuns într-un colţ întunecat sub forma unui gând sau a unei emoţii ascunse.
De la energia minţii la energie spirituală
ÎNCEPEŢI PRIN A RECUNOAŞTE CĂ EXISTĂ
REZISTENŢĂ. Fiţi prezent când se întâmplă, atunci când rezistenţa apare.
Observaţi cum mintea o creează, cum etichetează situaţia, pe dumneavoastră
înşivă şi pe alţii. Priviţi procesul mental implicat. Simţiţi energia emoţiei.
Observând rezistenta, veţi descoperi că nu
serveşte niciunui scop. Prin concentrarea întregii dumneavoastră atenţii asupra
clipei de Acum, aduceţi în conştient rezistenţa de natură inconştientă şi, prin
aceasta, ea ia sfârşit.
Nu puteţi fi în acelaşi timp şi conştient şi nefericit, şi
conştient şi negativist. Negativismul sau suferinţa, sub orice formă ar apărea,
înseamnă că există rezistenţă, iar rezistenţa este întotdeauna de natură
inconştientă.
De ce alegeţi nefericirea? Şi, dacă nu aţi
ales-o, cum a apărut? Cărui scop serveşte? Cine o ţine în viaţă?
Chiar dacă sunteţi conştient de
sentimentele dumneavoastră de nefericire, adevărul este că v-aţi identificat cu
ele şi le menţineţi în viaţa prin gândire compulsivă. Totul se petrece în mod
inconştient. Dacă aţi fi fost conştient, ceea ce înseamnă o prezenţă totală în
Acum, tot negativismul ar dispărea aproape instantaneu. Nu ar putea supravieţui
în prezenţa dumneavoastră.
Nici chiar corpul-durere nu poate
supravieţui prea mult în prezenţa dumneavoastră. Vă menţineţi suferinţa în viaţă
oferindu-i timp. Acesta este sângele ei vital. Îndepărtaţi timpul printr-o
conştiinţă intensă a momentului prezent, şi corpul-durere moare. Dar vă doriţi
să moară? Sunteţi satul cu adevărat? Cine aţi mai fi fără el?
Atât timp cât nu practicaţi abandonarea,
dimensiunea spirituală este ceva despre care citiţi, despre care vorbiţi, care
vă entuziasmează, despre care scrieţi cărţi, la care vă gândiţi, în care
credeţi sau nu, după caz. Nu are nici o importanţă.
DIMENSIUNEA SPIRITUALĂ devine o
realitate vie în viaţa dumneavoastră numai când vă abandonaţi.
Când vă abandonaţi, energia pe care o
emanaţi şi care vă conduce viaţa are o frecvenţă de vibraţie mult mai înaltă
decât energia minţii care conduce acum lumea.
Prin abandonare, energia spirituală
pătrunde în această lume. Nu provoacă suferinţă nici dumneavoastră înşivă, nici
celorlalţi oameni şi nici vreunei alte forme de viaţă de pe planetă.
Abandonarea în relaţiile personale
Este adevărat că numai o persoană
inconştientă va încerca să-i folosească sau să-i manipuleze pe ceilalţi, dar
este la fel de adevărat că numai o persoană inconştientă poate fi folosită şi
manipulată. Dacă opuneţi rezistenţă şi luptaţi împotriva comportamentului
inconştient al celorlalţi, deveniţi şi dumneavoastră inconştient.
Dar abandonarea nu înseamnă să permiteţi să
fiţi folosit de oameni inconştienţi. Absolut deloc. Este perfect posibil să spuneţi într-un mod ferm
şi limpede “nu” unei persoane sau să părăsiţi o situaţie şi, în acelaşi timp,
să vă aflaţi într-o stare complet lipsită de rezistenţă.
CÂND
SPUNEŢI “NU” UNEI PERSOANE SAU UNEI SITUAŢII, lăsaţi răspunsul să vină din
înţelegere, şi nu dintr-o reacţie, din conştiinţa clară a ceea ce este rău sau
bine pentru dumneavoastră în acel moment.
Lăsaţi-l să fie un “nu” liber de reacţie,
un nu de o calitate înaltă, liber de orice negativism, pentru a nu crea astfel
o nouă suferinţă.
Dacă nu vă puteţi abandona, acţionaţi
imediat: exprimaţi-vă punctul de vedere, sau faceţi ceva care poate schimba
situaţia, sau ieşiţi din ea. Asumaţi-vă responsabilitatea pentru propria viaţă.
Nu poluaţi cu negativism Fiinţa
dumneavoastră interioară, frumoasă şi strălucitoare, şi nici Pământul. Nu daţi
voie nefericirii, sub orice formă ar apărea, să-şi facă loc în dumneavoastră.
DACĂ NU PUTEŢI ÎNTREPRINDE NICI O
ACŢIUNE – dacă sunteţi de exemplu în închisoare -, atunci v–au mai rămas
două opţiuni: rezistenta sau abandonarea - captivitatea sau libertatea
interioară faţă de condiţiile exterioare. Suferinţa sau pacea interioară.
Relaţiile dumneavoastră se vor schimba
profund prin abandonare. Dacă nu puteţi niciodată accepta ceea ce este,
implicit nu-i veţi putea accepta nici pe ceilalţi aşa cum sunt. Îi veţi judeca,
critica, eticheta, respinge, sau veţi încerca să-i schimbaţi.
Mai mult decât atât, dacă transformaţi
continuu clipa Acum într-un mijloc pentru a împlini un scop din viitor, veţi
transforma şi fiecare persoană pe care o întâlniţi sau cu care interacţionaţi
într-un mijloc pentru realizarea unui scop. Relaţia însăşi – fiinţa umană –
este de o importanţă secundară pentru dumneavoastră, sau poate chiar lipsită de
orice importanţă. Ceea ce puteţi obţine din relaţie ocupa locul principal –
indiferent dacă este vorba de câştig material, de un sentiment de putere, de
plăcere fizică sau de o formă de gratificare a sinelui fals.
Permiteţi-mi să ilustrez modul în care
abandonarea funcţionează în relaţii.
CÂND VĂ AFLAŢI IMPLICAT ÎNTR-O CEARTĂ
sau într-o situaţie conflictuală cu partenerul dumneavoastră sau cu cineva
apropiat, începeţi prin a observa cât de defensiv deveniţi atunci când vă este
atacată poziţia, sau observaţi forţa propriei agresiuni atunci când atacaţi
poziţia celuilalt.
Observaţi-vă ataşamentul faţă de propriile
puncte de vedere şi opinii. Simţiţi energia mental-emoţională din spatele
nevoii dumneavoastră de a avea dreptate şi de a-i dovedi celuilalt că greşeşte.
Aceasta este energia minţii egocentrice. O conştientizaţi recunoscând-o,
simţind-o cât mai mult posibil.
Apoi, într-o zi, în mijlocul unei certe, vă
veţi da seama brusc că aveţi posibilitatea de alegere, şi este posibil să
decideţi să renunţaţi la propria reacţie – numai pentru a vedea ce se întâmplă.
Vă abandonaţi.
Nu mă refer numai la abandonarea reacţiei
în mod verbal, spunând: “Bine, ai dreptate”, cu o privire care spune “Mă situez
deasupra acestei inconştiente copilăreşti”. Aceasta ar însemna doar deplasarea
rezistenţei la un alt nivel, mintea egocentrică deţinând în continuare
controlul şi reclamându-şi superioritatea. Mă refer la abandonarea întregului
câmp de energie mental-emoţională din interiorul dumneavoastră, care lupta
pentru putere.
Sinele fals este viclean, aşa că trebuie să
fiţi extrem de atent, de prezent, şi absolut sincer cu dumneavoastră înşivă
pentru a vedea dacă aţi abandonat cu adevărat identificarea cu o poziţie
mentală şi v-aţi eliberat de minte.
DACĂ VĂ SIMŢIŢI DINTR-ODATĂ FOARTE UŞOR,
limpede şi profund împăcat, acesta este un semn inconfundabil ca v-aţi
abandonat cu adevărat. Observaţi apoi ce se întâmplă cu poziţia mentală a
celeilalte persoane când nu o mai alimentaţi cu energie prin rezistenţă. Când
identificarea cu o poziţie mentală a dispărut, începe comunicarea autentică.
A nu opune rezistenţă nu înseamnă în mod
necesar a nu mai face nimic. Singura semnificaţie a acestui lucru este că ceea
ce faceţi nu faceţi ca reacţie. Amintiţi-vă înţelepciunea profundă care stă la
baza artelor marţiale orientale: nu te opune forţei adevărului. Cedează pentru
a învinge.
Spunând aceasta – “a nu face nimic” –
atunci când vă aflaţi într-o stare de intensă prezenţă , este un factor de o
extraordinară putere de transformare şi vindecare a situaţiilor şi a oamenilor.
Este un lucru radical diferit de
inactivitatea din starea normală de conştiinţă, sau mai degrabă din starea de inconştienţă,
care îşi are originea în frică, în inerţie sau indecizie. “A nu face nimic”, în
sensul autentic, implică lipsa rezistenţei interioare şi o atenţie intensă.
Pe de altă parte, dacă se impune acţiunea,
nu veţi mai acţiona pe baza minţii condiţionate, ci veţi răspunde situaţiei din
prezenţa conştientă. În acea stare, mintea vă este liberă de concepte, inclusiv
de conceptul de nonviolenţă.Aşa că cine poate prezice ce veţi face?
Falsul sine crede că puterea dumneavoastră
stă în rezistenţă, în timp ce adevărul este că rezistenţa vă separă de Fiinţă,
singurul loc de putere autentică. Rezistenţa este slăbiciune şi frică deghizată
în putere. Ceea ce sinele fals vede ca slăbiciune este de fapt Fiinţa
dumneavoastră în toată puritatea, inocenţa şi puterea ei. Ceea ce se vede ca
putere este slăbiciune. Astfel falsul sine se afla într-o stare de continuă
rezistenta şi joacă roluri contrafăcute pentru va acoperi “slăbiciunea”, care
de fapt este tocmai puterea dumneavoastră.
Până când nu va exista abandonare, rolurile
jucate în mod inconştient vor constitui o mare parte a interacţiunilor dintre
oameni. În abandonare nu mai aveţi nevoie de mecanismele defensive ale sinelui
fals şi nici de măştile false. Deveniţi foarte simplu şi autentic. “Acesta este
un lucru periculos”, spune falsul sine. “Vei fi rănit. Vei fi vulnerabil.”
Ceea ce, desigur, sinele fals nu ştie este
că numai prin renunţarea la rezistenţă, numai devenind “vulnerabil” vă puteţi
descoperi adevărata şi esenţiala invulnerabilitate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu