PUTEREA EXTRAORDINARĂ A SUBCONŞTIENTULUI TĂU De Joseph Murphy
SINTEZĂ
“Toţi oamenii care ştiu să citească au
puterea de a se depăşi pe ei înşişi, de a multiplica în mod creator modurile
lor de existenţă, au puterea să facă în aşa fel încît viaţa lor să fie interesantă
şi plină de semnificaţie.” (Aldous Huxley)
1. Adevărata bogăţie se află în propria
fiinţă. Acolo trebuie să căutaţi împlinirea celor mai arzătoare dorinţe.
2. Marele secret al tuturor geniilor din
toate epocile este capacitatea extraordinară de a intra în contact cu puterile
subconştientului lor şi de a le folosi corespunzător. Şi dumneavoastră puteţi
să faceţi la fel.
3. Subconştientul cunoaşte rezolvarea
oricărei probleme. Dacă îi su-geraţi înainte de a adormi: “Doresc să mă trezesc
la ora 6”, el vă va trezi exact la această oră.
4. Subconştientul este creatorul
corpului vostru şi îi stă în putere să vindece orice boală. Sugestionaţi-l în
fiecare seară cu ideea unei sănătăţi perfecte şi el, fiind servitorul vostru
fidel, se va supune.
5. Orice gînd constituie o cauză şi
orice situaţie reprezintă un efect.
6. Dacă doriţi să scrieţi o carte, o
minunată piesă de teatru, să ţineţi conferinţe inspirate, sugestionaţi-vă
subconştientul cu putere, din tot sufletul, şi el vă v-a răspunde cu siguranţă.
7. Sunteţi asemenea unui căpitan ce-şi
conduce vaporul. Trebuie să daţi ordine potrivite (sugestii şi imagini mentale)
subconştientului care controlează şi guvernează toate experienţele vieţii
voastre.
8. Nu spuneţi niciodată: “Mi-e
imposibil” sau “Nu am mijloace să…” subconştientul va prelua aceste sugestii şi
va face astfel încît să nu aveţi banii sau să nu puteţi face ce v-aţi propus.
Afirmaţi mereu: “Îmi stă în puteri să fac orice datorită subconştientului meu.”.
9. Legea ce stă la baza întregii
manifestări este legea credinţei. Credinţa este gîndul permanent întreţinut în
mod conştient. Respingeţi cu fermitate orice gînd că cineva sau ceva v-ar putea
face rău. Aveţi încredere în uriaşa putere a subconştientului de a vă vindeca,
inspira, revitaliza şi îmbogăţi.
10. Schimbaţi-vă radical, în sens
benefic, modul de a gîndi; numai în acest fel
influenţa pozitiv destinul.
Are omul libertatea de a alege? Această întrebare a fost îndelung dezbătută de-a lungul istoriei, liberul arbitru fiind considerat de mulţi trăsătura definitorie a omului. Dacă în trecut această întrebare a căzut în sarcina filozofilor şi a teologilor, progresul ştiinţific al studierii creierului a permis specialiştilor în neuroştiinţe să se apropie în ultimele decenii de găsirea unui răspuns. Dovezile acumulate de oamenii de ştiinţă par să încline balanţa din ce în ce mai mult spre o singură concluzie: liberul arbitru, capacitatea omului de a alege liber, este doar o iluzie.
Experimentul lui Benjamin Libet
De-a lungul secolelor, numeroşi filozofi şi oameni de ştiinţă au susţinut că liberul arbitru este doar o iluzie. Benjamin Libet, cercetător în cadrul departamentului de fiziologie al Universităţii din California - San Francisco, a fost printre primii oameni care au testat această ipoteză.
În experimentele desfăşurate de Libet la finalul anilor ‘70 şi începutul anilor ‘80, voluntarii erau aşezaţi având în faţa lor un buton şi un ceas. Ei puteau decide oricând să apese pe buton, însă Libet le ceruse să să se uite cât era ceasul în momentul în care luau decizia de a apăsa pe buton. Voluntarilor le fuseseră ataşaţi pe scalp mai mulţi electrozi, astfel că Libet putea observa pe electroencefalogramă activitatea neuronală din cortexul lor.
Momentul fiecărei apăsări de buton era înregistrat automat. Comparând timpul apăsării butonului cu cel în care voluntarii decideau să apese butonul, cercetătorii au descoperit că diferenţa dintre decizia conştientă a apăsării pe buton şi evenimentul în sine era de aproximativ 200 de milisecunde. Analizând rezultatul electroencefalogramei, Libet a avut surpriza să descopere că zona din creier asociată cu iniţierea mişcării devenea activă cu 500 de milisecunde înainte de apăsarea butonului. Astfel, creierul devenea activ cu 300 de milisecunde înainte de momentul în care voluntarii luau decizia conştientă de a apăsa butonul.
Experimentul a fost interpretat de multă lume ca fiind prima demonstraţie a faptului că liberul arbitru este doar o iluzie, deciziile fiind luate de creier, nu de sinele conştient al persoanei.
Numeroşi alţi cercetători au repetat experimentul lui Libet, observând chiar perioade mai mari între debutul activităţii cerebrale şi momentul deciziei conştiente. Astfel, un studiu efectuat în 2008 de cercetători de la Institutul Max Planck din Leipzig a arătat că deciziile pot fi detectate chiar cu 7 secunde înainte de momentul în care o persoană devine conştientă de ele.
În experimentul dirijat de profesorul John-Dylan Haynes, voluntarilor li se ceruse să apese pe un buton cu mâna stângă sau cu cea dreaptă, la alegerea lor, fiindu-le solicitat totodată să ţină minte în ce moment au luat decizia. Cercetătorii au descoperit că pot prezice ce mână vor folosi voluntarii cu 7 secunde înainte ca aceştia să ajungă la o decizie conştientă, doar prin studierea activităţii lor cerebrale. „Studiul nostru arată că deciziile sunt pregătite în subconştient mai devreme decât se credea până acum. În momentul în care intervine conştiinţa, cea mai mare parte a muncii decizionale a fost deja efectuată”, a comentat profesorul Haynes rezultatele studiului.
Marcus Du Sautoy, profesor de matematică la Universitatea Oxford, a repetat acest experiment la Centrul de Neuroştiinţe din Berlin, în cadrul unui documentar pentru BBC: (nu se mai poate accesa link-ul)
Avem libertatea conştientă de a respinge deciziile inconştientului
Chiar dacă experimentele lui Libet par să indice faptul că liberul arbitru este doar o iluzie, tot el a efectuat alte cercetări ce par să indice că avem puterea conştientă de a opri deciziile luate de creier.
Astfel, el i-a instruit pe voluntari să-şi propună să îndoaie un deget la un moment ales de ei, dar imediat după ce devin conştienţi de dorinţa de a îndoi degetul, să se oprească din acţiune. Studiind creierul participanţilor la studiu, Libet a descoperit că activitatea cerebrală ce se poate observa în mod normal înaintea îndoirii degetului încetează îndată ce voluntarii au luat decizia de a se opri. Libet a concluzionat că participanţii putea folosi alegerile conştiente pentru a opri deciziile inconştiente ale creierului.
Aşadar, chiar dacă liberul arbitru („free will”) e o iluzie, oamenii beneficiează de „free won’t” – adică au capacitatea de a acţiona conştient pentru a împiedica acţiunea ce urmează unei decizii luate de creier.
Concluzia lui Benjamin Libet este susţinută de un specialist din alt domeniu: psihologul Daniel Kahneman, care susţine că majoritatea deciziilor oamenilor sunt generate de ceea ce el numeşte sistemul 1 (partea inconştientă a creierului), asupra cărora sistemul 2 (conştiinţa) poate aplica o decizie de veto.
Suntem doar nişte maşinării?
Mark Halett, un specialist în neuroştiinţe din cadrul National Institutes of Health (principala agenţie de cercetare din cadrul Ministerului Sănătăţii din SUA), afirmă că majoritatea oamenilor găsesc dificil de acceptat faptul că liberul arbitru nu există din cauza unei erori conceptuale: aceea că sinele este diferit de creier. „Este ca şi cum am crede că mintea este separată de corp, dar mă gândesc că nu mai crede nimeni aşa ceva. Absenţa liberului arbitru nu înseamnă că suntem maşinării. Activitatea creierului este substanţa fiziologică în cadrul căreia funcţionează personalitatea noastră. Absenţa liberului arbitru înseamnă doar că sinele conştient este la curent cu doar o parte din deciziile creierului nostru”.
Un experiment efectuat de Patrick Haggard, unul dintre cei mai importanţi specialişti în neuroştiinţe din Marea Britanie, pare să arate că suntem, de fapt, maşinării.
Pentru a demonstra acest lucru, profesorul Haggard l-a invitat pe un jurnalist de la ziarul The Telegraph să asiste la un experiment inedit, ce demonstrează efectele tehnicii denumite „stimulare magnetică transcraniană”. Prin folosirea unei bobine magnetice, creierul uman poate fi stimulat, tehnica permiţând controlarea corpului.
Una dintre asistentele de cercetare, Christina Fuentes, a apropiat o bobină de capul profesoruluii Haggard şi a activat-o apăsând un buton. Degetul arătător al profesorului s-a mişcat imediat. „Această mişcare nu este rezultatul vreunei acţiuni din partea mea. Eu nu fac nimic, Christina mă controlează. Eu sunt doar o maşinărie, iar ea o manevrează”.
Intervalul de timp dintre acţiunea bobinei şi mişcarea degetului este de 20 de milisecunde. Explicaţia profesorului Haggard este că diferenţa reprezintă durata parcurgerii distanţei de la creier la deget de către semnalul electric. „Pentru a controla un muşchi facial, durata este mai scurtă, iar pentru a controla un muşchi al piciorului durata creşte”, explică profesorul.
După ce demonstraţia s-a încheiat, profesorul i-a explicat jurnalistului că „nu există liber arbitru, aşa cum este el definit în sens spiritual. Ceea ce se observă este rezultatul acţiunii unei maşinării. Creierul urmează legile fizicii, care se manifestă sub forma unor evenimente electrice şi chimice. În cazul unor circumstanţe identice, nu putem acţiona altfel. Nu există un «eu» care să poată spună «eu vreau să fac altfel»”.
Profesorul Haggard afirmă că, dacă vrem să definim liberul arbitru drept capacitatea de a schimba cursul universului şi de a ignora legile sale cauzale, atunci acesta nu există. Cercetătorul afirmă că ceea ce noi considerăm a fi „libertatea de alegere” este de fapt produsul complexităţii fiinţei umane. Astfel, oamenii pot transforma o serie de date de intrare într-un număr foarte mare de rezultate. „Cred că termenul de «liber arbitru» se referă la această complexitate”, concluzionează Haggard.
Liberul arbitru şi legea
Noile descoperiri făcute de specialiştii în neuroştiinţe pot afecta modul în care sistemul legal defineşte responsabilitatea. Profesorul Haggard detaliază: „astăzi înţelegem care zone ale creierului sunt responsabile de comportamentul impulsiv şi care zone conduc la inhibarea acestui comportament. Ce se întâmplă atunci când o persoană comite o crimă şi se descoperă apoi că există o leziune în acea zonă? Este acea persoană răspunzătoare pentru acţiunile sale? Oare daunele provocate maşinăriei cerebrale sunt suficiente pentru a ne scuti de responsabilitatea acţiunilor noastre? Nu ştiu”.
O fundaţie din SUA a lansat The Research Network on Law and Neuroscience, un amplu efort interdisciplinar în care psihologi, psihiatri şi specialişti în neuroştiinţe cercetează modul în care noile descoperiri ale ştiinţelor ce studiază creierul pot fi aplicate în justiţie.
Kent Kiehl, profesor la Universitatea din New Mexico şi totodată unul dintre cei mai importanţi cercetători ai psihopatiei, crede că în viitor imagistica cerebrală va juca un rol important în justiţie, similar cu cel al probelor ADN azi. „Neuroştiinţele şi imagistica cerebrală vor transforma întreaga filozofie a pedepselor, vor schimba modul în care decidem pe cine şi cum pedepsim”, afirmă Kiehl.
Aceeaşi problemă este dezbătută şi în Marea Britanie. În luna decembrie a anului trecut, Royal Society (una dintre cele mai importante academii ştiinţifice britanice, fondată în 1660) a dat publicităţiiun raport pe tema aplicării neuroştiinţelor în instanţe. Un caz citat în acest raport, relatat în 2002 în revista New Scientist, arată limitele conceptului de liber arbitru.
Un bărbat american de aproape 50 de ani a început să dezvolte o atracţie sexuală neobişnuită, începând totodată să colecţioneze pornografie infantilă. În cele din urmă, bărbatul a fost gonit din casa familială după ce a început să-i facă avansuri fiicei sale vitrege. Diagnosticat ca pedofil şi condamnat pentru molestarea unui copil, bărbatul a fost obligat să urmeze un program de reabilitare pentru dependenţe sexuale. În ciuda eforturilor, bărbatul nu s-a putut abţine de la a solicita favoruri sexuale personalului clinicii şi altor pacienţi, astfel că a fost externat forţat din clinică, în cele din urmă.
Cu o seară înainte să fie trimis la închisoare, bărbatul s-a prezentat la spital cu probleme de echilibru şi cu o durere de cap cumplită. Examinarea neurologică, ce a inclus rezonanţa magnetică, a relevat o tumoare canceroasă în dreptul cortexului orbitofrontal. Această regiune a creierului joacă un rol important în reglementarea comportamentului social, lezionarea sa putând duce la reducerea capacităţii de controlare a impulsurilor şi la dezvoltarea unui temperament antisocial.
După ce chirurgii au eliminat tumoarea, pacientul şi-a recăpătat echilibrul şi a reuşit să termine programul de reabilitare impus de judecător. Bărbatul a fost declarat vindecat după şapte luni, nemaifiind considerat un pericol pentru fiica sa vitregă, astfel că s-a putut întoarce acasă.
După aproximativ un an, bărbatul a început din nou să colecţioneze pornografie infantilă, raportând în acelaşi timp dureri de cap persistente. Analiza creierului cu ajutorul aparatului de rezonanţă magnetică a relevat o recidivă a tumorii cerebrale. După ce pacientul a fost operat din nou, tendinţele pedofile au dispărut la rândul lor.
Un alt exemplu ce arată limitele conceptului de liber arbitru este oferit de medicamentele ce tratează maladia Parkinson. Aceste medicamente, din categoria „agoniştilor dopaminei”, accentuează apetitul pacienţilor pentru sex, mâncare, jocuri de noroc şi alcool. În întreaga lume (SUA, Scoţia, Franţa,Canada, Australia) s-au întâlnit cazuri în care pacienţii au devenit dependenţi de jocuri de noroc, pornografie şi întâlniri sexuale periculoase, existând numeroase procese pe rol împotriva companiilor farmaceutice.
Nu avem de ales: trebuie să credem că liberul arbitru există
Mulţi specialişti consideră că iluzia liberului arbitru este necesară pentru o bună funcţionare a societăţii. Acest lucru este sugerat de un studiu efectuat de Kathleen Vohs şi Jonathan Schooler, psihologi la Universitatea Minnesota şi respectiv la Universitatea British Columbia. Voluntarii ce au participat la studiu au fost împărţiţi în două grupuri. Jumătate dintre ei au citit un pasaj din cartea „The Astonishing Hypothesis” a lui Francis Crick, în care laureatul Premiului Nobel scria că „deşi pare că liberul arbitru există, de fapt toate alegerile noastre sunt predeterminate şi nu putem schimba acest lucru”, iar ceilalţi au citit un fragment din aceeaşi carte în care nu era vorba depre liberul arbitru. După lectură, toţi voluntarii au fost rugaţi să rezolve câteva probleme de matematică pe computer, profesorii explicându-le că programul prezenta o defecţiune care putea afişa răspunsul corect şi rugându-i să nu abuzeze de acest defect al programului.
Cercetătorii au descoperit că persoanele din primul grup, care citiseră textul referitor la absenţa liberului arbitru, au trişat în proporţie semnificativ mai mare decât cei din al doilea grup. Rezultatele obţinute în cadrul unui alt experiment, în care participanţii puteau obţine bani trişând, au fost similare: voluntarii care citiseră în prealabil o afirmaţie care nega existenţa liberului arbitru trişau mult mai mult decât cei care citiseră o afirmaţie care afirma existenţa acestuia.
Alt experiment, coordonat de profesorul Roy Baumeister şi publicat în jurnalul „Personality and Social Psychology Bulletin”, a obţinut rezultate similare. Cercetătorii au descoperit că persoanele care citeau afirmaţia „la fel ca orice altceva în univers, toate acţiunile umane sunt rezultatele evenimentelor precedente” se comportau mai agresiv şi mai egoist decât cele care citeau afirmaţii care subliniau existenţa liberului arbitru, precum „demonstrez existenţa liberului arbitru în fiecare zi când iau decizii”.
Un studiu efectuat de mai mulţi psihologi americani a arătat că variabila care permite cea mai corectă estimare a performanţei la serviciu este credinţa în liberul arbitru. Cercetătorii au evaluat diverse trăsături ale subiecţilor, incluzând cât de mulţumiţi erau de propria viaţă, câtă energie simţeau că au sau cât de importantă considerau munca, însă niciun alt factor nu prezicea la fel de bine performanţa la serviciu precum credinţa în liberul arbitru. „Credinţa în liberul arbitru conduce oamenii spre un comportament mai degrabă moral. În societăţile în care indivizii cred în liberul arbitru se observă o mai mare aderenţă la coduri de comportament ce stimulează o viaţă sănătoasă, bogată şi fericită, astfel că această credinţă este una adaptivă”, a explicat Dr. Kathleen Vohs, unul dintre autorii studiului.
Unii specialişti susţin, însă, că nu este nevoie să menţinem iluzia liberului arbitru. „Atunci când înţelegem cauzele care se află în spatele gândurilor şi sentimentelor noastre putem, în mod paradoxal, să obţinem un control mai mare asupra vieţii noastre. Una e să ne certăm cu soţia din cauză că suntem într-o dispoziţie proastă, alta e să înţelegem că dispoziţia a fost provocată de glicemia scăzută. Atunci când înţelegem acest lucru admitem, desigur, că suntem doar o marionetă biochimică, dar putem prelua controlul măcar asupra uneia din sforile prin care se manevrează marioneta: o simplă gustare ar putea fi secretul bunei dispoziţii. Aşadar, înţelegerea cauzelor sentimentelor şi gândurilor noastre conştiente ne permite să ne croim o cărare mai înţeleaptă prin viaţă”, argumentează Sam Harris în cartea sa „Free Will”.
Michael Gazzaniga, unul dintre cei mai importanţi specialişti în neuroştiinţe din SUA, susţine acelaşi lucru: trebuie să abandonăm iluzia liberului arbitru. „Pământul nu este plat. Înainte ca acest adevăr să fie recunoscut, lumea obişnuia să se întrebe «ce se întâmplă când ajungi la capătul Pământului - oare cazi?». Odată recunoscut adevărul, noua perspectivă a permis oamenilor să înţeleagă că întrebările vechi erau stupide. Cred că vom depăşi această etapă şi vom abandona noţiunea de liber arbitru, acceptând că suntem o maşinărie deosebită, dotată cu un simţ moral ce îşi are originile în faptul că trăim în grupuri sociale. Această perspectivă ne va permite să ne punem noi întrebări”, argumentează Gazzaniga.
Un lucru este cert: noile date oferite de neuroştiinţe asupra ideii de liber arbitru vor conduce cât de curând la modificarea sistemelor de drept şi a societăţilor în care trăim. Vor fi societăţile viitorului caracterizate de empatie în mai mare măsură, ca urmare a noilor perspective asupra înţelegerii funcţionării creierului? Este doar alegerea noastră.
Text-to-speech function is limited to 100 characters
0:11
Au avut loc multe revoluții în ultimul secol, dar niciuna nu e poate mai importantă ca revoluția longevității. Trăim cu 34 de ani mai mult decât străbunicii noștri. Gândiți-vă la asta. O întreagă perioadă a vieții adulte s-a adăugat speranței de viață. Și totuși, cultura noastră nu a înțeles ce înseamnă asta. Percepem viața ca fiind o curbă. Asta e metafora folosită. Te naști, atingi apogeul la vârsta mijlocie și decazi în decrepitudine. (Râsete) Vârsta e văzută ca o patologie.
0:52
Dar mulți oameni - filosofi, artiști, medici, oameni de știință - privesc altfel ceea ce eu numesc „actul III”, ultimele trei decenii din viață. Ei realizează că asta e o etapă importantă de dezvoltare în viață - la fel de diferită de vârsta mijlocie precum adolescența de copilărie. Se întreabă - ar trebui să ne întrebăm cu toții - cum să folosim acest timp? Cum să trăim cu succes? Care e noua metaforă pentru îmbătrânire?
1:28
În ultimul an, am făcut cercetări și am scris despre asta. Și am realizat că o metaforă mai bună pentru îmbătrânire e aceea a scării - evoluția spiritului uman, care ne aduce înțelepciune, împăcare și autenticitate. Vârsta nu e deloc o patologie; e un potențial. Și ghici ce? Potențialul nu e rezervat doar câtorva. Se pare că majoritatea celor care au peste 50 de ani se simt mai bine, sunt mai puțin stresați, mai puțin ostili, temători. Tindem să vedem mai mult asemănările decât diferențele. Unele studii chiar susțin că suntem mai fericiți.
2:11
Nu mă așteptam la asta. Am trăit multe episoade depresive. Mă apropiam de 40 de ani, și când mă trezeam de dimineață, primele șase gânduri erau negative. M-am speriat. Dumnezeule, mi-am spus. Voi deveni o babă arțăgoasă. Dar acum, că sunt la mijlocul actului III, realizez că nu am fost niciodată mai fericită. Mă simt foarte bine. Și am descoperit că dacă ai ajuns la bătrânețe și nu o mai privești din exterior, teama dispare. Realizezi că ești tot tu - poate chiar mai mult. Picasso a spus odată: „E nevoie de mult timp ca să devii tânăr.”
2:56
(Râsete)
2:58
Nu vreau să creez o imagine romantică bătrâneții. Nu există nicio garanție că va fi o perioadă roditoare. Depinde de noroc și de moștenirea genetică. O treime depinde de gene. Și nu prea putem să le schimbăm. Dar asta înseamnă că putem influența 2/3 din reușita noastră în actul III. Vom vorbi despre ce putem face ca să trăim acești ani suplimentari cu succes și cu folos.
3:30
Să vorbim despre acea scară, care pare o metaforă bizară pentru seniori fiindcă mulți urcă cu greu scările. (Râsete) Inclusiv eu. După cum știți, întreaga lume e guvernată de o lege universală: entropia, a doua lege a termodinamicii. Entropia înseamnă că întreaga lume se află într-o stare de declin și degradare, curba. Dar această lege universală nu se aplică spiritului uman, care continuă să evolueze - scara - ne întregește, ne face autentici și înțelepți.
4:15
Iată un exemplu. Această ascensiune poate avea loc în momentul unei solicitări fizice extreme. Cu trei ani în urmă, am citit un articol în New York Times. Era despre un om pe nume Neil Selinger - 57 de ani, un avocat pensionat - care s-a alăturat grupului de scriitori de la Sarah Lawrence, unde și-a descoperit talentul de scriitor. Doi ani mai târziu, a fost diagnosticat cu SLA sau maladia Lou Gehring. E o maladie groaznică, fatală. Distruge corpul, dar mintea rămâne întreagă. Iată ce scria Selinger în articol pentru a descrie ce i se întâmpla. Citez: „Mușchii mei deveneau mai slabi, talentul scriitoricesc, mai puternic. Îmi pierdeam încet glasul, dar câștigam o voce interioară. Creșteam în timp ce decădeam. Pe când pierdeam atât de multe, începeam să mă regăsesc.” Pentru mine, Neil Selinger e imaginea celui care urcă scara în al treilea act.
5:26
Toți ne naștem cu voință, dar uneori ea e înăbușită de greutățile vieții, de violență, abuz, neglijență. Poate că părinții noștri au suferit de depresie. Poate că nu au putut să ne iubească dincolo de succesul nostru în lume. Poate că încă avem acea durere psihică, acea rană. Poate că simțim că multe din relațiile noastre nu s-au încheiat. Și astfel nu ne simțim compleți. Poate că rolul actului III e să ne ajute să ne simțim compleți.
6:04
Pentru mine, a început pe când mă apropiam de actul III, la cea de-a 60-a aniversare. Cum trebuia să o percep? Ce trebuia să realizez în acest act final? Am realizat că pentru a ști încotro mă îndrept, trebuia să știu unde am fost. M-am întors și am analizat primele două acte, să văd cine eram atunci cu adevărat - nu cine mi-au spus părinții sau alți oameni că sunt, sau m-au tratat ca atare. Cine eram? Cine erau părinții mei - nu ca părinți, ci ca oameni? Cine erau bunicii mei? Cum s-au purtat cu părinții mei? Acest gen de lucruri.
6:47
Doi ani mai târziu am descoperit că, în psihologie, acest proces prin care am trecut se numește „revizie a vieții”. Se spune că poate da un nou înțeles, și limpezime vieții unui om. Poate vei descoperi ca și mine că multe lucruri pentru care te învinovățeai părerile despre tine însuți, nu aveau nicio legătură cu tine. Nu era vina ta; tu erai ok. Și poți să te întorci să îi ierți și să te ierți pe tine. Te poți elibera de trecut. Îți poți schimba relația cu trecutul.
7:33
Pe când scriam despre asta, am găsit cartea „Man's Search for Meaning” de Viktor Frankl. Viktor Frankl era un psihiatru german care a petrecut 5 ani într-un lagăr nazist. Și a scris că, în timp ce era în lagăr, putea să spună, dacă erau eliberați, care din deținuți se vor descurca și care nu. Iată ce a scris: „Ți se poate lua totul în viață, cu excepția unui lucru - libertatea de a alege cum să reacționezi într-o situație. Asta determină calitatea vieții pe care am trăit-o - nu sărăcia sau bogăția, faima sau anonimatul, sănătatea sau boala. Calitatea vieții e determinată de cum reacționăm în fața acestor realități, ce înțeles le atribuim, ce atitudine avem față de ele, ce stare le permitem să declanșeze.”
8:38
Poate că scopul principal al actului III e să ne întoarcem și să încercăm să schimbăm relația cu trecutul. Se pare că cercetarea cognitivă arată că dacă putem face asta, apar schimbări în creier - se creează noi trasee neuronale. Dacă în timp ai reacționat negativ la evenimente și oameni din trecut se creează trasee neuronale prin semnalele chimice și electrice trimise în creier. În timp, acestea devin circuite, devin normă - chiar dacă sunt dăunătoare pentru noi fiindcă produc stres și neliniște.
9:21
Dar dacă ne putem întoarce și schimba perspectiva, reevalua relația cu oamenii și evenimentele din trecut, traseele neuronale se pot schimba. Dacă putem menține sentimentele pozitive despre trecut, ele devin norma. E ca resetarea unui termostat. Nu experiențele avute ne fac înțelepți, ci poziția vis-à-vis de experiențele respective - asta ne ajută să devenim întregi, ne aduce înțelepciune și autencitate. Ne ajută să devenim ce am fi putut să fim.
10:03
Femeile se simt sigure la început,nu? Fetele sunt mai arțăgoase - „Zău, cine zice asta?” Avem putere de a acționa. Suntem subiectele propriilor noastre vieți. Dar adesea, multe, dacă nu majoritatea, când ajungem la pubertate, vrem să ne integrăm în grup și să fim populare. Și devenim subiectele și obiectele din viața altora. Dar acum, în actul III e posibil să ne întoarcem la punctul de plecare și să conștientizăm asta pentru prima dată. Dacă putem face asta, nu o facem doar pentru noi înșine. Femeile în vârstă reprezintă cel mai mare grup demografic din lume. Dacă ne putem întoarce să ne redefinim și să devenim întregi, vom crea o schimbare culturală în lume și va da un exemplu generațiilor tinere ca să își poată schimba percepția despre viața lor.
11:00
Vă mulțumesc.
11:02
(Aplauze)
Brené Brown studiază legăturile umane - capacitatea de empatie, sentimentul de legătură, capacitatea de a iubi. Într-o prezentare incisivă şi amuzantă, susţinută la TEDxHouston, împărtăşeşte detaliile studiului care a determinat-o să pornească într-o aventură de autocunoaştere şi de înţelegere a umanităţii. Un discurs de transmis şi altora.
• Coerența
cardiacă asigură un
echilibru mai bun și o coerență mai mare a sănătății fizice, emoționale și morale.
• 3 –
De trei ori pe zi
• 6 – Șase respirații pe minut. O respirație = 5 secunde
inspirație + 5 secunde expirație. 6 respirații pe minut duc la rezonanța cardiacă (curbă
regulată amplă). Efecte: starea de calm, tensiunea scade, creierul veghează
atent și calm.
• 5 –
cinci minute fiecare ședință.
• Condiție
importantă: să fie regulată
• Neuroștiința
susține că inima:
➢e centrul sistemului
nervos autonom
➢participă la toate
procesele ce implică emoții și sentimente
➢are un creier cu
neuroni, sinapse și secretă neurotransmițători specifici.
• Sistemul
nervos (orto)simpatic:
➢pentru luptă sau fugă
➢mobilizează resurse,
energia, atenția
➢utilizează adrenalină
➢accelerează inima
pentru a crește debitul sanguin, presiunea, oxigen și glucoză
➢accelerator
➢legat de inspirație
• Sistemul
nervos parasimpatic:
➢responsabil de repaus,
relaxare, restaurare și refacerea resurselor
➢încetinește inima
➢e frâna
➢legat de expirație
• Efecte imediate și remanente:
➢scade secreția de cortizol
(hormonul apărării)
➢crește secreția de DHEA(„hormonul tinereții”, care modulează
cortizolul)
➢crește secreția de IgA– participă la apărarea imunitară
➢crește secreția de
ocitocină =„hormonul iubirii”
➢creșterea factorului
natriuretic auricular – care modulează presiunea arterială
➢creșterea undelor alpha – unde de veghe,
calm și atenție; favorizează memorarea, învățarea, coordonarea, comunicarea
➢acțiuni pozitive asupra
neurotransmițătorilor:
◆dopamina (plăcere și recompensă)
◆serotonină (prevenirea depresiei și anxietății)
➢reduce percepția stresului
➢senzație generală de
calm
• Efecte pe termen lung
➢diminuarea tensiunii
arteriale
➢diminuarea riscurilor
cardiovasculare
➢reglarea mai bună a
nivelului de zahăr
➢reducerea perimetrului
abdominal
➢o mai bună recuperare
după efort
➢îmbunătățirea
concentrării și memoriei
➢scăderea problemelor în
atenție și hiperactivitate
➢o mai bună toleranță la
durere
➢reducerea efectelor astmului
➢reducerea inflamațiilor
patologice
• Exercițiul
365 se învață și se practică în fiecare zi pentru a obține rezultate
• Durata
efectelor după exercițiu: 3-6 ore, aproximativ 4 ore.
• Dimineața – cea mai importantă
ședință
➢cât mai repede după
trezire
➢NU în poziția culcat
➢înainte de masă
➢după igiena de
dimineață
• După 4 ore - înainte de dejun
• Ajută
la:
➢refocalizare
➢atenuarea evenimentelor
survenite pa parcursul dimineții
➢pregătirea pentru masă
și digestie
➢se evită somnolența de
după masă
• După încă 4 ore - la mijlocul sau la finalul după-amiezii
• Apatra
ședință – opțională – cea mai puțin importantă
• POZIȚIA
• pe
scaun, cu tălpile lipite de sol (de preferat), sau în picioare
• spatele
drept
• limităm
mișcările musculare
• drept,
ca și cum un fir v-ar trage capul spre plafon
• întindeți
coloana ca și cum ați vrea s-o alungiți
• ambele
picioare pe sol
• mâinile
pe coapse
• Confortul
nu e același lucru cu moliciunea. CONFORT= CON + FORT(cu forță)
• Din
respirație vă veți trage toată puterea
• Intenția
este atenția orientată spre viitor
• Alegeți zonă din trup (nas, piept, abdomen) în care
senzația respirației este cea mai concretă, cea mai palpabilă
• Permiteți
atenției să se fixeze în acel loc
• Atenția rămâne primitoare iar senzațiile vin, pleacă, iar
tu rămâi, le constați apariția, schimbările, specificitatea și apoi dispariția
• Ghid pentru a număra secundele:
➢cu ceas electronic
➢numărarea a 5'' pe
inspirație și 5'' pe expirație
➢fixarea alarmei la 5',
timp în care numărăm 30 de respirații
➢desenarea valurilor timp de 5' apoi numărăm
valurile: curba în sus la inspirație, curba în jos la expirație
➢ghid 1 și 2 de pe
calculator (din anexă)
• Rezultatele
fiziologice se obțin după aprox. 3’, iar maximumul de eficacitate după aprox.
10'
• Gândurile
intruzive apar după aproximativ 5'
• Mai bine 4 ședințe X 5' decât 2
ședințe x 10'
• Foarte rar gândurile intruzive sunt gânduri plăcute,
izbucniri de bucurie, clipe dulci sau amintiri tandre. Creierul este programat să rezolve
probleme.Așa că, atunci când
sunteți în coerența cardiacă semnalul de neutralitate emoțională pe care îl
produceți va fi perceput ca o fereastră prin care veți fi bombardați cu o nouă
problemă de rezolvat, fie că vă doriți acest lucru sau nu.
• Când un gând vă mută atenția de la exercițiu, începeți
prin a recunoaște acest lucru: atenția mea a fost distrasă, e în regulă
pentru mine dar nu acesta este scopul exercițiului
• Pentru ușurarea exercițiului:
➢evocarea cognitivă (a
unui loc sigur) – poate fi imaginar sau să cumuleze mai multe
caracteristici ale unor locuri confortabile
cunoscute
➢evocarea emoțională (a
unei persoane plăcute)
• NU
susține ascultarea muzicii în timpul exercițiului
• Alte
situații de aplicabilitate:
➢Imediat după o emoție
puternică: 1-6-1
➢O ședință cu 6
resp./min. timp de 1’) = „telefon” de urgență
la 161!
➢Înaintea unei situații
dificile previzibile: 1-6-1 sau 1-6-2- sau 1-6-3
➢În relațiile dificile:
• în
prezența persoanei
• la
cel puțin 3metri de ea
• respiri
pe frecvența de 6
• Efectul
asupra relațiilor cu persoanele dificile:
➢inima se deschide
➢relația devine mai
puțin tensionată, mai primitoare și mai călduroasă
(Rezumat realizat de Maica Gabriela)
Vă doresc și mă rog să avem curaj,
răbdare, perseverență și biruință!
