Fiecare dintre noi îşi luminează propria
viaţă şi îşi creează propria fericire. Copiii şi adulţii pot să îşi aprindă
propria lumină în viaţă dacă:
- îşi asumă răspunderea
pentru crearea propriilor sentimente,
- îşi creează sentimente
adaptative, utile, mai degrabă decât sentimente neproductive.
- se raportează la ei
înşişi cu respect şi bunătate.
- îşi păstrează în
permanenţă mai multe surse de satisfacţie, astfel încât dacă una nu mai
funcţionează, pot alege dintre celelalte ceva mai potrivit.
De fapt, fiecare dintre noi are puterea
de a-şi lumina propria viaţă, dând naştere ia
propria-i fericire si satisfactie. In consecinta,
nu trebuie sa depindem de ceilalti pentru a
trăi sentimente de căldură şi fericire:
interacţiunile cu ceilalţi ne pot produce mare plăcere, dar nu sunt neapărat
suficiente. De fapt, în fiecare dintre noi se găseşte butonul care ne aprinde
lumina în viaţă şi care o poate menţine aprinsă mereu.
|
|
|
|
|
|
|
Lucian
Licurici învaţă să lumineze
|
|
Lucian
Licurici zăcea în tufişul de liliac şi privea abătut în pământ. Nici nu
băgă de seamă apusul soarelui care deveni auriu, apoi roşiatic...şi nici
pomeneală să simtă mirosul parfumat al florilor de liliac.
„Ce
groaznic!", mormăi Lucian pentru sine însuşi. „Cât de îngrozitor este
să fii un licurici care să nu poată lumina... la fel de bine aş putea fi
considerat o muscă sau un gândac. Un licurici care nu poate să lumineze
nici nu poate fi numit licurici...sunt o ruşine pentru familia mea."
Lucian
stătea posomorât şi privea cum, rând pe rând, ceilalţi licurici începeau să
lumineze, pe măsură ce soarele trecea în amurg şi amurgul se pierdea încet
în noapte. Din toate celelalte puncte de vedere, era un licurici perfect.
Avea o pereche elegantă de antene, aripi minunate şi o coadă lungă, suplă.
Singurul lucru care i se putea reproşa lui Lucian era că nu putea să
lumineze, dar acesta, bineînţeles, era cel mai mare neajuns pentru neamul
licuricilor.
„Probabil
că ceilalţi ştiu un secret pe care eu nu-l cunosc", gândi Lucian,
„altfel cum de reuşesc ei să lumineze şi să clipească fără prea mult chin,
în [timp ce eu, oricât aş încerca, nu pot scoate nici măcar o spânteie? Mă
întreb... care e şmecheria?!"
Lucian
decise că i s-a cam urât de atâta bombănit. Şi mai hotărî şi că se cam
săturase să tot fie un licurici fără lumină, aşa că îşi părăsi culcuşul din
tufişul de liliac şi porni într-o expediţie pentru a descoperi cum să se
"aprindă" şi el.
Un
prim popas îl făcu în tufişul de colectat miere, unde Loredana şi Laura Licurici
străluceau aprins printre floricelele dulci. Lucian se ruşina niţel să le
întrebe aşa direct, dar îşi dădu seama că nu are nimic de pierdut şi că ar
avea atât de mult de câştigat dacă ar învăţa cum să lumineze...
„Bună-ziua",
rosti el, „vă deranjează dacă vă pun o întrebare mai personală?"
„Ei...şi
tu!", chicotiră Laura şi Loredana roşind uşor, „Asta depinde de
întrebare".
„Păi
aş vrea să ştiu ce vă aprinde pe voi?"
„Cum
adică ce ne aprinde???", întrebară într-un glas Loredana şi Laura.
„Ce
vă aprinde încât să începeţi să luminaţi?", întrebă din nou Lucian.
„Ah,
deci asta era!", răsuflară uşurate Loredana şi Laura. „Păi nu ştim
prea sigur, dar credem că tufişul de miere e cauza: de câte ori ne apropiem
de floricelele astea minunate, ne aprindem."
Asta
însă nu-i era prea mult de ajutor lui Lucian, căci de când vorbea cu
Loredana şi Laura era tot în tufişul cu pricina şi, din păcate, coada Iui
era la fel de întunecată. Le mulţumi fetelor şi zbură mai departe. Se opri
mai apoi ia un măr ionatan, unde îşi avea sălaşul Guriţă Licurici.
„Guriţă,
trebuie să te întreb ceva cu adevărat important", spuse Lucian.
„Mmniiam.
Mniiam...Mmniam", clefăi Licuriciul Guriţă..."mmmniiam...mnniiaam".
„Poftim?
Nu înţeleg nimic din ce spui", zise Lucian.
„MMMnniamm,
spuse Guriţă, „nu pot vorbi prea bine cu gura plină, nu?", continuă
el, ştergându-se delicat la gură cu o frunză de măr ionatan.
„Deeliciosss", mai spuse el, cam mâncău de felul său.
„Guriţă,
trebuie să te întreb ceva serios, aşa că te rog să fii atent şi să nu mai
iei nici o muşcătură până nu îmi răspunzi,"
„Păi
dă-ţi drumul", spuse Guriţă, înghiţind în sec.
„Ce
îţi aprinde ţie lumina?"
„Asta
este, de bună seamă, o întrebare simplă: merele ionatan îmi aprind lumina.
Luminez admirabil atunci când muşc dintr-un măr ionatan sau dintr-o altă
delicatesă.", spuse el muşcând cu poftă din alt măr.
„Merită
să încerc şi eu treaba asta", zise Lucian şi luă şi el o înghiţitură
dintr-un măr aflat în apropiere. Nimic: nici un pic de lumină. Luă atunci o
muşcătură mai zdravănă. La fel: nimic.
Luă atunci o muşcătură uriaşă.., şi se înecă, dar tot nu reuşi să
lumineze.
„Se
pare că nici merele ionatan nu sunt sortite să îmi aprindă luminiţa",
se plânse el dezamăgit şi porni în zbor spre Sebastian Licurici. Acesta locuia
într-un tufiş de mure şi îI găsi luminând ritmic pe cântecul unei
privighetori care dădea un concert în apropiere.
„Sebastian,
am să îţi pun o întrebare foarte importantă", spuse Lucian.
„Sssssttt..",
scrâşni din dinţi Sebastian. „Asta e partea mea preferată din cântec".
Lumina sa era impresionantă!
„Spune
acum", zise Sebastian, în timp ce luminiţa sa se stingea încet, odată
cu ultimele triluri ale privighetorii. „Ce întrebare poate fi atât de
importantă, încât să mă întrerupi din
ascultatul
concertului"
„Cum
îţi aprinzi lumina?", întrebă Lucian.
„Nu
eu, privighetoarea o aprinde cu vocea ei melodioasă: ori de câte ori o aud
cântând, lumina mea se aprinde şi rămâne aşa până ea tace. Acum te rog să
nu mai spui nimic: concertul începe din nou."
Lucian
aşteptă ca privighetoarea să înceapă o nouă melodie, în speranţa că îi va
aprinde şi lui luminiţa. însă din păcate, la sfârşitul cântecului, lumina
sa era încă neaprinsă.
De
data asta îşi întinse aripile şi zbură drept spre Tereza de Licurici care
sclipea într-o tufă de laur Ea era considerată drept unul dintre cei mai
înţelepţi licurici şi era respectată pentru lumina sa care dăinuia mai mult
decât a altora. „Am ceva tare important să te întreb!", spuse Lucian din
nou. „Cum reuşeşti să îţi aprinzi lumina?".
„Ooo,
păi sunt mai multe feluri în care îţi poţi aprinde lumina", răspunse
gânditoare Tereza.
„Într-adevăr,
deja cunosc o mulţime de modalităţi, care însă din păcate nu funcţionează
la mine", spuse Lucian, „aşa că te rog să nu pomeneşti de floricele de
miere, de merele ionatan sau de cântecul privighetorii: le-am încercat
deja."
„Bineînţeles
că acestea nu ar putea aprinde lumina ta” spuse Tereza. „Deşi există o
mulţime de moduri de a ne aprinde luminile, un singur lucru le poate face
să funcţioneze...şi acela eşti TU."
„Păi
nu înţeleg", murmură Lucian, „am încercat totul şi nu o pot aprinde
indiferent cât de tare mă străduiesc."
„Nici
nu-i de mirare!", răspunse Tereza. „Nu funcţionează dacă te simţi
deprimat, nervos sau stresat, şi mai ales dacă eşti puţin din toate trei
laolaltă. Primul lucru pe care poţi să îl faci este să te linişteşti."
„Şi
cum să fac asta?", întrebă Lucian.
„Gândindu-te
Ia lucruri care te liniştesc. Sentimentele provin din gândurile tale şi dacă gândeşti
calm, te vei simţi liniştit. Încearcă să te gândeşti la cea mai
liniştitoare imagine
care
îti vine în minte."
Lucian
isi imagină ca stă intins intr-un camp mare, plin cu trifoi, într-o
după-masă însorită: cu cât se închipuia mai clar în câmpul de trifoi, cu
atât se simţea mai liniştit.
„Deja
e mai bine", spuse Tereza simţind o schimbare în el. „Acum eşti
pregătit să înveţi să-ţi aprinzi lumina. Gândeşte-te la ceva ce îţi face
plăcere."
Şi
Lucian se gândi la imaginea lunii pline, într-o noapte căiduţă de vară. îşi
imagină că auzea cântecul greierilor si că simţea o boare lină de vânt
atingându-i aripile. Oftă de plăcere. Se simţea fericit pentru prima oară
după atâta vreme...
„Acum
uită-te la lumina tai", spuse Tereza, iar Lucian se întoarse şi aruncă
o privire peste umăr. Reuşise! Luminiţa lui se aprinsese pentru prima dată
în viaţă!
„Uaau!
Cum am reuşit să fac asta?", întrebă el.
„Ai
avut gânduri pozitive!", răspunse Tereza. „Ori de câte ori gândeşti
ceva pozitiv, te bucuri şi lumina ta se aprinde, pentru a o păstra aşa,
gândeşte-te la lucruri plăcute în continuare!"
„Dar
ce se va întâmpla dacă se va stinge iar şi nu o să o pot aprinde din
nou?", întrebă Lucian în timp ce lumina sa se stingea deja încet.
„Depinde
doar de tine să îţi aprinzi lumina şi să o păstrezi aşa; gândurile negative
ca cele pe care le aveai când ai venit aici, nu fac decat sa o stinga. Tu
esti cel care poate aprinde
lumina
gândind lucruri pozitive şi doar tu ai puterea de a o menţine
aprinsă."
„Cred
că înţeleg acum: nu erau florile de miere cele care le aprindeau pe
Loredana şi Laura nici merele ionatan cele care îl aprindeau pe Guriţă şi
nici cântecul privighetorii nu îl aprindea pe Sebastian; de fapt, ei înşişi
se aprindeau pentru că făceau lucruri care le aduc plăcere; la fel şi eu mă
pot aprinde gândindu-mă la lucruri care mă bucură, trase Lucian
concluzia.
„Acum
ai dreptate", fu de acord Tereza. „Ce-ar fi să încerci să faci ce
spuneai adineauri?"
„Trandafiri",
spuse Lucian, „trandafiri galbeni." Luminiţa sa pâlpâi pentru o clipă.
„Apus
de soare.", mai spuse el apoi..
Luminiţa clipi o dată şi încă o dată.
„Lumina
lunii şi flori de câmp continuă el şi clipi repede de trei ori."
„Am
reuşit, am reuşit! Acum ştiu: cât timp mă gândesc la lucruri care-mi plac,
pot să îmi păstrez lumina aprinsă şi nimeni altul decât mine nu o poate
stinge! Toată puterea pentru a o aprinde se află în mintea mea!",
spuse Lucian, sclipind fericit în lumina lunii.
Şi
de atunci încolo, Lucian deveni faimos, printre licurici pentru lumina sa
minunată, pe care o aprindea gândindu-se la lucruri frumoase; care îi
făceau plăcere.
|
|
|
|
Cine vă luminează
viaţa? Cine vă face să vă simţiţi fericit, împlinit, plăcut impresionat? Să
încercăm un experiment: închideţi ochii şi imaginaţi-vă trei persoane care vă
luminează viaţa. Cum vă simţiţi în timp ce vă concentraţi asupra acestor trei
persoane? Sunteţi cumva chiar dvs. una dintre cele trei? Dacă da, atunci
sunteţi în postura lăudabilă de a vă asuma răspunderea propriei fericiri şi
dezvoltări personale. Dacă în schimb toate persoanele pe care vi le-aţi
imaginat ca răspuns la întrebarea „cine vă luminează viaţa?" sunt altele
decât dvs., atunci vă aflaţi în postura precară şi deloc admirabilă de a
depinde de ceilalţi pentru propria fericire şi dezvoltare.
De fapt, emotiile
calde si placute pe care le-ati simtit in momentul in care v-ati imaginat
persoanele care vă luminează viaţa nu au fost determinate direct de acestea.
Atunci de unde să fi apărut aceste sentimente? V-aţi creat singur sentimentele
gândind lucruri pozitive, la fel cum atunci când evaluaţi situaţiile şi
persoanele într-un mod negativ, creaţi sentimente negative. Prin urmare, aveţi
puterea de a vă lumina propria viaţă şi de a-i învăţa şi pe copiii dvs. acest
lucru, asumându-vă răspunderea pentru sentimentele pe care le creaţi şi privind
situaţiile şi persoanele cu care intraţî în contact într-un mod mai raţional.
Doamna Raicu şi-a dedicat tot
timpul, energia şi atenţia creşterii celor trei copii ai săi. Din momentul în
care erau doar bebeluşi, până în momentul în care fiul cel mai mic a plecat la
facultate, copiii au fost punctul central al universului doamnei Raicu şi
singura ei sursă de emoţii calde, fericite. Fireşte, doamna Raicu credea că
tocmai copiii o făceau fericită şi împlinită. Ce credeţi că s-a întâmplat în
momentul în care fiul cel mic ai doamnei Raicu a părăsit casa, plecând la
facultate? Cum ea considera că singura ei sursă de mulţumire şi singurul motiv
de a exista erau copiii, a început să se deprime din momentul în care aceştia
nu i-au mal fost prin preajmă să îi lumineze viaţa. Deoarece devenise
dependentă de copiii ei ca sursă de sentimente pozitive, s-a simţit distrusă şi
a considerat că viaţa ei a luat sfârşit când aceştia au plecat. Doamna Raicu nu
învăţase cum să îşi lumineze propria viaţă.
Pornind de la
presupunerea că vă luminaţi viaţa începând cu gândurile sau evaluările
referitoare !a situaţii şi la persoane, ajungem la concluzia că tot dvs, aveţi
şi puterea de a stinge această lumină prin crearea unor sentimente
auto-dîstructive.
Să vedem care ar fi
modalităţile prin care realizaţi acest lucru:
Dacă şi dvs., cam
ca şi doamna Raicu, depindeţi de ceilalţi ca să vă simţiţi bine, vă sporiţi
şansele de a ajunge nefericit la un moment dat. În primul rând, este greşit să
gândiţi că cineva din exterior ar putea să vă creeze un sentiment, fie el
pozitiv sau negativ. Ceilalţi fac anumite lucruri şi e alegerea dvs. să vă
supăraţi; dvs. sunteţi cel care vă creaţi sentimentul. Apoi, este important să
vă daţi seama că nu îi puteţi controla pe cei din jur; ceilalţi vor face ceea
ce vor, indiferent de ce consideraţi dvs. că ar trebui ei să facă. Tocmai de
aceea, a permite ca purtarea celorlalţi să determine fericirea dvs. înseamnă un
risc considerabil.
Într-adevăr, este
dificil să ne asumăm răspunderea integrală pentru modul în care ne simţim,
deoarece, de exemplu, mas-media abundă de mesaje contradictorii. Să privim doar
unele titluri de cântece: majoritatea cântecelor cunoscute ne întăresc
convingerea eronata ca ceilalti sunt cei care ne fac sa ne simtim bine sau rau,
fericiti sau suparaţi. Mai jos veţi gasi enumerate cateva dintre titlurile
iraţionale ale unor, piese muzicale şi echivalentul lor raţional:
|
Titlul (iraţional) piesei
|
Echivalentul raţional
|
|
Tu îmi luminezi
viaţa.
|
Eu îmi luminez
viaţa (Pentru crestini: Dumnezeu este lumina mea)
|
|
Eşti soarele
vieţii mele.
|
Sunt soarele
vieţii mele.
|
|
Mă faci să mă
simt minunat
|
Eu sunt cea care m-am
făcut să mă simt minunat când te-am întâlnit pe tine (n.c. Eu sunt
responsabila de ceea ce simt - prezenta ta este doar prilejul de a ma simti
minunat)
|
|
Mă faci să mă
simt o adevărată femeie
|
Eu sunt cea care
mă fac să mă simt o adevărată femeie când sunt în preajma ta. (n.c. Eu sunt
responsabila de ceea ce simt - prezenta ta este doar prilejul de a ma simti o
adevarata femeie)
|
|
M-ai făcut sa te
iubesc.
|
Eu sunt cea care
am ales să te iubesc.
|
|
Nu pot trăi fără
tine.
|
A trăi fără tine
ar fi neplăcut, dar posibil.
|
|
Nu însemni nimic
până nu eşti iubit de cineva
|
Sunt valoros ca
om, indiferent dacă cineva ma iubeşte sau nu.
|
Dacă acel
„celălalt" care condiţionează fericirea dvs. personală în fiecare din
cazurile de mai sus dispare, este garantată apariţia depresiei, disperării şi a
resentimentelor.
Persoanele care
consideră că ceilalţi ar trebui, ar fi cazul sau ar face bine să... facă aşa
cum spun ele sau persoanele care spun că lucrurile trebuie să meargă aşa cum
doresc ele îşi blochează propria fericire. Solicitările imperative dau naştere,
în general, la sentimente de furie şi la resentimente şi de obicei nu modifică
cu nimic situaţia obiectivă.
Persoanele care văd
situaţiile indezirabile ca fiind catastrofale sau îngrozitoare se supun la
neplăceri emoţionale inutile. A vedea într-un eveniment real un „capăt de
lume", cel mai rău cu putinţă, este o modalitate auto-distructivă, căci
acest punct de vedere extremist produce întotdeauna sentimente şi comportamente
neproductive.
Cei care se
lamentează mereu se transformă în nefericiţi cronici, pentru că se focalizează
doar pe aspectele negative, indezirabile ale vieţii, iar sentimentele lor vor
fi şi ele la fel. Decât să se concentreze asupra aspectelor pozitive, dezirabile
ale vieţii, cei care se plâng mereu văd situaţiile şi relaţiile în termenii a
ceea ce lipseşte si nu functioneaza. Si pentru a face ca lucrurile sa stea şi
mai prost, sunt suficient de talentaţi în a-şi exprima verbal nefericirea faţă
de oricine ar dori să-i asculte şi, de ce nu, şi faţă de cei care nu doresc
neapărat acest lucru.
Critica permanentă
la adresa propriei persoane este un mod sigur de a vă bloca accesul la
fericire. Acest tip de persoane au tendinţa de a se critica pentru cea mai mică
greşeală sau imperfecţiune. Dar, cum orice fiinţă umană este de la natură
imperfectă, cei care se critică mereu au ocazia să petreacă o groază de timp în
chinurile nefericirii auto-provocate. În loc să vadă în trăsăturile şi
comportamentele lor negative ceva ce nu e de dorit, dar nu e nici catastrofal,
ei se condamnă total pentru eşecurile lor.
Unele dintre
frazele-cheie care contribuie la acest proces sunt:
„Mă faci să mă
enervez într-un hal fără de hal!"
„Mă dezguşti!"
„M-ai făcut să mă
îndrăgostesc de tine!"
„Mă faci atât de
fericit!"
„Nu ar trebui să se
poarte aşa!"
„Ar trebui să se
poarte mai bine cu mine."
„Trebuie să faci
aşa cum îţi spun!"
„Dacă eu te iubesc
şi tu trebuie să mă iubeşti."
„Nu mai
suport!"
„E groaznic că nu
vrea să facă ce vreau eu."
„Copiii mei se
poartă îngrozitor în public."
„E groaznic că
nimeni nu ascultă de ceea ce spun eu!"
„Niciodată nu faci
ceea ce ţi se spune."
„Încă o zi
jalnică."
„De ce nu poţi să
fii de treabă ca ceilalţi copii?"
„Eu trebuie să fac
toată treaba pe aici?"
„Nu sunt bun de
nimic."
„Ce părinte de
nimic sunt."
„Nu pot să fac
nimic cum se cuvine."
„N-o să mă schimb
şi n-o să mă învăţ minte niciodată!"
Aceste exemple au
fost menite să vă demonstreze cum se pot crea sentimente de nefericire, furie
sau deprimare. Pentru a învăţa cum să vă luminaţi viaţa şi să creaţi sentimente
mai plăcute, citiţi în continuare.
Înainte de a fi
capabil să vă învăţaţi copilul să îşi producă propria fericire, aşa încât să
îşi lumineze viaţa, ar fi cazul să fiţi în stare chiar dvs. de acest lucru. A
învăţa să deţineţi controlul propriilor sentimente necesită mai mult decât ideile
ce pot fi prezentate în această carte; mai este nevoie şi de exerciţiul de a
simţi, de a crede şi de a gândi într-un mod productiv. Sugestiile de mai jos
sunt menite să vă ajute în acest sens:
Daţi-vă seama că
sunteţi responsabil de apariţia tuturor sentimentelor dvs. şi că, prin urmare,
puteţi să alegeţi ceea ce simţiţi în orice moment. Nimeni altcineva nu vă poate
face să vă simţiţi furios, deprimat, stresat, nici măcar bucuros. Vă creaţi propriile
sentimente prin modul în care vă raportaţi la alte persoane, la situaţii şi la persoana
dvs. Din momentul în care veţi înceta sa-i mai învinovăţiţi pe ceilalţi pentru
modul în care vă simţiţi, veţi avea puterea să vă luminaţi propria viaţă.
Aşa cum s-a arătat
înainte, un mod sigur de a vă face furios şi plin de resentimente este de a cere ca lucrurile să se desfăşoare cum doriţi
dvs. şi ca ceilaiţi să se comporte conform pretenţiilor dvs. Ar fi mai util să preferaţi, să
doriţi aceste lucruri: atunci vă veţi simţi mai degrabă dezamăgit sau
nemulţumit, decât furios sau plin de resentimente, când nu obţineţi ceea ce
doriţi. Dezamăgirea şi nemulţumirea sunt sentimente utile, productive, pentru
că vă ajută să vă gândiţi mai bine la alte modalităţi de a obţine ceea ce
doriţi sau să acceptaţi situaţia, dacă ea nu poate fi schimbată. Furia este
neproductivă, deoarece atunci când sunteţi furios, este aproape imposibil sa
gândiţi logic şi clar, aşa că vă veţi trezi împotmolit într-o situaţie
neplăcută, trăind un sentiment neplăcut.
Decât să subliniaţi
exagerat aspectele negative ale unei situaţii şi să le amplificati importanta,
este de preferat sa realizati ca oricat de rau ar sta lucrutile, ar putea fi
întotdeauna chiar mai rău. Acceptând partea negativă a vieţii aşa cum este ea,
fără a-i da proporţii uriaşe, veţi aborda mat bine orice problemă.
Situaţia va fi mai
gravă pentru dvs. şi cei din jur, dacă vă lamentaţi tot timpul.
Decât să vă
desconsideraţi atunci când vă comportaţi într-un mod mai puţin perfect, este de
preferat să vă acceptaţi în ansamblu şi să dezaprobaţi unele trăsături şi
comportamente specifice, asupra cărora să puteţi reveni, îmbunătăţindu-le. Nu
are nici un rost să vă desconsideraţi, căci dvs, reprezentaţi un ansamblu de
trăsături, caracteristici şi comportamente care pot fi evaluate fiecare în
parte, dar nu ca întreg. Dacă vă acceptaţi pe dvs. înşivă şi ajungeţi chiar să
vă plăceţi, vă veţi comporta şi veţi gândi în moduri care vă vor spori
fericirea.
Observaţi
comportamentele care vă plac şi lăudaţi-le (dar nu
pe dvs. ca fiinţă în întregime) atunci când le observaţi. Multe persoane
îşi petrec viaţa „conversând" cu ei înşişi într-o manieră depreciativă:
este de preferat să fiţi mai blând cu dvs, înşivă şi să vă oferiţi
complimentele juste, pe care v-ar plăcea să le primiţi de la ceilalţi în anumite
situatii.
Încercaţi să
petreceţi o perioadă de timp în fiecare zi făcând activităţi pe care le
consideraţi plăcute, fie de unii singuri, fie în compania altora.
Dacă faceţi ca
fericirea dvs. să depindă de aprobarea celorlalţi, vă veţi diminua semnificativ
mulţumirea. Vor apărea inevitabil momente în care ceilalţi nu vă vor plăcea sau
vă vor dezaproba: este înţelept să doriţi ca persoanele importante să vă aprobe,
dar nu are rost să fiţi distrus dacă nu se întâmplă aşa. Este adesea mult mai
important să fiţi mulţumit de propria persoană decât să îi mulţumiţi pe
ceilalţi, aşa că încercaţi să vă acceptaţi şi sa vă aprobaţi, mai degrabă decât
să câştigaţi neapărat aprobarea celorlalţi.
Dacă dvs. veţi
reuşi să vă simţiţi fericit, atunci veţi şti că există cu siguranţă o persoană
fericită. Aduceţi-vă aminte că fiecare îşi construieşte propria fericire sau
nefericire, nu dvs. faceţi acest lucru şi pentru alţii.
Fiecare om este
responsabil de crearea propriilor lui sentimente, aşa că nu sunteţi dvs.
vinovat dacă cei din jur aleg să fie supăraţi. Şi doar fiindcă ceilalţi aleg să
se simtă nefericiţi, nu trebuie să îi acompaniaţi şi dvs. sau să le urmaţi
exemplul.
Nu există nici o
garanţie că veţi primi ceea ce cereţi, dar este cu siguranţă o strategie mult
mai bună decât aceea de a aştepta ca ceilalţi să vă ghicească gândurile sau
dorinţele.
Observaţi cum vă
comportaţi de obicei şi încercaţi să faceţi contrariul. De exemplu, dacă de
obicei'răspundeţi cu NU la majoritatea cererilor copiilor, încercaţi de câteva
ori să spuneţi DA. Dacă vă stă în obicei să faceţi critici, încercaţi sa faceţi
complimente. Observaţi cum vă veţi simţi şi cum reacţionează ceilalţi la
schimbările din comportamentul dvs. Experimentaţi apoi modificându-vă şi alte
comportamente.
Asumarea unor
riscuri este un semn al dezvoltării şi al vitalităţii şi, de obicei, se
soldează cu efecte benefice. De exemplu, un tată care de regulă refuză să îi
dea fiicei lui maşina, poate să îşi asume un risc şi să îi încredinţeze
automobilul ca să vadă ce se alege din această situaţie. Amintiţi-vă să nu vă
învinovăţiţi prea tare dacă asumarea riscului se soldează cu ceva neplăcut: în loc
să vă blamaţi, laudativă pentru faptul că aţi avut curajul de a vă asuma un
risc.
Imageria
Raţional-Emotivă poate să vă ajute să vă modificaţi sentimentele inadecvate în
unele adecvate. Imaginaţi-vă o scenă sau o situaţie în care, de obicei, vă
simţiţi supărat. În exemplul anterior, doamna Raicu şî-ar putea imagina că toţi
copiii ei au părăsit casa. Trăind sentimentul dureros atât de intens, doamna
Raicu ar aproxima trăirea depresivă. Totuşi, dacă prin schimbarea modului de a
evalua situaţia ea şi-ar schimba sentimentul dureros într-unul mai adecvat, mai
folositor, depresia s-ar modifica în tristeţe sau dezamăgire. Modalitatea de a
vă schimba sentimentele este modificarea modului de a gândi care generează
sentimentele inadecvate într-o gândire logică, raţională, ceea ce ar produce
sentimente utile, productive. Este bine ca imageria să fie practicată cam zece
minute zilnic, pentru a vă întări atât abilitatea de a vă modifica
sentimentele, cât şi convingerea că puteţi decide cu adevărat ceea ce simţiţi.
Este important să
finalizaţi atât interacţiunile cu ceilalţi, cât şi sarcinile pe care deja
le-aţi început. Treburile neterminate solicită atenţie şi energie, care ar
putea fi dirijate înspre scopuri mai plăcute.
Dacă nu vă puteţi
spune lucruri încurajatoare, mai bine nu vă mai spuneţi nimic.
Cumpăraţi-vă fiori,
bomboane sau invitaţi-vă la cină. Trataţi-vă cu respectul pe care l-aţi oferi
celui mai bun prieten.
Supraalimentarea şi
lipsa de sport sunt o dovadă de lipsă de respect faţă de propriul corp, ceea ce
va va scădea satisfacţia de ansamblu, mărind şansele de îmbolnăvire.
Gândiţi-vă la zece
lucruri negative din viaţa dvs. Cum vă simţiţi acum? Apoi imaginaţi-vă zece
lucruri plăcute. Cum vă simţiţi? Concluzia la care oricine poate ajunge este că
oamenii se simt prost atunci când gândesc lucruri negative şi se simt bine
atunci când gândesc pozitiv.
Încercaţi să trăiţi
pe cât se poate în prezent. Persoanele care se
proiectează în mod constant în viitor şi gândesc catastrofic cu privire
la ceea ce se va întâmpla devin neliniştite.
Persoanele care se „agaţă" de trecut şi se
depreciază din cauza unor erori şi imperfecţiuni din trecut se deprimă mai tot timpul. Persoanele care se
concentrează pe prezent de obicei nu se simt nici anxioase, nici deprimate.
Rezolvaţi-vă
problemele emoţionale înainte de a le aborda pe cele practice. Este mai uşor să
vă rezolvaţi problemele practice dacă
mai întâi v-aţi rezolvat orice neplăcere la nivel emoţional care ar putea avea
legătură cu situaţia respectivă. în consecinţă, dacă vă identificaţi
convingerile iraţionale şi le transformaţi în convingeri raţionale, vă veţi schimba
trăirile emoţionale neproductive în unele productive, ceea ce vă va ajuta în
rezolvarea problemelor.
Identificaţi şi
dezamorsaţi orice mituri auto-distructive pe care le aveţi despre dvs. înşivă,
de exemplu „nu sunt în stare să fac nimic ca lumea", „cred că pur şi
simplu am ghinion" şi „dacă nu sunt perfect, sunt un ratat”.
Căutaţi să vedeţi
situaţiile ca fiind fără pierderi, mai degrabă decât fără câştig. O situaţie
fără câştig este una în care indiferent de modul în care se soluţionează
problema, dvs. pierdeţi. De exemplu, domnul Rusu şi-a creat o situaţie de non-câştig
în ceea ce priveşte copiii săi şi camera lor dezordonată. Le-a cerut să îşi
facă curat în cameră. Dacă nu se întâmplă aşa, devine nervos şi plin de
resentimente, iar dacă fac curat, copiii se întristează, se bosumfîă şi pretind
că tatăl lor a fost rău cu ei, făcându-l să se simtă vinovat. Pentru a
transforma situaţia într-una în care nimeni nu are de pierdut, domnul Rusu
şi-ar putea schimba perspectiva. Dacă copiii nu îşi curăţă camera, s-ar putea
simţi iritat sau dezamăgit şi ar putea să vadă ce e de făcut pentru a le da o
pedeapsă fiindcă nu şi-au făcut ordine în cameră. Dacă copiii fac totuşi ordine
în cameră, domnul Rusu ar putea să aleagă să nu se lase manipulat de reacţiile
lor şi să se simtă satisfăcut că au făcut ceea ce trebuia. Astfel, indiferent
care este rezultatul final al unei situaţii fără pierderi, domnul Rusu nu are
decât de câştigat, deoarece îşi controlează propriile reacţii emoţionale.
De câte ori e
posibil, asociaţi-vă cu persoane care au o viziune pozitivă asupra vieţii şi
evitaţi persoanele negative, care se auto-distrug.
Recompensaţi-va fie
verbal, fie cu un cadou, de câte ori reuşiţi în încercarea de a vă lumina
viaţa. Cu cât exersaţi mai mult în a vă „aprinde" propria lumină, cu atât
viaţa vă va fi mai luminoasă.
Acum că v-aţi
familiarizat cu unele tehnici de a vă lumina vieţile, este momentul să le
transmiteţi asta şi copiilor dvs., pentru ca şi ei, la rândul lor, să îşi
sporească fericirea şi plăcerea de a trăi. Oricare din sugestiile anterioare
pot fi modificate şi aplicate şi în cazul copiilor.
1.
Oferiţi-le copiilor/elevilor dvs.
un model pozitiv de comportament; copiii învaţă multe dintre comportamentele şi
atitudinile lor prin imitarea adulţilor - astfel, prin asumarea
responsabilităţii pentru propriile dvs. sentimente, copiii vor învăţa la rândul
lor un astfel de mod de a se raporta la ei înşişi.
2.
Ignoraţi
manifestările unor sentimente inadecvate din partea lor.
Dacă acordaţi atenţie copiilor/elevilor atunci când au un comportament agitat,
de fapt îi recompensaţi prin atenţia dvs. şi astfel creşteţi şansele ca aceste
manifestări să reapară în viitor.
3.
Recompensaţi comportamentele şi
expresiile emoţionale adecvate. Cu cât acordaţi mai multă atenţie emoţiilor şi
comportamentelor adecvate ale copiilor/elevilor dvs., cu atât sporesc şansele
ca ele să reapară în viitor.
4.
Învăţaţi-vă copiii/elevii să îşi
modifice pretenţiile în preferinţe. Amintiţi-le că nu există nici un motiv
pentru care ei ar trebui să obţină tot ceea ce îşi doresc şi că nici nu ar trebui
să se enerveze din această cauză. încurajaţi-i să lupte împotriva furiei
oferindu-le un exemplu potrivit şi recompensându-i când manifestă iritare în
loc de furie.
5.
Ajutaţi-i pe copii/elevi să vadă
situaţiile la dimensiunile lor reale, mai degrabă decât să le perceapă ca o
catastrofă sau să le considere mai rele decât sunt în realitate.
6.
Ignoraţi copilul/elevul atunci
când se văicăreşte şi acordaţi-i atenţie când vi se adresează cu o cerere
potrivită. Dacă sunteţi receptiv la văicăreala copilului, este ca şi cum i-aţi
transmite că această purtare îl va face să obţină ceea ce îşi doreşte.
7.
Încurajaţi-i şi lăudaţi-i pe
copii/elevi atunci când manifestă comportamente şi reacţii adecvate; nu trebuie
să consideraţi că veţi ajunge să „răsfăţaţi" copilul doar fiindcă îl
încurajaţi să se comporte adecvat.
8.
Nu îi criticaţi prea mult pe
copii/elevi pentru greşelile şi imperfecţiunile lor, acceptaţi-i indiferent de
ceea ce fac, dar arătaţi-le atunci când se comportă nepotrivit, fără a critica
copilul în sine.
9.
Încurajaţi-i pe copii/elevi să ia
propriile lor decizii şi să se accepte pe ei înşişi ca persoane, indiferent de
rezultat.
10.
Nu le spuneţi copiilor/elevilor că
sunt în întregime buni sau răi; mai degrabă comentaţi în mod specific asupra
comportamentelor bune sau rele.
11.
Încurajaţi copiii/elevii să îşi
exprime sentimentele şi ajutaţi-i să se raporteze adecvat la ele atunci când
apar.
12.
Încurajaţi-va copiii/elevii să îşi
exprime dorinţele, sugerându-le că nu există niciodată garanţii că vor obţine
ceea ce vor, mai ales dacă nu spun ce anume ar dori. Recompensaţi-i pentru
modul în care cer ceva şi nu încercaţi să le anticipaţi dorinţele.
13.
Lăsaţi copiii/elevii să îşi dea
seama că ei creează şi sunt responsabili de orice sentimente trăiesc şi ca nu
sunt responsabili de sentimentele celorlalţi. Nu învinovăţiţi copilul pentru
modul în care vă simţiţi dvs.
14.
Oferiţi-le copiilor/elevilor
sugestii pentru modul în care şi-ar putea rezolva problemele de viaţă. Puteţi
chiar să le daţi probleme spre rezolvare, pentru a-şi exersa abilităţile nou
dobândite. Evitaţi să le daţi sfaturi şi să rezolvaţi problemele în locul lor.
15.
Încurajaţi-va copiii/elevii să
aibă hobby-uri şi să se implice în activităţi care să le facă plăcere şi pe
care să le poată practica independent.
16.
Puneţi în evidenţă avantajele
amânării plăcerilor imediate în beneficiul câştigurilor de lungă durată. Copiii
sunt recunoscuţi drept „vânători" de plăceri rapide. De exemplu,
arătaţi-le copiilor/elevilor că dacă îşi fac temele acum, asta înseamnă că vor
câştiga mai mult timp liber pentru mai târziu.
17.
Lăsaţi copiii să îşi rezolve
singuri certurile dintre fraţi sau dintre prieteni.
18.
învăţaţi-vă copiii/elevii cum să
folosească Terapia Raţional-Emotivă şi Comportamentala.
19.
Uitaţi-vă la televizor împreună cu
copilul dvs. şi scoateţi în evidenţă lucrurile iraţionale care se comunică prin
mas-media; încurajaţi-i să le identifice el însuşi.
20.
Citiţi-le carţi cu lucruri
pozitive, pline de speranţă.
21.
Învăţaţi-vă copiii/elevii cum să
îşi „aprindă" propria luminiţă spunându-şi lucruri încurajatoare, cum ar
fi: „Am făcut o treabă bună" sau "Îmi place când muncesc din
greu."
22.
Încurajaţi-vă copiii/eievii să îşi
asume uneori riscuri acceptabile, amintindu-le ca „a
face ceva e mai important decât a încerca să faci lucrurile perfect, (Ellis
& Harper, "Un nou ghid pentru o viaţă raţională.”).
23.
Preveniţi-vă copiii în legătură cu
pericolul de a căuta mereu aprobarea şi iubirea celorlalţi. Deşi ar fi de dorit
să obţinem întotdeauna dragostea şi aprobarea celor din jur, acest lucru nu
este absolut necesar pentru a avea o viaţă împlinită şi fericită.
24.
Ajutaţi-vă copiii/eievii să
reziste la tachinările venite din partea celorlalţi, arătându-le că efectul
acestora poate fi combătut prin a-şi spune lor înşişi: „poreclele nu mă pot
răni", „jignirile nu au nici o putere asupra mea".
25.
Încurajaţi copiii/elevii să îşi
folosească imaginaţia şi creativitatea.
26.
Ajutaţi-i pe copii/elevi să îşi
dea seama de punctele lor „tari", scoţând în evidenţă toate lucrurile de
care ei sunt capabili.
27.
Ajutaţi copiii/elevii să găsească
un aspect pozitiv în orice lucru şi să accepte în mod realist şi partea
negativă.
28.
Încurajaţi-vă copiii/elevii să îşi
urmeze şi să îşi trăiască visele.
29.
Ajutati-va copiii/elevii sa
gaseasca placerea in cele mai mici lucruri, pana si in a privi un apus de
soare, florile sau a asculta cântecul păsărilor: puteţi atinge acest scop
manifestându-vă propria plăcere şi bucurie în faţa lor.
30.
Învăţaţi-vă copiii/elevii să se
trateze pe ei înşişi cu consideraţie şi respect.
31.
Încurajaţi-vă copiii/elevii să se
poarte faţă de ei înşişi aşa cum le-ar face plăcere să se poarte prietenii lor
cu ei.
32.
Ajutaţi-vă copiii/elevii să îşi
depăşească temerile confruntându-se cu ele; încercaţi să nu le transmiteţi
copiilor propriile dvs. frici, griji sau anxietăţi: mai bine le păstraţi doar pentru
dvs.
33.
Ajutaţi-vă copiii/elevii să
gândească în termeni de opţiuni şi alternative, mai degrabă decât să depindă de
o singură variantă pentru a obţine ceea ce vor. Un copil care are doar un
prieten şi îl pierde şi pe acesta va rămâne fără prieteni şi acest principiu e
valabil pentru mai multe domenii ale vieţii: restrângându-şi opţiunile dintr-un
domeniu la o singură variantă, îşi limitează posibilităţile de a obţine
satisfacţie din acel domeniu.
34.
Râdeţi împreună cu copiii/elevii
dvs. şi încurajaţi-i să râdă uneori de ei înşişi; persoanele care se „iau prea
în serios" îşi reduc fără îndoială plăcerea de a trăi. Un bun simţ al
umorului şi capacitatea de a vedea partea bună a lucrurilor sunt ingrediente
esenţiale pentru a spori plăcerea din viaţa unei persoane.
35.
încurajaţi-vă copiii/elevii să îşi
asume responsabilitatea pentru erorile şi nereuşitele lor, fără să se simtă
prea vinovaţi sau să se critice necruţător pe sine, ca persoane.
36.
Ajutaţi-vă copilul/elevul să îşi
„aprindă" propria flacără, discutând cu el despre cum ar putea să devină
cât mai fericit posibil şi arătându-i că doar el este responsabil de fericirea
sa.
Prelucrare din cartea “Poveşti raţionale pentru copii” de Virginia Waters,
tradusa şi adaptata în limba română de: Daniel David, Adrian Opre, Laura Petra;
publicata de Deac Corina, psiholog cu drept de liberă practică, specialist * autonom